Pictorul Edvard Munch este reprezentantul expresionismului norvegian, fiind cel care a avut o influenta remarcabila in dezvoltarea acestui curent cultural, in spatiul european, la inceputul secolului al XX-lea. Capodopera sa, “Tipatul”, numita initial “Disperare” (1893), este privita ca un simbol al angoasei existentiale, fiind, de altfel, si prima lucrare dintr-un ciclu ce poarta numele de “Fresca vietii”.
Nascut la 12 decembrie 1863, in Loieten, in apropiere de Oslo, Norvegia, pictorul, fiul unui doctor militar, are o copilarie traumatizanta, mama si sora sa murind de tuberculoza (o afectiune, in cele mai multe cazuri, fatala, in acea perioada). Pictorul Edvard Munch a fost influentat dramatic, de-a lungul vietii sale, de fanatismul religios al tatalui, ajungand sa creada ca viata sa este dominata de “cei doi ingeri negri ai nebuniei si ai bolii”, asa cum insusi artistul marturisea.
In anul 1880, dupa ce termina facultatea de inginerie, Munch se inscrie la scoala de arte, alaturi de pictorii realisti si de scriitorii boemi ai vremii. Ideile sale au fost puternic marcate de scriitorul si filosoful Hans Jaeger (1854–1910), care avea ferma convingere ca poate crea o societate ideala, bazata pe ateism si iubire. Lucrarile pictorului Edvard Munch, din perioada 1880 – 1890, sunt dominate de dorinta de a folosi recuzita artistica a realismului pentru a reda un continut subiectiv, sau, cel putin, deschis interpretarii din partea publicului. Tabloul “Copilul bolnav” este realizat in memoria surorii sale, decedate din cauza tuberculozei, fiind expresia pura a depresiei, realizata prin folosirea inteligenta a culorilor. Din cauza criticilor si a respingerii din partea publicului, Munch este nevoit sa se intoarca la un stil mai conventional, reusind, prin lucrarea “Primavara” – o versiune mai academica a lucrarii “Copilul bolnav” – sa obtina bursa de care avea nevoie, din partea Academiei norvegiene, pentru a studia la Paris.
Dupa ce frecventeaza, pentru scurta vreme, cursurile unei scoli de arta pariziene, pictorul Edvard Munch incepe sa exploreze posibilitatile oferite de catre postimpresionismul francez, o miscare culturala care isi dorea sa redirectioneze curentul impresionist peste limita posibilitatilor sale. Moartea tatalui, in anul 1889, ii provoaca o criza interioara puternica, motiv pentru care Munch renunta la filosofia lui Jaeger. Lucrarea “Noapte in St. Cloud” este inchinata amintirii tatalui sau, exprimand scindarea launtrica a artistului. Munch declara, la un moment dat, ca “picteaza ce a vazut candva si nu doar ce vede” si califica toate lucrarile sale ca fiind parte din curentul simbolist – natura vazuta prin intermediul temperamentului si a sensibilitatii umane.
In anul 1892, Asociatia Artistilor din Berlin – o organizatie oficiala alcatuita din academicieni si artisti germani – il invita pe pictorul Edvard Munch sa expuna in Berlin. Din nefericire, aceasta expozitie a dus la aparitia unui foarte mare scandal in capitala artistica a Germaniei si a fost inchisa. Artistul se foloseste de toata publicitatea creata pentru a organiza alte expozitii, cu scopul de a-si vinde lucrarile. Arta sa incepe sa prospere si, de aceea, se hotaraste sa ramana in Germania definitiv. Pentru a facilita accesul publicului larg la operele sale, Munch decide sa creeze printuri (opere de arta care sunt foarte usor copiate), in anul 1894.
Ciclul de lucrari ce poarta numele de “Fresca vietii” a fost o adevarata sursa de inspiratie pentru picturile realizate pentru Max Reinhardt’s Kammerspielhaus, in 1907, Max Linde, in 1904, si pentru fabrica de ciocolata Freia, din Oslo, in 1922.
Dupa o cadere nervoasa destul de grava, pictorul Edvard Munch se interneaza, in anul 1908, intr-un spital de boli nervoase din Copenhaga, in Danemarca, unde concepe seria de litografii numite “Alfa si Omega”, in care prezinta relatiile sale amoroase, precum si pe cele de amicitie si dusmanie.
In anul 1909, pictorul se intoarce in Norvegia, pentru a duce o viata izolata si linistita, reusind sa substituie anxietatii caracteristice, o perspectiva mult mai optimista in ceea ce priveste viata si care se concretizeaza in realizarea picturii interioare a aulei Universitatii din Oslo, intre 1911 si 1914. In timpul Primului Razboi Mondial (1914-1918), pictorul Edvard Munch se intoarce la motivele picturale care simbolizau iubirea si moartea, astfel ca, in anii 1920, lucreaza atat la picturi cu un pronuntat mesaj simbolic, cat si la studii de peisagistica si nuduri. Spre finalul vietii, Munch, partial orb, isi reediteaza jurnalul din perioada tineretii si picteaza amintirile sale de la acea varsta, inclusiv autoportretul, in tuse groase. Artistul se stinge din viata la 23 ianuarie 1944, la Ekely, in apropiere de Oslo, la varsta de 81 de ani.
Majoritatea operelor faimosului artist Munch infatiseaza doar o latura a caracterului personajelor sale, o singura dimensiune, ca in “Strigatul”. Intentia pictorului Edvard Munch a fost aceea de a reprezenta nu doar o “bucata” de realitate, aleasa oarecum la intamplare, ci acele situatii particulare, pline de emotii si de energie. Estetica expresionista, pe care a ilustrat-o in maniera cea mai autentica, grefata pe o sensibilitate exacerbata, explica, in mare masura, obsesia pentru tensiunile launtrice, atat de greu de prins in reprezentari vizuale, violenta cromatica, exagerarea volumelor, toate, elemente definitorii ale modernismului de inceput de secol XX.
