Pielea umană, această barieră de câţiva milimetri dintre organism şi lumea exterioară, căreia îi datorăm supravieţuirea, în pofida faptului că nu posedă unicitatea altor organe, precum inima, ficatul etc., pare atât de firesc să facă parte din structura corpului nostru, încât “uităm” adesea de multiplele şi remarcabilele sale funcţii.

Flexibilă, rezistentă, impermeabilă, cu o suprafaţă de circa doi metri pătraţi şi o greutate de 3 – 4 kilograme (adică, aproximativ, 16% din greutatea totală a corpului), la un om adult (fiind cel mai mare organ din corpul uman), pielea are misiuni multiplede protecţie, de reglator termic, are rol de comunicare tactilă, este producător de vitamina D etc.

Un fapt excepţional, in mare măsură ignorat, este acela că pielea umană are memorie. Cald, rece, durere, plăcere, pielea simte totul, absoarbe totul, captează totul, pentru a transmite imediat mesajul creierului nostru. Fie că “roșește” sau devine palidă în fața unei emoţii puternice sau vibrează la o atingere, epiderma noastră pare să exprime tot ceea ce nu putem spune prin cuvinte – un limbaj complex, pe care, de multe ori, nu-l conştientizăm, iar ştiinţa abia acum începe să-l descifreze.

Cu cele peste cinci milioane de celule senzoriale, pe fiecare centimetru pătrat, cu 5000 de zone receptive şi peste 15 glande sebacee, cei doi metri pătrați de piele care ne separă de lumea exterioară constituie un receptor senzorial uriaș.

Un cunoscut cercetător american din secolul trecut, Aschley Montagu, unul dintre precursorii studiilor din domeniul influențelor senzoriale asupra pielii, considera că: “Pielea este cel mai important organ al omului. Fiecărei senzații îi corespunde un mesaj uman fundamental”. În mod similar, psihanalistul Didier Anzieu, într-o carte intitulată “Le Moi-Peau” (“Pielea mea”/ “Sinele pielii”), sublinia că: “Personalitatea noastră este mai întâi modelată de o conștientizare a pielii, a acestei limite în spațiul identității noastre”.

Pielea umană – “memoria” timpului trăit, “cartea de vizită” a stării de sănătate fizică şi mentală

Pielea umană, cel mai mare organ din corp
Pielea umană, cel mai mare organ din corp

Este un adevăr de necontestat – pielea reflectă starea generală de sănătate. Pare paradoxal că, din neştiinţă, din lipsă de informaţie, multe persoane neglijează aspectul acestui organ, pierzând din vedere că este o adevărată “carte de vizită” pentru starea de sănătate, pentru aspectul fizic, conştientizând prea târziu necesitatea de a-i acorda atenţia şi îngrijirile necesare.

Pielea umană are “memoria” timpului trăit, a istoriei noastre personale şi o capacitate extraordinară, aceea de a se regenera, fără de care semnele trecerii timpului ar fi cu mult mai dramatice. Miliarde de celule din ţesutul epitelial mor în fiecare zi, dar, prin mecanisme specifice, alte celule, care se dezvoltă iniţial în derm (stratul median al pielii) le iau locul, făcând posibilă protecţia şi repararea ţesutului afectat.

Celulele moarte de la suprafața pielii ajung, în mod natural, să se descuameze. Pierdem astfel aproximativ 1 g de piele sau, mai degrabă, de celule cornoase, pe zi. Epiderma este complet reînnoită în 25 până la 45 de zile. Într-o viață, ne schimbăm pielea de aproximativ 1 200 de ori.

Se ştie astăzi, cu certitudine, că, pentru susţinerea unor astfel de procese complexe, sunt esenţiale alimentaţia corectă, bogată în vitamine şi minerale, care să protejeze pielea de factorii exteriori nocivi, hidratarea, dar şi alte metode de protecţie a pielii.

