Prima cruciadă a reprezentat încercarea încununată cu succes a Papei Urban al II-lea de a recupera Ţara Sfântă de la musulmani. În 1076 Ierusalimul fusese cucerit de musulmani, din acel moment orice pelerin creştin ce dorea să viziteze Ţara Sfântă aflându-se în pericol. În acest timp, Împăratul Constantinopolului cere Papei ajutorul împotriva musulmanilor ce înaintau pe teritoriul său.

Sătul de tot ce se întâmplă, Papa cheamă toţi creştinii, promițându-le iertarea tuturor păcatelor ca răsplată celor care ar fi luptat sau murit în timpul cruciadei. Ca răspuns la apelul Papei, s-au format patru armate conduse de conţi şi duci de mare prestigiu. Nici un rege nu se afla în fruntea lor din moment ce la vremea respectivă regii Franţei, Angliei şi Împăratul Germaniei erau excomunicaţi de biserică.

Armata lotharingiană era condusă de ducele Godefroy de Bouillon, însoţit de fratele său Baudoin de Boulogne (ce avea să devină primul rege al Ierusalimului). Cea de-a doua se afla sub conducerea ducelui de Normandia Robert Courteheuse (fiul lui Wilhelm Cuceritorul); a treia era condusă de Raymond de Saint-Gilles, iar a patra de contele Bohemond de Taranto, alături de care se afla nepotul său Tancred.

Cele patru armate au pornit în toamna lui 1096 şi s-au întâlnit la Constantinopol în primăvara lui 1097. Aici conducătorii cruciaţi, cu excepţia lui Raymond de Saint-Gilles şi a lui Tancred, depun jurământul de vasalitate împăratului bizantin şi pornesc spre Asia Mică. Primul oraş cucerit a fost Niceea, care imediat a fost predat armatei bizantine. În drumul lor au cucerit baze militare ale turcilor din regiunea munţilor Taurus.

Primul conflict între cruciaţi şi Imperiul Bizantin apare în momentul în care Baudoin de Boulogne cucereşte Edessa şi îşi stabileşte acolo un stat propriu independent ce a durat aproape o jumătate de secol. Următorul oraş care avea să cadă a fost Antiohia, ce a fost cucerită după un asediu de 8 luni. Bohemond a fost cel care ţinut oraşul ca domeniu personal şi nu a mai continuat drumul spre Ierusalim. Principatul normand al Antiohiei a durat 70 de ani.

Faptul că cei doi lideri şi-au transformat cuceririle în state personale a dus la apariţia multor conflicte între conducătorii cruciaţi, trezindu-le ambiţii de cucerire. De asemenea şi relaţiile cu Imperiul Bizantin au avut de suferit, iar o ruptură între cele două tabere s-a produs. Numai prin puterea de convingere a legatului papal şi prin presiunea exercitată de masele populare s-a putut evita un final ruşinos al cruciadei, marcat de crearea a zeci sau chiar sute de domenii feudale individuale.

Citește și:  Cate tipuri de roiuri de galaxii au fost identificate?

După ce apele s-au mai liniştit, armatele cruciate şi-au continuat durmul spre Palestina, presărându-l cu jafuri, distrugeri, masacrarea populaţiei locale şi cucerirea multor oraşe. Oraşe precum Tripoli şi Beirut au devenit furnizori de alimente şi cai pentru armată.

În urma unui asediu de o lună, în iulie 1099, cruciaţii au luat cu asalt Ierusalimul. L-au cucerit repede din moment ce armata musulmană de apărare încă nu ajunsese. Pe cei care se predaseră i-au cruţat iar restul au fost masacraţi. După şapte zile aproape toţi musulmanii fuseseră ucişi. Creştinii au primit toate bunurile necredincioşilor, soldaţii având dreptul asupra celor confiscate.

Din relatările arhiepiscolului de Tir, ce a fost martor ocular la cucerirea Ierusalimului, aflăm ce orori s-au întâmplat în timpul cuceririi. Cruciaţii nu cruţau pe nimeni, cu spada în mână şi plini de sânge, omorau pe oricine le apărea în cale, fie ei şi copii. După ce au asigurat paza oraşului, conducătorii lor s-au dus şi s-au spălat ca mai apoi să pornească, desculţi şi plângând, într-un pelerinaj pe la toate locurile pe unde trecuse Hristos.

După doar o săptămână, Godefroy de Bouillon a fost ales rege al Ierusalimului, dar l-a acceptat doar sub titlul de protector al Sfântului Mormânt. Chiar dacă domnia lui a durat doar un an, în acest timp a respins un atac musulman puternic şi a extins regatul spre est.

Considerând misiunea terminată, ceilalţi comandanţi şi-au urmărit interesele proprii. Raymond de Toulouse şi-a consolidat comitatul Tripoli, Bohemond a intrat în conflict cu Imperiul Bizantin iar în urma unei lupte cu turcii a fost luat prizonier, timp în care Tancred a preluat conducerea Antiohiei.

La doar câteva luni de la moartea lui Godefroy, Baudoin de Boulogne este încoronat ca primul rege al Ierusalimului. Acesta a organizat regatul într-un stat puternic înconjurat de statele cruciaţilor. Ele au reprezentat o zonă tampon între musulmanii din Egipt şi cei din Asia Mică.

În urma rezultatelor cruciadei a fost aprins entuziasmul religios al populaţiei şi dorinţa de glorie şi de cucerire a feudalilor. Din acest motiv patru expediţii militare au fost trimise pentru a-i ajuta pe cruciaţi. Acestea au ajuns în Asia Mică, însă nu au apucat să facă nimic, fiind nimicite de armatele sultanului din Niceea.

Cel care pornise această cruciadă, Papa Urban al II-lea, nu a mai apucat să vadă rezultatele. A murit cu doar două săptămâni înainte ca Ierusalimul să cadă în mâinile lor.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.