Palatul și domeniul Știrbei din Buftea – istorie veche, timpuri noi

Haideți să cunoaștem istoria fascinantă a locului

La mică distanță de București, în mijlocul unui parc cu arbori bătrâni, lângă un lac populat cu rațe și gâște, se află domeniul Știrbey, care așa cum îl admirăm astăzi, a început să existe la începuturile celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, când domnitorul Barbu Știrbei îl moștenește de la părintele său adoptiv, marele vornic al Știrbei.

La cei 23 de ani pe care îi are când devine proprietar, fiul domnitorului, Principele Alexandru Știrbei (care apoi și-a schimbat numele în Știrbey) se implică activ în dezvoltarea domeniului de lângă București, prin introducerea acestuia în circuitul înaltei societăți aristocratice bucureștene. Acesta era cunoscut ca unul dintre cei mai bogați oameni ai timpului.

Era administrator al Domeniilor Coroanei și a înființat la Buftea o fabrică de conserve, o pepinieră de viță-de-vie de soi american, o moară, o fabrică de vată și pansamente și a introdus cultura orezului și a bumbacului în regiune.

Prințul Știrbey amenajează parcul și plantează arbori, construiește palatul şi capela, precum şi turnul de apă, amenajează domeniul. Regina Maria a fost invitată pentru prima oară pe domeniul Ştirbey în anul 1909 şi a fost, de multe ori, musafir aici, cu ocazia primului război mondial, iar în anul 1916, împreună cu cinci dintre cei șase copii ai săi s-a adăpostit de bombardamente la Buftea, la palat.

Domnitorul Țării Românești, Barbu Dimitrie Știrbei, a început în anul 1850 construcția palatului de la Buftea, întâi ca o culă (un tip de construcție semifortificată, răspândit în întregul spațiu balcanic, a căui origine se crede că ar fi fost din Afganistan și Iran), prevăzută cu două tuneluri de ieșire în caz de primejdie.

Urmașii săi au adăugat acestei clădiri încă două etaje și i-au adus o serie de modificări importante, în ton cu moda arhitectonică a acelor ani, fiind construit în stilul Tudor. Palatul a fost terminat, în linii mari, de fiul domnitorului, Alexandru Știrbey, în anul 1863.

Palatul Știrbei a fost construit după planurile arhitectului german Joseph Hartl, lucrările fiind supervizate de francezul Michel Sanjouand, care construise și Palatul Știrbei de pe Calea Victoriei din București.

Clădirea a fost mărită treptat, de-a lungul timpului, numărul membrilor familiei și a necesitățile lor locative crescând, ultima extindere având loc după primul Război Mondial. Într-o fotografie din anul 1920, păstrată în arhive, se poate observa cum ultimul nivel al părții dinspre sud-est a fost completat cu noi spații de locuit.

La parter, de o parte și de alta a unui vestibul legat de scara principală din lemn, erau dispuse sălile de recepție, sufrageria, salonul mare, biblioteca, salonul de muzică. La primul etaj erau camerele stăpânilor, iar la etajul al doilea, camerele invitaților și ale personalului superior. Bucătăria era la demisol.

Ce se poate vedea acum pe domeniul Știrbei din Buftea

Proprietatea cuprinde, în prezent, palatul Știrbei, structurat pe patru nivele, cu o suprafață construită de 2.000 m², repartizate în mod egal (500 m² construiți/nivel) și compus din 7 apartamente, 2 camere duble și 2 săli de conferință.

Lângă palat, se găsesc capela, serele domnești (pe aproape 3 hectare), turnul de acces de la intrare împreună cu poarta și clădirile administrative, turnul de apă și palatul mic, o construcție de 300 m² ce adăpostește 6 camere și alte anexe, împreună cu pădurea care formează un parc frumos și lacul Buftea. Palatul și domeniul sunt situate la 20 km de capitală.

Intrarea pe domeniu se face pe o alee principală și o poartă cu câteva clădiri anexe, străjuite de castani bătrâni.

