Marea Neagră este un reper important al geografiei noastre şi un punct de atracţie indiscutabil, mai ales în sezonul estival. Românii se bucură să meargă “la mare”, la “marea noastră”, chiar dacă acum există posibilitatea de a ajunge, cu uşurinţă, şi pe ţărmurile altor mări. Rostim, din obişnuinţă, numele Mării Negre şi, poate, rareori ne întrebăm de ce se numeşte aşa, care este istoria ei, dacă şi de ce este altfel decât alte mări.

Este a treia mare, ca suprafaţă, în Europa, după Marea Mediterană şi Marea Nordului, şi, spun specialiştii, cea mai “tânără”, formată în perioada Mezozoicului, o eră geologică din istoria Terrei, caracterizată prin mişcări importante ale scoarţei Pământului. Este (ca şi Marea Aral, din Asia Centrală, şi Marea Caspică, de la hotarul dintre Europa şi Asia) parte din vechea Mare Sarmatică, apărută ca urmare a fragmentarii Oceanului Tethys, în urma ridicării lanţului muntos Alpino-Carpato-Hymalaian.

Marea Neagră – Originea şi semnificaţia acestei denumiri

Marea Neagră, imagine din satelit
Marea Neagră, imagine din satelit

Pentru originea, implicit semnificaţia acestui toponim – Marea Neagră – există mai multe explicaţii. După cum spun izvoarele istorice, cimerienii (popor de origine iraniană sau tracică), cei mai vechi locuitori de pe ţărmurile Mării Negre, şi apoi sciţii, veniţi dinspre Asia, care au ocupat stepele nord-pontice (din sudul Republicii Moldova, de astăzi), aproximativ prin secolul al VIII-lea i.Hr., luând locul cimerienilor, numeau această mare “Axaina”, care înseamnă “albastru închis”.

În timpul colonizării greceşti, când polis-urile (orasele-state) greceşti au declanşat procesul de colonizare a bazinului mediteranean şi au ajuns şi pe teritoriul pe care locuim noi, astăzi, numeau marea din această regiune “Pontos Euxeinos”, adică “Marea primitoare”/ “Marea ospitalieră”, pentru că era singura din care puteau să bea apă, in timpul lungilor călătorii spre această zonă.

Marea Neagră
Marea Neagră

Mai târziu, când romanii şi-au extins puterea în această zonă, au preluat denumirea grecească a mării, transcriind-o în latină – “Pontus Euxinus”, folosind însă şi denumirea de “Mare Scythicum” (Marea scitică), deoarece, când au sosit grecii în aceste locuri, sciţii erau aici deja de vreo două veacuri.

În Evul Mediu, în documentele autohtone (din vremea lui Mircea cel Bătrân), precum şi în hărţile veneţiene, apar şi denumiri precum “Megali Thalassa” (“Marea cea Mare”) sau “Chechias Thalassa” (“Marea crivăţului”).

Denumirea “Marea Neagră” este consemnată aproximativ prin secolul al XV-lea, în vremea în care Imperiul Otoman se extinde şi la nord de Dunăre. Unii istorici susţin că turcii i-ar fi dat acest nume, având în vedere că aceştia desemnau punctele cardinale prin culori, pentru ei Nordul fiind “Kara” (întunecat), iar Sudul “Ak” (luminos/ alb). Astfel, Marea de la nord de Turcia era “Karadeniz” (Marea Neagră), iar cea de la sud, adică Marea Mediterană, era “Akdeniz”.

Alte ipoteze legate de originea şi semnificaţia toponimului Marea Neagră

Pontus Euxinus
Pontus Euxinus

O altă explicaţie pentru denumirea “Marea Neagră” se leagă de caracteristicile acestui ecosistem, pe care savantul Grigore Antipa îl considera unic în lume. Încă de la începuturi, Marea Neagră a avut o salinitate scăzută, mai ales în partea superioară. Când s-au format Strâmtorile Bosfor (care leagă Marea Neagră cu Marea Marmara) şi Dardanele (care leagă Marea Egee, care este un “braţ” al Mării Mediterane, de Marea Marmara), salinitatea Mării Negre, în adâncuri, a crescut.

Unele vieţuitoare au rezistat, în zonele unde apa era mai dulce, altele nu s-au adaptat şi au murit. Neexistând curenţi verticali, resturile acestor vieţuitoare moarte s-au aşezat pe fundul mării şi au început să se descompună, consumând mari cantităţi de oxigen şi acumulându-se hidrogen sulfurat, ceea ce a făcut ca apele din adâncuri să fie “aproape moarte”, după cum apreciază specialiştii. Există, aşadar, “două mări suprapuse” – una de suprafaţă, cu o salinitate scăzută – şi una de adâncime, cu o mare cantitate de sedimente şi aproape lipsită de oxigen.

