Pictorul Stefan Luchian, cel mai rafinat colorist

Stefan Luchian (1868-1916) – ,,este cel mai liric dintre liricii picturii romanesti” dupa cum l-a apreciat criticul literar Petru Comarnescu.

Pictura lui este o exceptie in pictura romanesca de la inceputul sec. al XX-lea. Este fiul boierului Dimitrie Luchian, originar din Moldova, Stefanesti, judetul Botosani. Stefan Luchian era o fire romantica, in tinerete scria versuri, canta la flaut, era un impatimit al sportului, elegant, de o tinuta impecabila, om de viata si de societate.

Mult timp, pictura nu a fost pentru Luchian o profesie, ci mai ales o pasiune. Mai tarziu, dupa varsta de 40 de ani, tintuit pe patul de suferinta din cauza unei boli necrutatoare, s-a dedicat cu totul picturii. Inca din primii ani, de la Belle Arte (1885) manifesta insusiri exceptionale in domeniul picturii. Terminand scoala, pleaca la Munchen si studiaza la Academia de Arte Frumoase. Frecventeaza muzee, cerceteaza vechea Pinacoteca, copiind pe marii maestri. Amintindu-si de acele vremuri, pictorul spunea: ,,Cand il copiam pe Rembrandt, simteam ca ma inalt”. Pleaca apoi la Paris (1891), unde se inscrie la Academia Julian.

Aici cerceteaza opera marilor artisti: Monet, Degas, Renoir, Cezanne, Pissarro, etc. Intors in tara, el este dornic sa schimbe ambianta intelectuala si artistica a Bucurestiului, prin picturile sale. Expune lucrari la Cercul artistic si la Expozitia artistilor in viata, apoi impreuna cu alti artisti organizeaza Expozitia artistilor independenti. Participa la infiintarea societatii Ileana sau la expozitiile organizate de aceasta societate. La sfarsitul anului 1901 se imbolnaveste grav. Peste cativa ani, amenintat sa nu mai vada, incepe lupta cu moartea. Boala va marca viata si creatia lui Stefan Luchian cu semnul dramei pentru afirmarea crezului sau artistic.

In pictura sa, forma, lumina si culoarea converg spre arta, iar culoarea are rolul principal. In pictura lui Stefan Luchian este multa armonie si lumina, artistul pare ca a vrut sa inchine prin opera sa un imn luminii.

Opera sa are compozitii cu caracter social, scene de gen si interioare, portrete, peisaje, natura statica. In peisajele pictate la Manastirea Brebu, el este preocupat de lumina si un cromatism in care se modeleaza melancolia sa. Astfel el creaza ,,Curtea manastirii Brebu”, ,,Turnul manastirii”, ,,Casa lui mos Gheorghe”, etc. Acestea sunt cele mai frumoase lucrari ale acestei perioade.

In peisaje ca de exemplu ,,Vara”, Stefan Luchian desfasoara in pictura sa nuante de verde intens care sugereaza puterea vegetatiei in plina crestere, azurul cerului imaculat de vara, lumina soarelui intensa, incandescenta care se revarsa peste trunchiurile copacilor. In ,,Ghereta Filantropiei” artistul transpune tristetea iernii in lumini potolite, in peisajul ,,Dupa ploaie” – prezinta un cer incarcat de nori, umbra norilor reflectata pe dealurile orizontului, vantul care leagana copacii din centrul tabloului. Alte lucrari cu peisaje sunt: ,,Marea Neagra la Tuzla”, ,,Colt din strada Plevnei”, ,,Salciile de la Chiajna”, ,,Moara de la Poduri”. Toate reprezinta emotiile si respectul pictorului fata de natura. Peisajele cu reflexe albastrii ale ierbii, oranjul stins si galbenul auriu incarcate de aburul pamantului, evoca natura romaneasca in ceea ce are particular ca forme, lumina si armonii coloristice.

Ilustrand evenimentele dureroase ale rascoalelor taranesti din 1907, el picteaza ,,La impartitul porumbului” (1905) si ,,1907” (episod al Rascoalei din anul 1907), prima fiind realizata in ulei pe panza si a doua in acuarela pe panza. Acestea reprezinta starile sufletesti materializate de artist in pictura sa.

Stefan Luchian spunea: ,,Noi pictorii privim cu ochii dar lucram cu sufletul”.

In portretistica, artistul se remarca prin capodoperele sale in suita de autoportrete, pe care el le-a realizat in momentele de suferinta ale ultimilor ani, lucrari in acuarela sau ulei. Chipul chinuit, incruntarea sprancenelor, crisparea buzelor, paloarea obrazului dezvaluie traumele fizice si psihice. ,,Un zugrav” – emotionantul autoportret al pictorului prezentat cu penelul in mana a fost expus prima data la Tinerimea artistica in anul 1907 si destainuie infinita iubire a artistului pentru semeni si viata. Dintre chipurile asupra carora s-a oprit Stefan Luchian si le-a pictat, sunt: ,,Laura Cocea”, ,,Mos Niculae Cobzarul”, ,,Mos Niculae”, ,,Evreul”, ,,Capul de copil”, ,,Safta florareasa”, ,,Alecu literatul”. Elemente intalnite in portretele lucrate de artist sunt dramatismul expresiei, densitatea trairii umane si interiorizarea profunda a sentimentelor acelor oameni, asupra carora au zabovit privirea si gandul artistului.

Luchian se impune in mod vizibil si in tratarea interioarelor: ,,Bucatarie calugareasca”, ,,Atelierul artistului” si altele. Natura statica cu flori ocupa un loc important in opera pictorului: ,,Scara cu flori”, ,,Claie de fan la Brebu”, ,,Salcii”. Florile, buchetele de crizanteme galbene si violet, tufanelele colorate si florile de camp sunt pline de colorit si frumusete. Indeosebi ,,Anemonele” sunt magnifice prin grandoarea violetului si negrului, splendide din punct de vedere cromatic. Picturi precum ,,Buchetul de albastrele”, ,,Crizantemele”, ,,Trandafirii”, ,,Imortele” concentreaza extazul bucuriei de a trai si de a picta. La sfarsitul vietii lui, sleit de forte, artistul s-a inaltat in viziune, a intrezarit o nirvana cromatica si a realizat ,,Lautul” – o minunata compozitie.

Cu fiecare lucrare Stefan Luchian este un creator si un inovator. In arta lui se rasfrang calitatile specifice ale artei poporului nostru.

Cand Nicolae Grigorescu a descoperit pictura lui Luchian la prima mare expozitie a acestuia de la Ateneu in anul 1904, a exclamat triumfal: ,,Am in sfarsit un urmas!”

La 28 iunie 1916, pictorul Stefan Luchian se stinge din viata la varsta de patruzeci si opt de ani.