Regretele sunt sentimente neplăcute, adesea dureroase, pe care orice om le experimentează în anumite momente din viaţă. Mulţi neagă faptul că ar trece prin asemenea situaţii, pentru ca alţii să nu considere regretele lor ca un semn de slăbiciune şi, astfel, se naşte o luptă absurdă între frământările lăuntrice şi efortul de a înăbuşi revoltele, tristeţile, părerile de rău şi de a păstra aparenţele de fericire, de mulţumire, de împăcare cu sine.

Timpul şi memoria sunt legate, inevitabil, de trăirile noastre cele mai intense – tristeţi, bucurii, entuziasme, dezamăgiri, regrete pentru ceva făcut greşit sau, dimpotrivă, pentru lucruri dorite, dar, din diverse motive, amânate, abandonate.

Regretele şi memoria. Ce regretă oamenii cel mai mult
Regretele şi memoria. Ce regretă oamenii cel mai mult

În epoca actuală, în special în societăţile avansate, în care oamenii simt că au mai mult control asupra vieţii lor, că pot schimba lucrurile neconvenabile, că a trăi prezentul este, în mare măsură, o chestiune de opţiune personală, regretele se manifestă şi mai puternic.

Poate că dorinţa şi posibilităţile de a da sens vieţii sunt mai multe si mai intense în lumea în care trăim şi, ca urmare, orice eşec este perceput mai dramatic, asociat cu diverse păreri de rău pentru ce ar fi putut să fie şi nu a fost, pentru ceea ce s-ar fi putut face şi nu am făcut, pentru ce am făcut şi nu a fost bine.

Pe de altă parte, există şi voci care susţin că societatea contemporană se îndreaptă oricum spre un haos social, prin impactul uneori imprevizibil al tehnologiei, prin schimbările economice, care scapă tot mai mult de sub control, printr-o anume confuzie morală şi, în aceste condiţii, regretele nu ar avea sens, date fiind limitele libertăţii individuale.

Regretele, memoria, timpul

Regretele, memoria
Regretele, memoria

În timp, regretele, ca şi celelalte sentimente care definesc personalitatea umană, au fost abordate din diverse perspective – filosofice, morale, psihologice etc. Suntem, in mare măsură, ceea ce ne amintim, iar identitatea noastră depinde de toate evenimentele, oamenii, locurile, situaţiile impregnate în memoria noastră şi pe care le putem evoca.

Cu toate acestea, aşa cum subliniază neurologul american Richard Restack, în lucrarea “Creierul gol”, memoria nu este un disc pe care sunt înregistrate sau arhivate amintirile, pentru că, atunci când anumite aspecte ale trecutului nu mai pot fi actualizate, pentru că s-au şters, au dispărut, memoria emoţională “inventează”, “improvizează” pentru a umple golurile, într-o manieră coerentă.

Tot memoriei emoţionale îi datorăm şi capacitatea de a retrăi ceea ce am simţit într-un moment trecut – bucurie, tristeţe, furie, deprimare etc. Dacă un om matur, de pildă, pierde memoria emoţională a adolescenţei sau a tinereţii sale, nu-i va putea înţelege pe tineri şi, cu cât această “uitare” avansează, cu atât mai mult se poate pierde contactul nu numai cu ceilalţi, dar şi cu sine. Este nevoie de un exerciţiu al dialogului interior permanent între ceea ce este un om la un moment dat şi cel din trecut, pentru a regăsi emoţii, amintiri pe care am uitat să le mai experimentăm.

Regretele, memoria, timpul
Regretele, memoria, timpul

Şi toate acestea se petrec în timpul pe care ne-am obişnuit să-l percepem şi să-l definim, deocamdată, prin raportare la trecut, prezent şi viitor şi la subiectivitatea noastră. Timpul este motorul vieţii, în timp parcurgem experienţe, iar la nivel individual putem încetini, accelera sau îngheţa timpul, îl putem face “prietenul” sau “duşmanul” nostru.

