TeatrulTeatrul (cuvant provenit din grecescul “theatron” si latinescul “theatrum”, ambele avand ca radacina termenul “theao” – “a vedea”, “ a asista”) defineste, la modul cel mai general, o arta care presupune reprezentarea, in fata unui public, a unei actiuni, care se construieste dupa anumite reguli, si care este “jucata” de actori. La inceput, in Grecia antica, reprezentarile teatrale aveau loc in piata publica, in fata templelor sau a catedralelor – in “agora” – ulterior trecandu-se la construirea de edificii special destinate spectacolelor de teatru, care cuprindeau tribunele pentru spectatori (“theatron”), scena pe care evoluau actorii (“skene”), un spatiu in fata primului rand de spectatori, in care, de regula, statea “corul”, care aproba sau nega, prin interventiile sale, evenimentele redate pe scena (“orchestra”) si loja orchestrei (“logeion”), in care se miscau actorii atunci cand recitau sau aveau de sustinut monologuri.

In formele sale incipiente, teatrul era parte a ceremoniilor religioase, fiind unanim recunoscut faptul ca, cel putin in spatiul european, nenumarate ipostaze ale literaturii actuale se regasesc, mai mult sau mai putin vizibil, in manifestarile ceremoniale legate de cultul lui Dionysos, zeul vitei de vie si al vinului (Bacchus, la romani), celebrat atat in sarbatori populare, cat si prin ritualuri initiatice (“Misterele”), la care luau parte satiri, menade, intruchipand spirite frenetice ale naturii, si care formau cortegiul dionysiac. Potrivit “Artei Teatru anticpoetice” (Ars poetica), opera lui Aristotel, din secolul al IV-lea i. Hr., in care sunt definite si explicate, pentru prima data, notiuni fundamentale ale artei, teatrul isi are originea in “ditiramb” (un imn religios, insotit de dansuri ritualice, cantat de un grup de oameni, care formau un cor, in cinstea lui Dionysos). In limbajul actual, prin extensie de sens, “ditirambul” inseamna un limbaj excesiv de entuziast si retoric. Tot in aceste imprejurari (ale sarbatorilor dionisyace) avea loc si un concurs de “tragedii”, fiecare autor care isi manifesta dorinta de a participa fiind subventionat de un Mecena. Piesele pe care le scria, obligatoriu trebuiau sa aiba forma unei “tetralogii”, cuprinzand trei tragedii si o drama satirica, toate cele patru piese fiind jucate, succesiv, in aceeasi zi. Primele tragedii, cele mai simple, ii sunt atribuite lui Thespis, poet si dramaturg al antichitatii grecesti, care, in anul 534 i. Hr., a avut ideea de a adauga “corului”, care intona “ditirambi”, un actor, care interpreta toate rolurile si care intra in dialog cu corul, fiind numit “denommehupocrites”, adica “cel care da replica” (protagonist). El insusi pare sa fi fost primul actor al tragediilor sale. Incepand cu Eschil, Sofocle si Euripide, “parintii tragediei” din secolele al V-lea – al IV-lea i.Hr., actiunea pieselor de teatru a inceput sa se complice, Eschil adaugand un al doilea actor (“deuteragoniste”), Sofocle apeland la trei actori (“tritagoniste”) etc. Acestia nu puteau fi decat barbati si isi interpretau rolurile, Teatru de stradaintotdeauna, purtand o masca, prin care erau redate expresii de durere sau de bucurie, astfel incat actorul sa nu isi puna amprenta propriilor trairi in rolul pe care il interpreta. Treptat, actorilor de comedie li s-a permis sa renunte la masti, pentru a fi mai convingatori prin expresivitatea fetei, prin atitudini, adica sa nu mai fie simpli interpreti deghizati, putandu-se vorbi de o interpretare teatrala veritabila. Prin acesti pasi, teatrul, in antichitate, incepe sa devina un gen literar, iar dramaturgul, un creator constient de valoarea si rostul artei sale. Cea mai veche tragedie, al carei text s-a pastrat, se numeste “Persii” si ii apartine lui Eschil (anul 472 i.Hr.), iar cea mai veche comedie este a lui Aristofan, “Norii” (427 i. Hr.). Tot din secolul al V-lea i.Hr., dateaza si cel mai important edificiu destinat reprezentatiilor teatrale – “Teatrul lui Dionysos” – din Atena, construit sub Acropole si transformat, ulterior, in amfiteatru cu banci de piatra in semicerc.

Teatrul in Orient

Teatrul in Asia s-a nascut si a ramas multa vreme un teatru ezoteric, accentuat simbolic, de origine ritualica, in care erau redate nu actiuni, situatii de viata, ci stari emotionale puternice, de esenta religioasa, manifestate in drame liturgice si in dans (baletul de curte). Teatrul oriental a apelat, de la inceputuri, la un limbaj foarte elaborat, nu numai verbal, cat, mai ales, gestual – o bataie de pleope, o miscare gratioasa a evantaiului, care se inchide sau se deschide, asocierea subtila a anumitor culori cu muzica. Totul bazat pe aluzii, ascunzand total personalitatea actorului, care purta superbe masti desenate (machiate) in alb si negru, si care trebuia sa se transpuna intr-un univers mitologic stilizat, cu dragoni, plante, animale, adieri de vant (mesaje divine), susur de ape etc.Istoria teatrului (Roma)

In India, vechiul teatru, de limba sanscrita, a inflorit in primele secole ale erei noastre. Cele mai multe “drame” surprindeau, in mii de nuante, emotiile iubirii – regine geloase, preoti, confidenti, servitori naivi si devotati. Din piesele lirice ale celui mai cunoscut scriitor, din secolul al IV-lea, Kalidasa, razbat frumusetile acestei lumi si, mai ales, cele ale sufletului. Continua sa se manifeste, in aceasta epoca, “teatrul de umbre”, ale carui radacini se afla in secolele al III-lea – al II-lea i.Hr., teatru in care se reprezentau scene din faimoasele epopei indiene “Mahabharata” si “Ramayana”. Pe de alta parte, pantomimele dansate se inspirau din imensul rezervor al culturii populare, cu miturile si mentalitatile specifice.

