Daca ne-am imagina un spatiu innobilat de “zapezile de altadata”, probabil ca plugusorul, colindele de toate felurile, cantecele de stea, sorcova etc. Ar dobandi o si mai mare incarcatura afectiva, pentru ca rostul lor a fost, dintotdeauna, sa dea omului bucurie, speranta, incredere pentru un nou “inceput”. Sarbatoarea Nasterii lui Iisus Hristos, intampinarea Anului Nou reprezinta perioada in care si omul, ca individ, si colectivitatile se innoiesc.

Plugusorul la români contine a ampla descriere a muncilor agricole, o adevarata poveste, in versuri, alternand intre solemnitate si umor, a obtinerii roadelor pamantului si a painii. Evident ca substratul mai adanc al acestei povesti “puse in scena” este de a intoarce lumea la un tipar mitic, al intemeierii, pe vremea lui “Badica Traian”. Traditiile legate de finalul unui ciclu agricol sunt prezente la toate popoarele vechi. Romanii marcau sfarsitul muncilor agricole prin Saturnalii si Calendele lui Ianuarie (Festum Kalendarum), in care ar trebui cautata originea colindelor romanesti, deci si a Plugusorului.

Problema constanta la care folcloristii au incercat sa dea un raspuns a fost legata de faptul ca plugusorul la români are loc in toiul iernii, si nu la inceputul primaverii, anotimp la care textele fac referire, cand ar avea rolul de a asigura bogatia viitoarei recolte, prin semanarea ritualica si prin formulele magice ale urarii, asa cum se poate constata din nenumarate variante: “C-a venit luna lui mai/ Si omatul s-a luat/ Pamantul s-a dezghetat/ Si la arat ne-a manat/La campul durat/ la Marul rotat” sau “C-afara-i vara primavara/ Si-ntinereste pamantul/ Si noi sa-mplinim cuvantul/ Ca afara cerul a inseninat/ Pamantul s-a dezghetat/ Cum e mai bine de arat.” Copiii, dar, mai ales, flacaii din sat umbla din casa in casa, “injugati” la plug, uneori trag si brazde prin zapada, altii pocnesc din bice, indemnandu-i, suna din clopote si talangi.

Buhaiul, un butoi mai mic, acoperit la un capat cu o bucata de piele si, in mijloc, cu o suvita de par din coada calului, unsa bine, ca sa scoata sunete puternice, este un simulacru al taurului. Din alai, in unele regiuni ale tarii, mai fac parte cate un mos manjit pe fata cu funingine, tineri travestiti in femei sau in animale, adica ceata reprezinta, in mic, o intreaga comunitate, aceea a satului. Tot acest scenariu simbolic este unul al muncilor agricole de primavara. Mai mult, cu plugusorul la români se umbla, de regula, seara sau noaptea, tocmai pentru ca impresia cea mai puternica sa fie creata de zgomote specifice mersului la arat – ragetele boilor, buhaiul, clopoteii, pocnetele de bici, strigatele feciorilor – si nu una vizuala. Un obicei similar plugusorului la români exista, de exemplu, mai demult, in Germania, dar de Rusalii, cand, la “plugul” simbolic erau puse sase fete, cele mai frumoase din comunitate, imbracate in haine de sarbatoare, insotite de tineri tarani care duceau cu ei unelte specifice semanatului.

Citește și:  Obiceiul colindatului de Craciun

In Anglia, in vremea cand traditiile erau mult mai bine conservate, acelasi obicei avea loc imediat dupa Boboteaza, pentru ca atunci se incheia, practic, ciclul sarbatorilor de iarna si incepea un an nou. De altfel, Boboteaza mai este numita si Epifania, adica “Anul Nou cel Mare”. Asadar, explicatia cea mai logica pentru faptul ca plugusorul la români se petrece iarna este ca, mutandu-se, in calendar, inceputul anului, din primavara in iarna, datina colindatului s-a mutat si ea. In timpul regelui Numa Pompilius (secolul al II-lea i.Hr.), Anul nou a fost mutat de la Calendele lui Martie, la Calendele lui Ianuarie. O alta semnificativa mutatie in calendarul sarbatorilor s-a produs odata cu Crestinismul, noua religie venind cu sarbatorile ei, pe care le-a suprapus celor pagane. Astfel, sarbatoarea Craciunului a fost fixata peste cea a zeului Soarelui, Mithra.

Imagine care ilustreaza copii cu plugusorul, Foto: andreeabooks.wordpress.com
Imagine care ilustreaza copii cu plugusorul, Foto: andreeabooks.wordpress.com

Plugusorul la români cunoaste zeci de variante. Astazi, cele mai apropiate de forma arhaica par a fi cele din Transilvania, in care inceputul textelor face referire la confectionarea plugului din lemnul adus de la padure, continua cu elogierea priceperii gospodarului, cu alegerea locului pentru arat – curat, neted, cu pamantul gras – si, apoi, se lauda rodul bogat, ceea ce accentueaza functia de urare a plugusorului la români.

Graul e “ca trestia”, “spicul cat vrabia”, carele abia duc recolta, iar moara “se sperie” de atata belsug. In variantele muntenesti si moldovenesti, atmosfera solemna este, adeseori, inlocuita cu efecte umoristice sau elemente de petrecere si de veselie, numeroase alte detalii subliniind acest lucru: ornamente de hartie colorata, servete cusute in casa si chiar cate un bradut pus pe plug. In vremurile mai noi, uneori, in ceata, apar si tineri care canta la toba, fluier sau vioara.

In unele zone, dupa ce, pe 31 decembrie se umbla cu Plugusorul, a doua zi, pe 1 ianuarie, adica in dimineata de an nou, cete de copii merg cu “Semanatul”, aruncatul semintelor de grau, orez, porumb peste oameni si prin case intregind urarea de belsug si spor in anul care tocmai a inceput.

Plugusorul la români este unul dintre cele mai vechi si frumoase obiceiuri si, chiar daca si-a mai pierdut, astazi, aura ritualica, rostul lui, acolo unde se mai pastreaza, este sa amplifice starea de bucurie si de emotie a sarbatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.