Neuro-arhitectura este un domeniu interdisciplinar, care combină arhitectura cu neuroștiințele, pentru a înțelege cum influențează mediul construit funcționarea creierului uman, implicit starea psihică şi comportamentul. Aceasta implică studierea modului în care diferitele aspecte ale arhitecturii – cum ar fi lumina, spațiul (amplasarea ferestrelor, unghiurile pereților și mobilierului etc.), formele, culorile și texturile – modifică emoțiile, comportamentul și sănătatea mentală a oamenilor.
Deşi termenul “neuro-arhitectură” este relativ nou, efectele potențiale ale formei construite asupra emoțiilor, cogniţiei i-au preocupat dintotdeauna pe arhitecți si pe constructori, mai ales când vorbim de edificii care au devenit repere în arta arhitecturii şi care au rezistat timpului, fascinând şi astăzi prin frumuseţea lor – de la monumentele Greciei antice, de la impresionantele temple egiptene, de la Sagrada Família din Barcelona, Spania, Catedrala Notre Dame din Paris, Franța, până la construcţiile Art Nouveau, de la începutul secolului al XX-lea, sau incredibilele edificii postmoderniste, din epoca actuală – si prin care cei care le-au proiectat căutau, cu siguranţă, să declanșeze un anumit răspuns emotional din partea celor care le priveau.
Obiectivul neuro-arhitecturii este de a crea spații care să promoveze bunăstarea, confortul și performanța cognitivă, având la bază cunoștințele despre cum reacționează creierul la diverşi stimuli arhitecturali. De exemplu, studiile în neuro-arhitectură pot analiza cum poate un anumit tip de iluminare să reducă stresul sau cum poate designul unui spital să contribuie la o recuperare mai rapidă a pacienților.
Acest domeniu aduce împreună arhitecți, designeri, specialişti în neuroștiințe și psihologi, pentru a crea spaţii construite, care să nu fie doar funcționale și estetice, ci și benefice pentru starea psihică și fizică a beneficiarilor.
Neuro-arhitectura – începuturi
Conceptul de “neuro-arhitectură” a fost inspirat de neuroplasticitatea creierului (de asemenea, o descoperire de dată recentă), o capacitate excepţională de transformare, de regenerare, autovindecare şi autoperfecţionare de-a lungul vieţii, care se ascunde în mintea noastră şi care arată că, pe măsură ce acumulăm experienţă, gândurile noastre, atitudinile, comportamentele repetabile pot schimba structura şi funcţiile creierului, care ne permite să învăţăm să fim sănătoşi şi fericiţi şi să ne schimbăm în bine viaţa noastră şi pe a celor din jur.
Asadar, neuro-arhitectura este un domeniu care se concentrează pe modul în care mediul poate schimba chimia creierului și, prin urmare, emoțiile, gândurile și comportamentele.
Doctorul Fred Gage, neurolog, genetician american, cunoscut pentru descoperirea celulelor stem în creierul uman adult, fost președinte (2018–2023) al Institutului Salk pentru Studii Biologice, din San Diego, a fost interesat de efectele schimbărilor de mediu construit asupra creierului şi a făcut nenumărate cercetări în legătură cu modul în care creierul interpretează, analizează și reconstruiește spațiul din jurul său, punându-se astfel bazele acestei noi discipline – neuro-arhitectura.
Interesul pentru un astfel de domeniu interdisciplinar i-a fost stimulat lui Gage şi de către fondatorul Institutului Salk, Jonas Salk, inventatorul vaccinului antipoliomielită. Acesta dorea să creeze un loc care să stimuleze creativitatea și inovația, astfel i-a cerut arhitectului Louis Kahn, în 1965, un proiect (care s-a şi realizat) pentru clădirea institutului, după principiile neuro-arhitecturii (înainte ca acest concept să se nască) – două structuri (clă diri) simetrice, separate de o curte mare, goală şi cu un curent de apă în centru.
În 2003, a fost fondată Academia de Neurostiinte pentru Arhitectură (ANFA), o organizație nonprofit, care reuneşte astăzi 17 neurologi și arhitecți renumiți din SUA, care promovează cunoștințele care leagă cercetarea în neuroștiințe cu o înțelegere tot mai adecvată a răspunsurilor umane la mediul construit.
