Expresia latinească Ex nihilo, nihil, citată şi în variantele De nihilo, nihil/Ex nihilo nihil fit înseamnă Din nimic, nimic! sau Din nimic nu rezultă nimic/Din nimic, nimic vine!

Acest adagio îşi are originea în opera poetului şi filosofului latin Lucretius (Titus Lucretius Carus), din secolul I i.Hr., mai exact, este începutul unui vers din poemul De rerum natura (Despre natura lucrurilor), în care lumea, universul sunt descrise potrivit principiilor lui Epicur (filosof grec, 341 i.Hr – 270 i. Hr), susţinându-se că tot ce există, inclusiv sufletul, este alcătuit din atomi indivizibili, care se combină dând naştere formelor materiale. Epicurismul afirmă, de asemenea, binele, bucuria şi plăcerea ca principii fundamentale ale existenţei.

Origene, un teolog creştin din secolul al III-lea, a formulat şi el o teză asupra Creaţiei ex nihilo, adică, la Început, Dumnezeu era singur, neexistând nicio materie primordială din care să creeze fiinţele şi lumea, acestea fiind rezultatul manifestării Cuvântului divin.

Mai târziu, la începutul secolului al XIX-lea, filosoful german Hegel a preluat şi parafrazat expresia lui Lucretius, în varianta “De la nimic, prin nimic, spre nimic”, conservandu-i sensul.

Există şi în folclorul românesc ziceri echivalente celei latineşti – Ex mihilo, nihil! expresive tocmai prin simplitatea lor – Cine nu seamănă nu culege!/Din nimic, nimic rasare!

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