Creierul uman ascunde mecanisme subtile, este un sistem extrem de flexibil când este vorba de percepţia timpului, pentru că reacţionează la o multitudine de factori, precum emoţii, aşteptări, speranţe, renunţări. Felul în care conservăm trecutul în memorie influenţează prezentul, într-un mod mult mai puternic decât am crede. Şi cu toate că nu putem avea un control absolut asupra timpului, cu cât conştientizăm mai mult existenţa acestuia şi, implicit, a evenimentelor, cu atât avem mai multe şanse să-l armonizăm cu prezentul, voinţa şi destinul nostru.

Regretele din perspectivă filosofică

Regretele din perspectivă filosofică
Regretele din perspectivă filosofică

Pentru Spinoza, celebrul filosof olandez din secolul al XVII-lea, “Regretele sunt pasiuni care ar trebui evitate. Regretul este un fel de tristeţe, spune filosoful, care se naşte din sentimentul că am pierdut un bine pe care nu-l mai putem recupera. Când omul ştie să-şi folosească raţiunea şi capacitatea de înţelegere a binelui şi a răului, nu va cădea niciodată în greşeala de a trăi regrete”.

Mai târziu, Friedrich Nietzsche, unul dintre cei mai mari filosofi ai secolului al XIX-lea, considera, ca şi Spinoza, că regretele ar trebui contracarate prin orice mijloace. El construieşte o veritabilă teorie în jurul vechiului concept latin “Amor fati” (“iubirea destinului”) pentru a convinge că omul trebuie să iubească viaţa în toate ipostazele ei. Nu este vorba de a suporta, cu resemnare, suferinţa şi greutăţile vieţii, ci de a te bucura de viaţă, aşa cum este ea, ca destin. Ideea de “Amor fati” respinge orice fel de “consolare”, inclusiv pe cea religioasă, care promite o viaţă mai bună dincolo de moarte.

Concepţia lui Nietzsche este foarte apropiată de sensibilitatea omului modern, în sensul că presupune o înaltă responsabilitate personală, de vreme ce nimeni nu are posibilitatea de a reveni asupra acţiunilor trecute şi de a le schimba.

Ce regretă oamenii cel mai mult?

Regretele şi memoria. Ce regretă oamenii cel mai mult
Regretele şi memoria. Ce regretă oamenii cel mai mult

Nenumărate studii şi chestionare făcute de psihologi au pus în evidenţă regretele frecvente ale oamenilor. Este celebră o carte – “The Top Five Regrets”- a unei infirmiere din Australia, Bronnie Ware, care a adunat răspunsuri la o astfel de întrebare de la oameni aflaţi în situaţii limită, împrejurare în care se presupune că sinceritatea respondenţilor nu poate fi pusă la îndoială.

La modul general, s-a constatat că, pe termen lung, cei mai mulţi regretă ceea ce nu au făcut deloc sau nu au făcut la timpul potrivit, iar pe termen scurt sunt frecvente regretele legate de situaţii înfăptuite şi care nu mai pot fi schimbate. Iată care sunt cele mai mari regrete ale oamenilor:

  • că nu au avut curajul să facă ceea ce şi-au dorit cu adevărat şi că au ales să facă ceea ce era nevoie sau li s-a impus de către alţii sau de diverse împrejurări;
  • că au consacrat prea mult timp muncii, că au petrecut atât de mult timp din viaţă între cei patru pereţi ai unui birou sau în alte locuri în care şi-au exercitat profesiile;
  • că nu au avut puterea să-şi exprime sentimentele, că au ales tăcerea când ar fi putut să vorbească, incluzând aici deopotrivă sentimentele pozitive şi negative;
  • că nu şi-au făcut timp să fie alături de cei dragi (familie, prieteni etc.) şi să-i asculte când aceştia ar fi avut nevoie de un astfel de sprijin;
  • că nu au acordat mai mult din timpul lor părinţilor;
  • că nu au ştiut să lupte suficient pentru fericirea lor.

