Muzeul Maramureșului: poarta către tradiția și cultura maramureșeană

La intrarea în oraşul Sighetu Marmaţiei, se află Muzeul Maramureşului, întemeiat în anul 1954 prin donaţiile unor colecţionari. Azi, acest muzeu este o unitate reprezentativă pentru etnografia, istoria şi studiul ştiinţelor naturii ce au în vedere zona maramureşeană.

Partea cea mai importantă a muzeului o constituie Secţia de Etnografie care conservă, într-un spaţiu de cca. 1000 m², adevărate comori de artă populară maramureşeană. Expoziţia are, totodată, în vedere şi problema ocupaţiilor obişnuite în zonă: vânătoarea, apicultura, lucrul în pădure, pescuitul, agricultura, la care se adăugă meşteşugurile casnice legate de producerea ţesăturilor şi a originalelor piese de port.

În colecţiile muzeului, sunt conservate măşti populare confecţionate cu meşteşug, legate de tradiţiile artistice ale acestor locuri. De asemenea, se găseşte colecţia de pictură populară pe pânză, lemn şi sticlă din sec. XVII-XVIII, obiecte şi materiale referitoare la arhitectura maramureşeană. Uneltele, mobilierul, precum şi celelalte exponate atrag atenţia prin varietate şi inventivitate populară.

Deosebit de interesante sunt exponatele aparţinând tehnicii populare, prezentate în construcţiile tipice. Din mulţimea pieselor, enumerăm: plugurile, grapele, pivele, presele de ulei, ciocanele, roata mare de piuă şi altele. Porţile, uşile, ferestrele, tot felul de elemente de construcţie din lemn sunt executate cu minuţiozitate, aşa cum numai meşterii locului ştiu s-o facă.

Sunt expuse vizitatorilor minunate cergi abordând, prin coloristica lor vioaie, probleme ale spiritului maramureşean. Minunate sunt ştergarele, scoarţele şi mai ales costumul ce excelează prin supleţea combinaţiilor coloristice.

Amintim şi originalele traiste şi desagii folosiţi de localnici. Ceramica prezentată la muzeu face parte din produsele unor centre de multă vreme cunoscute (Săcel, Sighet), cât şi din localităţi bucovinene (Vama).

În anul 1981, s-a deschis la Muzeul Maramureşului o secţie în aer liber – Muzeul Satului – cu monumente de arhitectură ţărănească, care, prin structura lor, creează un sat tipic maramureşean.

Cele mai reprezentative monumente au fost achiziţionate de Francisc Nistor şi Mihai Dăncuș. Ca în toate satele maramureşene, uliţele principale sunt drepte şi împreună cu cele întortocheate converg spre biserică, alcătuind o structură specifică acestui ţinut.

Muzeul Satului grupează complexe gospodăreşti cu garduri şi porţi obişnuite, case de locuit şi celelalte construcţii anexe. Arhitectura interioarelor acestor case este specifică sec. XVII-XVIII şi redă gustul estetic şi gospodăresc al femeii maramureşene, în ceea ce priveşte aranjamentul, și expunerea obiectelor folosite în gospodărie şi în practicarea unor obiceiuri.

Structura acoperişului este susţinută de o grindă principală, care, prin grinzi mai mici, străbate în lungime întreaga construcţie şi leagă pereţii laterali.

Spaţiul casei este împărţit în două: în partea dreaptă, se afla vatra şi cuptorul şi de obicei un pat, iar în partea stângă, se află masa. Pe pereţi, sunt icoane, obiecte din ceramică împodobite cu ştergare. În colţul camerei, se găseşte lada cu zestre. Deasupra patului, se află un raft cu cergi, prosoape, fețe de masă – aşezate în straturi şi care înfrumuseţează interiorul camerei.

După uşă, se află dulapul cu veselă, pe peretele opus se găseşte blidarul, linguralul etc. Deasupra grinzii principale şi după icoane, sunt cutii mici cu acte, busuioc, cruci de Bobotează şi alte obiecte folosite în diferite obiceiuri tradiţionale.

