Cele mai neobişnuite saluturi din lume – expresia unor valori culturale ancestrale

Cele mai neobişnuite saluturi din lume, alături de cele care ne sunt familiare, arată cum un gest atât de simplu poate spune atâtea despre o cultură, o istorie sau o identitate. Fiecare spaţiu cultural şi-a dezvoltat, de-a lungul timpului, propriile coduri legate de politeţe, respect şi curtoazie (expresii (in)formale, gesturi, atitudini, reacţii), care au fost asimilate ca veritabile “ritualuri”, cu funcţionalitate clară şi repetabilă în interacţiunea socială – strângeri de mână, înclinări din cap, îmbrăţişări, săruturi, plecăciuni etc. Iată câteva dintre cele mai neobişnuite saluturi din lume:

Cele mai neobişnuite saluturi din lume – salutul tibetan cu limba scoasă

Istoria salutului tibetan cu limba scoasă este fascinantă și neobișnuită – un gest care, în alte culturi, ar părea ofensator, dar care, în Tibet, aflat la intersecţia a trei mari civilizaţii – chineză, indiană şi nepaleză – are o semnificație profundă și chiar spirituală.

Acest gest de salut – scoaterea limbii – îşi are originea într-o veche legendă locală, legată de un anume rege din secolul al IX-lea, Lang Darma, un tiran de temut, asociat cu magia neagră, despre care se spunea că este un spirit malefic şi că avea… limba neagră. După moartea acestuia, tibetanii au început să scoată limba atunci când se întâlneau, pentru a dovedi că nu sunt reîncarnarea tiranului și că nu au intenții rele.

Astăzi, practica nu mai este foarte răspândită în orașele mari, dar se mai întâlnește în zonele rurale sau în contexte tradiționale, mai ales în comunitatea călugărilor budişti.

Pentru cei din afara comunităţii, nefamiliarizaţi cu obiceiurile locale (mai ales pentru occidentalii ajunşi în această parte de lume), salutul cu limba scoasă poate părea cel puţin straniu sau ar putea fi interpretat ca un semn de impertinenţă, dar pentru localnici este un semn de respect, de onestitate (arăți că nu ai limba neagră, deci ești “curat”), de nonviolență (semnalizează că nu vii cu intenții rele, mai ales între necunoscuți).

Din perspectivă simbolică, salutul tibetan poate fi comparat cu alte gesturi ritualice sau simbolice din diverse culturi, folosite pentru a arăta că ești pașnic, pentru a proteja sau a verifica intențiile cuiva – de exemplu, salutul cu mâna deschisă, în Grecia antică și modernă (care arată că nu ai arme, ci intenții pașnice), gest care s-a răspândit în întreaga lume.

Vizitatorii străini care cunosc semnificația salutului tibetan sunt uneori încurajați să încerce gestul, dar e bine să o facă cu respect și discreție.

Cele mai neobişnuite saluturi din lume – Salutul cu nasul, “Hongi” (Noua Zeelandă, maori)

Unul dintre cele mai neobişnuite saluturi din lume este şi cel tradiţional al poporului maori, din Noua Zeelandă, care constă în apăsarea nasului şi a frunţii de ale interlocutorului, în tăcere, cu ochii închişi.

Acest salut semnifică împărtășirea “harului vieții” (“ha” – “suflarea vieții”), care vine direct de la zei. Miturile locale spun că zeii au creat femeia modelând-o din lut, după care Tane, zeul pădurilor şi al păsărilor, fiul Cerului şi al Pământului, i-a dat viaţă suflându-i în nări.

Salutul “Hongi” este folosit şi astăzi la întâlnirile tradiţionale dintre maori, în cadrul diverselor ceremonii sau atunci când sunt întâmpinaţi oaspeţi, ca semn al bunelor intenţii, dar, mai ales, ca semn al “întâlnirii sufletelor” şi al împărtăşirii energiilor vitale.

Oaspeţi de seamă ai poporului maori au fost întâmpinaţi cu salutul “Hongi”- membri ai familiei regale britanice, înalţi oficiali americani etc.

Un salut similar, numit “Honi”, este practicat şi de către locuitorii originari din Insulele Hawaii, în Indonezia (“Henge’do”), de asemenea, de către nomazii mongoli din Deşertul Gobi (nordul Chinei şi sudul Mongoliei), de către urmaşii unor triburi arabe.

Cele mai neobişnuite saluturi din lume – “Kunik”, formă de salut şi de afecţiune la inuiţi

Pentru locuitorii din diverse părţi ale lumii, “Kunik”, specific inuiţilor (eschimoşilor), poate fi unul dintre cele mai neobişnuite saluturi. Inuiţii (termen preferat de localnici pentru a se denumi ca popor), care înseamnă “oameni”/ „popor” şi care, până la sosirea europenilor, au trăit izolaţi, şi-au conservat o cultură inconfundabilă şi se spune despre ei că sunt extrem de generoşi, buni şi oneşti.

