Prenumele, alături de nume, ne oferă identitate. Nomen est omen (“Numele este omul”), spuneau latinii, în antichitate, referindu-se la convingerea că “Numele atrage soarta”, că în fiecare nume este înscris un destin, că numele este semnul unicităţii noastre, în pofida faptului că îl poartă şi alte persoane.

Din timpurile vechi şi până astăzi, de la “gândirea magică” până la cea stiinţifică, raţională, de la onomanţie până la studiile de psihologie din prezent, nimeni nu a rămas indiferent în raport cu semnificaţiile prenumelui, punându-l în relaţie cu personalitatea, comportamentul, fizionomia, potenţialul pentru succes sau pentru eşec al persoanei care-l poartă.

Părinţii sunt cei care aleg prenumele copilului lor, iar această alegere nu este făcută la întâmplare, ci exprimă o proiecţie a gustului lor, a unui model existenţial posibil, a speranţelor lor, poate chiar un reper al istoriei lor de viaţă.

Prenumele – unul dintre “motoarele” vieţii

Prenumele si destinul
Prenumele si destinul

Dacă numele ne situează obligatoriu într-o descendenţă a familiei noastre, prenumele este, după cum spun psihologii, “extensia unui proiect parental”. Prenumele este cuvântul pe care îl aude cel mai des un copil, în primii ani de viaţă, şi care îi permite ulterior să spună “eu”.

Când ne naştem primim, prin prenumele care ni se dă, “etichete” emoţionale, intelectuale, sociale. Cineva poate primi prenumele unei personalităţi admirate de părinţi sau chiar pe cel al unuia dintre părinţi, al unui personaj dintr-o carte, dintr-un film, numele unui sfânt celebrat la o anumită dată din calendar, al cuiva care a reuşit în viaţă, al unui bunic, al unei mătuşi, al naşilor de botez, un prenume clasic sau unul modern sau un prenume cu sonoritate exotică, insolită, un prenume “la modă” etc.

Uneori alegerea prenumelui pentru copil este rezultatul unui anumit context, al intersecţiei unor factori conştienţi şi inconştienţi. Este celebru, de exemplu, cazul pictorului Pablo Picasso care, la 68 de ani, a devenit tatăl unei fetiţe pe care a numit-o “Paloma”. Cu o zi înainte de naşterea fiicei sale, Picasso realizase una dintre cele mai cunoscute opere ale sale – “Porumbelul păcii”- caracterizată prin mare simplitate, dar cu o simbolistică foarte puternică, şi tot atunci începuse desfăşurarea unui “Congres internaţional al păcii”. Toate acestea s-au condensat în numele pe care genialul artist l-a dat fiicei sale – “Paloma”.

Picasso, Paloma, Sursa: Pinterest
Picasso, Paloma, Sursa: Pinterest

Sigmund Freud, în “Interpretarea viselor”, mărturiseşte că a ales prenumele copiilor săi în onoarea unor personaje istorice sau a unor maeştri din domeniul său de cunoaştere, proiectând-şi “eul său ideal” asupra fiilor. Prenumele devine astfel un “semn”, o condensare a dorinţelor parentale.

Alteori părinţii inventează prenume şi este dificil de spus în ce măsură, la vârsta adultă, cei cărora li s-a dat numele respectiv duc cu mândrie această manifestare de “originalitate” a părinţilor sau o vor resimţi ca pe o povară.

Personalitate si destin
Personalitate si destin

Să ne imaginăm ce efort psihic este pentru cel care, purtând un nume mai puţin obişnuit, este obligat să-l repete de mai multe ori până când este înţeles şi nu numai într-o singură împrejurare. Sau ce poate însemna o asemenea situaţie pentru un adolescent care îşi caută identitatea şi care primeşte astfel o povară în plus.

Desemnăm obiecte şi numim oameni. Mai târziu, la vârsta la care copilul poate înţelege, subliniază specialiştii, părinţii ar trebui să le explice fiilor/fiicelor “povestea” alegerii prenumelui, motivele opţiunii lor, pentru a-i ajuta să decidă dacă vor să urmeze “proiectul” sau vor să se elibereze şi să-şi construiască personalitatea altfel.

De ce semănăm cu prenumele nostru?

Prenumele si personalitatea
Prenumele si personalitatea

În 2017, o echipă de cercetători francezi şi israelieni au făcut un experiment al cărui obiectiv era de a determina în ce măsură oamenii “seamănă” cu prenumele lor. Un număr mare de voluntari au fost fotografiaţi şi fiecărei fotografii i-au fost asociate câte patru prenume. Respondenţii trebuiau să aleagă prenumele pe care îl credeau potrivit pentru fizionomia persoanei din fotografie, fără să aibă nicun alt indiciu.