    Ipostaze si sentimente
    Ipostaze si sentimente

Există şi o altă categorie de regrete, mai apropiată de momente şi etape din viaţa fiecărui om, pe care este mai uşor să le conştientizăm dacă ne gândim ce am vrea sau am fi vrut să schimbăm în legătură cu ceea ce am trăit. Iată ce spun cei chestionaţi:

  • că nu au ales o altă profesie, căreia i s-ar fi putut dedica fără efort, cu pasiune şi încredere sau că au rămas captivi într-un loc de muncă doar pentru a susţine necesităţile financiare ale familiei;
  • că nu s-au ocupat suficient de educaţie, de cultura personală, de cizelarea personalităţii, la o vârstă când aceste lucruri pot fi receptate mult mai uşor;
  • că au rămas într-un cuplu în care nu erau fericiţi, alături de o persoană care le-a dat mereu sentimentul eşecului;
  • că, în anumite momente, au fost paralizaţi de teamă în a face ceva şi au renunţat;
  • că nu au călătorit destul;
  • că nu au spus “Te iubesc!” celui/celei care ar fi generat un astfel de sentiment;
  • că nu s-au preţuit suficient şi au uitat adesea de devotamentul faţă de ei înşişi;
  • că au acordat prea multă atenţie opiniei celor din jur, iar când au constatat că acest fapt nu are nicio legătură cu fericirea personală a fost prea târziu;
  • că au pus dorinţele/aspiraţiile altora înaintea dorinţelor personale, fără să înţeleagă faptul că un astfel de sacrificiu s-ar putea să nu conteze;

    Drumul gresit
    Drumul gresit
  • că au pierdut timpul ezitând să ia decizii;
  • că nu s-au oprit din goana vieţii pentru a preţui clipa;
  • că au amânat mereu lucruri sau că nu le-au încheiat pe cele începute, abandonându-le;
  • că s-au lăsat subjugaţi de prejudecăţi, obiceiuri;
  • că părinţii nu au stat suficient de mult alături de propriii copii, care aveau nevoie de afecţiunea, de dedicaţia, de generozitatea, de grija lor;
  • că nu si-au asumat riscuri, măcar din când în când;
  • că s-au speriat de lucruri care nici măcar nu s-au întâmplat, au fost doar în imaginaţie;
  • că nu si-au făcut timp şi nu si-au luat libertatea de a-si construi o carieră după propriile dorinţe;
  • că s-au lăsat copleşiţi, adeseori, de stres, nefericire, teamă;
  • că nu au ştiut să preţuiască lucrurile simple, fireşti;
  • că nu au fost recunoscători pentru ceea ce aveau deja sau pentru schimbările în bine din viaţa lor.

Regretele – între “datoria de a fi” şi “eul ideal”

Regretele şi memoria, timpul
Regretele şi memoria, timpul

O echipă de cercetători, psihologi şi specialişti în ştiinţele educaţiei de la Cornell University, New York, au analizat, cu mijloace specifice studiului ştiinţific, relaţia dintre sentimentul de regret şi motivaţia acestuia. Ei au ajuns la concluzia că regretele sunt legate de două concepte – “datoria de a fi” şi “eul ideal”. Datoria de a fi se referă la ceea ce fiecare persoană crede că este just şi moral, aşadar ceva ce vizează sfera etică, bazată pe convingeri personale, educaţie şi valori.

Pe de altă parte, “eul ideal” corespunde la ceea ce ar vrea să fie fiecare şi înglobează visuri, iluzii, idealuri etc. Or, cele două dimensiuni ale existenţei personale – ce trebuie şi ceea ce fiecare îşi doreşte să fie – se întâlnesc foarte rar. Iar când “datoria de a fi” este “trădată”, se produce un fel de “încărcare a conştiinţei”, apar regretele pe care cel în cauză încearcă să le repare prin măsuri concrete.

De pildă, dacă cineva nu reuşeşte să fie aproape de o persoană dragă atunci când îi este foarte greu şi ar avea nevoie de susţinere, va încerca să găsească motive pentru care nu a făcut acest lucru sau, eventual, să-şi ceară iertare, dar sentimentul de regret vă persista.

