Omnia mea mecum porto este o expresie latinească, însemnând „Tot ceea ce am duc cu mine, atribuită filosofului grec Bias din Priene, avocat şi om de stat, din secolul al VI-lea i.Hr., unul dintre “cei şapte înţelepţi ai Greciei”, cunoscuţi, printre altele, pentru cuvintele lor memorabile, referitoare la esenţa umană, pe care le consacrau zeului Apollo, în semn de respect.

Tot lui Bias i se atribuie şi două mii de versuri în care sunt cuprinse sfaturi şi modalităţi prin care Ionia, provincia din vestul Asiei Mici, de pe malul Mării Mediterane, a cărei denumire vine de la numele eroului legendar Ion, strămoşul populaţiei din această regiune, în care se afla şi oraşul Priene, să devină fericită şi înfloritoare.

După spusele filosofului latin Marcus Tullius Cicero, aşa ar fi răspuns grecul BiasOmnia mea mecum porto – concetăţenilor săi, uimiţi că, atunci când perşii au asediat cetatea Priene, a părăsit oraşul fără a lua nimic cu sine. Nu a luat nici veşminte de schimb, nici alte bunuri materiale sau averi.

Mesajul implicit al acestei expresii era şi a rămas că singura avere a omului înţelept este spiritul său, care îl însoţeşte pretutindeni – Tot ceea ce am duc cu mine. Omul poartă cu sine, indiferent de căile pe care îl duce viaţa, ceea ce a reuşit să cunoască, ceea ce a învăţat din experienţele sale, cultura şi înţelepciunea, bucuriile şi tristeţile, curajul, inteligenta, pe care le-a dobândit de-a lungul vieţii. Acestea sunt „bunurile” care rezistă timpului, care au semnificaţie, care dau valoare unui om.

Citește și:  Originile si istoria Lunii
Omnia mea mecum porto

Expresia s-a păstrat până astăzi, ca atâtea altele, în limba latină (deşi Bias a formulat-o în greceşte). De altfel, alte surse istorice atribuie adagiul Omnia mea mecum porto lui Seneca, un filosof stoic roman, care l-a consemnat în lucrarea Epistulae Morales.

Mai târziu, Seneca Annaeus, într-o scrisoare către Licilius cel Tânăr, procurator (prefect) al Siciliei, ca şi în Tratatul De constantia, citează o variantă a expresiei Omnia mea mecum porto – Omnia mea mecum sunt – pe care i-o atribuie lui Stilpo, un filosof din Megara, oraş antic din Attica (una dintre cele 13 regiuni ale Greciei antice), filosof cunoscut în toată Grecia pentru talentul său oratoric.

Omnia mea mecum porto este un mesaj concentrat, atât de valabil şi astăzi, despre adevărata valoare a omului – spiritul său. Aici se strâng, în timp, averile care contează.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.