Muzeul Satului cuprinde câteva case reprezentative Maramureşului

Casa Tivadar din Călineşti – aparţine unei familii de oameni liberi, nobili şi datează din anul 1611. Spatele casei şi pereţii laterali sunt făcuţi din bârne masive suprapuse, din lemn de stejar.

Pe partea stângă şi în faţa casei, se află prispa cu stâlpi din lemn de stejar care susţin acoperişul. În interior, camerele au pardoseala din pământ. În camera mare, se află o vatră. Acoperişul casei este în patru ape şi este de trei ori mai înalt decât înălţimea pereţilor.

Casa Berciu din Călineşti – este un monument tipic sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea, din regiunea Iza Inferioară şi Cosău-Mara. Casa are două camere după modelul clasic, cu pardoseala din lut şi pereţii din interior tencuiţi.

Construcţia este realizată din bârne masive din lemn de brad cioplite, uşile şi ferestrele sunt din lemn de frasin cioplite cu barda. În faţa casei, prispa are stâlpi din lemn modelaţi cu securea. Acoperişul casei este în patru ape şi prevăzut cu două ,,ochiuri” pentru iluminarea şi aerisirea podului. Casa a aparţinut familiei Berciu cu atestare nobilă din anul 1623.

Casa Cupcea din Călineşti – construită din bârne de lemn de stejar cu prispa în faţă, este un monument de arhitectură foarte vechi care datează din 1710. Familia Cupcea are atestare nobilă din anul 1609, în documentele vremii.

Casa Marinca din Sârbi, de pe Valea Cosăului – are ferestrele şi uşile frumos ornamentate. Este construită din bârne rotunde de lemn de brad. Acoperişul este înalt cu două ,,ochiuri” pentru aerisirea podului.

Deasupra uşii, este o inscripţie gravată cu litere chirilice: ,,Acest lucru s-au făcut în anul 1685 începutu în luna lui decembrie 29 de zile”. În documentele vremii, familia Marinca este atestată din anul 1593 ca fiind familie de rang nobiliar.

Casa Iurca din Călineşti – a aparţinut familiei Iurca, familie care, în documentele medievale, apare cu rang nobil din 1361. Casa este construită din bârne masive de molid, cioplite cu securea şi barda. În partea dreaptă, lateral şi în faţă, casa are prispa din lemn şi la intrare, un mic pridvor.

Casa Arba din Vadul Izei – este tipică sec. al XIX-lea. Are două încăperi în stânga şi în dreapta unui hol (tindă). Construcţia este realizată din bârne groase şi late din lemn de stejar. Acoperişul este în patru ape şi făcut din draniţă. Prispa este în faţa casei şi se continuă şi pe părţile laterale.

Casa a aparţinut celor doi fraţi Arba, care au împărţit casa în două. Jumătate a rămas pe loc, iar cealaltă jumătate a fost mutată, pentru că ei nu s-au înţeles asupra moştenirii. La muzeu, se poate vizita această casă în formă iniţială, fiind reconstruită după ce au fost identificate cele două jumătăţi.

Casa Tiplea din Fereşti – datează din sec. al XVIII-lea şi este realizată din bârne de lemn de stejar cioplite cu securea şi barda. Acoperişul este în patru ape, uşile sunt din lemn de frasin, încadrate cu praguri sculptate cu diferite motive. Casa are o tindă şi două camere, iar în faţa ei apare prispa cu stâlpi din lemn ce alcătuiesc arcade.

Casa Dunca I din Ieud – a aparţinut familiei Dunca care apare atestată în documentele medievale din anul 1373. În interiorul casei, pe grinda principală, este o inscripţie din lemn gravată cu litere chirilice: ,,Anul Domnului 1798 iunie 21 de zile Sfântul Mucenic Iulianu”. Casa este din bârne masive şi rotunde din lemn de brad, cu prispa în faţă şi în partea stângă, pe lateral.