Citește și:  Descoperirea efectului fotoelectric și apariția panourilor solare

Teatrul chinezesc a fost marcat, in secolul al VIII-lea, de personalitatea imparatului Huan Tsjin, el insusi bun muzician, care a format o trupa de trei sute de actori, ale carei piese de teatru erau coordonate chiar de suveran, spectacolele tinandu-se intr-un vestit loc al resedintei imperiale – “Gradina cu peri”.Teatru chinezesc de umbre

In Tibet, specifice erau “misterele”, piese cu subiect religios, despre intelepciune si cumpatare, despre revelatii si taine, la care participau cei care se incumetau sa ajunga la manastirile izolate de lume si care considerau drumul respectiv drept o initiere, un tribut adus Puterii Absolute.

In Japonia, inca de la inceputuri, s-au conturat doua scoli de teatru – “No” si “Kabouki”. “No” era un teatru religios, care isi prezenta punerile in scena in zilele marilor sarbatori, in incintele sanctuarelor budhiste. Actorii erau alesi din randul sogunilor (casta a conducatorilor japonezi), iar arta teatrului se transmitea din tata in fiu. “Kabouki” era teatrul de marionete, in care erau abordate subiecte mitologice, dar si laice.

Varste ale teatrului european

Teatrul european si-a redobandit stralucirea si importanta pe care a avut-o in antichitate abia in perioada Renasterii, dupa un Ev Mediu intunecat, in care biserica a instituit o autoritate deplina si in care formele teatrale tolerate erau “misterele” si, eventual, spectacolele populare ale unor trupe ambulante. Epoca de aur renascentista este legata de numele unor mari scriitori, precum Miguel de Cervantes, Lope de Vega, Carlo Goldoni (considerat maestru al comediei), Calderon de la Barca, Teatrul Elizabethan, in frunte cu inegalabilul William Shakespeare. In secolul al XVI-lea, italienii au construit si primele sali de teatru, cu o arhitectura asemanatoare celei de astazi. Din 1545 s-a pastrat si un document in care este consemnat numele unei femei, prima din istorie recunoscuta oficial ca fiind “actrita” – Marie Ferre, care a semnat un contract cu directorul Teatrului din Bourge (Franta), prin care ea se angaja sa urmeze trupa de teatru, timp de un an, peste tot unde trebuia sa tina spectacole, jucand in diferite roluri din comedii, farse, drame, in timp ce directorul teatrului se obliga sa ii asigure actritei hrana, loc de dormit si sa ii plateasca 12 livre, pentru fiecare turneu. Evident ca si inainte de aceasta data femeile au fost prezente in teatru, dar mai mult ca dansatoare si acrobate, rolurile feminine “serioase” fiind interpretate de barbati in travesti. Reticenta fata de femeile-actrite s-a mai pastrat, insa, multa vreme. In 1644, sotia ducelui de Bourbon a interzis, printr-un act oficial, angajarea in teatre a femeilor celibatare sau vaduve, iar o actrita nu avea voie sa fie vizitata, in loja sa, de un barbat, mai mult decat de doua ori. Acelasi regim sever exista si in teatrul englez, in schimb, in Italia, actritele erau respectate si asociate cu imaginea femeii erudite.Sala de teatru moderna

Teatrul clasic al secolului al XVII-lea (Corneille, Racine, Moliere) a pastrat modelul antichitatii, impunand autorilor dramatici reguli stricte – “legea celor trei unitati”, de loc de timp, de actiune (ceea ce insemna ca actiunea trebuie sa cuprinda evenimente dintr-o singura zi, dintr-un singur loc si cu o singura intriga), regula verosimilitatii, regula “decentei”, presupunand ca nu trebuia sa ii socheze pe spectatori cu scene “tari”.

Romantismul, curentul literar care a urmat clasicismului, a venit cu mult mai multa libertate de creatie, abandonandu-se regulile clasice, mentionate anterior, largind sfera de inspiratie pentru scriitori, impunand ca specie literara preferata drama romantica, asa cum a fost cultivata, de exemplu, de Victor Hugo, Alfred de Musset si altii.

Incepand cu secolul al XX-lea, teatrul a devenit o arta din ce in ce mai complexa, in functie de directiile literare manifestate la un anumit moment (teatrul avangardist, expresionist, modernist, absurd etc.), de speciile cultivate sau de amestecul acestora, de diversificarea limbajelor scenice. Pe masura ce epoca moderna a nuantat estetica acestei arte, si terminologia a devenit mai riguroasa, astfel incat termenul “teatru” se foloseste atunci cand este vorba de spectacolul reprezentat pe scena, in timp ce “dramaturgia” desemneaza textul literar, opera conceputa dupa canoanele genului dramatic.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.