DSC_1275
Știi destinațiile acelea în care, atunci când te afli acolo, simți cum se oprește timpul în loc? Ei bine, astăzi ajungem într-unul din acele locuri în care, fără să vrei, uiți de tumultul zilnic. Așa se întâmplase și cu mine, toamna trecută când, într-o zi despre care nici acum nu-mi amintesc prea bine ce zi a cărei săptămâni era, am ajuns în Țara Hațegului. Știi tu, țara aceea a bisericilor de piatră și a dinozaurilor pitici.

DSC_0046

Același Florin, care ne dusese cu o zi înainte la Gotești, satul părăsit, ne-a luat pe sus acum, ne-a urcat în neobositul 4×4 vechi de când lumea și un pic mai mult și ne-a făcut o supriză de zile mari. Când l-am întrebat unde mergem, mi-a răspuns simplu: Piatra Albă!

DSC_0020

Zis și făcut, am pornit la drum. Am trecut și de data aceasta cu bine de nelipsitele peripeții offroad prin pădurile Hațegului, care de acum se pregăteau asiduu de iarnă. Numai lumina soarelui mai amintea de o vară fierbinte și de un verde ireal, care îmbrăca acești codrii cu doar puțin timp în urmă. Nu simțeam că este un drum pe care să vreau să povestesc prea multe. Era o liniște ciudată în pădurile acelea, de parcă ai fi zis că sunt părăsite sau încremenite în timp. Din loc în loc, prin noianul de gânduri, mai lăsam zgomotul motorului care torcea înverșunat la încăpățânarea lui Florin de a trece parcă în zbor, pe deasupra trunchirurilor căzute la pământ, să îmi amintească că sunt încă pe pământ. În rest, totul era la locul lui, așa cum îmi imaginam că fusese lăsat în codrul acesta, acum mii de ani.

DSC_1225a

Drumul nu a durat mai mult de trei sferturi de oră din localitatea Sarmizegetusa. Atenție! Vorbim despre localitatea în care se află celebra cetate romană, Ulpia Traiana Sarmizegetusa și nu despre cea dacică! Un singur popas am făcut în pădurea aceea tăcută în care numai glasurile noastre s-au auzit pentru un sfert de oră. Pe alocuri, brândușele de toamnă își făcuseră curaj să străpungă covorul de frunze moarte. Un spectacol impresionant pentru ochiul neobosit al fotografului.

Florin oprește în mijlocul unui platou. E vremea să descoperim Piatra Albă, mi-am spus. O clipă mi-a trebuit până să realizez că sunt, parcă, pe acoperișul lumii. În jurul meu, oriunde aș fi privit, se conturau în fața ochilor tot felul de munți. Care mai de care mai vechi. Cel mai aproape de locul în care ne aflam era masivul Retezat. Și, pentru că era o zi plină de soare, am putut admira cât era zarea, munții Țarcului, masivul Parâng, Șureanu până la lacul Oașa și chiar Apusenii.

Citește și:  De Paște în Masivul Ceahlău (II)

DSC_0076

Ce splendoare! Câtă libertate se simte aici, deasupra lumii, păzit fiind din toate părțile, de crestele bătrânilor munți! Cum oare ar mai putea cineva să nu iubească România, după ce a simțit, chiar și numai pentru câteva clipe, cum e să fii pe acoperișul lumii?

Am rămas așa, contemplând România Pitorească din filele scrise odinioară de Vlahuță, câteva ore bune. Și da, am simțit cum timpul s-a oprit în loc. Fără norii purtați din loc în loc de curenții de aer, chiar aș fi crezut cu convingere că aici, la Piatra Albă, timpul nu există.

DSC_0025

Ai ghicit, îi spunea Piatra Albă pentru că aici se găsește marmură, de aici veneau localnicii odinioară să adune piatră pentru casele lor și, la numai doi kilometri depărtare se află și cariera Rușchița! Prin anii ’60 îmi spune Florin, încă mai erau cătune locuite aici, iar pe vremea copilăriei lui, adică vreo 20 de ani mai târziu, toată această zonă era plină de stâne. Acum, singurii stăpâni ai acestor înălțimi sunt animalele sălbatice și păsările cerului! O natură întreagă numai pentru ochii lor! Și, din când în când, pentru ai neobosiților de frumos, care imortalizează pentru totdeauna, lumea aceasta de deasupra lumii!

DSC_0058

Chiar și acum, la distanță de un an de la această experiență, îmi amintesc senzația aceea pe care am avut-o la Piatra Albă! E un sentiment ce nu se poate descrie în cuvinte. E ceva ce trebuie să simți măcar o dată în viață, ca să știi pe ce lume te afli. Sau între ce lumi, mai exact!

DSC_0071

Am plecat pe jos de la Piatra Albă, în căutare de ciuperci din care, acasă la Florin, se va face, mai apoi, cea mai delicioasă zacuscă pe care am putut-o mânca, de-a lungul vremii, în tot Hațegul! Și da, am descoperit și aici, ca de altfel la fiecare experiență prin țara aceasta, câteva secrete pe care să le împart cu voi!

DSC_0076

Sunt locuri în care natura, dacă este lăsată în voie, își etalează ce are mai de preț. Panorame incredibile, eternități cu parfum de mere coapte sau ciuperci uriașe, comestibile, care, puse pe masă, îți vor aminti la fiecare înghițitură că, odinioară, într-o toamnă caldă, ai fost pentru o clipă deasupra tuturor, la Piatra Albă din Țara Hațegului!

DSC_0051NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi reproduse fără acordul scris al acestuia!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.