Cainele Dingo este considerat un animal nativ al Australiei, desi nu este animal marsupial, asa cum suntem obisnuiti sa fie animalele specifice acestei tari-continent. De fapt, el se afla printre putinele mamifere considerate a fi native Australiei care nu sunt marsupiale. Aparitia acestei specii de caini inca ridica multe semne de intrebare, iar prima explicatie a aparitiei lor ii prezinta precum produsul incrucisarii dintre lupi si cainii domestici, care a avut loc cu circa cinci mii de ani in urma.
Originea și răspândirea câinelui Dingo în Australia și Asia
Câinele Dingo (Canis lupus dingo) este considerat un animal nativ al Australiei, deși nu este un marsupial, așa cum sunt multe dintre speciile autohtone ale acestui continent. De-a lungul timpului, originea și evoluția acestei specii au ridicat multe întrebări, fiind considerată fie un urmaș al câinilor domestici aduși de pescari asiatici acum 5.000 de ani, fie o specie intermediară între lup și câine.
Indiferent de originile sale exacte, Dingo a devenit un simbol al sălbăticiei australiene, adaptându-se la mediul arid al acestui continent și dezvoltând abilități de vânătoare remarcabile.
O varianta mai recenta care vorbeste despre aparitia cainilor Dingo consta in ideea ca acestia sunt strabunii cainilor domestici, care au fost adusi de catre pescarii in Asia de Est cu aproximativ cinci mii de ani in urma.
Desi acum sunt caini de prada, salbatici, acestia s-au salbaticit ulterior aparitiei lor, initial fiind niste animale minunate, care isi ajutau stapanii la vanatoare, avand un rol important nu doar pentru a vana, dar si pentru a-si pazi stapanii si pentru a-i incalzi, atunci cand era foarte rece, prin caldura corpului lor.
Fiind insa abandonati de catre stapanii lor, au fost nevoiti sa traiasca singuri, rezultand astfel un caine de prada care se afla printre primele locuri in topul celor mai mari pradatori din Australia.
In urma fosilelor care au fost descoperite, s-a demonstrat ca aparitia cainilor Dingo s-a produs acum 3.500-4.000 de ani, urmand apoi sa se raspandeasca pe intreg continentul Australian si pe insule, Tasmania fiind singurul stat in care nu au patruns. Din punct de vedere al relatiei dintre organisme si mediul de viata al acestora, aceasta specie salbatica de caine a avut un impact urias, deoarece a determinat disparitia unor specii de animale, precum lupul marsupial si diavolul Tasmanian.
Cuvantul “Dingo” se refera doar la cainele salbatic care se afla in Australia, insa exista caini care sunt inruditi cu aceasta specie, desi nu poarta denumirea acestor caini salbatici. Fiind adusi din Asia de Sud Est, cainii pot fi intalniti si in Birmania (cea mai mare tara din sud estul continentului Asiatic), in tara insulara Filipine, in insulele Noua Guinee si Borneo, in Indonezia, in statul Laos si in sudul Chinei. Deosebirea dintre specia din Australia si cea din Asia de Sud Est consta in dimensiunea cainilor, cainele de pe contintul australian fiind mai mare decat cel care se afla in Asia.
Caracteristici fizice și adaptări ale câinelui Dingo
Dimensiunile cainelui Dingo sunt medii, are o inaltime de 48-58 de centimetri si cantareste in jur de 22-32 de kilograme. Marimile mai mari le intalnim la masculi, femelele fiind de regula mai mici. Ochii sunt foarte interesanti, deoarece pot avea nuante de galben, portocaliu si sunt foarte expresivi.
Urechile sunt mici si drepte si sunt mereu arcuite, spre deosebire de unele rase de caini, care le au lasate. Blana este de regula roscata, cu o coada aspra, care poate fi atat roscata, cat si alba sau neagra cu pete albe si roscate, insa intalnim caini care pot avea blana in nuante de crem, cu pete albe sau chiar neagra cu pete maro.
Viteza lui de deplasare este de 30-35 de kilometri pe ora, insa, desi nu este surprinzator de mare, poate sa alerge pe distante foarte mari. Hrana este variata si cuprinde un numar mare de specii de animale. Speciile mici le vaneaza singuri, insa mamiferele mai mari le vaneaza in grup, fiind un pericol pentru canguri, bovine sau oi.
