Pleiadele, în astronomie, sunt un roi deschis de circa 3000 de stele, care se află la o distanță de aproximativ 430 de ani-lumină de Terra și a căror vechime este estimată la 100 de milioane de ani. Situate în Constelația Taurului, Pleiadele (cel puțin șapte dintre ele, cele mai strălucitoare) pot fi văzute, cu ochiul liber, pe cerul acestei primăveri, în special în perioada 1-5 aprilie.
Denumirea „Pleiade” vine din limba greacă – „pleias, pleiados” – care înseamnă „constelație cu șapte stele”. Potrivit miturilor antice, „Pleiadele” erau șapte surori, fiice ale lui Atlas, unul dintre titani, fiu al Cerului și al Pământului, și ale Pleionei, nimfă a mării (Oceanidă). Numele celor șapte stele mai importante (mai strălucitoare) din roiul de stele numit Pleiade, potrivit miturilor, sunt: Alcyona, Meropa, Maia, Electra, Taigete, Selena, Asteropa.
Vechile legende grecești spun că Pleiadele și mama lor, Pleiona, au fost zărite într-o zi de Orion, un vânător uriaș, vestit pentru frumusețea, dar și violența sa, care s-a îndrăgostit de acestea. Le-a urmărit zadarnic timp de cinci ani, după care le-a transformat în porumbei, iar Zeus, pentru a le salva, le-a prefăcut în aștri. Și Orion, după moarte, a fost transformat într-o grămadă de stele, de unde și denumirea Constelației Orion.
Din limba greacă, termenul „Pleiade” a fost preluat și în limba latină – „Pleias” (Plias), „Pleiades”. În limba română, cuvântul „Pleiade” este un împrumut din limba franceză (cu etimonul comun în latinescul „Pleias”). În limba noastră, denumirea populară a acestui roi de stele este „Cloșca cu pui”. Și alte popoare, precum aztecii și evreii, au numit Pleiadele tot „Cloșca cu pui”, având în vedere forma în care puteau fi văzute pe bolta cerească.
Numele japonez al Pleiadelor este „Subaru” („Unitate”). În 1953, cinci firme japoneze au fuzionat pentru a forma „Fuji Heavy Industries”, care au ales cuvântul „Subaru” ca denumire și logo pentru autovehiculele pe care le produc.
Pleiadele – scurtă istorie a descoperirii lor
Se pare că Pleiadele erau cunoscute încă din Neolitic (ultima perioadă a epocii de piatră, anii 10 000 i.Hr.), de către șamani, despre care se credea că intermediază legătura dintre oameni și puterile supranaturale. În epoca respectivă, se acorda o importanță deosebită acestor roiuri de stele, deoarece apariția lor marca începutul muncilor agricole.
O imagine a Pleiadelor a fost găsită și pe Discul din Nebra, vechi de peste 3 600 de ani, descoperit din întâmplare în 1999, pe teritoriul Germaniei, considerat a fi cea mai veche reprezentare a cerului, într-o manieră care nu are termen de comparație în istoria civilizației europene. Pleiadele sunt pomenite și în epopeile homerice, în scrierile lui Hesiod (anii 700 i.Hr.), dar și în textul biblic.
În 1769, astronomul Charles Messier consemnează existența Pleiadelor în „Catalogul astronomic”, iar în secolul al XIX-lea, astronomii explică luminozitatea Pleiadelor, dată de norul de praf cosmic care le înconjoară și care reflectă lumina emisă de stele.
Pleiadele în perioada 1 – 5 aprilie 2020
Între 1 și 5 aprilie 2020, un frumos spectacol cosmic poate fi observat cu ochiul liber, și mai clar cu un binoclu sau cu un telescop. Planeta Venus va trece foarte aproape de Pleiade, de steaua Alcyona mai ales, ceea ce îi va conferi lui Venus o strălucire deosebită. Luminozitatea lui Venus, care va putea fi văzută ca înconjurată de o aureolă, va atinge punctul maxim în noaptea de 2 spre 3 aprilie și va putea fi admirată în condiții de cer senin, la aproximativ patru ore după apusul Soarelui.
Pleiade şi “Pleiada”
„Pleiada”, forma de singular, articulat a acestui cuvânt are un sens bine definit, denumind un grup de șapte poeți francezi, din secolul al XVI-lea, de la finalul Renașterii – Pierre de Ronsard (numit „prințul poeților și poetul prinților”), Joachim Du Bellay (fondatorul Pleiadei), Étienne Jodelle, Jean-Antoine de Baïf, Jacques Peletier, Pontus de Tyard și Rémy Belleau.
Pierre de Ronsard a avut ideea de a prelua această denumire pentru grupul celor șapte poeți, după modelul altor șapte poeți din secolul al III-lea i.Hr., din Alexandria (Egipt). „Pleiada” franceză, aflată sub protecția ducesei Marguerite de Valois, fiica regelui Francisc I, al Franței, își propunea să lupte împotriva „monstrului ignoranței”, prin popularizarea culturii antice, în spiritul umanist al Renașterii.
În condițiile în care, în secolul al XVI-lea, limba literară folosită în toată Europa era limba latină, la care avea acces numai o elită a societății, reprezentanții Pleiadei și-au propus să impună limba franceză și în scris (nu numai ca limbă vorbită), considerând-o la fel de nobilă și cu posibilități expresive la fel de mari ca și latina, așa cum se întâmplase și cu limba italiană, cu câteva generații mai devreme, prin literatura lui Dante Aligheri, Petrarca și Boccaccio. În felul acesta, un număr tot mai mare de oameni ar fi avut acces la cultură.
„Pleiada” a jucat un rol fundamental în renașterea culturii franceze, care va deveni, începând cu secolul al XVI-lea, una dintre cele mai prestigioase din cultura universală.
În sens larg, astăzi, cuvântul „pleiadă” se folosește și pentru a denumi „un grup de persoane (ilustre), care activează în același domeniu (artistic, științific, politic etc.) și care au aceleași preocupări, idei, concepții etc.”. (DEX)
Această dualitate a termenului subliniază frumusețea limbii și capacitatea sa de a îmbrățișa și a adapta concepte din diverse domenii ale cunoașterii. A înțelege cum și de ce un termen se poate transforma și adapta în timp ne oferă o perspectivă mai bogată asupra limbii române și asupra modului în care cultura și știința se influențează reciproc.
Pentru cei interesați de alte curiozități lingvistice și de modul în care limbajul reflectă schimbările culturale și științifice, vă invităm să citiți cum este corect: „deseară” sau „diseara”?. Aici, veți descoperi mai multe despre evoluția limbii și despre regulile care stau la baza corectitudinii lingvistice, îmbogățind astfel înțelegerea contextului în care se dezvoltă și se folosește limbajul.