Rezultatele au fost surprinzătoare, pentru că, în 40% dintre situaţii, numele au fost atribuite corect, iar în cazul unor fotografii răspunsul corect a fost chiar de 80 de procente.

Mai mult, dacă acelaşi experiment se face pe un computer, cu un program bine pus la punct, cu diverşi parametri (computerul să aleagă numele unor persoane fotografiate), recunoaşterea corectă este de 100%. Trăsăturile, expresia feţei vor arăta persoana pe care o cheamă “Clara”, pentru că are ceva dintr-o “Clară”, “Angelica” are ceva dintr-o “Angelică”, Filip are ceva dintr-un “Filip” etc.

Principala explicaţie adusă de psihologi pentru o astfel de posibilitate de a ghici prenumele corect după fizionomie este că, de la vârste fragede, fiecare persoană suportă presiuni în sensul de a se conforma unui grup social. Ne adresăm diferit celor din jur, încă de la vârsta copilăriei, îi tratăm diferit, în funcţie de prenumele lor, chiar dacă nu conştientizăm acest fapt. Procesul este comparabil cu cel al unei pietre şlefuite în timp, în contact cu marea.

Prenumele si sensul vietii
Prenumele si sensul vietii

Dacă, de exemplu, spun specialiştii care au desfăşurat experimentul, o fetiţă pe care o cheamă “Amelie” este considerată de cei din jurul său (familie, prieteni) ca fiind drăguţă, prietenoasă, amuzantă, fizionomia acesteia, pentru a răspunde aşteptărilor mediului său, se va “modela” (inconştient) în aşa fel încât să aibă o faţă drăguţă, prietenoasă, amuzantă.

S-au făcut experimente similare, de identificare a prenumelui unei persoane, privind doar felul în care este tuns sau aranjat părul. Frizura/coafura reprezintă o parte a feţei care poate fi uşor schimbată, iar schimbările reflectă adesea urmarea unui stereotip (aşa se poartă, aşa este la modă etc.), unul dintre multele care ne condiţionează personalitatea.

În acelaşi sens, într-o carte intitulată “Traumatismul prenumelui”, psihologul Francois Bonifaix confirmă şi el ideea că prenumele influenţează cursul vieţii: “Un prenume, când este dat – spune psihologul – este ales de către părinţi pentru un anume motiv şi îl va condiţiona pe copil de la naştere”.

Este un fel de drum deja “trasat”, ale cărui coordonate sunt proiecţiile, dorinţele, aspiraţiile părinţilor pentru copil. Prenumele, în viziunea părinţilor, trebuie să fie o chintesenţă a ceea ce trebuie să devină copilul. Mai rar se alege un nume doar pentru că “este frumos”.

Un articol din “Journal of Personality and Social Psychology”, din 2018, susţine aceeaşi idee – stereotipurile pe care societatea/comunitatea în care trăim le conferă unui nume vor marca, inevitabil, personalitatea.

Efectul Dorian Gray

Dorian Gray, Sursa: IMDb
Dorian Gray, Sursa: IMDb

Aspectele menţionate anterior sunt denumite în psihologie “Efectul Dorian Gray”, făcându-se aluzie la celebrul personaj din romanul “Portretul lui Dorian Gray”, scris de Oscar Wilde, personaj al cărui “portret” se schimbă de-a lungul vieţii în funcţie de acţiunile sale.

Mai exact, în romanul lui Oscar Wilde, un bărbat frumos îşi distruge viaţa personală, socială, emoţională, din cauza hedonismului şi amorului propriu excesiv. Un prieten îi face un portret care îl fascinează pe tânărul dandy, care îşi exprimă speranţa că, poate, tabloul va îmbătrâni în locul său, el păstrându-şi frumuseţea tinereţii.

Ceea ce părea a fi doar un vis nebunesc devine realitate. Portretul se schimbă sub efectul acţiunilor reprobabile ale lui Dorian Gray, în timp ce personajul îşi conservă tinereţea fizică, dar devine tot mai tulbure în sufletul său. Când, in viata reală, Dorian Gray isi inşală iubita sau o părăseşte, pe chipul din tablou apare o expresie de viclenie si duplicitate, când minte, ochii din portret se schimonosesc etc. Omul pare la fel de tânăr si frumos, portretul de degradează dramatic.

În termenii ştiinţelor medicale, Efectul Dorian Gray poate lua forme grave – Sindromul Dorian Gray – care se manifestă în cazul celor care nu pot gestiona gândul şi realitatea că sunt supuşi trecerii timpului. Sunt cei în cazul cărora operaţiile estetice exagerate, repetate, nejustificate, spaima de timp, orgoliul exagerat în privinţa aparenţelor şi capacităţilor fizice sunt simptome ale unui comportament care iese din limitele normalului.

