Tanti Mioara e îndrăgostită clar de Topîrceanu. Nu încape îndoială. Am întâlnit-o prima dată acum câțiva ani și, de atunci mi s-a părut ceva suspect. Cum deretica ea curtea casei, cum povestea despre el atingând cu tandrețe fiecare lucrușor din odăile de altădată, de parcă ar fi avut viață în ele, nu alta!
Clarisa Iordache

Și Tanti Mioara are și o strălucire aparte în ochi. Ca atunci când, surprinsă de părinți, ținându-se cu drăguțul ei de mână, pe furiș, se uită să-și ascundă de aceștia bucuria din ochi. Așa am găsit-o într-o toamnă plină de soare, în curtea casei lui Topîrceanu, chiar peste drum de mănăstirea cea veche a Nămăieștiului de Argeș. Așa m-a întâmpinat și vara trecută de peste gardul casei, tot surprinsă asupra faptului, neașteptându-se, probabil să aibă musafiri, chiar cu noaptea în cap.

Clarisa Iordache

Sunt sigură că nu e doar un muzeograf pasionat de meseria ei. Pentru că altfel, tremurul privirii s-ar mai stinge cu timpul, la fel ca în oricare altă meserie. Dar, la tanti Mioara, pe măsură ce se înghesuie zilele, pare tot mai îndrăgostită de el.

Clarisa Iordache

Inițial am crezut că e și aerul acesta de început de munte închis între văi crestânde, care nu-ți mai lasă un ungher necercetat. Dar, uitându-mă mai bine, am văzut cum îi zâmbea inima când am întrebat-o dacă Topîrceanu e acasă și am înțeles că în inima ei nu mai e loc și de altceva. Și oare, cum să-și mai stăpânească ghesul inimii când am apăsat clanța grea a porții, trecându-i pragul?

Clarisa Iordache

Acum, vedeți voi, Topîrceanu tocmai plecase, probabil pe undeva prin sat. Drept dovadă că toate geamurile și ușile casei erau vraiște spre lume, iar tanti Mioara îi făcea de lucru prin curte. Și cum nu se cuvenea să ne țină de pomană până venea el, ne-a poftit în casă, dându-ne de lucru să ne treacă timpul pe nesimțite.

Clarisa Iordache

Femeie în toată firea, obișnuită cu truda în bătătură, tanti Mioara este defapt, o adolescentă pe care Topîrceanu a vrăjit-o iremediabil, prin slovele lui, bine ticluite. O privesc de peste umărul partenerului meu. Ea povestea cu vervă despre Topîrceanu, crezând că nu o văd și nici n-am să-i suprind palmele cum tremurau de plăcere că spune lumii despre marea ei dragoste.

Clarisa Iordache

Prietenul copiilor, poetul gâzelor și al florilor a trăit în acea casă opt ani, din 51 cât a fost pe pământ. Chiar dacă a mai avut trei surori și încă un frate, mama lor îl îmbrăca și pe el în rochiță cu volănașe. Mama lui, Paraschiva Topîrceanu era o talentată țesătoare de covoare. Remarcată fiind de către medicul Carol Davila care a numit-o maistră, a fost trimisă pe la mănăstiri unde le învăța pe măicuțe să lucreze covoare naționale. Și așa, cu cei cinci copii, Paraschiva și soțul ei, Gheorghe au început să meargă pe la Horezu, în Vâlcea, în Ialomița la Armășești, pe valea Topologului, în Argeș, unde, de altfel, poetul nostru și-a petrecut copilăria. În 1905 ajunge la Nămăiești. Topîrceanu avea 19 ani și era elev la liceul Sf. Sava, În București. Vacanțele venea în sat unde a și pus ochii pe o educatoare, Victoria Ioga, frumușică și înstărită (casa în care ne aflăm i-a aparținut acesteia) și s-a căsătorit cu ea în 1912. Locuința de la Nămăiești a devenit singura casă personală fiindcă, în rest, Topîrceanu a fost chiriaș grăbit.

“Trec anii, trec lunile-n goană
Și-n zbor săptămânile trec.
Rămâi sănătoasă, cucoană,
Că-mi iau geamantanul și plec”!

Clarisa Iordache

Au avut un băiat, Gică Topîrceanu, profesor la Liceul Pedagogic din Câmpulung iar aici în sat, a trăit Alexandrina Topîrceanu, una dintre surorile poetului, până la vârsta de 92 de ani. Negăsindu-și afirmarea literară nici în Câmpulung nici la București, trimite o poezie la Iași. Garabet Ibrăileanu se interesează cine este cel care semnase poezia cu inițialele G.T., Mihail Sadoveanu îl recomandă și el și astfel este chemat de probă la Iași unde, după o jumătate de an, devine secretar de redacție la Viața Românească. Se mută în Iași din 1913, lăsându-și soția și pe cel mic, la Nămăiești. Cum ochii ce nu se văd se uită, ai lui Topîrceanu s-au îndreptat către Otilia Cazimir.

Pentru a se întreține, Topîrceanu a fost director de teatru în Chișinău, inspector în Direcția Generală a Teatrelor, ziarist, bibliotecar la Iași. A înființat „Însemnări Ieșene”, „Însemnări Literare”, a colaborat la revistele „Teatrul”, „Lumea”, și „Adevărul”, și a trăit într-o lume cu mari nume, așa cum îi plăcea să spună.

