Anul acesta, am ajuns prima dată în stațiunea Venus. Zeiţa Mării Negre se află la o distanţă de 3 kilometri de Mangalia şi la 42 de kilometri de Constanţa. Nu mare mi-a fost surprinderea să găsesc aici un fost oraș turistic. Îi spun „fost oraș de vacanță” pentru că atmosfera de la Venus cam așa se poate înțelege. În afară de faptul că intrarea în stațiunea Venus este ușor de omis, din cauza vegetației de pe marginile drumului, orașul este încă o perlă neșlefuită de cei peste 24 de ani de capitalism. Plăcuţa de la intrare în Venus e evidentă… este o staţiune de „interes naţional”, dar de care nu ştiu cât de mult se interesează autorităţile.
Pe lângă casele de vacanță individuale, am găsit aici câteva hoteluri și o plajă minunată unde m-am răsfățat sub soarele de iunie. Venus a fost proiectată ca o staţiune balneară pentru diferite tratamente, asta pentru că în zonă există mai multe izvoare de apă minerală sulfuroasă hipotermală. Eu nu le-am găsit, dar poate că merită explorate de cei care ajung aici. În staţiune, se pot face şi nişte “minunate” băi de nămol pe malul Lacului Venus. Oamenii de pe plajă, acoperiţi de nămol, mi-au amintit de copilărie când eram şi eu supusă unui astfel de tratament.
Ce m-a distrat cel mai tare la Venus a fost denumirea hotelurilor şi teraselor cu nume de femei, care mai de care mai româneşti, care mai de care mai de două sau trei stele: Hotel Rodica, Hotel Dana, Hotel Afrodita, Hotel Corina, Hotel Brânduşa, Hotel Raluca, Hotel Claudia, Hotel Lidia.
Salba de hoteluri de pe malul Mării Negre dă un aspect frumos regiunii de coastă însă, din păcate, peisajul m-a făcut să mă întorc în timp cu mulți ani. Venus este o combinație de vechi și nou, de peluze îngrijite cu trandafiri și margini de drum, cu bălării ce depășesc un metru înălțime.
Stațiunea Venus are, din fericire, un hotel de cinci stele, impecabil, cu o plajă superbă şi servicii bine puse la punct, sală de fitness, piscină, loc de joacă pentru copii şi săli de conferinţă. Pentru cei care caută liniştea unui hotel de lux, o plajă privată, un şezlong de lemn confortabil şi un cocktail bine făcut, Venus e locul perfect, departe de zgomotul şi agitaţia din alte staţiuni.
Plaja Hotelului Inter, din Venus, m-a încântat prin grija cu care a fost amenajată. Șezlongurile, baldachinele, un dig acoperit cu un ponton din lemn şi o ambianță muzicală excelentă m-au făcut să uit că sunt în localitatea de care m-am plâns mai devreme.
Restul plajei din Venus este la fel de curat. Plaja este presărată cu umbreluţe din stuf, vopsite în albastru deschis, iar faleza este plină de trandafiri şi copaci. Are o distanţă de aproape 1.5 kilometri şi are trei golfuri care intră spre ţărm. Aici, încă am găsit minunate scoici pe care să le iau ca amintire acasă.
O dimineaţă perfectă la Venus începe cu o cafea bună pe terasa hotelului. Peisajul Mării Negre merită tot efortul trezirii de dimineață. O sesiune nouă de plajă matinală mi-a colorat mai mult ziua și mi-a acentuat și mai mult bronzul.
Chiar dacă eram obişnuită ca marea de pe litoralul românesc să fie plină de alge şi nu neapărat cristalină, la Venus am descoperit altceva. O mare frumoasă, o apă limpede și un nisip de toată „finețea”. Staţiunea Venus este cunoscută ca un loc unde Marea Neagră este liniştită, unde algele îşi fac apariţia destul de rar la mal.
Seara, se poate lua masa pe terasa de pe plajă unde niște iatace în culori de albastru și verde își așteaptă oaspeții. De asemenea, o plimbare pe malul mării sau pe digurile din stațiune poate fi cel mai romantic mod de a încheia o zi de răsfăț pe litoralul Mării Negre, la Venus.
Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Dacă nu sunteți de acord, puteți renunța: RefuzDetaliiAccept
Despre Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.