Alături de palat, între anii 1850-1890, a fost construită capela familiei, în stil neogotic, după proiectul arhitectului austriac, baronul Theophil von Hansen, cu altar și cavou în care se găsesc mormintele domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei Voievod, al prințului Barbu Alexandru Știrbei și ale rudelor acestora.

Din pictura executată în anul 1890 de Gheorghe Tattărescu, rudă cu familia Știrbeilor, au mai rămas doar fragmente. În Capela Palatului care este construită în stil neo gotice, cu elemente bizantine și renascentiste, au fost înhumate persoane din neamul Știrbeilor, membrii din familia Rosetti, Cantacuzino-Pașcanu și Ghica. Vandalizată în anul 2002, capela a mai rămas cu 3 sicrie întregi.

Caselul de apă se află în partea de nord-est a parcului. A fost realizat în anii 1920, după proiectele arhitectului Anghel Saligny, pentru înmagazinarea apei necesare domeniului familiei Știrbey.

Oaspeți de seamă ai domeniului Ştirbey și ai palatului au fost Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, George Enescu, Lascăr Catargiu, Petre Carp, Teodor Rosetti, Mihai Şuţu, Regele Mihai, Titu Maiorescu, generalul Ion Argetoianu, Carol Davilla și Mihail Sadoveanu care venea aici să pescuiască.

Un musafir mai puțin plăcut a fost, în anul 1917, mareșalul August von Mackensen care a rechiziționat palatul și și-a stabilit locuința la palat, aici fiind negociată pacea cu puterile centrale, numită Pacea de la Buftea, semnată la 5-18 martie 1918, prin care România pierdea Dobrogea și versanții Carpaților. Celălalt musafir ingrat al domeniului a fost Nikita Sergheevici Hrușciov care a stat aici în timpul celebrei sale vizite de 6 zile, începută la 26 octombrie 1959, când s-a luat decizia retragerii trupelor sovietice din România.

La puțin timp după moartea tragică, în circumstanțe ciudate, a Prinţului Ştirbey, poreclit Prințul Alb, pentru succesul său în afaceri, în anul 1946, după ce s-a întors din exilul parizian, întregul domeniu va fi expropriat şi preluat de către Gospodăria Partidului Comunist care l-a folosit până a fost retrocedat și apoi vândut unei societăți pe acțiuni care îl administrează în prezent. Acum se organizează nunți și alte evenimente la restaurantul de la parter.

Pe aleile umbroase ale parcului și domeniului Știrbey, pașii celor care au trăit aici încă se mai păstrează în memoria locului. Regi, domnițe, prinți, scriitori, mareșali și președinți au trăit la palat, au făcut parte din acest loc și, pentru o perioadă, i-au străbătut aleile umbroase, au privit lacul și păsările care îl populau. Acum, pașii lor s-au stins. Nu mai răsună decât amintirile care se prăfuiesc cu fiecare zi ce trece, uitarea înghițindu-le memoria.

Am ajuns la palat într-o zi dimineață, după ce am străbătut micul orășel Buftea și am pătruns pe domeniul Știrbey lejer, întâmpinată de salutul respectuos al paznicului de la intrare care m-a poftit înăuntru. Impresionant, micul domeniu care încă răsună de pașii celor care l-au locuit până nu demult, de viețile, iubirile, trăirile, tristețile și înfrângerile celor care au petrecut  aici în vremuri de bal sau au fost adăpostiți în vremuri de război era aproape pustiu. Dar se auzeau zgomote în restaurant și în jurul lui pentru că palatul se pregătea de o nuntă la sfârșit de săptămână.

Clădirile păstrează secrete, cele mai bine tăinuite secrete sunt ascunse aici. Oaspeții care își serbează nunta sau botezul pe domeniu doresc să împrumute din farmecul de odinioară al palatului, farmec pe care numai cei nostalgici îl pot descoperi.