Pătratul SATOR este un palindrom mistic și enigmatic, cunoscut pentru structura sa mult mai sofisticată decât a unui palindrom obişnuit și pentru încărcătura simbolică, încă nedescifrată până astăzi. Un palindrom este un grup de cuvinte sau cifre sau un cuvânt, care poate fi citit de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, fără să-și piardă sensul. Scriitorul englez Ben Jonson (1572-1637) este cel care a introdus acest termen a cărui etimologie se află în grecescul “palin” – “înapoi” și “aromos” – “drum”/ “direcție”).
Pătratul SATOR este o capodoperă criptografică din antichitate. A fost găsit pe ziduri și artefacte, în diverse locuri din Europa, datând chiar din secolul I d.Hr. (de exemplu, descoperit în 1925, în ruinele oraşului Pompei, datând din anul 62 d.Hr.), ceea ce îl face unul dintre cele mai vechi palindromuri scrise, cunoscute. Ulterior, astfel de pătrate SATOR au fost descoperite în Franţa, Portugalia, Anglia, Suedia, în Asia Mică şi în Africa de Nord.
Misterul său constă nu doar în originea și sensul exact, ci și în modul ingenios în care formează o rețea de cuvinte simetrice. Îmbină lingvistica, religia, magia și arta într-o singură enigmă compactă. Nenumărate ipoteze au fost lansate într-un număr semnificativ de cercetări academice, dar nici până astăzi nu s-a ajuns la un consens în legătură cu originea şi semnificaţia sa.
Cum este structurat Pătratul SATOR?

Pătratul SATOR este alcătuit din 25 de litere, într-o grilă de 5X5 cuvinte latine, structura sa amintind de pătratele magice de tip numeric. Cuvintele latine sunt:
- SATOR – din latinescul “serere”, cu sensul “semănătorul”, “creatorul”, “Întemeietorul”;
- AREPO – un cuvânt misterios, posibil un nume propriu sau un cuvânt celtic, preluat în latină (necunoscut însă în alte contexte);
- TENET – (a) ține, (a) menține, (a) stăpâni;
- OPERA – muncă, efort, grijă, ajutor;
- ROTAS – roți
Când este citit în orice direcție — de sus în jos, de jos în sus, de la stânga la dreapta sau invers — cuvintele se repetă în mod perfect simetric. Este, prin urmare, un palindrom cvadratic (cu patru direcţii), un lucru extrem de rar în orice limbă. Mai mult, cuvintele din primul și al cincilea rând sunt aceleași, dar inversate; același lucru este valabil pentru cuvintele din rândul al doilea și al patrulea. Cuvântul din linia a treia (centrală) este el însuși un palindrom – TENET.
Traduse literal, cuvintele din Pătratul SATOR ar putea fi un fel de mesaj legat de un fermier, pe nume Arepo, şi plugul său – “Semănătorul Arepo ține cu trudă roțile (lumii) în mișcare”. Numai ca “Arepo” nu există în limba latină, ceea ce a stârnit speculații și teorii. Unii cred că e un nume egiptean, celtic sau pur și simplu inventat.
Interpretări mistice și religioase ale Pătratului SATOR
Pentru că Pătratul Sator a fost găsit frecvent în apropierea unor biserici, abaţii, capele, unii dintre cercetători consideră că acesta ar avea legătură cu religia creştină – o criptogramă (text scris cu caractere secrete, cărora li se atribuie, pe baza unui cod, valori cunoscute doar de cei inițiați) din perioada creştinismului timpuriu.
Astfel, aranjând literele/ cuvintele în forma unei cruci (anagramă), se poate obține “Pater Noster” (“Tatăl nostru”) pe verticală şi pe orizontală, iar literele A și O, care flanchează crucea, ar putea însemna “Alpha” și “Omega” simboluri ale divinităţii, un fel de “Crux dissimulata” – „Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul” (Apocalipsa 1:8). Unii cercetători au propus o decriptare a pătratului, în acest context, în varianta: “Creatorul, autorul tuturor lucrurilor, menține cu grijă realizările sale”.
O astfel de ipoteză are în vedere şi faptul că, în perioada de început, din pricina persecuţiilor, creştinii aveau nevoie de un semn distinctiv, secret, de recunoaştere, iar Pătratul SATOR ar fi îndeplinit o astfel de funcţie (ca şi simbolul peştelui).
