Pana in prezent sunt cunoscute 4 specii de eider din care cea mai mica este eiderul lui Steller. Aceasta pasare de apa este distribuita in regiunile din nord-vestul Americii de Nord, nord-estul Asiei si nordul Europei. Prefera regiunile de tundra din locurile de coasta, malurile raurilor, campiile mlastinoase sau lacurile mai mari sau mai mici cu stufaris. Este o pasare migratoare care poate fi observata in lunile calde pe numeroase insule din Oceanul Arctic, insa in lunile reci pleaca spre regiunile sudice spre Kamceatka si Scandinavia.

Eiderul lui Steller are corpul rotofei, cu lungimea de 43-47 cm si greutatea de 650-900 g. Capul este mare, gatul scurt si subtire, ochii sunt mari, pozitionati pe partile laterale ale capului, au irisul de culoare neagra.

Ciocul este cenusiu, asemanator cu cel al unei rate, cu narile bine evidentiate la baza lui pe partea superioara, are marginile moi de forma unor limbi cu care prinde micile nevertebrate de pe stanci sau cauta mai usor prin atingere si simtul tactil dezvoltat hrana de pe fundul apelor adanci si intunecate.

Penajul masculului difera de cel al femelei, intre cele doua exemplare exista un puternic dimorfism sexual. Masculul are penajul alb pana la galben-maroniu pe partea ventrala a corpului, alb complet pe cap si partea superioara a gatului, iar pe partea dorsala coloritul este negru, iar aripile sunt cu dungi alb si negru.

Polysticta stelleri
Polysticta stelleri

Coada este scurta si complet neagra. Femela are un colorit al penajului relativ uniform in nuante brun-roscate, doar la aripi prezinta cateva dungi albe. Picioarele sunt scurte si negre la ambele exemplare, au labele palmate ce le ofera posibilitatea de a inota cu usurinta in apa. Primele trei degete de la fiecare picior sunt orientate in fata, iar al patrulea din spate este ridicat si le ajuta sa mearga pe uscat intr-un mers caracteristic, stangaci si usor leganat.

Eiderul lui Steller traieste in majoritatea timpului in largul marii, exceptie facand doar perioada cand femela se imperecheaza cu masculul, cloceste ouale si isi creste puii. Isi face cuibul intr-o adancitura pe tarm, il captuseste cu ierburi uscate si licheni, iar ponta consta din 5-7 oua care au coaja verzui sau galbui.

Ouale sunt clocite de femela timp de o luna, apoi dupa eclozare apar puii care sunt suficient de bine dezvoltati, au corpul acoperit cu puf astfel incat reusesc sa iasa din cuib inca din prima zi. Puii stau mereu in apropierea parintilor, sunt ocrotiti de acestia, hraniti si invatati sa inoate pana in momentul in care au penaj, reusesc sa zboare si sa se descurce singuri. Hrana lor consta din amfipode, larve de tantari, iarba, alge, etc.

Eiderul lui Steller face parte din ordinul Anseriformes, familia Anatidae si are denumirea stiintifica de Polysticta stelleri. Aceasta specie de eider este vulnerabila, considerata in pericol de disparitie.

Video – Pasari de apa – Eiderul lui Steller (Polysticta stelleri):

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.