Paradoxul alegerii se leagă de nenumărate situaţii de viaţă, de la cele banale, cotidiene, la cele cu adevărat importante, şi cu cât lumea devine mai sofisticată şi pare a oferi o supraabundenţă a posibilităţilor de a alege (cu un termen consacrat din limba engleză, “overchoice”), cu atât dificultatea în luarea deciziilor creşte.

Un sondaj efectuat pe un grup de 2000 de persoane din SUA arată că numărul de alegeri pe care un american de condiţie medie le face în fiecare zi este în jur de 70. În astfel de condiţii, cum sublinia un scriitor francez, Rene Clair, în “Memoriile unui inocent”, “o monedă aruncată în aer ştie tot atât despre viitor ca şi cel mai profund gânditor sau ca cel mai performant calculator”. Facem alegeri în speranţa că vom fi mai fericiţi, dar paradoxul alegerii pare a spune că raportul dintre multitudinea şanselor şi starea de fericire pare a fi invers proporţional.

Paradoxul alegerii, mai multe posibilităţi, mai puţină fericire
Paradoxul alegerii, mai multe posibilităţi, mai puţină fericire

În gândirea comună, a avea din ce alege este aproape un lux. Cu cât mai multe posibilităţi, cu atât mai multă libertate, cu atât mai multă fericire. Dar dacă este tocmai invers? A decide ce alegi dintre mai multe posibilităţi implică o serie de procese mentale, chiar dacă nu suntem întotdeauna conştienţi de complexitatea acestora şi, în plus, în astfel de situaţii sunt implicate, în diverse proporţii, după împrejurări, mintea şi inima. Este principalul motiv pentru care deciziile noastre ne definesc personalitatea şi locul în raport cu cei din jur.

A alege dintre mai multe posibilităţi, uneori la fel de ofertante, poate fi, iniţial, satisfăcător, dar, adesea, o astfel de situaţie generează nelinişte, confuzie, teamă, regret, la gândul că o altă alegere ar fi fost mai potrivită. De la opţiuni legate de studii, carieră, familie, relaţii personale, la cele de fiecare zi, între a cumpăra un produs sau altul, a-ţi împărţi timpul într-un fel sau altul etc., totul trebuie cumpănit, mereu trebuie să rezistăm “cântecelor de sirenă” ale realităţii imediate.

Paradoxul alegerii în viziunea specialiştilor

Paradoxul alegerii
Paradoxul alegerii

Alvin Toffler, sociolog şi futurolog american, încă din 1970, în foarte cunoscuta sa carte Şocul viitorului, vândută în peste 15 milioane de exemplare, lansează termenul de “overchoise” (supraabundenţa/surplusul de alegeri), fenomen care se petrece când mai multe opţiuni cvasiechivalente sunt disponibile. Cu aproape o jumătate de secol în urmă, sociologul anticipa că o societate în plină expansiune tehnologică, în care se petrec transformări structurale enorme, într-un timp relativ scurt, duce la deconcertarea oamenilor, în sensul unui “stres şi al unei dezorientări distructive”, în condiţiile unei “supradoze de informaţie, de produse şi de oportunităţi”.

Într-un astfel de context, paradoxul alegerii constă în contradicţia între existenţa a nenumărate potenţialităţi şi efectul negativ asupra individului al acestei situaţii aparent favorabile. Supraabundenţa de oferte nu reprezintă în sine o problemă, spune Toffler, dar trebuie totuşi ca mai multe condiţii să fie îndeplinite pentru a nu se produce efectele negative asociate la ceea ce se numeşte “parodoxul alegerii”:

  • persoanele puse în faţa unei alegeri nu trebuie să aibă o preferinţă a priori în privinţa vreunei posibilităţi, deoarece, în acest caz, numărul opţiunilor va avea un impact minim asupra deciziei finale, implicit asupra satisfacţiei;
  • nu trebuie să existe o opţiune dominantă, toate posibilităţile trebuie luate în calcul ca fiind egale şi analizate din această perspectivă;
  • când cel care face o alegere are expertiză în domeniul care îl interesează, posibilităţile pot fi analizate şi triate mai uşor.
  • timpul acordat unei alegeri trebuie să fie suficient, pentru ca decizia să nu fie urmată de regrete;
  • alegerea nu trebuie lăsată pe seama altcuiva; a decide în funcţie de opinia altei persoane duce, de obicei, la insatisfacţie şi regret, mai accentuate decât în cazul unei alegeri în nume propriu.

    Paradoxul alegerii
    Paradoxul alegerii

Paradoxul alegerii, din punct de vedere psihologic, arată că atunci când trebuie comparate mai multe posibilităţi, responsabilitatea este mai mare, iar când diferenţa între o alegere făcută (greşită) şi o alta este prea mare, acest fapt conduce la disonanţă cognitivă – o dizarmonie interioară, un dezacord cu sine, o ruptură între dorinţele, convingerile cuiva şi acţiunile deja îndeplinite, ceea ce va avea impact asupra altor alegeri.

