Ociofobia este un neologism mai puţin cunoscut, încă neasimilat de limba română, nu a fost inclus deocamdată în dicţionarele noastre, dar a devenit important, în domeniul psihologiei, şi necesar, pentru că defineşte succint o realitate care tinde să devină emblematică pentru omul contemporan. În alte limbi a pătruns deja şi în limbajul curent.

Omul si timpul
Omul si timpul

Trăim într-o lume “super-ocupată”, în care cuvintele de ordine sunt: “randament”, “productivitate”, “eficacitate”, “programarea activităţilor” etc. Am devenit dependenţi de muncă, ne plângem mereu că “nu avem timp”, stresul este perceput ca un fel de “fatalitate”, iar momentele de răgaz, în cazul multor persoane, creează impresia de vinovăţie, ca şi cum ar risipi un timp în care ar fi putut munci mai mult.

Poate şi pentru că o astfel de mentalitate – că trebuie să fim ocupaţi tot timpul – a câştigat teren, în timpul neaşteptatei pandemii de coronavirus şi, mai ales, în perioada stării de urgenţă, care a impus izolarea la domiciliu, mulţi oameni au suportat cu greu abandonarea programului de muncă obişnuit, a ritmului alert cotidian, trecând, şi din această cauză, a inactivităţii, prin stări de nelinişte, chiar de anxietate, dincolo de teama de îmbolnăvire.

Ociofobia – sensul şi originea cuvântului

Rafael Santandreu
Rafael Santandreu

Neologismul “ociofobia” înseamnă “teama de timpul liber”, “teama de a nu avea ceva de făcut”. Termenul a fost lansat în urmă cu câţiva ani, de psihologul spaniol Rafael Santandreu, după ce a constatat că, într-un timp scurt, s-au înmulţit cazurile de persoane/pacienţi care se plângeau de o stare de nelinişte, de panică, de inconfort, agitaţie, când nu se aflau la locul de muncă, precum si înaintea şi în timpul perioadelor de relaxare (week-end-uri, vacanţe, zile libere).

Ociofobia pare să fi devenit una dintre acele probleme contemporane care au câştigat teren fără să ne dăm seama, ieşirea din ritmul activităţilor cotidiene devenind un fel de timp amorf, care nu duce nicăieri.

În acelaşi timp, Selin Malkoc, profesor de marketing, la Universitatea din Washinton, co-autor al unui sondaj care a analizat comportamentul uman în relaţie cu timpul liber, observa, la rândul său, că, frecvent, şi timpul liber este programat în detaliu, ca la un alt fel de loc de muncă.

Ociofobia, teama de timpul liber
Ociofobia, teama de timpul liber

Interesant este că, încă din anii 1980, Friedrich Dürrenmatt, un celebru dramaturg elveţian, observa si el că: “Timpul liber va deveni una dintre cele mai presante probleme ale lumii moderne, pentru că este îndoielnic că omul va face faţă confruntării cu sine”.

Ociofobia a devenit simptomatică pentru condiţia omului contemporan şi poate dobândi accente dramatice pentru cei care sunt predispuşi la plictiseală, în special cei care trăiesc în marile aglomerări urbane şi care, în absenţa unei activităţi, fie ea monotonă, repetitivă, se simt abandonaţi, neputincioşi, trişti, disperaţi.

Citește și:  Ironia – un cuvânt explicat inadecvat în dicţionarele româneşti

Simptomele “fricii de timpul liber”

Ociofobia, o boala a secolului XXI
Ociofobia, o boala a secolului XXI

Psihologii spun că ociofobia este starea în care o persoană nu-şi mai poate controla spaima de timpul liber, de aceea un simptom important este anxietatea provocată de perioadele în care lucrurile nu sunt strict “programate”, de perspectiva sărbătorilor, a vacanţelor, a zilelor libere.

Ociofobia se instalează şi în cazul celor care îşi măsoară succesul în termeni cantitativi, nu calitativi. Sunt cei care vorbesc adesea despre câte sarcini sau obiective au de îndeplinit şi nu despre calitatea reală a acestor realizări.

Este posibil, de asemenea, ca ociofobia să ascundă şi o pronunţată teamă de singurătate, creându-se iluzia că o activitate continuă, la un loc de muncă, prin interacţiunea cu ceilalţi, ar putea fi soluţia salvatoare.

Nici copiii, nici adolescenţii, spune psihologul spaniol Rafael Santandreu, nu sunt ocoliţi, în condiţiile actuale, de pericolul ociofobiei. Părinţii, extrem de ocupaţi, le impun o mulţime de activităţi (care, într-un ritm firesc, fără exagerări, pot fi foarte utile), pentru a le ocupa timpul liber. Iar când nu mai au nimic “programat”, nu au “nimic” de făcut, se simt dezorientaţi, unii chiar pot manifesta stări de rău fizic.

Posibila dinamică a neologismului “ociofobia”

Ociofobia - Teama de timpul liber
Ociofobia – Teama de timpul liber

Este firesc ca dinamica unei limbi să ţină pasul cu dinamica realităţii. Apar cuvinte noi, se împrumută termeni din alte limbi, când este nevoie să se denumească realităţi noi.

Cuvântul “ociofobia” îşi poate consolida locul nu numai in limbajul psihologiei, dar şi în cel comun, sau poate să rămână în masa vocabularului, adică în categoria cuvintelor utilizate mai rar, în funcţie de incidenţa acestui dezechilibru psihologic.

Pentru generaţiile mai vechi, în care ritmul vieţii era altul, şi timpul liber era perceput într-un mod mai firesc, era aşteptat cu bucurie şi nerăbdare. Desigur, şi astăzi, oamenii, în general, înţeleg şi simt nevoia ruperii de ritmul cotidian, pentru a-şi reface forţele, dar sunt şi din ce în ce mai multe cazuri care arată că, printre pericolele secolului al XXI-lea, se numără şi stresul, anxietatea, fricile, ociofobia.

În studiul în care a lansat acest termen – ociofobiapsihologul Rafael Santandreu insistă asupra faptului că este esenţial pentru sănătatea omului contemporan să-şi redobândească echilibrul interior, bucuria de a se relaxa, de a face lucrurile cu plăcere, să nu-i fie frică de timpul său liber şi să nu se simtă “vinovat” pentru că-şi acordă acest timp absolut necesat pentru sănătate – un fel de timp-oglindă, în care să reflectăm asupra dorinţelor noastre, să ne reconectăm la eul nostru profund, la imaginaţia noastră, la sensul existenţei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.