Remarcabile sunt, de exemplu, în acest sens, Vitaminele E, C şi, mai ales, Vitamina A, cunoscută şi sub denumirea de Retinol, un puternic antioxidant, cu efecte anti-aging, care ajută la diminuarea ridurilor, a petelor pigmentare, la stimularea sintezei de colagen, la combaterea şi prevenirea diverselor afecţiuni ale pielii, pe lângă alte beneficii pe care le aduce funcţionarii întregului organism. Vitamina A sau Retinolul este considerată un adevărat “elixir al tinereţii” pielii, motiv pentru care intră şi în componenţa multor produse cosmetice.

Pielea umană are memorie – legătura dintre minte şi piele

Celule nervoase in piele, Sursa Salk Institute
Celule nervoase in piele, Sursa Salk Institute

Avem o piele fizică şi una “psihologică”, iar legătura dintre minte şi piele a dat naştere, în epoca actuală, unei noi specializări – psihodermatologia. Cu siguranţă că nu este întâmplător faptul că, în embrion, creierul şi pielea se dezvoltă din acelaşi strat de celule – ectodermul – relaţia dintre minte şi piele fiind confirmată de ştiinţa contemporană.

Recent, în 2019, într-una dintre cele mai apreciate cărţi ale anului, cum a fost declarată de BBC – “The Remarkable Life of the Skin” (tradusă şi în româneşte, cu titlul “Remarcabila viaţă a pielii”) – şi despre care editorul spunea că este “prima carte de popularizare a ştiinţei care a explorat organul nostru cel mai trecut cu vederea, în toată gloria sa fizică, psihologică și socială”, autorul, medicul britanic Monty Lyman, observa că: “atât la nivel individual, cât și social, pielea noastră fizică se împletește cu însăși ființa noastră […] orice schimbare fizică intenționată a aspectului pielii, de la botox la arta corporală, este „o tehnologie a sinelui”. Ne modificăm corpul pentru a atinge o anumită stare de fericire, puritate, perfecțiune sau “nemurire”. Când ne modificăm pielea ne modificăm pe noi înșine”.

Memoria pielii umane şi microbiomul

Există apoi, aşa-numitul microbiom al pielii, format din miliarde de microorganisme, unele “bune”, altele “ rele”, microbiom diferit de la o persoană la alta (care determină şi mirosul specific al fiecărui corp) şi care exprimă o altă ipostază a “memoriei” pielii, pentru că depinde de o mulţime de factori individuali si externi.

Citește și:  Criptomnezia, amintirile false şi alte “trădări” ale memoriei

De exemplu, spun specialiştii, ceea ce se instalează pe pielea bebelușilor întâia oară, la naştere, determină evoluția ulterioară a microbiomului, care se stabilizează la maturitate, devenind un fel de amprentă microbiană individuală.

Microbiomul unei persoane depinde şi de spaţiul în care locuieşte sau în care munceşte. O echipă de cercetători din SUA a măsurat, de pildă, compoziţia microbiană din diferite birouri, inclusiv de pe pielea angajaţilor, din trei oraşe diferite. S-a constatat că fiecare oraș își lasă amprenta microbiană asupra angajaților şi, oricât ar părea de curios, spaţiul în care locuieşte şi munceşte o persoană ar putea fi identificat prin examinarea microbiomului pielii sale.

Pielea umană, creierul şi emoţiile

Pielea umană are memorie?
Pielea umană are memorie?

Cercetările despre legăturile uluitoare dintre pielea umană, creier şi emoţii sunt abia la început, dar este un adevăr acceptat astăzi de majoritatea specialiştilor că personalitatea fiecăruia este mai întâi modelată de o conștientizare a pielii sale, acest “zid” şi, în acelaşi timp, “fereastră” către lume.

Un exemplu relevant, în acest sens, este că prima imagine pe care o are despre sine cineva se conturează, în sensul concret al termenului, la inceptul vieţii, prin atingerile mamei – celebrul “me-skin” (“pielea mea”) – o etapă de dezvoltare care va permite copilului să acceseze alte etape ale dezvoltării sale psihice. Atingerea este, în acest caz, un mijloc de cunoaştere şi recunoaştere a celuilalt. Copiii mici simt acest lucru, de aceea căută să fie mângâiaţi şi îmbrăţişaţi tot timpul.

Apoi, de-a lungul timpului, pielea va continua să reflecte suișurile și coborâșurile vieții noastre interioare – fața se va înroși de bucurie sau de furie, va păli de frică, fericirea va putea fi citită pe o față strălucitoare, în timp ce un ten care este mereu “gri” prefigurează o stare depresivă.

