Mecanismul de la Antikythera, la peste două milenii de când a fost conceput şi după aproximativ un secol de când a fost descoperit, continuă să-i fascineze pe arheologi, pe astronomi, pe istoricii ştiinţelor, rămânând, până astăzi, un mister parţial descifrat.
Cercetările şi studiile efectuate inclusiv în anii 2000, cu cele mai sofisticate tehnologii, arată că este vorba de “primul calculator analogic”, un fel de “ceas astronomic”, un sistem complex de angrenaje (82 de segmente şi o combinaţie complicată de cel puţin 30 de viteze), capabil să identifice poziţiile sinodice (repetabile) ale Lunii şi ale celorlalte planete din sistemul nostru solar, să prezică eclipsele de Lună şi de Soare.
Ceea ce îi intrigă pe specialişti este că, în epoca în care a fost construit acest “mecanism de geniu” (cum îl numea o echipă de cercetători de la University College, din Londra – UCL), potrivit informaţiilor pe care le avem astăzi, nimeni nu ar fi putut să aibă geniul, priceperea şi expertiza de a realiza un mecanism atât de complex.
Mecanismul de la Antikythera face parte din acele artefacte ştiinţifice, aparţinând OOPArt (“out of place artifact”) – care se referă la obiecte artificiale (sau apărute accidental), care nu sunt în concordanţă cu locul, cu timpul sau cu ceea ce se ştie până acum despre experienţa cunoaşterii umane, care constituie o anomalie sau o enigmă, care scapă oricărei explicaţii raţionale.
Când şi unde a fost descoperit Mecanismul de la Antikythera?
Mecanismul de la Antikythera a fost descoperit în 1901, în apropiere de insula grecească de la care îşi trage numele – Antikythera – situată în nord-vestul Insulei Creta şi la sud de Peninsula Peloponez. A fost găsit, alături de vaze, statui, obiecte de ceramică, bijuterii, într-o epavă din secolul I i.Hr. (aproximativ anul 65 i.Hr.).
Iniţial nu s-a acordat nicio atenţie bucăţilor de lemn şi bronz corodat, până când, în 1902, un arheolog a observat roțile dințate ale acestui mecanism ciudat. De la acel moment au început nenumărate investigaţii, dar abia în 1970, cercetătorul britanic Derek de Solla Price și fizicianul grec Charalampos Karakalos, analizându-l cu raze X, au reuşit să ajungă la o primă reprezentare a acestui artefact, după care mai multe echipe de cercetători au încercat să-l reconstruiască.
Mai mult, pornindu-se de la ideea că ar fi vorba de un fel de calendar astronomic extrem de complicat, o echipă grecească s-a gândit să stabilească data la care a fost calibrat Mecanismul de la Antikythera , altfel spus, „ziua zero” a acestuia, având în vedere că orice mecanism de măsurare necesită calibrare, indiferent de epoca în care a fost conceput.
Observând un cadran cu 223 de diviziuni, de pe partea din spate a mecanismului, cercetătorii greci au emis ipoteza că funcţionarea acestui obiect ar corespunde Ciclului Saros, care, în astronomie, reprezintă o perioadă de 223 de luni sinodice sau de lunații (intervalul de timp care separă două Luni noi și a cărui durată medie este de 29 de zile, 12 ore, 44 de minute și 2,8 secunde).
Cum arată “calculatorul analogic” de la Antikythera?
Documentele istorice nu oferă nicio informaţie despre faptul că astronomii greci ar fi avut, la vremea respectivă, cunoştinţe pentru a construi un asemenea mecanism. Perioada în care, probabil, a fost realizat corespunde epocii elenistice (cea care a urmat cuceririi unei părţi din lumea mediteraneană şi a Asiei, de către Alexandru cel Mare), când s-au intensificat schimburile comerciale şi culturale între Grecia şi Egipt. Este posibil, prin urmare, ca mecanismul să se fi aflat pe vreo navă naufragiată care venea din Egipt, fără a exista totuşi vreo dovadă în acest sens.
Alţi cercetători sunt de părere că acest excepţional “calculator analogic” ar fi fost conceput în Insula Rodos, un important centru cultural şi unde locuia Hipparchus, un vestit astronom, matematician şi geograf grec. Alţii susţin că ar fi vorba de Siracuza, pentru că acolo a trăit Arhimede, care era preocupat de realizarea unor mecanisme complexe.
