Pronghornul (Antilocapra americana), unul dintre cele mai rapide animale din lume

Intre animalele salbatice cele mai rapide din lume, pronghornul ocupa locul al doilea, poate alerga cu viteza de peste 65 km/ h (uneori ajungand si la 100 km/h) si are capacitatea de a face salturi uriase, lungi de 7,4 m. Aceste performante fac din pronghorn o prada foarte dificil de prins de catre animalele carnivore care traiesc in acelasi areal. Numele sau vine de la cuvantul ,,prong” care inseamna in engleza ,,furca” si face referire la coarnele sale deosebite care apar doar la aceasta specie, singura din familia sa, numita Antilocapridae.

Coarnele sunt formate dintr-o teaca carnoasa ce inconjoara un ,,suport” din os. Acestea cresc la inceputul primaverii, sunt putin ramificate sau chiar deloc si lepadate in fiecare an. Pronghornul are denumirea stiintifica de Antilocapra americana si face parte din ordinul Artiodactyla, increngatura Chordata. Este numita si antilopa americana.

Pronghornul traieste in regiunile de campie si semi-desertice din vestul si centrul Americii de Nord. Unitatea sociala la aceasta specie este variabila, depinde de sursa de hrana, in unele cazuri pot exista grupuri de peste 1000 de exemplare, alteori mai mici.

Pronghornii adulti au lungimea corpului de 1,0-1,5 m, greutatea de 36-70 kg si lungimea cozii de 7,5-18 cm. Blana ce acopera corpul este roscat-maronie spre bronz, in anumite zone cu pete albe, mari, mai ales pe burta, in jurul cozii (sau partea posterioara a corpului) si gat. Masculul este mai mare decat femela, cantareste mai mult cu aproximativ 10 kg, are o pata neagra la gat si prezinta coarne ramificate, mai lungi decat urechile. Femelele prezinta si ele coarne, dar mult mai mici decat la masculi.

Ochii sunt foarte mari, pozitionati pe partile laterale ale corpului, au irisul de culoare inchisa. Acuitatea vizuala este foarte bine dezvoltata, atfel incat animalul observa orice obstacol cat de mic atunci cand sare si alearga cu viteza, dar si orice pericol cand monitorizeaza imprejurimile indeaproape in timpul pasunatului.

Cand simte pericolul, scoate sunete de avertizare pentru a pune in alerta si celelalte exemplare care fac parte din turma. Cand este stresat sau are o stare de anxietate, are obiceiul de a emana un miros prin glandele situate sub ochi si coada, folosite de asemenea de masculi si in marcarea teritoriului. In momentul in care intreaga turma este atentionata de pericol animalele incep sa alerge cu viteza pentru a se indeparta imediat de zona periculoasa.

Aceste animale sunt foarte bine adaptate la mediul in care traiesc – vara fiind foarte cald si iarna foarte frig. Au mecanisme de termoreglare a temperaturii corpului, blana formata din par si subpar are rol de izolare impotriva frigului sever. Hrana lor este formata din lastari de arbusti, ierburi si cactusi. Beau apa doar o singura data pe zi, iar uneori isi iau lichidul necesar doar din seva plantelor. Acest lucru ii ajuta sa patrunda in preriile uscate si zonele semi-desertice.

In lunile de iarna, uneori si in alte anotimpuri efectivele de pronghorni sunt foarte mari, alcatuite din multe exemplare conduse de un lider. Masculii batrani prefera sa traiasca solitari, nu se alatura grupurilor. In perioada de imperechere masculii se lupta intre ei pentru cucerirea femelelor.

Confruntarile nu sunt sangeroase, insa la sfarsit castigatorul va avea dreptul sa se imperecheze cu femelele din grupul respectiv. Femelele au o perioada de gestatie de 240 de zile dupa care nasc de obicei 1-2 pui, care cantaresc fiecare in jur de 2,5-4 kg. Puii cresc destul de repede, doar dupa o luna sunt capabili sa alerge cu viteza si sa evadeze de la ferma in care sunt crescuti in conditii de captivitate. Puii se aseamana cu animalele adulte doar ca sunt mai mici si nu au coarne.

Aceasta specie este amenintata de pierderea habitatului natural, de vanatul excesiv si atacul animalelor salbatice, in special de lupi. Speranta de viata la pronghorn este de aproximativ 9-12 ani.