Alte ipoteze susţin că Pătratul SATOR ar fi fost folosit în magie şi ocultism, cu scopuri apotropaice, ca amuletă protectoare împotriva răului, în ritualuri și în diverse superstiții populare. Apare în cărți de magie, în ritualuri contra focului, bolilor sau spiritelor rele, iar în perioada Evului Mediu era inscripţionat pe case, pe porți sau pe bucăți de pergament.
Există şi opinii potrivit cărora Pătratul SATOR ar fi făcut trimitere la diverse zeităţi greceşti sau egiptene – de exemplu, la Harpocrate (zeul “tăcerii”, al secretelor, al Soarelui, grecii transformându-l pe zeul egiptean Horus, în Harpocrate). Sau, poate, iniţial, Sator a fost numele sacru al zeului Saturn (care patrona muncile agricole şi recoltele), numele avându-şi originea în verbul “sero” (a semăna, a zămisli).
“Tenet” – un “pătrat cinematografic” SATOR al secolului XXI
Dacă, în secolul al XXI-lea, Pătratul SATOR este încă subiect de dispute intre cercetători, Christopher Nolan, regizorul unor filme remarcabile, precum “Oppenheimer”, din 2024 (considerat “filmul secolului”), “Inception”, “Interstelar” etc., a lansat, în 2020, un film atipic – “Tenet” – la fel de “misterios” ca şi Pătratul Sator care l-a inspirat şi pe care regizorul l-a folosit ca schelet narativ ascuns, aspect pe care puţini dintre cei care au văzut filmul îl ştiu.
“Tenet” este un science-fiction care iese din tipare, “cel mai provocator dintre toate filmele lui Nolan”, consideră criticii de specialitate, iar pentru a concepe ideile din spatele filmului, pentru a oferi publicului un Pătrat Sator al anilor 2000, cu mijloacele cinematografiei, Christopher Nolan a avut nevoie de aproximativ 20 de ani şi alţi cinci ani, pentru a scrie scenariul.
“Tenet”- un gigantic palindrom vizual și narativ, inspirat de Pătratul SATOR
Toate cuvintele din misteriosul pătrat antic apar şi în film, fie ca nume de personaje, fie ca locații sau concepte. “Tenet”, titlul filmului, este numele unei organizații secrete, care luptă pentru salvarea lumii. În plus, este un palindrom (la fel ca structura filmului), ceea ce face aluzie la “inversiunea temporală” – tema centrală a filmului – la “entropia inversată” – povestea merge înainte până la un punct pivot, apoi totul se desfășoară în oglindă, în sens invers, reflectând exact linia centrală a pătratului – TENET – care stă în mijloc și se citește la fel din ambele sensuri.
Andrei Sator este numele antagonistului principal – un om de afaceri rus, care are control asupra tehnologiei care permite inversiunea timpului. Reprezintă „Semănătorul” (sator) de haos și distrugere.
Arepo este numele unui pictor fals – tablourile lui (false) sunt folosite într-un șantaj, o piesă-cheie în prima parte a filmului, un alt mod în care Nolan sugerează că lucrurile nu sunt ceea ce par.
Opera (din Kiev) este locul în care se desfăşoară prima secvenţă a filmului – un punct de declanșare a acțiunii, unde protagonistul descoperă primele indicii despre “inversiune”. “Opera” mai poate simboliza întreaga punere în scenă a lumii complexe în care se desfășoară povestea.
Rotas (Rotas Security) este numele firmei de securitate implicate în scena cu tablourile. Apare ca numele unei companii, dar este și un joc de cuvinte cu “roți” (“rotas” – “roți”, în latină), sugerând ciclul timpului și rotația/ inversiunea.
“Tenet”- o provocare
Cine a văzut filmul sau vrea să-l revadă îl poate interpreta dintr-o astfel de perspectivă şi va înţelege cum “Pătratul Sator” devine “povestea”, cum acest science-fiction ne provoacă să ne revizuim preconcepţiile, să acceptăm că lucrurile pe care le presupunem ca fiind imposibile ar putea fi doar lucruri pe care încă nu le-am descoperit.
Pe de altă parte, este uimitor cum un puzzle de cuvinte latine, care a fost pus în relaţie, în afara variantelor menţionate anterior, fie cu învăţăturile pitagoreice, stoice, cu practicile orfice, cu misterele mitraice etc., rămas, până astăzi, o taină, o mărturie tăcută a unor epoci îndepărtate, a rezistat timpului şi, mai mult, intrigă şi provoacă în acelaşi timp.