La sfârșitul anilor 1890 și începutul anilor 1900 a apărut, în câmpiile de bumbac din Mississippi, blues-ul. O bucată de scândură cu o frânghie legată de ea, un borcan pentru suflat și o voce erau tot ce aveau nevoie sclavii afro-americani pentru a-și vărsa amarul în zilele toride.

Odată cu inventarea primei chitare acustice, au început să apară și legende, precum muzicianul Robert Johnson, despre care se spune că și-a vândut sufletul diavolului în schimbul unui talent ce pătrundea și cele mai reci și întunecate inimi. După presupusa întâlnire, Johnson a devenit faimos, fiind difuzat mereu la radio, deși nimeni nu știa cum arată.

La scurt timp, încurajați de chitara lui Johnson, alte legende și trupe încep să apară, iar în 1920, odată cu apariția discurilor, toată lumea știa de „muzica ce atingea suflete”. Artişti de pretutindeni au ieșit la suprafață, fiecare dintre ei îmbinând blues-ul cu stilul lor propriu. Astfel a apărut R&B-ul („rhythm” și „blues”), iar ceva mai târziu, rockul.

În ciuda faptului că multe trupe rock au luat naștere la începutul anilor 1950, entuziasmul lui Alan Freed a fost cel care a introdus expresia de „rock’n’roll”, definitivând denumirea genului muzical și fiind chiar considerat părintele acestuia. Alan Freed era DJ (disk-jokey) la radio și a promovat mixuri de muzică blues, country și R&B în încercarea de a atrage tineri albi să asculte muzică creată de oamenii de culoare. Nu era deloc o treabă ușoară, având în vedere segregarea rasială care predomina în State în perioada aceea.

În 1951, Alan Freed primește porecla de „Moondog” (câinele lunii), după unul din cântecele sale, și, în același an, organizează și primul concert rock’n’roll, numit „Moondog Coronation Ball”. Un an mai târziu, Trupa „Comets”, cu Bill Haley în frunte, a devenit, oficial, prima trupă de acest gen. Datorită succesului său enorm, mulți muzicanți au încercat să caute oportunități de a intra în lumea rockului.

În timp ce Alan Freed se ocupa de promovarea trupei „Comets”, Sam Phillips, fondatorul casei de discuri „Sun Records”, din Memphis, colabora împreună cu Elvis Presley la lansarea primul său album. Producătorul a declarat că pornise de la premisa că, dacă un alb va pune la fel de mult suflet în muzica rock precum un negru, atunci cu siguranță va avea un succes enorm și se va îmbogăți. Lucru care s-a și dovedit, având în vedere succesul muzicii lui Elvis, care este considerat în prezent regele rock’n’roll-ului.

Rockul anilor ‘60 s-a dovedit a fi portița de scăpare a tulburatei generații baby boomers (născută între 1946-1964), care a fugit de realitatea Războiului Rece și a mișcărilor sociale care au acaparat Statele Unite ale Americii în acea perioadă si s-a refugiat în muzica unor artiști precum Bob Dylan, Rolling Stones sau The Beatles, care susțineau ideea de comunitate și autenticitate. Dragostea și pacea au fost unele din temele recurente promovate în muzica rock în această perioadă. În 1969, în New York, are loc festivalul Woodstock, unde timp de trei zile, muzicieni alături de mii de participanți au pledat împotriva războiului.

La mijlocul anilor ‘60 începe să se dezvolte muzica psihedelică, în care se încearcă înglobarea în muzică a stărilor alterate de conștiință pe care le induce utilizarea substanțelor psihedelice. Apar trupe care influențează așa-numitul rock psihedelic și, odată cu aceasta, crește popularitatea drogurilor recreaționale printre tineri, în special cea a LSD-ului. Membrii trupei Beatles au anunțat public consumul frecvent de LSD, iar la scurt timp au lansat albumul „Sergeant Pepper’s Lonely Hearts Club Band”. Unul dintre hiturile albumului, „Lucy in the Sky with Diamonds”, o trimitere clară la stările euforice trăite în urma utilizării de LSD, a devenit una dintre cele mai faimoase melodii ale trupei.

Odată cu publicitatea tot mai mare de care au parte numeroși artiști, stilul de viață al adepților rockului începe să fie asociat cu sexul, consumul de droguri și alcool, violență și suicid. Totuși, popularitatea acestui stil de viață începe să dispară, pe măsură ce o serie de artiști-simbol ai rockului mor în urma unei supradoze sau altor accidente provocate de consumul de droguri. Printre aceștia se numără și Jimi Hendrix, Janis Joplin și Jim Morisson, care au intrat în clubul persoanelor celebre care au murit la 27 de ani (Club 27).

Pe la sfârșitul anilor ’60, au început să apară trupe de heavy metal, precum Led Zeppelin, Black Sabbath sau Deep Purple, a căror muzică e caracterizată de un sunet mai „greu” al chitarelor si solo-uri prelungite. Apoi, mai târziu, influențele blues și country din muzica rock încep să se piardă, dar legendele continuă să se ivească, sub nume cu rezonanță precum Judas Priest sau Motorhead. Spre sfârșitul anilor 1970, odată cu apariția trupei Iron Maiden, fanii metalului au căpătat titlul de „metalheads” sau „headbangers”, inspirat de mișcările din plete obișnuite printre aceștia.

Muzica rock începe să domine întreaga industrie muzicală și să se răspândească și pe celelalte continente, influențând domenii diverse, de la film, modă și până la politică și mișcări sociale. Izbucnirea războiului din Vietnam, apartheidul impus în Africa de Sud, politicile economice și cele ale mediului înconjurător, corupția sistemului politic sunt doar câteva dintre cauzele care au inspirat mulți artiști să creeze melodii-protest, prin care promovau pacea, unirea și iubirea.

Cea mai mare contribuție din muzica rock în ceea ce privește dreptul la libertatea de exprimare o are punkul, o altă ramură care s-a desprins din rock la mijlocul anilor ‘70. Genul a pornit ca un manifest împotriva autorității instituționalizate și a convențiilor sociale, printre promotorii acestuia numărându-se trupe ca The Ramones, Sex Pistols și The Clash. Muzica acestora, cu instrumentație puțină si versuri cu mesaje politice și, de cele mai multe ori, nihiliste, era percepută ca un țipăt la cei mai înalți din punct de vedere ierarhic, însă nu pentru a crea anarhie, ci pentru a convinge lumea să își apere drepturile și libertățile.

Din rockul underground s-a desprins în ultimii ani rockul indie, reprezentat de trupe rock independente, care încearcă să transmită ideea că nu este nevoie de semnarea unui contract cu o casă de discuri cunoscută pentru a-ți promova muzica și a deveni cunoscut. Succesul acestora a înflorit mai ales după anii 2000, când schimbările din industria muzicală și dezvoltarea tehnologică, în frunte cu apariția Internetului, au facilitat promovarea acestora.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