Neuro-arhitectura şi principiile de bază ale acesteia
Se estimează că oamenii petrec mai mult de 90% din timpul lor în interior. Cunoscând puterea pe care mediul înconjurător o poate avea asupra creierului, doar acest fapt oferă o mulțime de informații despre importanța creării unor clădiri mai “umane”, mai “sănătoase”, care să genereze bunăstare. Neuro-arhitectura se concentrează atât pe aspectele estetice, cât și pe cele practice şi simbolice.
Principiile de bază în neuro-arhitectură au in vedere crearea unor spații care să răspundă nevoilor psihologice ale utilizatorilor. Iată câteva dintre cele mai importante principii:
Neuro-arhitectura – proporții și geometrii armonioase
Se ştie, de exemplu, că spațiile dreptunghiulare sunt mai puțin închise decât spațiile pătrate, deci de preferat. Tavanele înalte sunt potrivite pentru activități creative și artistice. Plafoanele joase, pe de altă parte, promovează concentrarea și munca de rutină.
Spații flexibile și adaptabile
Spațiile care pot fi adaptate în funcție de nevoile individuale sau de schimbările contextului sunt esențiale pentru a susține creativitatea, concentrarea și confortul. Designul flexibil permite personalizarea mediului în funcție de preferințele și cerințele specifice ale beneficiarilor.
Proporțiile și geometria spațiilor construite influențează percepția și confortul psihologic. Formele armonioase și echilibrate, precum și utilizarea proporției de aur sau a simetriei, pot crea spații care induc o senzație de calm și stabilitate.
Lumina naturală și iluminarea
Lumina naturală are un impact semnificativ asupra ritmului circadian și stării de spirit. Este esențial să se maximizeze utilizarea luminii naturale în spațiile interioare și să se utilizeze surse de iluminat artificial care imită lumina naturală, pentru a promova starea de bine și productivitatea.
Neuro-arhitectura – biophilia și conexiunea cu natura
Conceptul de biophilie se referă la dorința umană inerentă de a se conecta cu natura, iar arhitectura care încorporează aceste elemente poate avea un efect pozitiv asupra utilizatorilor. Integrarea elementelor naturale, cum ar fi plantele, apa sau materialele naturale, ajută la reducerea stresului și îmbunătățirea sănătății mentale.
Culorile și texturile
Culorile au un impact direct asupra emoțiilor și comportamentului. De exemplu, nuanțele de albastru pot induce calmul, în timp ce roșul poate stimula energia, procesele cognitive şi atenţia, verdele reduce ritmul cardiac şi ameliorează stresul. Texturile joacă, de asemenea, un rol în senzația de confort și atracție tactilă, influențând modul în care un spațiu este perceput și experimentat.
Sunetul și acustica
O anumită regiune a creierului – cortexul auditiv – este responsabilă de interpretarea vibrațiilor sonore. Se știe că atunci când o persoană activează această zonă cu muzica preferată, generează cantități suplimentare de dopamină, un hormon care îmbunătățește concentrarea.
Controlul zgomotului și al calității acustice este crucial pentru bunăstare. Conform principiilor promovate de neuro-arhitectură, spațiile trebuie să fie proiectate astfel încât să minimizeze zgomotul nedorit și să asigure o acustică adecvată, promovând liniștea și concentrarea.
Orientarea și navigația (wayfinding)
Designul care facilitează o orientare clară și ușoară în spațiu (wayfinding) reduce anxietatea și stresul. Utilizarea reperelor vizuale, a iluminării adecvate și a organizării spațiale coerente ajută utilizatorii să se simtă mai confortabil și mai siguri.
Interacțiunea socială și intimitatea
Spațiile trebuie să încurajeze interacțiunea socială, dar și să ofere zone de retragere pentru intimitate și reflecție personală. Este important să se găsească un echilibru între spațiile publice și cele private, pentru a răspunde diverselor nevoi emoționale și psihologice ale beneficiarilor.
Mai mult, neuro-arhitectura susţine ferm că nu trebuie ignorată “proxemica” – un concept care se referă la distanțele fizice pe care oamenii le mențin (ar trebui să le menţină) unul față de celălalt, pentru a rămâne într-o zonă de confort, așa cum este dictată de natura interacțiunii lor. Există patru tipuri de distanțe spațiale de bază: intimă, personală, socială și publică. Orice intruziune în limitele spațiului personal poate provoca disconfort. Locul de muncă tinde să se integreze cu mediul social al oamenilor, iar în ultimii ani spațiile private s-au redus semnificativ, lăsând mai mult loc zonelor publice, generând adesea reacţii emoţionale negative.