“Kunik”, gest care constă în atingerea nasurilor sau în apăsarea uşoară cu nasul şi buzele a obrazului sau frunţii celuilalt, inspirându-se adânc, este o formă de salut (în condiţiile aspre din Nord, unde vestimentaţia lasă la vedere doar nasul şi ochii) şi de exprimare a afecţiunii între membrii familiei sau între îndrăgostiţi.

Una dintre cele mai vechi mărturii despre salutul inuiţilor apare într-un film documentar despre tradiţiile eschimosilor, din 1922, “Nanouk of the North”, al regizorului american Joseph Flaherty, film păstrat în “Registrul Naţional de Filme” al SUA, pentru că este “semnificativ din punct de vedere cultural, istoric şi estetic”.

Cele mai neobişnuite saluturi din lume – salutul omanez

Sultanatul Oman este o ţară arabă din Asia de sud-vest. Omanezii au şi ei unele dintre cele mai neobişnuite saluturi, păstrate din timpuri ancestrale şi care sunt foarte importante, pentru că, pe baza lor, se construiesc interacţiunile sociale, fapt pe care occidentalii nu-l înţeleg întotdeauna.

Ca şi inuiţii, omanezii (exclusiv bărbaţii, pentru că interacţiunile publice, în prezenţa străinilor, dintre bărbaţi şi femei sunt interzise) îşi ating nasurile (nu şi obrajii, precum eschimoşii), iar acest gest este expresia unui ritual conservat cu grijă, o exprimare a încrederii reciproce. Gestul este însoţit de diverse formule de politeţe.

Saluturile japonezilor – respect, mulţumire, rafinament

În Japonia, formele de salut reprezintă o artă socială în sine, care este definitorie pentru civilizaţia acestei ţări. Înclinarea – “ojigi”- este gestul de salut (de mulţumire, scuză sau respect), care constă în aplecarea capului si a părţii superioare a trunchiului, ca într-o reverenţă, fapt care se învaţă, se dobândeşte prin educaţie la toate vârstele.

Gradul înclinării arată nivelul de respect. Există saluturi diferite pentru colegi, superiori, străini sau familie – “Eshaku” (înclinare la 15 grade) se foloseşte zi de zi, între colegi sau la întâlniri “casual”, gest însoţit adesea de un zâmbet ușor; “Keirei”(la 30 de grade) este un salut formal, folosit în afaceri sau față de clienți, arată respect și profesionalism, este tipul standard de “ojigi” în context formal; “Saikeirei” (înclinare la 45 de grade sau mai mult) este cel mai profund și respectuos salut, folosit pentru a cere scuze sincer, pentru mulțumiri majore sau față de persoane cu autoritate înaltă (de exemplu, Împăratul), este rar folosit în viața cotidiană.

Reguli obligatorii pentru salutul japonez

Pentru toate aceste forme de salut, trebuie respectate cu stricteţe anumite reguli legate de postură, privire, sincronizare, durată. Spatele și gâtul trebuie să fie drepte, mâinile pe lângă corp (la bărbați) sau împreunate în față (la femei). Nu se menține contact vizual în timpul înclinării, deoarece este considerat nepoliticos. Dacă două persoane se înclină una în fața celeilalte, e important să existe un ritm coordonat – prea multe înclinări succesive pot deveni jenante (“ojigi battle”). În funcție de împrejurări, se apelează la o înclinare scurtă pentru ceva obişnuit, cotidian, una prelungită, pentru scuze profunde. O înclinare nepotrivită cu situaţia poate fi interpretată ca lipsa de respect sau chiar ca o insultă.

Formele de salut ale japonezilor, care se învaţă de la cele mai fragede vârste, îşi au originea în ritualurile samurailor, au fost duse mai departe de învăţăturile budiste, pentru a exprima evlavia şi respectul, şi au fost preluate şi în viaţa cotidiană. Diversele saluturi au un rol esenţial şi în celebra ceremonie a ceaiului, remarcabilă prin rafinament.

Namaste – salutul hindus

“Namaste” este unul dintre cele mai cunoscute și profund simbolice saluturi din lume, cu rădăcini adânci în spiritualitatea și cultura Indiei și a altor țări din Asia de Sud. Este menţionat, de exemplu, în “Rig Veda”(“Cartea înţelepciunii”), cel mai vechi text sanscrit cunoscut (datând, aproximativ, din anii 1500 -1000 i.Hr.)

“Namaste” (sau “Namaskar”, în unele regiuni, cu sensul “Mă înclin în fața ta” sau “Te onorez” , din “namah” – a se înclina, a onora, a respecta şi “te” – “către tine”) este un salut tradițional în limba sanscrită, folosit frecvent în India, Nepal și in alte zone influențate de hinduism, budism și jainism.

