Picturile in vitraliu sunt de regula foarte apreciate mai ales in cazul reprezentarilor religioase, avand in vedere ca sunt ceva mai mult decat specific pentru icoane, geamurile usilor din biserici si multe alte obiecte de cult bisericesc. Istoria lor este destul de lunga si mai mult decat atat, este poate chiar mai complexa fata de ceea ce inseamna arta in general. Picturile in vitraliu mai sunt cunoscute si ca decoratiile ori picturile decorative ce au fost formate din bucati mici de sticla colorata si dispuse haotic sau simetric, legate in cele din urma prin intermediul unei retele de porumb, prinse prin tije metalice, fie de sasiul usii, fie de ferestre.
Picturile in vitralii reprezinta insa chiar picturile pe sticla, spre deosebire de vitraliile simple care se pot monta pe lemnul unor usi, de exterior sau de interior, desi au la baza aceeasi idee. Aceasta tehnica de arta, poate fi una foarte simpla, mai ales pentru cei care au deja deprinderile picturii si mai ales pentru cei care stiu cum sa foloseasca culorile. Insa oricat de veche ar fi pictura in vitraliu nu poate fi determinata cu adevarat, avand o varsta indescifrabila, originile ei pierzandu-se de-a lungul istoriei.
Cert este ca din cele mai vechi timpuri aceasta arta a fost practicata mai ales de catre preoti sau mai bine spus calugari, pentru a decora bisericile sau manastirile si pentru a face diverse reprezentatii de natura religioasa. Vitraliul a fost folosit insa ca fiind si un derivat din tehnica de fabricatie a bijuteriilor si a mozaicurilor, iar forma pe care o cunoastem noi azi a luat fiinta in momentul in care prima biserica a fost intemeiata si ridicata, cel mai probabil undeva prin secolul al X-lea.
Tehnica in sine a vitraliului pare sa fie neschimbata in prezent, fiind descrisa prima data de catre calugarul pe nume Teophilus, in anul 1100. Astfel stilul gotic, foarte prezent in arhitectura unor biserici, ce aveau stalpuri inalte, foarte luminoase a adoptat in cele din urma si pictura in vitralii, realizand diverse reprezentatii biblice. Aceasta tehnica, desi este foarte veche, destul de accesibila artistilor, ar putea fi aplicata foarte usor si in prezent, pe o scara mai mica, iar unii artisti contemporani chiar recurg la strategii de acest gen.
Calugarii din vremurile apuse erau de parere ca picturile in vitraliu, dedicate Domnului, cu cat erau mai frumos reprezentate cu atat erau mai apreciate si inaltau spiritul omului, a fauritorului sau, la cer, ducandu-l mai aproape de desavarsire. In general cei care facerau picturi religioase sau pentru biserici erau considerati oameni speciali, trimisi ai Domnului pentru a-l slavi, pentru a-i propovadui cuvantul pe Pamant si pentru a face cunoscuta vrerea sa. Vitraliul in sine trebuie perceput la doua niveluri, in primul rand drept cel realizat din franturi de obiecte colorate si aplicate si in al doilea rand drept cel realizat pe sticla, forma pe care o cunoaste abia in secolul al XV-lea, odata cu apogeul stilului gotic, care devine tot mai utilizat.
Astfel pictura in vitraliu uita de caracteristica sa de la inceput si anume aceea de generator de atmosfera, culorile folosite cunoscand si ele o metamorfoza si anume aceea de lipsa de viata, ele devin mult mai pale, mai sterse si mai ambigue, iar in cele din urma, chiar si figurile ce erau reprezentate au inceput sa cunoasca o alta forma si anume aceea de chipuri mai mari, ce ocupau intreaga fereastra. Pe langa acest aspect au inceput sa fie adoptate si reprezentari din natura ca si vitralii realizate pe sticla. Culorile predominante erau cele de galben si de auriu, iar pictura a devenit tot mai sofisticata si in perioada Renasterii a fost generata o perioada destul de lunga, perioada in care vitraliul a putut exista doar sub forma de sticla pictata.
In prezent pentru aceasta forma de arta sunt preferate nu numai reprezentatiile bisericesti, evenimente biblice sau chipuri ale diversilor sfinti, ci si peisaje din natura ori chipuri obisnuite ale oamenilor comuni, fara nici un statut. Senzatia pe care pictura in vitraliu o creeaza in mintea si sufletul privitorilor este aceea de contemplare, de aprofundare si de cercetare asupra culorilor, asupra realitatii din trecut, prezent si viitor. Pictura in vitraliu ramane in fond un tip de arta ce poate fi cu usurinta adoptat de oricine, mai ales ca exista intr-adevar multi care fac din acest tip de arta o adevarata atitudine, reusind sa o si comercializeze, atragand poate nu faima, dar macar banii.
Pictori adepti ai acestui tip de arta nu sunt tocmai celebri tocmai din cauza faptului ca ei au participat la reprezentarea naturii, a fenomenelor biblice, a chipurilor sfinte, realizandu-se practic un fel de copy paste. Insa tinand seama ca asezarea culorilor pe sticla nu este tocmai simpla si trebuie sa implice un proces de cunoastere, putem spune ca arta este complexa in neutralitatea ei.
