Pentru a afla cum a început această „manie” trebuie să ne întoarcem cu câteva secole în trecut, în anul 1554, la Viena. Cel care a introdus primul bulbii de lalele în Europa este considerat a fi Ogier Ghiselin de Busbecq, ambasador al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană la curtea sultanului Soliman Magnificul. Conducătorul Imperiului Otoman era el însuși un mare iubitor de lalele, iar despre plante se știe că erau cultivate pe teritoriul turcesc încă din anul 1000 d. Hr. Însăși denumirea cuvântului lalea (tulipa) provine din termenul turcesc „tulbend”, care înseamnă „turban” și care seamăna la înfățișare cu laleaua.

Câțiva ani mai târziu, în anul 1593, botanistul Carolus Clusius din Viena devine profesor la Universitatea din Leiden, construiește aici o grădină botanică, care avea să devină faimoasă și care este în prezent cea mai veche grădină botanică din Europa. Printre atracțiile principale ale acesteia se numărau și lalelele.

Se crede că lalelele s-au răspândit în întreaga țară după ce niște vecini curioși au intrat în grădina botanistului și i-au furat din bulbi. Poate că este doar o anectodă sau nu, cert este că în scurt timp lalelele au început să fie plantate aproape în fiecare grădină, iar comerțul cu bulbi de lalea a început să se răspândescă.

Florile, puternic și divers colorate, se deosebeau de restul plantelor care se găseau pe continentul european la acea vreme, lucru ce explică, în parte, fascinația pentru noua plantă. La început, acestea erau considerate florile oamenilor bogați, pictori vestiți ai epocii au început să le picteze și pe măsură ce Epoca de Aur Olandeză se dezvolta și florile devin tot mai populare. Mai mult, pentru ca floarea să fie și mai mult pusă în valoare, apare un model special de vază, denumit tulipieră, care avea mai multe găuri, pentru ca fiecare fir de lalea să fie așezat individual.

La începutul secolului al XVII-lea comerțul cu lalele era înfloritor, iar bulbii se vindeau la prețuri foarte mari. Ce avea să se întâmple în doar câteva săptămâni, însă, este și în prezent greu de înțeles pentru economiști și istorici. Lalelele, răspândite în doar câteva culori până atunci, au început să crească în culori neobișnuite, vărgate, în combinații de roșu-alb, galben-roșu, alb-violet și alte combinații, fapt care începuse să atragă atenția tuturor și să declanșeze ceea ce s-a numit „mania lalelelor” sau „tulipmania”.

Nu se știa pe atunci că aceasta se datora unui virus, mozaic, care nu omora planta, însă îi altera culoarea. Raritatea lalelelor vărgate a făcut ca aceste flori care oricum erau considerate unice în Europa la acea vreme să devină și mai importante, iar nebunia lalelelor pe plan economic și social a început. Botaniștii au căutat să facă specii de lalele din ce în ce mai spectaculoase, încrucișând prin hibridare specii de lalele de culori diferite.

În ultimele luni ale anului 1636 se declanșează Tulipmania care ține până la începutul anului 1637, răspândindu-se în acest timp pe întregul teritoriul Olandei. Cu cât erau mai pestrițe, cu atât prețul lalelelor era mai mare, iar ele erau mai căutate. Piața bulbilor de lalelele a cunoscut noi comercianți, iar în scurt timp majoritatea olandezilor începuse să facă negustorie cu lalele. Chiar și oamenii simpli, mânați de dorința de a se îmbogăți, au început să comercializeze.

Comerțul lalelelor era atât de dezvoltat, încât unii olandezi începuseră să pună garanție pe propriul pământ sau pe economiile adunate o viața întreagă pentru a putea cumpăra bulbi de flori. Bulbii de lalea erau vânduți în funcție de greutate. Speculațiile de pe piață a bulbilor au crescut atât de mult, încât aceștia erau vânduți pe hârtie, chiar înainte de a ieși din pământ. Întrucât cererea era mai mare decât puteau produce comercianții, majoritatea bulbilor erau vânduți în avans, înainte de recoltare, la prețuri uriașe, chiar dacă nici una dintre cele două părți ale schimbului nu apuca să vadă produsul. Această practică a fost denumită windhandel sau „comert cu vânt”. Vînzările constau mai degrabă în schimburi de contracte și deseori același produs ajungea să fie vândut de câteva ori, prețul bulbilor de lalea crescând de fiecare dată.

Prețul florilor începuse să crească atât de mult, aproape de douăzeci de ori mai mult decât cu câteva luni în urmă. Denumită Sfântul Graal al lalelelor, Semper Augustus, o lalea cu striații albe și galbene, a ajuns să coste în jur de 1000 de guilderi olandezi, iar aproape de sfârșitul tulipmaniei aceasta ajunsese la 5500 de guilderi, bani cu care putea fi cumpărată o casă în unul dintre cele mai înstărite cartiere ale Amsterdamului.

Deși chiar Biserica și până și diverși moraliști au încercat să tempereze absurditatea care a cuprins piața economică, speculațiile nu au putut fi oprite. În cele din urmă, deoarece bulbii de lalele începuseră să fie comercializați de aproape oricine, de la negustori de flori și până la țesători, croitori și chiar fierari, lalelele nu mai erau atât de rare încât să justifice prețurile ridicate.

Sfârșitul „tulipmaniei” a început când livrările nu au mai putut fi susținute, iar contractele nu mai erau onorate. Perioada coincide și cu răspândirea ciumei bubonice în Olanda. Se crede că declinul a avut loc prima dată în Haarlem, în partea de nord a țării, când niște cumpărători refuză să se prezinte la o licitație de bulbi. În câteva zile, pe întreg teritoriul olandez, prețurile au scăzut subit, iar bulbii de lalea au început să fie vânduți la o sutime din prețul la care s-ar fi dat cu câteva zile în urmă.

Cum era de așteptat, dezastrul economic provocat de criza lalelelor a început să afecteze pe toată lumea. Piața olandeză a lalelelor a continuat să scadă, chiar dacă guvernul olandez a încercat să intervina prin onorarea de 10 % din prețul minimal stabilit în contractele nerespectate. În ciuda perioadei negre care a urmat, piața lalelelor și-a revenit, în prezent Olanda exportând 2 miliarde de lalele din cele 3 miliarde pe care le produce anual.

Laleaua a continuat să fie un simbol național al olandezilor, în prezent floarea fiind sărbătorită în cadrul unei serii de festivaluri care au loc în mai multe orașe olandeze. Unul dintre acestea, Festivalul tulip, are loc în fiecare an în Noordoostpolder, desfășurându-se în mijlocul cîmpurilor de lalele, începând cu sfârșitul lunii aprilie și până în luna mai. De asemenea, Olanda găzduiește și cea mai mare grădină de flori din lume, recunoscută sub denumirea de „grădina Europei”, situată în parcul Keukenhof, în sudul orașului Haarlem. Aflat la jumătatea distanței dintre Amsterdam și Haga, parcul cuprinde o suprafață de peste 32 de hectare de pământ, iar aici înfloresc în fiecare an peste șapte milioane de plante, majoritatea fiind specii de lalele.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