Mos Craciun este probabil cel mai iubit batran din intreaga lume, fiind asteptat in fiecare an de milioane de copii care, pe parcursul anului, incearca sa fie cat mai cuminti, ca sa fie siguri ca vor primi tot ce isi doresc. Dar cum a aparut acest mos indragit de toata lumea? Desigur, povestea lui Mos Craciun variaza de la o zona la alta.

Una din povestile mosului spune ca demult, in vremuri nestiute, traia un batran la marginea unui oras, batran care tot timpul anului facea jucarii pentru copii, pe care le vindea in Ajunul Craciunului. Intr-un an, in timp ce se intorcea acasa dupa o lunga zi in care isi vanduse toate jucariile, privirea i-a fost atrasa de fereastra unei case saracacioase. Cand s-a apropiat, a vazut acolo trei copilasi care nu primisera nicio jucarie care sa le aline copilaria si care spuneau cu glas tare ca isi doresc foarte mult macar un soldatel din plumb cu care sa se joace toti trei, fara sa se certe. Batranului i se inmuiase inima atunci cand i-a auzit, insa stia ca nu mai are nicio jucarie si ii parea tare rau ca nu ii poate ajuta pe micuti. Dar uitandu-se in sac, a vazut deodata un soldat de plumb pe fundul acestuia si l-a daruit celor trei frati. A plecat spre casa foarte bucuros ca a reusit sa mai faca niste copii fericiti, iar in drumul sau a intalnit o caprioara ranita si a ajutat-o sa se puna pe picioare. Recunoscatoare, caprioara i-a zis batranului ca ii va indeplini orice dorinta pentru bunatatea sa. Mosul avea o singura dorinta: sa poata darui o jucarie tuturor copiilor din lume, in special celor care nu isi permit sa cumpere una. Auzind acestea, caprioara i-a indeplinit visul: deodata, a aparut o sanie trasa de reni, iar hainele mosului s-au schimbat in unele rosii. Mosul s-a urcat in sanie, iar aceasta l-a dus intr-o lume de poveste, plina de casute frumos colorate si luminate, in care stateau pitici. Aici s-a apucat mosul de facut jucarii, ajutat de pitici, mai ales ca avea materiale din belsug care niciodata nu se terminau, iar de atunci, are grija sa daruiasca fiecarui copil jucaria mult visata.

foto: maxfun.ro
foto: maxfun.ro

O alta poveste a lui Mos Craciun, cunoscuta in special de crestini, spune cum Maica Domnului, chinuita de durerile nasterii, l-a rugat pe Mos Ajun sa o ajute, insa acesta, din cauza saraciei, a trimis-o la Mos Craciun, fratele sau. A gasit-o pe Craciuneasa, sotia mosului, care, stiind ca sotul ei este un om rau si fara credinta, i-a spus Fecioarei Maria sa stea in grajdul de langa casa. Dupa ce sotul ei a aflat ca a ajutat-o pe acea femeie despre care nu stia sau nu credea ca este Maica Domnului, i-a taiat Craciunesei mainile de la coate ca sa o pedepseasca. Maica Domnului i-a rasplatit femeii bunatatea si i-a lipit mainile la loc, iar cand Mos Craciun a vazut acest lucru, i-a cerut iertare lui Dumnezeu pentru nesupunerea sa, devenind astfel “primul crestin”. Povestea lamureste si obiceiul cadourilor, spunand ca a doua zi dupa minune, mosul a dat intreaga sa avere copiilor sarmani.

Citește și:  Bauturi traditionale romanesti

In Romania, povestea difera in ceea ce priveste finalul. Conform etnologului Romulus Vulcanescu, dupa ce a vazut minunea, Mos Craciun a dat foc la niste brazi pe care ii avea taiati in curte si a jucat o hora in jurul lor, fiind acompaniat de slugi. Apoi, cand hora s-a sfarsit, i-a daruit Maicii Domnului cadouri ca lapte, urda si smanatana (considerate a fi daruri pastoresti). Tot etnologii au stabilit ca acest batran este de fapt intruchiparea magilor care i-au adus lui Iisus daruri la nastere, iar cuvantul “mos” echivaleaza cu cuvantul “intemeietor”. Se pare ca sarbatoarea Craciunului exista inca de pe vremea geto-dacilor, cand acestia celebrau Saturnaliile, precum si moartea si reinvierea zeului Mithra. Entologii au identificat cuvantul “mos” cu varsta zeului, care era viu 365 sau 366 de zile, apoi imbatranea, murea si invia la inceputul anului. Pe de alta parte, in zonele rurale in special, acest batran era vazut ca o fiinta supranaturala sau ca un simplu batranel (de multe ori avand ca ocupatie pastoritul), imbracat in costum popular.

foto: thesleepybackpacker.com
foto: thesleepybackpacker.com

De asemenea, se spune (sau poate chiar e adevarat) ca Mos Craciun are casa ori in Laponia, unde locuieste impreuna cu sotia sa, Craciuneasa, si este ajutat in fiecare an de loialii sai spiridusi sa fabrice cele mai frumoase jucarii, pentru fiecare copil din orice colt al lumii. Oamenii sunt atat de fascinati de acest misterios batran, care apare doar o data pe an, incat in anul 1925 s-au facut cercetari si s-a stabilit ca la Polul Nord nu exista niciun ren – imediat oamenii s-au reorientat spre Finlanda, un loc plin cu astfel de animale. Astazi, foarte multi au certitudinea ca Mos Craciun se ascunde undeva pe muntele Korvatunturi, aflat la granita cu Rusia. In fiecare Ajun, Mosul este ajutat de noua reni (Rudolph – cel cu nasul rosu, Blitzen, Cupid, Donder, Cornet, Dancer, Vixen, Dasher si Prancer), care trag sania stapanului lor deasupra intregii lumi, fiind capabili sa zboare dupa ce sunt stropiti cu un praf magic pe care Mosul si spiridusii sai l-au descoperit cu ani in urma.

Indiferent care ar fi povestea adevarata a lui Mos Craciun, cert este faptul ca acesta este asteptat in fiecare an, atat de cei mari, dar mai ales de cei mici, care au grija sa ii scrie Mosului din timp dorintele pe care le au, asigurandu-se astfel ca vor primi tot ceea ce isi doresc.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.