În cazul legăturii dintre prenume şi fizionomie este vorba, evident, doar de faptul că prenumele nostru, ales de alţii, influenţează profund nu numai personalitatea, ci şi aspectul nostru ca adulţi, sugerează un puternic efect de structurare socială, care, vrând-nevrând, ne marchează evoluţia si fizionomia.

Citește și:  Liberul arbitru şi multiversul – ce susţine fizica cuantică despre libertatea de a ne construi destinul?

Prenumele ne influenţează destinul?

Prenumele, o eticheta
Prenumele, o eticheta

Nu întâmplător, Anne Laure Sellier, profesor şi cercetător în ştiinţe cognitive la HEC (École des hautes études commerciales), din Paris, într-o carte publicată în 2018 şi care s-a bucurat de un succes uriaş – «Puterea prenumelor» – atrăgea atenţia asupra faptului că «Alegerea unui prenume este o responsabilitate uriaşă pentru părinţi, deoarece prenumele pe care îl purtăm ne influenţează viaţa, este un act fondator al existenţei noastre, o etichetă socială pe care o purtăm până la sfârsit, ca un tatuaj pe care nu-l mai putem şterge vreodată».

Nenumărate studii recente arată ca prenumele influenţează viaţa personală, profesională, viaţa intimă, reuşita în viaţă.

Utilizarea numelui sau a prenumelui, într-un context social, face diferenţa între autoritatea într-o ierarhie – într-o instituţie, de pildă, cu numele de familie este desemnat cel care se află în vârful ierarhiei, iar în cazurile în care, în cadrul unei companii se optează pentru adresarea cu prenumele, aceasta poate fi doar o formă de ipocrizie mai puţin vizibilă.

Într-un studiu intitulat “Name stereotypes and teachers’ expectations”, publicat în revista “ The Journal of Educaţional Psychology”, autorii articolului susţin că “anumite caracteristici sonore ale prenumelui – silabe, sunete, succesiunea sunetelor – produc un efect de atracţie sau de respingere”. Unele nume “seduc”, generează simpatie spontană, altele pot crea efecte inverse, în funcţie de “gustul” interlocutorului.

Prenumele si fizionomia, Sursa: The Journal of Educaţional Psychology
Prenumele si fizionomia, Sursa: The Journal of Educaţional Psychology

Studii efectuate în şcoli, pe perioade îndelungate, arată că elevii sunt percepuţi uneori în funcţie de efectul pe care un nume sau altul îl produce asupra profesorilor, cauzele aflându-se în diverse convingeri/experienţe personale sau în zonele mai adânci ale subconştientului.

Sociologii au făcut statistici şi cu prenumele celor care au promovat examene cu rezultate excelente sau mai slabe, între 2012 şi 2017. 21% dintre elevele care se numeau “Elise, Juliette, Alice, Louise etc.” au obţinut rezultate excelente, în timp ce numai 2-3% dintre cei pe care îi chema “Ryan, Mehdi, Jordan, Allison, Ravi” etc. au trecut cu “Foarte bine”. Evident că nu prenumele în sine a deterninat succesul sau eşecul, ci originea pe care prenumele o reflectă de multe ori.

În 2011, un studiu al unor cercetători americani a relevat că, în lumea avocaţilor, au succes şi ocupă locuri importante în ierarhia instituţiilor specifice cei care poartă nume/prenume simple, uşor de pronunţat.

Un alt experiment a evidenţiat, tot pe baza unor observaţii îndelungate, nu accidentale, că este de ajuns, într-un CV, păstrându-se numele de familie, să se schimbe prenumele, pentru a se obţine semnificativ mai multe răspunsuri pozitive. “Michel, Natalie” au avut mai mult succes decât “Samira, Dov, Esther”, de pildă, acestea din urmă fiind asociate, probabil, cu diverse conotaţii culturale, sociale, religioase etc.

În tradiţia românească există credinţa că, în situatii-limită, viaţa poate fi salvată sau i se poate da un sens bun prin schimbarea numelui, pentru că astfel forţele răului pot fi învinse.

Numele, onomanţia, numerologia

Prenumele, proiect parental
Prenumele, proiect parental

Onomanţia (din grecescul “onoma” – nume şi “manteia” – profeţie) este o metodă de interpretare a numelui, de anticipare a viitorului, prin analiza etimologiei, a valorii simbolice şi a sonorităţii numelui.

O astfel de practică îşi are originea în cultura arabă şi s-a bucurat de multă atenţie la vechile popoare ale antichităţii. Toate literele/sunetele care alcătuiesc un nume au, din această perspectivă, semnificaţii. Se spune că prima literă a prenumelui este un indiciu despre felul dominant în care răspundem la oportunităţile sau obstacolele pe care ni le oferă viaţa – emoţional, intuitiv, raţional, fizic, iar prima vocală arată tipul de reacţie al unei persoane în confruntarea cu evenimente neaşteptate.