Cu “eul ideal” lucrurile stau altfel. Pentru acestea nimeni nu-şi cere iertare cuiva, nici dacă ar fi vrut să fie un astronaut celebru şi nu a reuşit, nici dacă ar fi vrut să facă înconjurul planetei într-o spectaculoasă călătorie şi nu a dus la îndeplinire acest vis. Sunt lucruri care pot exista în mintea cuiva şi care vor rămâne acolo, ca o iluzie, care nu a prins contur şi de care, poate, respectiva persoană îşi va mai aduce aminte la sfârşitul vieţii sau niciodată.

Cinci lucruri pe care oamenii nu le regretă niciodată

Cinci lucruri pe care oamenii nu le regretă niciodată
Cinci lucruri pe care oamenii nu le regretă niciodată

Aşa cum relevă studiile menţionate anterior, există şi lucruri pe care oamenii nu le regretă niciodată, cele mai multe răspunsuri referindu-se la următoarele situaţii:

  • că şi-au dedicat mare parte din timp copiilor;
  • că au investit finaciar, moral, în educaţie, că au făcut din aceasta o prioritate în viaţă;
  • că au fost fericiţi să aibă alături oameni sinceri şi devotaţi şi că au răspuns acestora cu aceeaşi măsură;
  • că şi-au construit cariera la care au visat;
  • că le-au spus celor dragi, din toată inima, ce sentimente îi animă.

Cum pot fi gestionate regretele?

Cum pot fi gestionate părerile de rău
Cum pot fi gestionate părerile de rău

Regretele, aceste “sentimente de decepţie, cauzate de faptul de a nu fi realizat ceva sau de a fi acţionat greşit”, după cum subliniază Serge Ciccotti, doctor în psihologie, autor de referinţă în acest domeniu, sunt, de cele mai multe ori, pasagere. În alte cazuri, pot deveni obsedante, însoţite de puternice emoţii negative, adevărate bariere în calea fericirii fireşti, spre care tinde fiecare om.

Când regretele, spune acelaşi psiholog, au un fundament viabil, pot fi chiar utile, pentru că îndeamnă la a schimba ceva ce a fost greşit, pot ajuta la o redescoperire a sinelui şi provoacă la acţiune. Ajută pe oricine să nu mai repete anumite greşeli, să anticipeze situaţiile nefavorabile.

Este necesar, de asemenea, pentru a nu rămâne captivi în regrete, să ne concentrăm pe ceea ce este pozitiv şi real, de a marca astfel de împrejurări prin formulări de felul: “Ce şansă să încep un nou serviciu!”, “Ce bucurie să fiu alături de prieteni!” etc., formulări care pot părea iniţial mecanice, dar care ajută, în timp, la formarea unei alte atitudini faţă de viaţă.

Parinti si copii
Parinti si copii

Orice acţiune este o chestiune de alegere şi este la latitudinea fiecăruia dacă alege insatisfacţia, frustrarea, desgustul, vina, ruşinea, culpabilitatea sau reversul acestora. A vedea jumătatea plină a paharului este o atitudine ce ţine de antrenament şi voinţă.

Până la urmă, şi regretele şi remuşcările sunt cuvinte inventate de oameni pentru a numi stări care sunt consubstanţiale firii sale. Este opţiunea fiecăruia să creadă sau nu în acestea. Putem gândi că nu este nevoie de niciun regret legat de trecut, de nicio remuşcare în raport cu prezentul, dar este nevoie de o încredere totală în viitor.

Sau putem să ne amintim o afirmaţie celebră a unuia dintre cei mai mari romancieri ai secolului al XX-lea, Robert Musil, care, în la fel de celebrul roman “Omul fără însuşiri”, spunea: “Când regreţi ceva, poţi găsi în chiar faptul că regreţi forţa de a face un lucru bun de care altfel nu ai fi capabil”.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.