În anul 2004, Barry Schwartz, psiholog american, într-o carte intitulată “Paradoxul alegerii: cum cultura abundenţei îndepărtează fericirea”, aduce nenumărate exemple referitoare la faptul că persoanele care trebuie să facă alegeri, având la dispoziţie mai puţine posibilităţi, sunt mai mulţumite decât celelalte. Din punctul de vedere al acestui autor, pentru a micşora gradul de insatisfacţie în cazul supraofertelor, ar trebui aplicate diverse metode legate de autocontrol:

  • a opta pentru un moment favorabil alegerii, în funcţie de datele personale;
  • fiecare să accepte ceea ce consideră că este “destul de bun” pentru el;
  • să se elimine, pe cât posibil, regretele;
  • să se evite comparaţiile cu alţii;
  • să se accepte anumite constrângeri;
  • fiecare să-şi revizuiască “exigenţele”.

Cu cât posibilităţile de alegere sunt mai largi, cu atât omul este mai nefericit, chiar dacă nu îşi dă seama, spune Barry Schwartz, pentru că societatea de astăzi ne-a indus ideea de perfecţiune şi, într-un asemenea context, este foarte posibil ca multe persoane să fie nefericite. Cine nu are aşteptări foarte mari, va fi mai puţin dezamăgit.

Sheena S. Iyengar, profesor la Columbia Business School, expert în mecanismele psihologice ale alegerilor, autor al cărţii “Arta alegerii”, a arătat, printr-un experiment simplu, cum funcţionează “paradoxul alegerii”. A ales, dintr-un hipermarket, un raion cu dulceţuri, care avea la vânzare 348 de sortimente. S-a amenajat un stand pentru degustare şi s-au expus iniţial 24 de sortimente, apoi numai 6. În primul caz, au degustat 60% dintre persoanele care au trecut pe acolo şi numai 3% au cumpărat un borcan cu dulceaţă. În al doilea caz, cu 6 sortimente, s-au oprit numai 40% dintre potenţialii cumpărători, dar de cumpărat au cumpărat 30%. Concluzia – au cumpărat mai mulţi oameni când posibilităţile de alegere au fost mai puţine. Experimentul a fost repetat în multe alte situaţii (de exemplu cu maşini de diverse culori, variante la interfaţa telefoanelor, cărti, alte produse alimentare etc.) şi rezultatele au fost similare.

Paradoxul alegerii – mai puţin înseamnă mai mult

Paradoxul alegerii, mai multe posibilităţi, mai puţină fericire
Paradoxul alegerii, mai multe posibilităţi, mai puţină fericire

Dacă am aplica celebra zicere a poetului englez Robert Browning – “Mai puţin înseamnă mai mult” (Less is more) – la paradoxul alegerii, înseamnă că avem mai multe şanse să fim fericiţi, dacă reuşim să ne circumscriem un orizont al aşteptărilor în acord cu nevoile care contează cu adevărat. Expunerea la nenumărate alegeri ne epuizează psihic, spun specialiştii, ne limitează, în loc de a ne elibera, ne poate paraliza capacitatea de acţiune.

Există astăzi, mai mult ca oricând, atâtea posibilităţi de a alege, încât am putea eşua pentru că nu ne putem decide ce să alegem din ceea ce se poate, pentru că ne dorim altceva, mereu altceva sau prin comparaţie cu alţii. Este ca şi cum ne-am plimba printr-un magazin uriaş, pentru a găsi un cadou şi, tocmai pentru că sunt atâtea posibilităţi, avem impresia că nu găsim ceea ce vrem sau poate nu “vedem”.

Evident, faptul că lumea de astăzi oferă fiecăruia mai multe oportunităţi este un aspect pozitiv. A avea mai multe posibilităţi de alegere este un lucru bun. Esenţială este însă strategia de simplificare a oportunităţilor, pe care fiecare dintre noi să o aplice în funcţie de dorinţele şi aspiraţiile sale, astfel încât să schimbăm sensul paradoxului alegerii (Supraabundenţă de alegeri, deci frustrări, tensiune, epuizare nervoasă şi inacţiune) în favoarea noastră: “Cu cât avem mai multă libertate, cu atât suntem mai fericiţi. Cu cât mai multe oportunităţi, cu atât mai multă libertate. Deci, mai multe oportunităţi, mai multe şanse să fim fericiţi”.

Paradoxul alegerii
Paradoxul alegerii

Numai că toate aceste aspecte trebuie delimitate nu în abstract, nu într-o piramidă a nevoilor sau a dorinţelor tuturor oamenilor, ci într-o manieră foarte individuală, foarte echilibrată, într-un orizont al aşteptărilor personale, nu ale celorlalţi, al lucrurilor care contează pentru tine, nu pentru ceilalţi.

Formarea unor “preferinţe adaptate”, cum le numesc psihologii, înseamnă să creăm, inconştient, conflicte între dorinţe, necesitate şi, pe de altă parte, incapacitatea de a le satisface, conducând la frustrări şi dezechilibre semnificative de personalitate.

Puţin este mai mult (Less is more). Este ca şi cum am face curăţenie în propria casă sufocată de obiecte fără rost, păstrând numai lucrurile care ne sunt de folos sau ne bucură într-un fel sau altul, într-o atmosferă luminoasă, deschisă, limpede. Totul este o chestiune de alegere, iar felul în care alegem se învaţă şi se conştientizează, astfel încât să evităm incoerenţele şi demersurile inutile.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.