Platon, personalitate marcantă a antichităţii greceşti, a exprimat gândirea sa filosofică într-o serie de Dialoguri (opere în care temele abordate sunt dezvoltate şi nuanţate în discuţia dintre mai mulţi interlocutori, care fac apel la mituri, descrieri, diverse tehnici discursive), remarcabile prin conţinutul de idei fiind, de exemplu, Banchetul sau Despre iubire, Phaidros (Despre suflet, Despre frumos, Despre iubire), Republica – o scriere cunoscută, mai ales, prin Mitul peşterii şi prin comentariile euristice despre politică, justiţie, guvernare.

Banchetul este un text format dintr-o serie de discursuri despre natura, esenţa şi calităţile iubirii, ca sentiment definitoriu pentru condiţia omului. Termenul “Banchet” (în limba greacă, Tò sumpósion), în acest context, face trimitere la un ritual al comuniunii, al tentativei de participare la o bucurie dată de înţelegerea profundă a sensurilor vieţii şi a sentimentelor, iubirea fiind, ca şi frumuseţea, în concepţia filosofului grec, forme de manifestare ale Binelui suprem.

Platon, Banchetul sau Despre iubire

Împrejurările istorice de care se leagă Banchetul lui Platon fac referire la petrecerea de după războiul peloponesiac, când atenienii au fost învinşi de spartani. Organizatorul petrecerii este un tânăr scriitor, pe nume Agathon, a cărui primă tragedie fusese jucată în faţa a trei mii de spectatori, bucurându-se de un mare succes. Cu această ocazie au fost chemate personalităţi care sunt invitate, pe rând, să facă elogiul iubirii, ceva ce nu a mai fost făcut niciodată, după cum se spune în text. Acesta este pretextul de care se foloseşte Platon, în Banchetul, istoria unei lungi nopţi dedicate înţelegerii sentimentului iubirii.

De-a lungul timpului, Banchetul, ca si celelalte Dialoguri platoniciene, au atras atenţia cititorilor de orice fel, nu numai pe a filosofilor, pentru că reprezintă opere majore ale antichităţii greceşti, care au influenţat categoric gândirea occidentală de mai târziu. De asemenea, Banchetul este o scriere pe care studiile filosofice despre homosexualitate au exploatat-o din plin, relevant fiind, din acest punct de vedere, articolul din Stanford Encyclopedia of Philosophy (SEP), o enciclopedie de filosofie en ligne, de referinţă în domeniul acestei ştiinţe, coordonată de Stanford University, începând cu anul 1995. In plus, Mitul Androginului, fundamental în cultura universală, în Banchetul lui Platon a fost consemnat în scris pentru prima dată.

Platon, Banchetul – Natura şi ipostazele iubirii

Platon, Banchetul sau Despre iubire

Iubirea, consideră Platon, nefiind perfectă precum sunt zeii, caută permanent frumuseţea, cunoaşterea, împlinirea. Oamenii vor să fie fericiţi şi când se simt fericiţi nu mai au nevoie de nimic altceva. Aceasta este ţinta supremă sau Binele suprem. Şi când posedă lucruri, oamenii se pot simţi fericiţi, dar este de ajuns să le piardă şi fericirea dispare. Iubirea nu este doar dorinţa de a poseda, este dorinţa omului de a poseda şi a păstra pentru totdeauna ceea ce îl face fericit.

Când un om caută şi contemplă Frumuseţea, spune Platon, prin discursul invitaţilor la petrecere, sunt traversate trei etape:

  • El (omul) iubeşte frumuseţea unui corp, o frumuseţe sensibilă şi particulară, dar care reprezintă nivelul cel mai de jos al sentimentului. De aceea, când va găsi o astfel de frumuseţe într-un alt corp, va dispreţui cu uşurinţă ceea ce a admirat iniţial;
  • Când omul va iubi frumuseţea unui suflet şi va considera sufletul mai presus decât frumuseţea fizică, acest fapt va fi suficient pentru iubirea lui şi va căuta Binele suprem în fapte, unde frumuseţea este mereu similară cu ea însăşi;
  • Faptele îl vor conduce spre cunoaştere, prin cunoaştere putând să contemple în mod direct Frumuseţea. În felul acesta va deveni animat de iubirea cunoaşterii în sine – o iubire care este eternă, “care nu cunoaşte nici început nici sfârşit, nici creştere, nici declin, care există în ea însăşi şi prin ea însăşi, etern legată la ea însăşi prin unicitatea formei sale şi toate celelalte acţiuni, care sunt Frumoase, vor participa la această frumuseţe”.

Un alt participant la discuţie, Pausanias, apreciază că există mai multe feluri de iubire: iubirea vulgară, cea care caută aventura, parteneri mai puţin inteligenţi, deoarece doar scopul contează şi, pe de altă parte, iubirea celestă, când îndrăgostiţii au acelaşi scop – să fie buni, drepţi şi înţelepţi.

Eros

Discursul lui Agathon îl are în centrul atenţiei pe Eros, cel mai fericit dintre zei, spune el, pentru că este cel mai bun şi cel mai frumos, este zeul concordiei şi al păcii, al tandreţii din suflete, excluzând orice formă de violenţă, este cel care ocroteşte tot ce este viu, poet savant, creator, cel care nu suportă şi nu comite nedreptăţi. După discursul lui Agathon, foarte aplaudat, urmează Discursul lui Socrate.

