Pluto nu mai este o planeta a Sistemului Solar. Pentru orice pasionat de astronomie, studiul Universului apropiat incepe cu o intrebare simpla, naturala: cate planete sunt in jurul Soarelui ? Desi raspunsul ar putea fi simplu, el trebuie nuantat, schimbandu-se in functie de momentul la care aceasta intrebare a fost pusa: pana in 2006, raspunsul ar fi fost 9. Inainte de 1930, raspunsul ar fi fost 8. Dupa 2006, raspunsul este 8. Cu toate acestea nu este vorba de nici un cataclism cosmic si nici de o pierdere “pe drum” si nici despre un corp cosmic nehotarat in ceea ce priveste apartenenta sa la aceasta zona a Galaxiei.
Raspunsul variaza in functie de modul in care astronomii si-au redefinit criteriile taxonomice, avand drept consecinta retrogradarea micii planete si reclasificarea ei alaturi de alti “pitici”, probabil sute la numar, dintre care observati doar cinci: Ceres, Pluto, Haumea, Makemake, Eris si alaturi de alte 4 planete pitice a caror existenta este dovedita doar teoretic: 2007 OR10, Sedna, Quaoar si Orcus. Pluto si-a pierdut statutul de planeta a Sistemului Solar in 2006, fiind catalogata ca “pitic”, dupa zeci de ani in care ocupa un loc in lista planetelor.
Existenta acestui corp astronomic distant nu a fost una usoara in raport cu felul in care cunoasterea umana s-a raportat la el, pana si numele fiind unul supus indoielii, inca de la descoperire. Initial s-au propus numele de Atlas, apoi Zymalsau sau Zeus, sau Percival si chiar Constance. Venetia Burney (1918–2009) a propus numele de Pluto, pe cand tanara eleva avea 11 ani, inspirandu-se din mitologie si folosind ideea numelui unui zeu al lumii intunecate si reci, asa cum probabil este zona in care Soarele isi pierde puterea din cauza distantelor imense.
La 24 august 2006, Uniunea Internationala Astronomica (International Astronomical Union (IAU)) a redefinit conceptul de planeta a Sistemului Solar. Acum o planeta, pentru a fi catalogata asa, trebuie sa aiba forma aproape rotunda, determinata de propria sa gravitatie, sa-si fi “curatat vecinatatile” si sa orbiteze in jurul Soarelui, pe o traiectorie stabila. Acesta definitie a exclus Pluto din lista “celor mari”, prin lipsa unei orbite foarte precise, si a creat o noua categorie, a planetelor pitice (“dwarf planets”), dandu-i indepartatului corp ceresc o identitate numerica: 134340.
Exista insa un numar mare de oameni de stiinta care cred ca aceasta retrogradare nu are un temei solid, chiar daca indepartatul corp cosmic 134340 nu este mai mare decat 0,2% din dimensiunile Pamantului (1/5 din volumul Lunii) si este compusa din roca si gheata, avand, interesant, 4 sateliti proprii: Charon, Nix, Hydra si S/2011 P 1. S/2011 P 1 este numit asa, nu pentru ca ar fi foarte deosebit de primii trei, ci pentru ca inca nu i s-a stabilit un nume, fiind descoperit in 2011.
Brian Marsden, director al diviziei de Stiinte Planetare din cadrul Harvard-Smithsonian Center pentru Astrofizica si director al Uniunii Internationale Astronomice, considera indepartata “fosta” planeta ca fiind, de fapt, o cometa. Daca Pluto ar fi fost descoperit in zilele noastre, nu ar fi fost considerat planeta si ar fi trecut neobservat de public, ca un simplu numar intr-o lista. Dar cat de mic poate fi un corp ceresc pentru ca el sa fie considerat o planeta a Sistemului Solar?
Unii astronomi sunt de parere ca orice depaseste 998 de km in diametru. Insa in anii 1930, a IX-a planeta era considerata de dimesiunea Pamantului, apoi a fost reconsiderata, ca fiind cat jumatate din dimensiunile Terrei, iar in 1970, cand satelitul sau, Charon, a fost descoperit, dimensiunea a scazut la 1/6 din dimensiunea Pamantului (conform unor cercetatori), apoi calculele au scos la iveala ca este de dimensiuni mai mici decat Luna.
De fapt, unii astronomi considera Pluto si satelitul sau, Charon, o singura entitate – o planeta dubla. In fond, in Sistemul Solar, diversitatea este suficient de mare incat o definitie precisa a planetelor este greu de stabilit: planetele interioare – Mercur, Venus, Terra si Marte, precum si cei patru giganti, Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun – sunt foarte diferite. De exemplu, Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun au inele, Mercur, Venus, Terra, Marte si Pluto, nu. Mercur nu este inclinata si nici nu are atmosfera, Venus are o atmosfera formata din dioxid de carbon si o inclinatie de 177 de grade. Planeta IX are o inclinatie de 120 de grade. De ce nu ar putea fi, pana la urma, o planeta? Poate fi un corp ceresc retrogradat? Raspunsul este da, pe masura ce noi descoperiri scot la iveala date importante despre alcatuirea si complexitatea corpurilor ce orbiteaza in jurul Soarelui.
Aproape concomitent cu retrogradarea planetei Pluto a fost descoperita si definita Centura Kuiper. Desi Sistemul Solar are acum in componenta sa numai 8 entitati importante, este probabil ca Planeta X (x- alfabetic) sa existe, orbitand in jurul Soarelui, inca nedepistata, posibil de marimea Pamantului sau a gigantului Jupiter, asa cum reiese din modelele matematice, precum si din datele observatorului spatial IRAS.