Comportamentul de vânătoare și hrana câinelui Dingo
Obisnuiesc sa atace chiar si turme de oi, pe care, desi le omoara in mare parte, nu le mananca pe toate. Din hrana lor pot face parte si fructele, alaturi de pasari, reptile sau insecte. Datorita calitatilor lor vanatoresti, nu se intampla sa fie in ipostaza de victime, iar in situatii de exceptie, pot fi eventual victime ale serpilor sau vulturilor.
In general durata de viata a cainilor Dingo atinge 10 ani, insa cu toate acestea se intampla ca unii sa nu traiasca atat datorita importantei pe care o are blana lor, fiind adesea vanati pentru blana. Un alt factor care determina disparitia lor consta in faptul ca interactioneaza foarte mult cu oamenii, prin apropierea de locuintele lor, si cu cainii domestici, existand astazi caini care nu sunt in totalitate salbatici, ci o combinatie intre cei salbatici si cei domestici.
Reproducerea și viața de familie la câinii Dingo
Spre deosebire de altii, cainele Dingo traieste foarte bine singur si nu se poate dresa. Este un caine foarte inteligent, care dispune de cateva trasaturi speciale, cum este posibilitatea de a-si intoarce capul la 180 de grade in ambele sensuri.
De asemenea, detin posibilitatea de a-si folosi labele intr-un mod exceptional, putand chiar sa deschida o usa, datorita partii de jos a labelor, care se poate roti. Modul cum ei traiesc este foarte interesant, ei pot trai atat izolati unul de altul, cat si in grupuri de cate 3 pana la 12 exemplare.
Pentru cei care traiesc in grupuri, exista un lider, care are rolul cel mai important si doar cuplul acestuia poate sa perpetueze specia, ceilalti din grup nu au voie, iar daca fac asta, puii nascuti vor fi omorati de mici.
Reproducerea are loc o singura data pe an, iar femela poate face pana la 8 pui la o sarcina. Procesul de alaptare dureaza doua luni, urmand ca la 4-5 luni un pui sa fie pregatit deja pentru vanatoare. De regula traiesc in paduri si in preajma lacurilor, deoarece obisnuiesc sa consume foarte multa apa.
Din nefericire, salbaticia cainilor Dingo a fost demonstrata printr-un caz controversat din Australia, in anul 1980, in care o femeie a fost acuzata de uciderea propriei fetite de 9 luni si inchisa. Pentru a se apara, femeia a sustinut ca fetita a fost mancata de acesti caini, fapt care a putut fi dovedit prin prezenta unei bucati din hainele micutei, 8 ani mai tarziu, langa locuinta unui astfel de caine. Aceasta nu fost singura situatie de acest gen, existand si alte marturii in care copiii au fost ucisi de aceste animale.
Importanța câinelui Dingo în cultura și mitologia Australiei
Câinele Dingo ocupă un loc special în cultura aborigenilor australieni, fiind adesea prezent în miturile și legendele locale. Pentru unele triburi, Dingo era considerat un spirit protector, un paznic al taberelor și un partener de vânătoare de neprețuit.
De-a lungul secolelor, prezența sa a influențat și arta aborigenă, fiind ilustrat în picturi rupestre datând de mii de ani. Aceste reprezentări arată nu doar importanța practică a Dingo-ului în viața de zi cu zi a aborigenilor, ci și respectul și admirația pe care aceștia le aveau față de această creatură.
În ciuda faptului că, în prezent, Dingo este văzut de unii fermieri ca un pericol pentru turmele lor, această specie rămâne un simbol al sălbăticiei și al spiritului neîmblânzit al Australiei.
Rolul său în menținerea echilibrului ecologic este recunoscut și în prezent, în special în controlul populațiilor de iepuri și canguri, ceea ce îl face un element important al biodiversității locale.o, este greu de inchipuit ca un asemenea animal, cu o privire atat de nevinovata, ar putea sa produca asemenea cruzime, insa, dincolo de orice, in calitate de animal de prada, este unul extrem de interesant, care va starni fascinatia multor iubitori de animale.