Casa Dunca II din Ieud – datează din sec al XIX-lea, a aparţinut familiei Dunca, este alcătuită din două camere separate prin tindă (cu pardoseala din lespezi de piatră). În faţa casei, se află prispa cu stâlpi din lemn sculptaţi.

Casa Buftea din Cuhea (astăzi Bogdan Vodă) – este specifică sec. al XVIII-lea. Cuprinde o tindă şi două camere. Pereţii sunt din bârne masive din lemn de brad, acoperişul în patru ape făcut din draniţă, iar prispa se întinde în faţa casei şi pe lateral. Familia Buftea este atestată documentar din 1468, cu rang nobiliar şi înrudită cu familia voievodului Bogdan. Uşile casei sunt frumos sculptate în lemn, cu motive zoomorfe şi însemne religioase.

Casa Iuga din Săliştea de Sus – a aparţinut unei rude a familiei Iuga, care are atestare documentară maramureşeană din anul 1353. Casa datează din sec. al XVII-lea, are în faţă o prispă simplă fără stâlpi, iar în interior, două camere separate printr-o tindă. Acoperişul casei este în patru ape şi făcut din draniţă.

Casa Bohotici din satul Mara (fost Crăceşti) – construită din bârne masive din lemn de fag. Are coperişul din paie care se extinde în faţa casei, protejând prispa de zăpadă şi ploi.

Casa Hodor-Pop din Bârsana – a aparţinut unui nobil care a fost învăţător în sat. El provenea din familia Hodor care era atestată documentar din anul 1491. Casa are şase încăperi, iar în faţă, o prispă largă se continuă şi pe părţile laterale și o uşă duce spre o pivniţă din piatră alcătuită din două încăperi. Camerele au mobilier specific de epocă. În curte, se află anexe gospodăreşti.

Casa ucrainiană din Poienile de sub Munte – datează din sec. al XVIII-lea şi a fost locuită de familia Benzar Gavrilă. Are o cameră şi o tindă. Camera este mai mare şi are diferite obiecte de mobilier şi unelte: cântar în formă de cumpănă, recipiente pentru alimente şi cereale, cofa pentru lapte etc.

Interiorul se aseamănă cu cel de la casele româneşti. Are vatră în colţ, lângă ea, patul, iar în partea opusă se află masa. Pereţii sunt din bârne de lemn de brad, în faţă se află prispa din lut şi o bancă prinsă în pereţii casei. Lângă casă, sunt anexe gospodăreşti: grajd pentru animale, şopron pentru fâneţe.

Casa evreiască din Bârsana – a aparţinut unei familii de evrei religioşi şi este construită din lemn, tencuită cu lut, are acoperişul în două ape, trei încăperi cu obiecte şi mobilier specifice evreilor. Cea mai frumoasă era camera de oaspeţi unde era primit rabinul.

Casa maghiară din Câmpulung la Tisa – datează de la incepultul sec. al XIX-lea şi a aparţinut familiei Naghi atestată documentar în anul 1699. Este construită din bârne din lemn, pardoseala din scândură de brad montată pe grinzi din lemn și are două încăperi separate de o tindă.

În camere, sunt sobe racordate la un coş imens făcut din lemn şi căptuşit pe interior cu argilă. Iarna, în el se afumă carnea. Pereţii sunt tencuiţi cu lut şi finisaţi cu var alb. Gospodăria are o pivniţă din piatră, o şură acoperită cu paie şi altele.

Muzeul Maramureşului cuprinde şi Secţia Ştiinţele Naturii reprezentativă pentru cadrul natural al Depresiunii Maramureşului. Expoziţia cuprinde numeroase exemplare rare din avifauna maramureşeană şi chiar românească. Dintre piesele de interes deosebit, fac parte: corcodelul cu gât roşu, corcodelul cu gât negru, barza neagră, lebăda cucuiată etc.

Din rândul răpitoarelor, fac parte: acvila de stepă, acvila de munte – păsări rare în prezent, deşi, altădată, puteau fi văzute în aproape toţi munţii noştri. În muzeu, se află conservate exemplare diverse de alunari (originari din Siberia) şi pasărea omătului sau presura de iarnă (originară din zonele dobrogene).

