NLP este un termen care apare atunci când ne intersectăm cu domenii precum psihologie, dezvoltare personală, coaching sau training. În toate aceste domenii există păreri pro și contra acestei teorii și de asemenea există mai multe sau mai puține dovezi care să îi susțină succesul sau rezultatul.

NLP este prescurtarea de la Neuro-Linguistic Programming (Programare Neuro-Lingvistică); în acest mod este descrisă metoda de terapie și consiliere creată în 1976 de către Richard Bandler și John Grinder. Primul cercetător era la bază matematician și studia în paralel terapia gestalt, iar cel de-al doilea era lingvist.

Cei doi au fost interesați de cum funcționează creierul și nu de ce funcționează după un anumit tipar, ajungând astfel să dezvolte o metodă orientată spre soluții, spre eliminarea blocajelor creierului și mai puțin orientată spre explicarea procesului.

Principiul de bază al NLP-ului este faptul că oamenii dețin tot ce le este necesar pentru a fi fericiți și sunt capabili să acționeze pentru obținerea respectivului lucru. De când se nasc, ei dezvoltă „programe” mentale, ca urmare a interacțiunii dintre mediul înconjurător, creier și limbaj. De cele mai multe ori, aceste „programe” determină blocaje mentale în dezvoltarea umană individuală, limitându-i posibilitățile și experiența psihică sau socială, ca în final, să îi limiteze accesul la propria fericire.

Aceste „programe” sunt instalate și fixate prin asocierea și repetarea unor cuvinte cheie alături de posibile acțiuni, de când suntem mici și până murim. Cei doi au descoperit că efectul unor cuvinte (de exemplu, cuvântul NU spus pe un anume ton de autoritate) este atât de puternic și de profund implementat în psihicul uman, încât generează răspunsuri reflex de inhibare a unei acțiuni și a unor procese mentale.

În final, ei au considerat că aceste modele comportamentale „programate” prezintă caracteristici foarte asemănătoare hipnozei. Persoana nu este conștientă de blocajele sale și acționează în consecință ca și cum așa este normal, natural, fără a își pune întrebări sau să caute alte soluții. Din acest punct de vedere, ei au inventat o metodă de contracarare și de eliminare a acestor blocaje printr-o tehnică executată de către fiecare individ. Este o tehnică asemănătoare hipnozei, dar efectuată conștient și voluntar.

Tehnica programării neuro-lingvistice presupune identificarea blocajelor proprii. Acest prim pas este cel mai dificil și numai în anumite situații poate fi realizat de unul singur. Întrucât majoritatea dintre noi nu suntem conștienți de propriile blocaje (în cel mai bun caz conștientizăm manifestarea unei anumite stări de nemulțumire, stres, angoasă, nervozitate etc.), este indicată apelarea la un psiholog sau terapeut specializat în această metodă.

După identificarea blocajelor, se trece la planificarea inversă a creierului. Astfel, sunt eliminate expresiile negative asociate cu acțiuni dorite și înlocuite cu expresii pozitive. Un exemplu simplu este înlocuirea „nu pot” cu „pot” sau „se poate”. Acest proces este de dorit a fi realizat tot timpul, întrucât multe dintre „programele” noastre sunt implementate și rulate din copilărie, încât creierul revine la ele foarte ușor.

Potrivit teoriei NLP, aceste afirmații pozitive generează un flux logic care elimină blocajele și facilitează găsirea unor soluții noi pentru rezolvarea problemelor și dorințelor noastre și, nu în ultimul rând, facilitează procesul de autodepășire.

Deoarece această metodă este specifică fiecărui individ, este foarte greu să se realizeze studii științifice care să ateste și să cuantifice efectul său. Acest lucru a generat multe dezbateri legate de efectele sale, dacă sunt reale sau nu. De asemenea, după anii 80 s-a încercat asocierea acestei metode cu curentul New Age, fără a se reuși acest lucru.

Cert este faptul că o serie de oameni de succes din întreaga lume au afirmat sau afirmă că, dacă nu în totalitate, măcar parțial, la un anumit moment au utilizat sau beneficiat de pe urma programării neuro-lingvistice în atingerea bunăstării sau echilibrului personal.

Astăzi această metodă este des folosită de către renumiți traineri, life coach și terapeuți chiar dacă ea a evoluat și și-a adăugat numeroase tehnici din alte metode terapeutice.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here