Numărul 137, numărul cosmic – cheia pentru înţelegerea secretelor Universului

Numărul 137 pare a fi unul banal, ca oricare altul, numai că prestigioşi oameni de ştiinţă, printre ei şi un laureat al Premiului Nobel pentru fizică, îl consideră a fi “cheia” pentru înţelegerea marilor taine ale Universului, asupra cărora omul, din toate timpurile, nu a încetat să-şi pună întrebări.

“Numărul este esenţa a tot”, spunea Pitagora, matematician şi filosof grec, din secolul al V-lea i.Hr., cel care punea la baza întregii realităţi, teoria numerelor, considerând că Universul este un sistem ordonat şi armonios de numere şi raporturi numerice.

În ştiinţa modernă, pe măsură ce mecanismele vieţii sunt mai bine înţelese, se vede tot mai clar că procesele “oarbe”, întâmplătoare nu pot explica apariţia şi dezvoltarea unui număr mare de mecanisme şi procese de bază, datorită cărora viaţa există. Toate conduc spre ideea că Universul este rezultatul unui “proiect” excepţional de inteligent. Rămâne de văzut şi de înţeles cum a gândit şi realizat “Marele Arhitect” “proiectul” său.

Încă din antichitate, grecii, romanii, egiptenii descoperiseră “numărul de aur” – «phi» (φ) 1,618 – expresia proporţiei perfecte (sectio aurea) din punct de vedere estetic, ascuns în tot ceea ce există în natură, în proporţiile corpului uman, în structura ADN-ului, în structura plantelor şi animalelor etc, de unde omul l-a preluat şi l-a valorificat în pictură, sculptură, arhitectură s.a.m.d.

Sub haosul aparent al Universului, în care hazardul, am putea crede, oferă diverse posibilităţi de evoluţie, există totuşi un echilibru de bază, pe care matematicienii, fizicienii, cercetători din multe alte domenii încearcă să-l identifice.

Numărul 137 – cheia pentru înţelegerea secretelor Universului

Dacă 1,618 exprimă “proporţia de aur”, numărul 137 este considerat, în ştiinţele moderne, unul dintre cele mai mari mistere ale fizicii. Reputatul fizician american Richard Feynman (1918 – 1988), laureat al Premiului Nobel, spunea că: “Există un număr de care toţi fizicienii ar trebui să fie preocupaţi, unul dintre cele mai mari mistere din fizică, un număr magic, care vine spre noi, fără ca omul să-l înţeleagă pe deplin”.

Acest număr este o constantă fundamentală – constanta structurii fine – a cărei valoare este aproximativ egală cu 1/137 şi care este notată cu litera grecească alfa – α”.

Înaintea lui Richard Feynman, şi fizicianul german Werner Heisenberg, şi fizicianul austriac Wolfgang Ernst Pauli, ambii laureaţi şi ei ai Premiului Nobel, au dedicat mare parte din timpul consacrat cercetărilor, pentru a dezlega misterul numărului 137.

A rămas celebră şi o anecdotă pusă pe seama lui Pauli, care, ajuns într-o “audienţă” în faţa lui Dumnezeu şi având dreptul la o singură întrebare, nu a vrut să rateze această şansă de a afla răspunsul la problema care l-a chinuit în ultimii zece ani din viaţă: “De ce este alfa egal cu 1/137?”. Dumnezeu a zâmbit, a luat o bucată de cretă şi a început să scrie ecuaţii pe tablă. Când s-a întors spre Pauli, acesta îşi agita braţele, repetând întruna: ”Das ist falsh!, Das ist falsh!” (Acestea sunt povești!).

Într-atât de fascinat a fost Wolfgang Ernst Pauli de acest număr, încât se spune că atunci când asistentul său a venit să-l vadă pe patul de spital, cu puţin înainte de o operaţie care i-a fost fatală fizicianului, acesta i-ar fi spus asistentului să se uite pe uşa salonului când va pleca. Pe uşa era scris “Camera 137”.

Ce se ştie până acum despre numărul 137? Teoria Totului

Alfa (1/137), subliniază şi fizicianul şi astrobiologul Paul Davies, specialist în teoria cuantică a câmpurilor, combină, de fapt, trei dintre constantele fundamentale ale naturii – viteza luminii, sarcina electrică a unui electron şi constanta Plank.

Este un număr care apare la intersecţia unor domenii cheie ale fizicii – relativitatea, electromagnetismul şi mecanica cuantică, deschizând drumul spre “visul de aur” al fizicienilor – Teoria Totului (Theory of everything).

Ideea unei asemenea teorii – Teoria Totului – care să reunească teoria relativităţii generale, a lui Albert Einstein, şi mecanica cuantică, să concentreze şi să unifice, într-o viziune viabilă, cele patru forţe fundamentale responsabile de tot ce se întâmplă în Univers (interacţiunea electromagnetică, interacţiunea nucleară forte, forţa nucleară slabă şi gravitaţia) îi preocupă pe fizicieni încă din anii 1980, fără a se ajunge, până acum, la vreun rezultat.