În simbioză cu mediul exterior
Neuro-arhitectura se concentrează şi pe înțelegerea importanței spațiilor în aer liber și a naturii pentru buna funcționare a creierului. Este la fel de important acest aspect ca și reîncărcarea bateriilor dispozitivelor electronice. Natura oferă creierului capacitatea de a se deconecta și de a se reîncărca.
Prin aplicarea acestor principii, neuro-arhitectura își propune să creeze medii care nu doar să fie funcționale și estetice, ci și să sprijine bunăstarea mentală și fizică a celor care folosesc diversele spatii construite.
Exemple de neuro-arhitectură din timpuri mai vechi şi mai noi
Există mai multe clădiri și proiecte arhitecturale care respectă principiile neuro-arhitecturii, punând accent pe bunăstarea psihologică și fizică a utilizatorilor. Iată câteva exemple notabile:
The Salk Institute for Biological Studies (La Jolla, California)
Institutul Salk pentru Studii Biologice, al cărui director a fost multă vreme neurologul Fred Gage, cel care a pus bazele neuro-arhitecturii, proiectat de Louis Kahn, este celebru pentru utilizarea luminii naturale și pentru orientarea sa spre ocean, oferind o vedere panoramică liniștitoare. Simetria și proporțiile clădirii creează un sentiment de armonie și echilibru, promovând un mediu propice pentru concentrare și creativitate.
The Chapel of St. Ignatius (Seattle, Washington)
Capela Sf. Ignatius, din Washington, finalizată în 1997, a fost proiectată de arhitectul Steven Holl, care a fost răsplătit pentru această realizare cu un premiu al Institutului American de Arhitecţi. Un model la scară al clădirii se află în colecția permanentă a Muzeului de Artă Modernă din New York City.
Această capelă este un exemplu de arhitectură care folosește lumina și spațiul pentru a evoca o stare de liniște și contemplare. Jocul de lumini naturale, culorile subtile și formele fluide creează o atmosferă care invită la reflecție și spiritualitate.
Arhitectul care a proiectat-o a descris-o ca fiind “șapte sticle de lumină într-o cutie de piatră”, cu deflectoare colorate (dispozitive care schimbă direcţia şi culoarea luminii). Un scriitor şi critic cultural, Charles Mudede, mărturisea că “este greu să te rogi acolo, tot ce vrei să faci este să te uiți la luminile frumoase care se revarsă prin luminatoare și ferestre colorate […] arhitectul, nu Dumnezeu, este venerat în această cutie cu sticle de lumină”.
The Bosco Verticale (Milano, Italia)
Bosco Verticale (“Pomi verticali”), proiectat în 2014, de Stefano Boeri Architetti, este un complex de două clădiri turn rezidențiale, situat în centrul de afaceri din Milano, la marginea cartierului Isola. Clădirile sunt acoperite cu mii de plante și copaci (peste două mii de specii arboricole). Integrarea naturii direct în structura clădirilor promovează biophilia, reducând stresul locuitorilor și îmbunătățind calitatea aerului. În plus, aceste clădiri sunt exemple de arhitectură sustenabilă. Bosco Verticale este considerată una dintre “cele mai frumoase și inovatoare clădiri din lume”.
The NBBJ Headquarters (Seattle, Washington)
NBBJ este o firmă globală americană de arhitectură, planificare și design. Sediul central al NBBJ din Seattle este proiectat să maximizeze lumina naturală și să încurajeze colaborarea prin spații deschise și flexibile. De asemenea, clădirea include spații verzi și terase, oferind angajaților acces la natură și oportunități de relaxare, ceea ce contribuie la bunăstarea mentală.
The Healing Garden at Lucile Packard Children’s Hospital (Stanford, California)
Acest spital pentru copii include grădini terapeutice, concepute pentru a oferi un spațiu liniștitor și reconfortant pentru pacienți și familiile lor. Grădinile sunt pline de elemente naturale, cum ar fi apă și vegetație, și sunt create pentru a grăbi vindecarea și reducerea stresului.
Neuro-arhitectura în sănătate
Neuroarhitectura are (ar trebui să aibă în tot mai multe locuri) un rol esenţial în proiectarea spitalelor, clinicilor, a mediilor de asistenţă medicală, date fiind îngrijirea critică și urgența implicate în aceste locuri.
Studiile au arătat că pacienții care au avut (din saloane) perspective asupra naturii s-au recuperat mai repede după intervenții chirurgicale și au avut nevoie de mai puține medicamente decât cei care nu au putut vedea altceva decat ziduri.
