Petanque, cunoscut intr-o oarecare masura si in Romania (sub denumirea de “purcica”/”peretica”), este un joc cu bile de metal, care se joaca in echipe de cate doi, trei sau cate un jucator (“tete a tete”), fiecare membru al echipei avand la dispozitie trei mingi (pentru echipele de dublu si simplu), respectiv doua (pentru triplu). Oricum, pe teren, nu trebuie sa existe mai mult de 12 mingi, in total. Scopul jocului este ca mingile aruncate, pe rand, de jucatori, sa ajunga cat mai aproape de o “tinta” reprezentata tot de o minge, dar de mai mici dimensiuni decat ale celor care se afla in posesia jucatorilor. Mingile sunt facute din metal (otel sau inox), trebuie sa aiba un diametru de 7,5-8 centimetri si o greutate de 700-800 de grame.

Petanque1

Exista si variante adaptate pentru copii, facute din lemn (numite popular “purcica”, de aproximativ 3 centimetri) sau din plastic. Pentru competitiile oficiale de petanque, mingile (cu preturi care variaza intre 50-200 de euro) trebuie sa aiba inscriptionata, obligatoriu, marca fabricantului si greutatea, deoarece se produc dupa tehnici speciale, prin indoirea si, ulterior, incalzirea si racirea controlata a otelului. Duritatea materialului influenteaza comportamentul mingii la contactul cu solul, una mai moale absorbind mai usor socurile, ceea ce este in avantajul jucatorului. Tinta, adica mingea mai mica (numita de francezi “cochonnet” – “purcica”), se confectioneaza, de regula, din lemn, poate sa fie pictata (colorata) pentru o mai buna vizibilitate.

Terenul pentru petanque nu este pretentios, poate fi orice suprafata de pamant bine batatorit, cu iarba tunsa sau cu pietris marunt (mai putin nisip), avand dimensiuni aproximative de 12-15 metri lungime si  3-4 metri latime. Intr-o parte a terenului, la cel putin un metru de orice posibil obstacol, se traseaza un cerc cu diametrul de o jumatate de metru, in care va sta fiecare jucator, pe masura ce ii vine randul la aruncatul mingii.

Jocul va fi inceput de echipa care castiga la tragerea la sorti. Unul dintre jucatori se va aseza in cercul trasat pe pamant, cu picioarele lipite si va arunca “tinta” (migea cea mica si colorata). Pentru ca aruncarea sa fie valabila, tinta trebuie sa ajunga la o distanta de cel putin 6-10 metri de cerc, sa fie vizibila si sa nu se opreasca la mai putin de un metru de marginea terenului sau de orice alt obstacol (copac, tufis, zid, banca). In momentul urmator, acelasi jucator sau un altul din echipa (daca este vorba de joc la dublu sau la triplu), va arunca una dintre mingile de petanque pe care le poseda, incercand sa o plaseze cat mai aproape de “tinta”.

Acelasi lucru va face fiecare jucator (alternand echipele), pana la epuizarea mingilor. Castiga echipa care reuseste sa arunce cele mai multe mingi cat mai aproape de tinta. In urmatoarea runda, jocul se ia de la capat, primul jucator aruncand “tinta” din locul in care aceasta a juns in runda intai. Daca “tinta” nu ajunge din prima aruncare la mai mult de sase metri, se repeta aruncarea. Trei esecuri succesive inseamna penalizarea echipei, cu un punct, si preluarea aruncarii initiale de catre cealalta echipa. Meciul va fi castigat de echipa care ajunge prima la treisprezece puncte.

Citește și:  Efectul de sera vs. incalzirea globala

Originea jocului petanque

Petanque este un joc  care s-a nascut in sudul Frantei, in Provence, in zona Marsiliei, pe coasta Marii Mediterane, in localitatea Ciotat, la inceputul secolului al XX-lea, denumirea venind de la expresia dialectala “pes tanques” – “picioare lipite”. Inventarea jocului este atribuita unui anume Jules Hugues, zis “Cel Negru”, care a stabilit regulile de baza.

Petanque11

In pofida faptului ca petanque-ul apare relativ tarziu, mai toate sporturile cu mingea – handbal, baschet, volei, fotbal, rugby – provin din vechile jocuri ale antichitatii, cu mingi din piatra, argila, lemn, din Egipt, China, Grecia si Roma antica, unde aveau si un rol distractiv, dar, mai ales, erau forme de antrenament pentru soldati. In vremea Renasterii europene (secolele al XIV-lea – al XVI-lea) de un mare succes s-a bucurat “jocul cu palma”, din care a derivat tenisul. Dupa diverse alte perioade cand jocul cu mingea a intrat intr-un con de umbra, fie din pricina restrictiilor impuse de biserica, fie din cauza autoritatilor, in sudul Frantei, la mare cinste se afla, in secolul al XIX-lea, “jocul provensal” (care va deveni “petanque”), cu reguli simplificate, cu libera alegere a terenului si cu mingi confectionate de jucatori. In 1904, un alsacian, Felix Rofritsch, confectioneaza primele mingi din lemn acoperite cu un strat metalic, format din capete de cuie, pe care le numeste “mingi albastre”.

In aceeasi perioada, Jules Hugues (inventatorul jocului petanque), care obisnuia sa mearga la o cafenea numita “Mingea instelata” (aluzie la mingea lui Rofritsch), suferind de reumatism, a incercat sa gaseasca o solutie sa faca si sport si nici sa nu isi solicite prea mult resursele fizice, aruncand mingi dintr-un cerc desenat pe pamant, unde statea cu picioarele lipite, pozitie care nu ii provoca dureri. Patronul cafenelei si fratele acestuia, Ernest si Joseph Pitiot, s-au aratat si ei interesati si chiar au contribuit la punerea la punct a regulilor noului joc. In 1910, avea loc deja, in Ciotat, primul concurs de petanque, oficializandu-se si denumirea jocului. Fata de “jocul provensal” traditional, la petang, terenul era mult mai mic, jucatorii nu mai trebuiau sa arunge mingea din alergare, ci de pe loc, din cercul trasat pe sol. In 1930, mingea din lemn si cuie este inlocuita de mingea facuta din otel, conceputa de Jean Blanc. In 1945, s-a infiintat Federatia franceza de petanque, iar cea internationala, in 1958.

La ora actuala, petangul profesionist, in Franta, este al zecelea sport, ca popularitate, cu aproximativ 400 000 de jucatori recunoscuti oficial, la care se adauga milioane de amatori din toata lumea. Chiar daca majoritatea jucatorilor sunt barbati, deoarece jocul presupune o oarecare forta in aruncarea mingiei, exista totusi si campionate de petanque feminin.

Pentru cei care vor sa practice petanque in timpul liber, este important de stiut ca este un sport care contribuie la agilitatea in miscari, la o buna coordonare a membrelor, dezvolta capacitatea de concentrare, de punere la punct a unor strategii si este un prilej minunat de socializare, de exteriorizare, de alungare a stresului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.