Numerologii adăugă onomanţiei “vibraţia” numerelor corespunzătoare numelor. Numerotând literele alfabetului şi făcând suma corespunzătoare numelui şi prenumelui se ajunge la o singură cifră căreia îi corespunde o anume vibraţie care influenţează destinul.

Cum, în prezent, aproape nimic nu a rămas în afara lumii virtuale, Internetul oferă numeroase site-uri care calculează şi interpretează astfel de date pentru care anticii au căutat şi studiat îndelung ca să le dea un sens, în acord cu felul lor de a înţelege armonia universală şi rostul nostru pe acest Pământ.

Aspecte insolite în alegerea prenumelui la diverse popoare

De ce semănăm cu prenumele nostru
De ce semănăm cu prenumele nostru
  • La inuiţi, poporul eschimoşilor (eschimoşi – nume pe care ei nu îl agreează, le-a fost dat de către iezuiţi, în secolul al XVI-lea, şi înseamnă “mâncători de carne crudă”), când se naşte un copil, acesta trebuie neapărat să primească un nume al unui strămoş, ale cărui calităţi le va moşteni. În metafizica inuită, “numele-suflet” este o componentă fundamentală a personalităţii, un principiu vital, transmis din generaţie în generaţie. Se reînnoieşte astfel, prin nume, potenţialul familiei.
  • La greci, din vechime şi până astăzi, există un obicei asemănător cu cel al inuiţilor – este o datorie sacră pentru fiecare familie să facă “anastassi”, adică să reînvie spiritul strămoşilor, prin numele dat copiilor, pentru că se crede că fiecare nou-născut primeşte sufletul unui înaintaş. Este un fel de a lupta cu timpul şi de a asigura continuitatea familiei. Tot în Grecia, un copil, până la botez, este numit “bebe”, chiar şi în cazurile când botezul se face după câţiva ani, dar nu mai târziu de 5-6 ani.
  • La poporul Navajos, un popor amerindian ai cărui urmaşi trăiesc astăzi în rezervaţii din nord-estul Arizonei, un copil este numit, în familie, prin gradul de rudenie, în locul numelui. Chiar dacă i se atribuie, după un timp, un nume, acesta este folosit cât mai puţin posibil şi niciodată în prezenţa unor persoane străine, pentru a nu-l “goli” de puterea protectoare şi pentru a nu se “întoarce” împotriva celui care îl poartă.
  • Şi în Mongolia, în afara zonelor urbane, există un obicei de a se pune nume de felul “Fata urâtă” sau “Nu este el”, astfel încât să se descurajeze spiritele rele să-l răpească sau să-i aducă vreun prejudiciu copilului.
Prenumele si personalitatea
Prenumele si personalitatea
  • În unele ţări din Asia, prenumele se schimbă de-a lungul vieţii. În Coreea, de exemplu, nou-născuţii primesc un prenume “de lapte”. Apoi, la vârsta de 6-7 ani, un prenume “şcolar”. Al treilea prenume va fi păstrat tot restul vieţii.
  • În Japonia, numele fetelor, care sunt alese în funcţie de comportament şi personalitate (“Cuminte”, “Curată” etc.), sunt urmate întotdeauna de “ko” (însemnând “copil”) – “Nayako” (copil ascultător), “Kiyiko (“copil curat”) etc. Numele băieţilor semnifică ordinea în care s-au născut – “Ichiro” (primul născut), “Jiro” (al doilea născut) etc.
  • În India, numele se alege după alfabetul sanscrit, în aşa fel încât acesta să fie în acord cu ziua în care s-a născut copilul, pentru a avea noroc în viaţă.
  • În Rwanda (în vestul Africii), copiii sunt numiţi la naştere doar “băiat” sau “fată” şi abia mai târziu li se atribuie un nume care să se potrivească cel mai bine. În alte ţări africane, copiii primesc ca nume denumirea zilei în care se nasc.
  • În Italia, un decret din 1939 interzice părinţilor să dea copiilor lor nume străine.
Timp si destin
Timp si destin

Toate aceste aspecte indică importanţa prenumelui şi faptul că are, indiscutabil, o valoare simbolică, transmite un mesaj, dar că, ştiinţific vorbind, nu este neapărat şi purtătorul unei semnificaţii “magice” (în bine sau în rău), mai presus de ceea ce înseamnă puterea omului de a-şi construi destinul.

Nu există nume “bune” şi nume “rele”, ci doar posibilitatea de a rezona mai mult sau mai puţin cu unele dintre acestea. Până la urmă, fiecare om, la vârsta maturităţii, chiar dacă este purtătorul unui nume pe care nu el l-a ales, poate să-i confere valoarea şi încărcătura pe care el o doreşte, se poate elibera de toate condiţionările prin propria voinţă şi prin propriul efort, acceptând sau refuzând din “proiectul parental” ceea ce consideră că nu i se potriveşte.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.