Funcţionare pe bază de modelare matematică
După decenii întregi de cercetare, de scanare a pieselor găsite cu raze X (pentru că o dezasamblare este imposibilă, mecanismul fiind puternic corodat), s-a ajuns la concluzia că Mecanismul de la Antikythera era format dintr-un cadru de lemn (340 × 180 × 90 mm), avea două uşi (una în faţă, alta în spate), pe acestea aflându-se inscripţii legate de modul de utilizare a aparatului.
În interiorul cutiei (de dimensiunile unei cărţi medii) se aflau cel puţin 33 de rotiţe de bronz (insemnând, după estimări, doar o treime din totalul initial), acţionate de o manivelă. Pe faţa frontală, pe un cadran circular, se aflau 365 de poziţii (corespunzătoare celor 365 de zile, din calendarul egiptean), încă două cadrane, indicând poziţia Soarelui şi a Lunii, plus acele necesare pentru indicarea datelor. Pe partea opusă, încă două cadrane în spirală (pentru eclipsele de Soare şi de Lună), şi altele două (cu 235 de poziţii, respectiv 223 de poziţii) – totul funcţionând pe bază de modelare matematică.
Ce spun cercetările recente despre Mecanismul de la Antikythera? “Ziua zero” calibrată cu peste 2 000 de ani în urmă
Dacă epava în care a fost găsit artefactul datează din anul 65 i.Hr, perioada de construcţie a Mecanismului de la Antikythera a fost estimată, mai întâi, a fi între anii 150 și 100 î.Hr., cercetări mai noi arată că o posibilă “calibrare” s-ar fi făcut în anul 205 i.Hr.
Un istoric al ştiinţelor şi un fizician de la Universitatea Yale, din SUA, încercând să reconstituie Mecanismul de la Antikythera, au publicat un studiu în care spun că era format din trei cadrane inscripţionate cu semne astronomice, douăzeci de roţi dinţate, din bronz, fiecare dintre aceste roti era fixată pe câte un ax, totul (inclusiv nişte ace mobile) fiind pus în mişcare de o manivelă, în felul acesta obţinându-se răspunsuri legate de domeniul astronomiei.
Pentru astro-fizicianul englez Michael Edmunds, de la Universitatea Cardiff, Mecanismul de la Antikythera este un obiect “mai valoros decât Mona Lisa”, dat fiind faptul că nimic similar, datând din aceeaşi perioadă, nu s-a mai descoperit în nicio parte a lumii, iar gradul de complexitate al mecanismului este similar cu cel al unui ceas elveţian din secolul al XIX-lea. De altfel, Michael Edmunds este şi conducătorul Proiectului de cercetare a mecanismului Antikythera, la care participă specialişti (astronomi, fizicieni, matematicieni și paleografi) din mai multe ţări.
“Inginerie superbă într-un dispozitiv genial” – o enigmă care continuă să fascineze
În prezent, Mecanismul de la Antikythera, cel mai vechi computer din lume, cu peste 3 500 de caractere/ simboluri inscripţionate pe suprafaţa dispozitivului, a căror dimensiune este de maximum 1,2 milimetri, se află la Muzeul Național de Arheologie din Atena.
În 2011, Compania Hublot (de ceasornicărie fină, din Elveţia) a creat o replică miniaturizată a mecanismului antic, sub forma unui ceas de mână (nefuncţional), pe care au expus-o la Muzeul de Arte și Meserii, din Paris – “O lecție de smerenie în fața istoriei” – după cum mărturisea CEO-ul Hublot, care “i-a trimis pe ceasornicari inapoi, la propriile limite, atât în ceea ce privește organizarea cercetării, cât și în ceea ce privește limitele tehnice așa cum au fost proiectate”.
Cercetătorii de la University College of London (UCL) nu ezitau să mărturisească si ei, atunci când au refăcut imaginea aparatului, că este, indiscutabil, “o inginerie superbă într-un dispozitiv genial. Anulează toate preconcepțiile despre capacitățile tehnologice ale grecilor antici”. Făcând parte din aceeaşi echipă, inginerul Adam Wojcik spunea că: “Marea provocare pentru specialiştii din anii 2000 este de a (re)construi acest aparat şi de a-l face funcţional. Până atunci rămâne un mister total”.
Faptul că, după decenii de cercetare, cele mai multe aspecte legate de Mecanismul de la Antikythera au rămas în faza de ipoteze, unicitatea aparatului, performanţele bazate pe modelare matematică, arată că istoria cunoaşterii umane are încă multe necunoscute.