Tanti Mioara ni-l arată la șezători alături de Octavian Goga, Panait Istrati, Demostene Botez, Mihail Sadoveanu, Hortensia Papadat Bengescu și alte nume mari. Într-o vitrină stau adunate departe de trecerea timpului și atingerile curioșilor, fragmente din cele mai frumoase poezioare ale sale. A iubit toate anotimpurile, dar, cel mai aproape i-a fost de suflet primăvara,

Citește și:  Marginea – hotarul lutului ars!

„Cu narciși, cu crini, cu lotuși
Timpul cald se-apropie
Primăvara asta totuși,
Nu-i decât o copie”…

Clarisa Iordache

Pe nesimțite, Tanti Mioara începe să ne arate de prin toate vitrinele, tot felul de minuni, ca cele ale Sfântului Sisoe, scrisori fără adresă, întâmplările din captivitatea din Bulgaria. El, ne privește cumva, în lipsă, din cele două autoportrete în care și-a etalat cu grijă, talentul pentru desen. Parcă e un copilandru, privind dincolo de tocul ușii, chicotind pe nerăsuflate și iscodind pe cei ce îi trec pragul casei.

Clarisa Iordache

Moare la 7 mai 1936 și este înmormântat la Iași, în cimitirul Eternitatea, unde odihnește un alt nume de seamă al literaturii noastre, Ion Creangă. În schimb, toată casa lui de la Nămăiești e vie și păstrează urmele sale, de parcă ar fi fost orânduite pentru oaspeți: pălăria, două bastoane agățate în cui, chiar și geamantanul chiriașului grăbit ar depune mărturile că Topîrceanu este undeva prin apropiere, iar toate obiectele neînsuflețite ale intimității lui, îl așteaptă, tăcute, pentru o nouă călătorie. Casa, cu toate ale ei, funcționează drept muzeu din 1958, când a fost donată de familia poetului. Acesta și-ar fi dorit să fie și după trecerea în neființă tot aproape de locurile acestea, atât de dragi lui. Scria într-un poem:

„N-aș vrea să-mi săpați mormântul, colo sus, cu alții-n șir,
S-ar scula să mă mănânce, morții toți, din cimitir!
Ci, aproape de costiță e o cruce pe cărare,
Lângă drum și mâna dreaptă,
Cum te duci la Valea Mare (Pravăț).
Albă cruce să vă spuie, tot acolo nemișcată,
Ăsta care doarme-n groapă,
S-a plimbat, pe aici, odată!”

Însă drumul vieții i s-a oprit, cum spuneam, la Iași.

Clarisa Iordache

Mioara ne îmbie să urcăm și la etaj, să vedem în cele două cămăruțe, dormitorul și sufrageria, ce s-a mai putut păstra într-o viață de om. Un cerdac generos, realizat după tipicul arhitectural muscelean te îmbie la vers și visare. Cu siguranță, Balada greierului și a furnicii, precum și multe alte nestemate literare au fost scrise cu drag, în serile târzii de vară, de aici de unde, priveliștea asupra Nămăieștiului și împrejurimilor, fac casă bună cu stelele cerului.

Clarisa Iordache

Un tet-a-tete ingenios s-a mai păstrat încă, în camera de lucru. Dacă erau în relații bune, cei doi soți stăteau față în față, dacă nu, își întorceau frumos, spatele. Biroul și scaunul sunt pirogravate manual, împodobite în culori și motive geometrice de o reală frumusețe. Mai mare dragul îi era lui Topîrceanu să scrie, așezat la un asemenea mobilier!

Clarisa Iordache

Ceasul de pe birou, greoi, a oprit timpul în loc, exact la ora morții poetului. Tablourile dăruite de prietenii poetului, bastoanele, unul de toate zilele și unul de iarnă, cu vârf metalic și nelipsita pălărie, două biblioteci mici și aparatul foto Kodak din 1924 sunt câteva din cele ce odinioară, au fost atinse de geniul artistic al poetului florilor.

DSC_0722

DSC_0725

DSC_0718

DSC_0712

Clarisa Iordache

Camera de odihnă găzduiește un pat, ca pentru pitici. Oare cum dormeau doi oameni aici, mă întrebam în vreme ce tanti Mioara ne arată un cufăr considerabil, frumos tapițat cu tablă înflorată și bine închis cu lacăt gros. N-am îndrăznit să-l deschid, dar am avut snezația că acolo se aflau bine ferecate, toate momentele de inspirație ale poetului.

Clarisa Iordache

Zăbovesc o clipă pe cerdacul casei. E o dimineață frumoasă de primăvară, caldă și liniștită. Doar cocoșul și cele căteva găini de prin ogradă stau la palavre, probabil despre zarva care s-a iscat peste noapte în curte, și pe care dulăul vecinilor nu a ocolit-o deloc. Timpul ne înghesuie, iar drumul ne așteaptă să vizităm și alte bucăți de istorie.

Clarisa Iordache

N-aș fi plecat de acolo, înainte să vină și Topîrceanu acasă! Tanti Mioara ne-a însoțit tot ghidajul pe cântece și versurile celui pe care îl admiră în taină! Da, cu siguranță îl iubește încă. Și cum altfel, când aceasta este soarta poeților, să rămână pentru totdeauna în inimile celor pe care i-a încântat cu versurile lor, așa după cum, singur spunea:
Clarisa Iordache

„Omul are partea cea nedreaptă.
El cântă, râde, suferă, iubește,
Adoarme-apoi și nu se mai trezește,
Pe când poetul, supraviețuiește”.

NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.