Stimulii de mediu, cum ar fi culorile, formele armonioase, plăcute vederii, pot ajuta la reducerea factorilor de stres. Spațiile fără astfel de distrageri pozitive (de exemplu, spitalele cu pereți albi) îi fac pe pacienți să se concentreze asupra durerii şi fricilor legate de sănătate. Cercetările au arătat, de asemenea, că distragerile pozitive pot influența in bine chiar și sistemele fiziologice, de pildă funcţionarea inimii, tensiunea arterială etc.
De asemenea, lumina naturală din astfel de spaţii, orientarea ferestrelor spre un decor plăcut au fost asociate cu o durată mai scurtă de recuperare postoperatorie, cu o atenuare a suferinţei şi cu o creștere a moralului angajaților.
Neuro-arhitectura la locul de muncă
Neuro-arhitectura are un rol din ce în ce mai important (pentru cei responsabili şi preocupaţi de binele oamenilor) şi în proiectarea locurilor de muncă, deoarece ajută la creşterea bunăstării şi performanței angajaților.
Respectând principiile neuro-arhitecturii, se va ţine cont, în astfel de cazuri (birouri, spaţii de la locul de muncă) de lumina naturală , de acustică (nivelurile ridicate de zgomot pot afecta concentrarea și productivitatea), de prezenţa unor spaţii de “meditaţie”, care să contribuie la reducerea stresului, a anxietății și la îmbunătățirea conștientizării de sine și a sănătății psihice.
Neuro-arhitectura în spațiile educaționale
Studii recente, efectuate în diverse țări, spun că unul din șase copii cu vârsta cuprinsă între 5 si 16 ani este susceptibil de a avea probleme legate de adaptare, învăţare etc. Apoi, este de ajuns să ne gandin, de pildă, la arhitectura şcolilor de la noi, cele mai multe construite în timpul sau după modelul arhitectonic comunist, cenuşii, cu aceeaşi structură interioară monotonă, înconjurate de betoane, pentru a înţelege aversiunea copiilor (mai ales în cazul copiilor de vârste mici) de a merge la şcoală.
Un studiu efectuat pe 21 000 de elevi a arătat că elevii care au învăţat în săli de clasă iluminate cu lumină naturală, în care au fost valorificate (în interior şi exterior) culori şi texturi diverse, au progresat cu 20% mai repede la testele de matematică și cu 26% mai repede la testele de citire. De asemenea, nivelurile de zgomot din sala de clasă influențează semnificativ capacitatea elevilor de a învăța, de a gândi, precum și performanța lor generală.
Aceste exemple demonstrează cum neuro-arhitectura, care avansează odată cu neurostiintele (deocamdată mai mult la nivel teoretic) poate fi aplicată în diverse contexte, de la spitale și centre de cercetare, la spații religioase și rezidențiale, la şcoli locuri de muncă etc., toate având în comun un design care pune pe primul loc bunăstarea beneficiarilor.
Designul arhitectural ne schimbă creierul și comportamentul
Este un fapt pe care oricine îl poate verifica, acela că spaţiile construite sunt percepute inițial prin emoție. Înainte ca senzațiile provocate de o clădire să dobândească expresie conștientă, am judecat deja proporţiile, materialele, relațiile spațiale, confortul etc.
Neuro-arhitectura este similară, în premisele sale, cu “neuroestetica” în artele vizuale și cu “neurourbanismul” în proiectarea urbană – concepte moderne, pe care, teoretic, le acceptă şi le apreciază şi arhitecţii, şi constructorii şi beneficiarii, dar care rareori se şi regăsesc în realitate. Iar dacă principiile neuro-arhitecturii ar fi puse în practică în tot mai multe situaţii, probabil că lumea din jurul nostru, spaţiul în care locuim sau cel în care muncim ar fi mai frumoase, mai armonioase, benefice pentru sănătatea şi starea noastră de spirit.
Fred Gage (menţionat la începutul articolului) spunea că: “În timp ce creierul ne controlează comportamentul, iar genele controlează planul pentru designul și structura creierului, mediul poate modula funcția genelor și, în cele din urmă, structura creierului nostru și, prin urmare, ne schimbă comportamentul. În planificarea mediilor în care trăim, designul arhitectural ne schimbă creierul și comportamentul”.
Având în vedere aceste aspecte, arhitectura trebuie abordată cu atenție la efectele pe care designul le poate avea asupra fiziologiei și psihologiei ocupanților unui spațiu, Iar neuro-arhitectura oferă cele mai potrivite răspunsuri.