Într-un astfel de salut, palmele sunt unite în fața pieptului (în gestul cunoscut sub numele de “Anjali Mudra”), capul se înclină ușor şi se rosteşte cuvântul „Namaste” cu calm și respect. Este, de fapt, mai mult decât un salut – este o recunoaștere a divinității din celălalt. Potrivit filosofiei vedice, “Spiritul din mine onorează spiritul din tine”, altfel spus, prin gestul “Namaste”, îți exprimi respectul, îți recunoști egalul, creezi o conexiune non-verbală profundă sau, în funcţie de context, exprimi recunoştinţa pentru un ajutor acordat sau, pur şi simplu, pentru generozitatea şi bunătatea celuilalt.

Un salut asemănător – “Wai” – se foloseşte în Thailanda, cu palmele unite în fața pieptului, ca într-o rugăciune, și o uşoară înclinare a capului. Cu cât e mai sus poziția mâinilor, cu atât mai mult respect se arată.

Cele mai neobişnuite saluturi războinice

Cele mai neobişnuite saluturi sunt dovezi ale faptului că, în toate culturile, frica de rău și dorința de a arăta bune intenții sunt adânc înrădăcinate. Doar că exprimarea variază, mesajul fiind acelaşi: “Nu-ți vreau răul!”. Sigur, există şi împrejurări în care un salut războinic are o altă funcţie, aceea de a fi intimidant sau ritualic, exprimând forță, curaj sau chiar provocare. Iată câteva exemple relevante:

Salutul “Haka” – Maori (Noua Zeelandă)

Salutul “Haka” a devenit celebru prin echipa de rugby “All Blacks”, care îl face înaintea fiecărui meci. Include strigăte, bătăi în piept, scoaterea limbii și expresii faciale intense, care au ca scop intimidarea adversarului, afirmarea puterii și a unității grupului. Îşi are originea într-un dans de război tradițional, folosit inițial înainte de luptă.

Strigătul de război – poporul Zulu (Africa de Sud)

Zulu este o comunitate din Africa de Sud. De-a lungul timpului, titlul de “Rege Zulu” a fost deosebit de respectat şi important pentru păstrarea unităţii etnice, cu atât mai mult cu cât, în vremea regimului de apartheid, zuluţii au fost trataţi ca cetățeni de mâna a doua.

“Bayete!” este un strigăt de onoare față rege, un salut între războinici, adesea însoțit de o formă de dans, de ridicarea suliței și exclamații puternice, simbolizând curajul, loialitatea față de trib, intimidarea adversarului. În epoca modernă, un astfel de salut este folosit pentru a exprima mândria locală sau națională sau de către fanii sportivi, pentru a încuraja echipa sau a speria adversarii.

La alte popoare africane, bătaia ritmică a pieptului cu pumnii sau cu palmele exprimă forță, virilitate, provocare, aşa cum salutul şi tatuajele “moko”, la maori, exprimă statutul și vitejia, dau de înţeles că nu este vorba de oameni obişnuiţi. Astăzi, asemenea manifestări, ca şi tatuajele, arată identitate, loialitate față de grup sau de trecutul personal.

Salutul războinic spartan (Grecia antică)

În antichitate, orasul-stat Sparta era recunoscut prin forţa armatei care a avut un rol covârşitor în războaiele greco-persane. De altfel, legile lui Lycurg (legiuitorul legendar al Spartei) au configurat societatea spartană de aşa manieră încât să maximizeze competenţa armatei.

Salutul războinic spartan consta într-o formă tăcută și severă de înclinare scurtă sau contact vizual prelungit, pentru a transmite calmul şi curajul. Membrii armatei erau învățați să salute scurt și să nu arate emoții – să fie intimidanţi prin control, nu prin zgomot.

Salutul – expresia bucuriei de a fi

Astăzi, ca şi în trecut, salutul (chiar şi cele mai neobişnuite saluturi), fără excepţie, în toate culturile, reprezintă expresia bucuriei de a întâlni oameni, de a le transmite gânduri bune, de a stabili conexiuni semnificative.

Fie că este vorba de saluturi care poartă amprenta unor tradiţii ancestrale sau de saluturile mai simple, ale lumii occidentale, care s-au universalizat (o formulă de salut, o strângere de mână etc.), toate transmit respect, recunoaştere, conexiune, educaţie.

Un vechi salut mayaş – “In Lak’ech Ala K’in” – rostit cu mâna la inimă, spune că: “Eu sunt tu, iar tu ești un alt eu”, expresia unei reciprocităţi recunoscute, o declaraţie de solidaritate şi unitate, aşa cum exprimă si oricare dintre saluturile mai puţin obişnuite (din perspectiva noastră) menţionate anterior. Rostind un salut, nu ne adresăm doar celorlalţi, ci este un fel de a întâmpina şi a respecta viaţa, de a ne întâmpina pe noi înşine, pe ceilalţi, cerul, pământul, tot ce există. “Există o haină invizibilă țesută în jurul nostru încă din primii ani; este alcătuită din felul în care mâncăm, felul în care mergem, felul în care salutăm oamenii” (Jean Giraudoux).