Citește și:  Ce este un “oiconim”? Câteva curiozităţi oiconimice

Marea Neagră şi Potopul biblic

Arca lui Noe
Arca lui Noe

Sunt şi oameni de ştiinţă care asociază Mitul biblic despre Potop cu Marea Neagră (“Neagră”, în sensul unei catastrofe planetare). Aceştia spun că o astfel de catastrofă s-a întâmplat când, la sfârşitul erei glaciare, nivelul apelor oceanelor a crescut, la fel şi cel al Mării Mediterane , iar sub presiunea cantităţilor uriaşe de apă (ca o cascadă de 200 de ori mai puternică decât Cascada Niagara) s-ar fi format Strâmtoarea Bosfor, prin care au pătruns, în Marea Neagră, ape sărate, iar oamenii au perceput acest fenomen ca pe un “sfârşit al lumii”.

În urmă cu câţiva ani, Robert Ballard, explorator, ofiţer al United States Navy, cel care a descoperit epava Titanicului, făcând cercetări în zona Mării Negre şi a Mării Mediterane, a ajuns şi el la concluzia că Potopul chiar a avut loc şi că s-a produs în regiunea Mării Negre, când peste 150 000 de kilometri pătraţi de uscat au fost înghiţiţi de ape, marea aproape dublându-şi suprafaţa intr-u timp foarte scurt.

Teoria Ryan-Pitman

Epavă in adancul Marii Negre
Epavă in adancul Marii Negre

Trebuie subliniat că, încă din anii 1970, cercetători români, bulgari şi ruşi au susţinut această teorie. Analiza cochiliilor de moluşte de apă dulce, din sedimentele marine, au condus la ideea că Potopul ar fi avut loc în jurul anului 5000 i.Hr.

În 1997, americanii William Ryan, hidrolog, şi Walter Pitman, geolog, descoperă cercetările din anii 1970, aflate la institutele de cercetări marine din Constanţa, Varna şi Sevastopol, şi constată că au ajuns la aceleaşi concluzii. Din punctul lor de vedere, a existat un Lac Pontic, cu apă dulce, al cărui nivel era cu 150 de metri mai jos decât nivelul actual al mării, iar pe platforma continentală trăiau primii agricultori europeni. Când s-a format Strâmtoarea Bosforului, apa Mediteranei a invadat Lacul Pontic, în doar câteva luni, ceea ce a făcut ca agricultorii să-şi părăsească brusc aşezările.

De altfel, mai multe echipe de oceanografi au descoperit în adâncurile Mării Negre urme ale cursurilor de apă ale Dunării şi Niprului, care se vărsau în Marea Neagră, precum şi urme de aşezări umane, pietre cioplite şi din lemn foarte bine conservate.

În Biblie se consemnează că 40 de zile şi 40 de nopţi a plouat în continuu, că apa a acoperit chiar şi punctele cele mai înalte ale Pământului. După zece luni, singurii supravieţuitori au fost cei din Arca lui Noe.

Pontul Euxin – aspecte unice

Insula Serpilor
Insula Serpilor
  • Cu o suprafaţă de 423 488 de kilometri pătraţi, o adâncime medie de 1271 metri (maximă – 2 212 metri, în zona Turciei), un volum de apă de 537 kilometri cubi, Marea Neagră are ape salmastre (cu salinitate redusă) – în medie 16 -18 grame de sare la litru (faţă de 35 -37 grame în alte mări şi oceane).
  • Salinitatea scăzută, menţinută de cantităţile mari de apă dulce aduse de fluviile care se varsă în mare (Dunăre, Nipru, Bug) face ca, în timpul iernii, apa mării să îngheţe la mal, creând imagini fascinante.
  • Condiţii naturale unice, spun specialiştii, împiedică amestecul apelor de suprafaţă, bogate în oxigen, cu cele de adâncime, unde se găseşte mult hidrogen sulfurat, apele de adâncime făcând ca această mare să fie una dintre cele mai mari structuri anoxice din lume.
  • Există teorii care susţin că, în regiunea Mării Negre, a existat legendarul continent Atlantida (“Insula Lui Atlas” – fiul zeului mării, Poseidon), pe care s-ar fi dezvoltat o civilizaţie superioară, dispărută în urma unui cataclism. Din acest continent ar fi rămas doar Insula Şerpilor, pe care grecii antici o cunoşteau şi o numeau “Leucos” (“Insula Albă”) sau “Insula sacră”, despre care şi geograful grec Ptolemeu (secolul I), şi istoricul grec Strabon ştiau că adăposteşte un templu închinat lui Ahile (unul dintre eroii războiului troian).

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Toate explicatiile privind denumirea actuala a Marii Negre sunt concordante.
    Am asistat la o demonstratie practica facuta de colegii din Marina Turca: ne-au plimbat de la Cornul de Aur la Marea Egee si ne-au aratat ce superb albastru stralucitor azuriu are. Apoi am mars spre nord si dincolo de Bosfor, cand am intrat in Marea Neagra, aceasta era gri inchis mat si ne-au spus: “Vedeti de ce i se spune Marea Neagra?”. QED!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.