Valoarea numerică a constantei structurii fine α sau “puterea interacţiunii electromagnetice” este 1/137, luându-se în calcul viteza luminii, sarcina elementară (valoarea absolută a sarcinii electrice a electronului), constanta Plank şi permeabilitatea vidului. O astfel de constantă nu are unităţi de măsură, este un număr pur şi este esenţială pentru înţelegerea legilor Universului.

Marea întrebare la care fizicienii caută răspunsul este, aşa cum spunea Paul Davies, dacă aceasta constantă a structurii fine α, care conţine numărul 137 (1/137), este arbitrară sau exprimă o ordine mai profundă a Universului.

Sunt toate, în Univers, inclusiv oamenii, parte dintr-o structură matematică? Este natura ultimă a realităţii una matematică? Este “Marele Arhitect” matematicianul perfect? Există o structură matematică în care să fie cuprins tot ce există? Este constanta structurii fine această structură? Deţine numărul 137 răspunsul pentru descifrarea tainelor Universului?Sau matematica este doar un instrument inventat de oameni pentru a explica lumea naturală?

“Poate că mâna lui Dumnezeu a scris acest număr”…

Dacă Paul Davies era convins, fără a putea descifra până la capăt această taină, că numărul 137, care l-a fascinat, poate conduce la esenţa Universului, alţi fizicieni cred că, pe baza acestui număr s-ar putea contacta civilizaţii extraterestre, pentru că ar fi un “limbaj” universal, esenţializat. Extratereştrii ar cunoaşte şi ei numărul şi ar înţelege, cum spunea profesorul Laurence Eaves, de la Universitatea Nottingham, că “avem control asupra planetei noastre şi cunoaştem mecanica cuantică”.

Potrivit principiului antropic (anthropos – om), formulat de către astrofizicianul Robert Dicke, “Universul are proprietăţile pe care le are şi observabile de om, deoarece, dacă ar fi avut alte proprietăţi, omul nu ar fi existat”.

În condiţiile în care valoarea constantei fine descrie puterea electromagnetismului, dacă aceasta ar fi doar puţin mai mare, ar creşte atracţia sau respingerea dintre particulele încărcate electric, ar schimba dimensiunea atomilor, benzile de energie ale electronilor, adică tot ce există în natură – materie, viaţă, culori etc.

O schimbare cât de mică a acestei valori ar duce la interacţiuni între particule atât de importante încât ar fi imposibil să se mai individualizeze, chiar noţiunea de “particulă” ar deveni problematică.

Numărul 137 din constanta alfa (1/137) a fost o enigmă încă de la descoperirea lui, un număr magic, la care s-a ajuns prin calcul matematic, fără a i se înţelege totuşi originea, după cum spunea Richard Feynman, care adăuga: “Poate că mâna lui Dumnezeu a scris acest număr, dar nu ştim cum a folosit creionul, ştim dansul experimental ca să-l obţinem cu precizie, dar nu ştim cum să dansăm pe computer pentru a-l obţine, fără să-l punem, în secret, acolo”.

De la valenţele fizice, la cele metafizice ale numărului cosmic

Celebrul psihiatru Carl Jung, care l-a cunoscut pe Wolfgang Ernst Pauli şi cunoştea fascinaţia pe care numărul 137 o exercita asupra fizicianului, a încercat să-l ajute pe acesta prin analiza a peste 400 de vise ale lui Pauli, psihiatrul fiind convins că prietenul său înţelegea, inconştient, “o ordine cosmică mult mai mare”.

Această “ordine cosmică mult mai mare”, intuită de Wolfgang Ernst Pauli, căutată de Jung în adâncurile subconştientului, nu i-a lăsat indiferenţi nici pe numerologi, care au interpretat din perspectiva lor numărul 137 – încărcat cu energia cifrei 1 (expresie a forţei divine, dar şi a sinelui, intuiţiei, motivaţiei, progresului,), a cifrei 3 (lumina divină, inspiraţie, speranţă, curaj, credinţă), a cifrei 7 (voinţă, dezvoltare spirituală, cunoaştere interioară), dar şi 2 (1+3+7=11, 1+1=2), simbol al Creaţiei.

Richard Feynman le propunea tuturor fizicienilor să-şi aşeze pe birou o foaie pe care să scrie numărul 137, care să le amintească mereu că mai sunt multe de cunoscut. Deşi are o istorie de aproape un secol, fizica cuantică abia în ultimele două decenii a făcut progrese semnificative, prin teoria câmpurilor cuantice, potrivit căreia energia primordială se exprimă printr-o succesiune de niveluri de existenţă din ce în ce mai concrete.

Totul, în Univers, este interconectat, Totul înseamnă energie şi informaţie, iar numărul magic 137, din constanta structurii fine, “care vine spre noi, fără ca omul să-l înţeleagă”, cum spunea Richard Feynman, poate este cheia unei alte înţelegeri a legilor care ne guvernează la nivel cosmic. Probabil că mai este nevoie de timp (în felul în care înţelegem noi noţiunea de timp), până mintea umană să cucerească noi teritorii şi să putem face “saltul cuantic” necesar in cunoaştere.