Multă lume a auzit despre meditație. Majoritatea oamenilor au o imagine despre acest termen ca definind o tehnică mistică, asociată cu yoga sau cu religii din Orient, fără însă a cunoaște în fapt ce face sau cum se face. Aşadar: ce este meditația, care e originea sa, la ce folosește și cum se face?
Ce este meditația?
Meditația este un termen care definește o activitate mentală specifică și conștientă a unei persoane. Această activitate presupune focalizarea în mod voluntar a atenției asupra unui obiect sau acțiuni. Investigarea unei probleme pentru a o rezolva poate fi considerată o formă de meditație. Desenarea unui obiect, din fața noastră sau din mintea noastră, este tot o formă de meditație.
Cu cât meditația este mai profundă, cu atât la nivelul mentalului, a activității creierului se dezvoltă o stare specifică identificabilă și măsurabilă științific. Întrucât meditația, ca și practică, nu este unitară, singurul lucru care o identifică, indiferent de metoda folosită, este această stare specifică a activității cerebrale.
Originea meditației
Nefiind o practică unitară, meditația nu are o unică origine. Cea mai cunoscută este originea indiană, prin yoga. Apoi prin meditația Zen budhistă sau Taoistă. În egală măsură și celelalte religii orientale au această practică.
Poate este mai puțin cunoscut faptul că în toate religiile se practică meditația (ca și tehnică nenumită). Respectiv, atunci când credinciosul se roagă, el practică o formă de meditație prin concentrarea atenției asupra rugăciunii și prin repetiția sa generează același efect la nivelul activității mentale.
De asemenea, în credințele și practicile șamanice, druide sau așa-numite păgâne (precreștine), se practica recluziunea în peșteri sau locuri greu accesibile, în care practicantul „era singur cu gândurile sale” eliminând distragerile lumii. Acolo el încerca să se „golească” de sine, pentru a lăsa loc divinului.
Chiar și ciobanul român practica o formă de meditație în Miorița, atunci când singur fiind, „vorbea” cu luna și cu stelele. Deci, indiferent cum o numim, meditația este prezentă peste tot în lume și nu aparține nici unei culturi anume.
La ce folosește meditația?
Dacă în trecut meditația avea o utilitate mistico-esoterică, în zilele noastre s-au făcut și se fac cercetări de către știință și efectele sale au putut fi măsurate. Psihologia, neuroștiințele și medicina au studiat și studiază încă, cu metode moderne, ce efecte produce această practică la nivelul creierului.
Astfel s-a dovedit că în timpul meditației profunde creierul intră într-o stare apropiată stării de veghe. În această stare creierul funcționează fără „bruiajul” produs de stimulii mediului înconjurător, fiind mai performant în analiză și soluții.
Practica constantă a dus la micșorarea substanțială a stresului, eliminarea unor fobii, micșorarea agresivității, mărirea capacității empatice, creșterea capacității de învățare și chiar a capacităților fizice (respirație, control muscular, etc.).
În general, practicarea meditației îmbunătățește funcționarea creierului și influențează pozitiv interacțiunea umană.
Cum se face?
Există un număr foarte mare de metode de practicare a meditației. Unele mai complexe iar altele foarte simple. Unele cu ajutor extern (obiecte, sunete, mirosuri) iar altele doar prin control mental, intern.
Există un număr de cerințe comune oricărei metode:
- Spațiul, încăperea trebuie să asigure liniște;
- Să nu existe condiții de mediu stresante (prea cald sau frig, curent, lumină puternică, mirosuri neplăcute, etc.)
- Locul unde ne așezăm să fie confortabil;
- Poziția în care ne așezăm să fie confortabilă, dar să nu genereze somn sau să afecteze circulația (așezat pe un scaun cu spătar, fotoliu, stând turcește etc.);
- Îmbrăcămintea trebuie să fie ușoară, nestrânsă pe corp sau încheieturi.
Varianta 1. Cu ochii închiși
Așa cum spune și denumirea, ochii sunt închiși iar membrele așezate relaxat pe genunchi sau în poală, în fața abdomenului. Procesul urmărit mental este respirația. Inspirația și expirația trebuie să fie neforțate, pe nas. Durata poate fi de la 5 minute la 1 oră.
Varianta 2. Cu un obiect extern
Dacă se utilizează un obiect ca punct de concentrare a atenției, acesta trebuie să fie la înălțimea ochilor și la o distanță care să permită izolarea sa ușoară de fundal. Obiectul nu trebuie așezat împreună cu altele. În acest caz, ochii sunt întredeschiși iar mental se încearcă „memorarea” obiectului cât mai amănunțit, în detalii.
„Memorarea” obiectului se face în reprize de câte 2-5 minute. După care se închid ochii și se încearcă vizualizarea sa timp de 1-2 minute. Durata generală poate fi de la 10 minute la 1 oră.
Varianta 3. Cu sunete sau mirosuri (arome)
Asemenea metodei anterioare, se practică în reprize de 2-5 minute și rememorări ale sunetelor sau mirosurilor (aromelor). Se acordă o mare atenție alegerii sunetelor sau aromelor, care nu trebuie să fie stridente, puternice sau înțepătoare-iritante.