Discursul lui Socrate, raportându-se polemic la cel al lui Agathon şi pentru a sublinia un alt punct de vedere despre iubire, se construieşte în jurul unui mit despre Eros, acela în care se povesteşte că, la petrecerea dată la naşterea Afroditei, Penia, personificare a sărăciei, a avut ideea de a avea un copil cu Poros, o divinitate a opulenţei, dar şi simbol al călătoriilor fluviale şi maritime, niciodată terestre, şi a profitat de acesta în somn. Din această unire s-a născut Eros, descris aici dintr-o cu totul altă perspectivă – “întotdeauna sărac, departe de a fi delicat şi bun, cum îl cred cei mai mulţi, dur, cu picioarele goale, culcându-se mereu pe pământ, sub cerul liber sau in interior, aproape de uşi, însoţit constant de nevoi”. Ca şi tatăl său, Poros, Eros caută frumuseţea şi bunătatea, este, în acelaşi timp, filosof, vrăjitor şi sofist. Prin dubla sa natură, divină şi umană, sugerează că iubirea nu este nici înţeleaptă, nici ignorantă, caută să cunoască, deoarece ştie că îi lipseşte cunoaşterea.

Citește și:  Pergamentul in cultura lumii

Alcibiade, general şi politician atenian, refugiat în Sparta, când soseşte la petrecere, se relatează în Banchetul, era beat, cerând întruna să bea, dar convivii îi cer insistent să facă, la rândul lui, elogiul iubirii. Alcibiade declară că a încercat în van să-l seducă pe Socrate, în trecut, astfel încât discursul său este, mai degrabă, mărturisirea unui îndrăgostit dezamăgit, pe care l-au încercat toate stările, şi teama, şi ruşinea, şi speranţa, iar când a încheiat ce avea de spus s-a pus pe râs, părând încă îndrăgostit de Socrate, după cum au constatat cei din jur.

Banchetul, de Platon – Mitul Androginului

Platon, Banchetul sau Despre iubire, Eros

Mitul Androginului este un mit fundamental despre iubire, prezent în cultura universală, din antichitate până la doctrinele gnosticilor creştini, de la greci la Orientul îndepărtat, şi valorificat, în diverse ipostaze, în literatura cultă a tuturor timpurilor. Dar cel care a consemnat în scris pentru prima dată acest mit este Platon, în Banchetul, mai exact, în discursul lui Aristofan, dramaturg antic, “Părintele comediei”, prezent şi el la petrecerea care a servit ca pretext operei platoniciene.

Aristofan îşi începe discursul prin a sublinia că, deşi oamenii au ridicat temple în cinstea lui Eros, cei mai mulţi nu îşi dau seama de puterea iubirii şi o înţeleg superficial. Natura noastră umană, spune Aristofan, a fost diferită altădată. Fiecare fiinţă umană era, de fapt, o sferă cu patru mâini şi patru picioare, două feţe pe un singur cap, două sexe, două jumătăţi lipite spate în spate, jumătatea bărbătească, copil al Soarelui, jumătatea femeiască, fiică a Pământului, amândouă închinându-se Lunii. Aşa arăta Androginul, iar puterea şi mândria lui erau imense, dorind să ia locul zeilor.

Din acest motiv fiinţele androginice au stârnit mânia lui Zeus, care i-a tăiat în două, slăbindu-le puterea fără să-i ucidă. Dar fiecare parte regreta cealaltă jumătate pierdută şi, în dorinţa de a se uni din nou, s-au căutat, s-au îmbrăţişat, dar au murit de suferinţă şi dor. Au rămas jumătăţi de Androgin, bărbaţi şi femei, iar pentru a-i salva pe cei care au supravieţuit, zeii l-au făcut pe Eros, ca să-i unească prin iubire. De aici şi expresia, prezenta şi în limba română, “a-şi găsi jumătatea”, în sensul că atunci când între doi oameni, bărbat şi femeie, se naşte o iubire puternică, autentică, sentimentul este că fiecare “şi-a găsit jumătatea”.

Eros

“Implantarea” iubirii în fiinţa umană este veche aşadar, spune Aristofan. Este sentimentul dintre două fiinţe care încearcă să fie una pentru a vindeca natura umană, pedepsită de zei. Iubirea este numele acestei dorinţe de a găsi totalitatea şi care ne apropie de perfecţiune. Ne conduce spre ceea ce este legat în mod subtil de noi, este sursa adevăratei fericiri şi a Binelui suprem. Separarea este cădere, unitatea este o stare de graţie şi beatitudine.

Androginul nu este, cum greşit s-ar putea crede, hermafroditul la care se gândesc, poate, unii care aud acest cuvânt. Androginul este imaginea simbolică a fiinţei totale, care aşa cum subliniază Mircea Eliade, îmbină caracteristicile fizice ale bărbatului şi ale femeii, dar şi resursele lor afective, intelectuale, magice.

Desigur, dincolo de opere filosofice sau literare, dincolo de timpul antichităţii sau al contemporaneităţii, iubirea este un sentiment fundamental, fără de care sensul vieţii nu ar fi deplin, dar pe care fiecare îl înţelege într-un mod cât se poate de subiectiv, în funcţie de cultură, personalitate, experienţe.

Banchetul lui Platon, prin cele şapte discursuri care surprind perspective diferite asupra iubirii, este, şi acum, după mai mult de două mii de ani, o provocare la reflecţie, la cunoaştere, la descoperirea laturii subtile a existenţei noastre, la înţelegerea Binelui, Frumosului, a Înţelepciunii, un îndemn de a afla dacă, prin iubire, cum spune Platon, “natura noastră muritoare caută eternitatea”. Mai mult, construindu-se ca un elogiu al Iubirii, Banchetul, de Platon, nu este numai o carte de filosofie (în greacă, philo sophia – dragoste de înţelepciune), ci şi despre înţelepciunea în dragoste, într-o viaţă care nu este decât “o călătorie pe care trebuie să o sfârşim în cel mai frumos mod posibil” şi în care întâlnirea dintre jumătăţile androginice, bărbat şi femeie, poate fi “o operă divină” (Platon).

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.