De asemenea, se ştie, în prezent, ca 80% dintre bolile de piele au o cauză psihologică. Epiderma, spunea un dermatolog şi psihanalist francez, Daniele Pomey-Rey, pare să aibă propriul său limbaj, responsabil de transmiterea tuturor lucrurilor nerostite din viața noastră.

Apoi, din a 21-a zi a dezvoltării embrionare, când creierul şi pielea încep să se dezvolte din acelaşi strat de celule, ectodermul, informaţiile dintre aceste două organe ale corpului uman nu încetează să circule în dublu sens, De-a lungul întregii vieţi, sistemul nervos va traduce percepţiile tactile, emoţiile, într-un limbaj biochimic, prin neuromediatori, care pot influenţa aspectul pielii, producţia de colagen şi de sebum, inducerea sau vindecarea unei afecţiuni etc.

Un nou organ senzorial sub piele? – o descoperire recentă uimitoare

Dermul
Dermul

O echipă de cercetători de la Karolinska Institute, din Stockholm, Suedia, susține că a descoperit un nou tip de celule in pielea umană (un organ necunoscut) care ar juca un rol important în percepția durerii.

Până acum, era unanim acceptat de către specialişti că senzația de durere – atunci când, de exemplu, atingem o suprafață fierbinte sau când ne lovim – se transmitea prin nociceptorii din pielea umană, nişte receptori periferici, localizați sub piele și ale căror fibre nervoase sunt, în mare parte, lipsite de mielină (un fel de teacă ce învelește fibra nervoasă, constituită din colesterol, fosfolipide, acizi grași etc.). Izolarea lor electrică este asigurată de celulele Schwann, celule gliale periferice (adică, un țesut de susținere a elementelor sistemului nervos), care înconjoară axonii neuronilor, celule responsabile de transmiterea semnalului către creier.

Cercetătorii suedezi spun că au identificat un nou tip de celule Schwann (o rețea de celule cuibărite sub piele, ca o caracatiţă), care ar putea simți direct durerea, independent de celulele nociceptoare, cunoscute de mai mult timp, această descoperire putând avea implicaţii importante în tratamentul durerii cronice, al neuropatiilor periferice care afectează în principal persoanele în vârstă și provoacă amețeli, șocuri și tulburări de atingere.

Pielea umană – cum poate să memoreze “amintiri” frumoase?

Varste
Varste

Pentru ca pielea să-şi păstreze, pentru un timp îndelungat, aspectul tânăr şi proaspăt, trebuie să-i oferim “amintiri” frumoase. Memoria celulară, pe lângă faptul că își amintește daunele pe care le-a suferit, reacționează pozitiv la îngrijirea constantă și de lungă durată.

Poluarea, schimbările de temperatură, dezhidratarea sunt doar câţiva dintre factorii care au cel mai mare impact asupra stresului oxidativ și care declanșează probleme precum pierderea strălucirii tenului, îmbătrânirea prematură etc.

Un ritual zilnic al îngrijirii pielii (pentru femei, pentru bărbaţi, pentru orice vârstă), din care să nu lipsească spălatul, dieta cu multe fructe şi legume bogate în beta-caroten (caise, pepene galben, morcovi, ardei roșu etc.), hidratarea corectă, odihna, masajul, produse cosmetice de bună calitate s.a.m.d., poate avea efecte uimitoare.

Imagine a identității noastre vizibile (fizice), dar şi a celei profunde, reflectare a existenței noastre, pielea apare, din ce în ce mai mult, ca un loc al memoriei, în care viața lasă, în timp, o amprentă de neșters. Este important să fim atenţi la ceea ce ne “spune” pielea, să observăm “informaţiile” înmagazinate în memoria ei şi, astfel, vom înţelege relaţia simbolică, fizică şi emoţională pe care o avem cu aceasta şi vom putea să-i susţinem – prin alimentaţie, prin îngrijire (curăţenie, expunere la lumina naturală, produse cosmetice etc.), prin stările de spirit – mecanismele uimitor de complexe.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.