Secţia Istorie Arheologie de la Muzeul Maramureşului cuprinde expoziţia ,,Sighetul-Marmatiei-680” ce prezintă numeroase unelte din paleolitic, mezolitic şi neolitic, descoperite în zonă. De asemenea, sunt expuse colecţii din epoca bronzului, monede de argint din sec. XV-XVII, documente despre Marea Unire din 1918.

În vitrine, sunt expuse numeroase cărţi vechi, fotografii, primul ziar din Sighet, numit ,,Sfatul” din 7 decembrie 1818. Secţia conţine armele orientale capturate în bătălia cu tătarii, care a avut loc la Borşa, în anul 1717: două săbii, un junghier şi altele. În câteva vitrine, sunt expuse deocumente-mărturii din cel de-al Doilea Război Mondial şi din Revoluţia din decembrie 1989 de la Sighetu Marmaţiei.

Din Muzeul Maramureşului face parte Casa Ioan Mihalyi de Apsa care datează din sec. al XIX-lea, ca fiind primul muzeu maramureşean. Ioan Mihalyi a fost cel care a construit prima biserică greco-catolică din Sighetu Marmaţiei. Tot el s-a implicat și în viaţa culturală şi socială a românilor maramureşeni.

În anul 1901, primeşte Premiul Academiei Române şi este ales membru al acesteia pentru lucrarea ,,Diplome maramureşene din sec. XIV-XV” şi alte lucrări ştiinţifice, el cercetând şi adunând, în timp, vestigii arheologice medievale din această zonă şi organizând în casa lui o colecţie muzeală.

Casa-muzeu are patru încăperi cu mobilier specific epocii de atunci: o bibliotecă și diferite tablouri care au aparţinut academicianului. La etaj, sunt trei încăperi cu o expoziţie documentară istorică despre Marea Unire.

Casa are, la parter, şase săli în care sunt prezentate o colecţie de artă din sec. al XIX-lea despre Maramureş, o colecţie donată de savantul Alexandru Ciplea, colecţii de tablouri pictate de Traian Biltiu-Dăncuș şi de Gheorghe Chivu, cât şi opere de grafică realizate de Vasile Kazan.

Muzeul Maramureşului cuprinde şi Casa Memorială Elie Wiesel, Muzeul Culturii şi Civilizaţiei Evreieşti din Maramureş. Profesorul Elie Wiesel a fost Laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Prima cameră a casei sale are mobilier de epocă şi cuprinde diverse tablouri care au aparţinut atât lui, cât şi altor familii de evrei.

A doua cameră era biroul profesorului, cu dulapuri, vitrine cu peste 30 volume de cărţi, fotografii, documente biografice care ilustrează întâlnirile lui cu oficialităţile timpului şi membrii comunităţii de evrei.

A treia cameră prezintă documente, fotografii, obiecte personale – mărturii ale marii tragedii a deportării comunităţii evreieşti din Maramureş. În a patra cameră, sunt câteva vitrine cu cărţi religioase vechi, obiecte de ritual, diferite documente evreieşti. În ultima cameră, sunt diferite documente care prezintă relaţiile profesorului cu diferite personalităţi din ţară şi străinătate: Vasile Kazar, Hâri Maiorovici şi alţii.

Muzeul Maramureşului impresionează prin monumentele arhitecturale vechi maramureşene, prin exponatele ce marchează cultura şi istoria acestui ţinut.

Muzeul nu neglijează nici aspectele legate de științele naturii, vizitatorii având ocazia să exploreze diverse exponate care ilustrează flora și fauna specifice Maramureșului. Această secțiune completează tabloul cultural prin adăugarea unei dimensiuni ecologice la experiența vizitatorului.

Expozițiile temporare și evenimentele organizate de muzeu oferă oportunități de aprofundare a unor teme specifice, atrăgând atât cercetători, cât și turisti, dornici să descopere comorile ascunse ale Maramureșului. Prin aceste inițiative, muzeul își reconfirmă rolul de bastion al conservării și educației culturale.