Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni este un muzeu dedicat contribuţiilor pe care le-au avut Emil Racoviţa, Mihai Băcescu, Grigore Antipa, Ion Borcea şi Paul Bujor în domeniul hidrobiologiei. Muzeul este situat în centrul municipiului Fălticeni, pe strada Nicolae Beldiceanu, la numărul 8.

Muzeul este unul de ştiinţe naturale şi a luat naştere în anul 1914, la iniţiativa profesorului Vasile Ciurea. A fost primul muzeu din Fălticeni, iar munca lui Ciurea a fost continuată de unul dintre elevii săi, Mihai Băcescu. Acesta a fost un zoolog şi oceanolog foarte renumit, iar ca apreciere, astăzi muzeul îi poartă numele. După ce Băcescu a devenit directorul muzeului, acesta a primit primul său nume – Muzeul de Ştiinţe Naturale. Acesta era amenajat în vechea clădire a tribunalului din oraş.

În momentul inaugurării, Mihai Băcescu a declarat că dorinţa lui a fost să continue munca depusă de cel care l-a iniţiat în tainele ştiinţelor naturale şi a făcut acest lucru aducând animale din trei oceane. Băcescu a dăruit muzeului mai mult de 700 de exponate care astăzi pot fi văzute în două săli. Membru al Academiei Române, Băcescu a participat la foarte multe expoziţii oceanice, iar de-a lungul carierei sale a reuşit să descopere numeroase specii de crustacei şi peşti. De asemenea, a publicat aproape 500 de lucrări ştiinţifice.

În anul 1993, s-a luat hotărârea schimbării numelui – astfel, fostul Muzeu de Ştiinţe Naturale a devenit Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”. Din primul muzeu, cel înfiinţat de Vasile Ciurea, au fost păstrate două încăperi cu exponatele de atunci, ele fiind dedicate activităţii acestui profesor. Muzeul înfăţişează, prin exponatele sale, mai multe domenii, precum istorie, arheologie, etnografie, arme vechi, carte veche, numismatică şi fotografie.

Însă partea cea mai populară a Muzeului Apelor „Mihai Băcescu” o reprezintă cele 13 acvarii, care au în total mai mult de 11.000 de litri de apă, în care pot fi admirate broaşte ţestoase, crustacee, scoici şi peşti exotici sau indigeni. Printre cele mai de preţ exponate ale muzeului, se numără „Trăsurica”, exponat prezentat în anul 1937, în cadrul Expoziţiei Universale din Paris. Cupeul din lemn a fost sculptat cu ajutorul unui briceag, într-o perioadă de 35 de ani, purtând semnătura lui Leon Comnino. Interesant este şi globul geografic al lui Isaic Neculai, un profesor de geografie din Vadu Moldovei. Globul este unic în lume, unicitatea sa fiind dată de redarea reliefului subacvatic – profesorul a lucrat la el timp de cinci ani şi jumătate.

Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” este cel mai vizitat muzeu din acest oraş al judeţului Suceava. În anul 2009, muzeul a fost redeschis publicului după ce au fost efectuate o serie de reparaţii de consolidare la clădirea în care se află, declarată monument istoric. Muzeul poate fi vizitat de marţi până duminică, în intervalul orar 8 – 16. Se percep taxe de intrare, fotografiere şi filmare.

muzeul-apelor-mihai-bacescu.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