In Australia, Indonezia si Papua-Noua Guinee traiesc aproximativ 24 de specii de pitulici australiene care difera intre ele prin coloritul viu al penajului foarte frumos, in nuante stralucitoare de rosu, albastru, portocaliu, negru, alb etc. Pot fi intalnite in diferite tipuri de habitate – in zone desertice, cu savane, cu pasuni intinse sau paduri.
Aceste păsări mici pot fi întâlnite în diverse habitate din Australia, Indonezia și Papua-Noua Guinee, variind de la savane aride până la păduri dense și grădini urbane.
Aceste pasari se aseamana cu pitulicea de la noi prin faptul ca-si tine coada in sus, la fel ca aceasta. Cantecul lor este destul de variat, multe dintre ele sunt imitatoare remarcabile ale cantecului altor specii de pasari. Sunt pasari insectivore, hrana lor consta in special din insecte si larve de insecte, pe care le cauta cu multa abilitate de pe sol sau pe sub frunzele copacilor.
Pitulicea cu spatele rosu (Malurus melanocephalus)
Prefera zonele cu ierburi inalte, dar si cele cu plantatii si gradini din vestul si nordul Australiei. Poate ajunge la lungimea de 10-13 cm si greutatea de 5-10 g. Masculul are penajul in mare parte de culoare neagra, doar aripile sunt maronii, iar pe spate are o pata rosie-portocalie. Femela are penajul diferit, predomina nuantele maronii, mai inchise pe partea dorsala si mai deschise pe partea ventrala.
In perioada de imperechere se aude cantecul masculilor, intai mai incet si apoi din ce in ce mai strident. Aceste pasari comunica intre ele si in timp ce isi cauta hrana, scot sunete ce se aud de la distante de 12 m. Obisnuiesc sa zboare pe distante scurte, de aproximativ 25 m si sa se hraneasca in special cu insecte, larve si oua de insecte, paianjeni si seminte.
De obicei se imperecheaza in perioada lunilor august-februarie. Femela isi construieste un cuib impreuna cu masculul, din ramurele si fire de iarba uscate, pe care il captuseste cu puf si pene. Ponta cuprinde un numar de 3-4 oua, care au un aspect albicios cu pete roscate sau maronii. Ouale sunt clocite o perioada de 12 zile numai de femela, apoi dupa eclozare ies puii care sunt hraniti cu larve de insecte de ambele pasari adulte. Dusmanii acestor pitulici sunt rozatoarele, pasarile de prada, vulpile si pisicile salbatice, serpii si soparlele.
Pitulicea albastra (Malurus cyaneus)
Populeaza regiunile din Australia de Sud-Vest si Tasmania. Este cunoscuta si sub denumirea de ,,pitulicea-zana superba”, deoarece in special masculul are un colorit al penajului extraordinar de frumos. In zona fruntii, sub ochi, pe spate si la coada coloritul este albastru-stralucitor-deschis. Partea de sub cioc, pe spate, pe gat, la ochi si ceafa, penajul este albastru-inchis.
In rest predomina nuante deschise, de gri, crem si maroniu. Femela are penajul mai simplu, in nuante cafenii-deschise, cu penele aripilor mai inchise si zona pieptului alba. Un exemplar adult poate ajunge la lungimea de 14 cm, greutatea de 8-12 g si deschiderea aripilor de 5,8-5,9 cm. Atat la masculul cat si la femela picioarele sunt de culoare cafenie, irisul ochilor este negru, iar ciocul este putin curbat in jos, cu varful ascutit, negru sau maroniu.
Aceasta pasare isi petrece timpul intotdeauna in tufisurile dese sau in iarba inalta, atat in zonele cu paduri cat si in zonele cu parcuri sau gradini din mediul urban.
Hrana sa consta din insecte si larve de insecte, gandacei, paianjeni, flori, seminte si fructe. In perioada clocitului, femela isi construieste intotdeuna un cuib din fire de iarba si frunze intr-un tufis bine ales, in care depune un numar de trei sau patru oua, pe care le cloceste singura timp de aproximativ 15 zile, fara ajutorul masculului. Dupa eclozarea oualor, masculul ajuta doar la hranirea puilor.
Stipiturus Malachurus
Este o pasare de talie mica originara din Australia, care poate ajunge la lungimea de 20 cm si greutatea de 20 g. Are penajul predominant maroniu, doar in anumite zone de pe cap, gat si in jurul ochilor este de culoare albastru-deschis. Partea ventrala este albicioasa.
Coada este foarte lunga, cu pene de diferite lungimi, ce depasesc dimensiunea corpului. Prefera zonele cu tufisuri, ierburi si plante inalte, ferigi, din paduri, unde isi gaseste cu usurinta hrana preferata formata din diferite insecte, larve, gandacei si paianjeni ce traiesc pe scoarta copacilor.
In perioada de imperechere – in lunile august-ianuarie – femela depune doua pana la patru oua pe care le cloceste singura. Dupa eclozare, apar puii care sunt hraniti cu larve de insecte de ambii parinti. Puii parasesc cuibul dupa 10-12 zile si devin independenti. Aceste pasari sunt foarte discrete, traiesc mereu in pereche, se ascund atat de bine printre plante incat pot fi observate cu foarte mare dificultate.
Toate speciile de pitulici australiene fac parte din ordinul Passeriformes si familia Maluridae. Nu sunt clasificate drept specii pe cale de disparitie.
Curiozități despre pitulicile din familia Maluridae
Pitulicile australiene din familia Maluridae sunt cunoscute pentru abilitatea lor extraordinară de a imita sunetele altor specii de păsări. Malurus cyaneus, de exemplu, este adesea denumită „pitulicea-zână” datorită cântecului melodios și a penajului deosebit de colorat.
În plus, aceste păsări au un comportament social remarcabil, trăind în grupuri familiale unde membrii își ajută reciproc la hrănirea puilor. Studiile au arătat că masculii din specia Malurus cyaneus pot atrage femelele prin oferirea de „cadouri” sub forma unor petale de flori strălucitoare.
Aceste gesturi sunt menite să demonstreze abilitățile de vânător ale masculului și să îmbunătățească șansele de împerechere. Interesant este faptul că, în unele cazuri, femelele pot depune ouă în cuiburile altor perechi, un fenomen numit „parazitism de cuib”, menit să asigure supraviețuirea speciei în condiții dificile.
Video – Pitulicea albastra (Malurus cyaneus):
