Ritualul ceaiului este, în multe părţi ale lumii, un gest cultural, parte integrantă a unei tradiţii foarte vechi. Expresia “ritualul ceaiului”/ “ceremonia ceaiului” este adaptarea occidentală a unui termen japonez – “Cha No Yu” – care, literal, înseamnă “apă caldă pentru ceai”, simplitatea acestor cuvinte neimplicând, la început, noţiunea de ceremonie.

Abia mai târziu, în secolul al XVI-lea, expresia “Shado” sau “Sado” (“Calea ceaiului”) a înlocuit termenul “Cha No Yu”, referindu-se la setul precis de reguli care guvernează prepararea şi servirea ceaiului, la o estetică organizată în jurul obiectelor şi a unui loc ales cu grijă în acest sens.

La ora actuală, ceaiul este a doua băutură cea mai consumată în lume (ca şi cafeaua), după apă. La scară mondială, în fiecare secundă, se consumă în jur se 36 000 de ceşti de ceai, într-un an consumul estimându-se la 1 200 de miliarde de ceşti. China este cel mai mare producător de ceai. Împreună cu India, Kenya şi Sri Lanka furnizează 75% din producţia mondială de ceai. Japonia, Taiwan şi Coreea de Sud sunt, de asemenea, ţări recunoscute pentru calitatea şi varietatea ceiaurilor pe care le produc.

Ceaiul – istorie şi gest cultural

Ritualul ceaiului
Ritualul ceaiului

Istoria ceaiului începe cu aproximativ 5000 de ani în urmă, în China. Legendele, consemnate într-un tratat de fitoterapie, spun că, la vremea aceea, un împărat pe nume Shen Nong obişnuia să-şi fiarbă apa de băut, pentru a o purifica. Făcând acest lucru şi adormind sub un arbust (de ceai sălbatic), câteva frunze au căzut în apă, dându-i un gust bun şi aromat. Împăratul a decis să planteze grădini cu acest arbust şi şi-a îndemnat şi supuşii să se bucure de gustul bun al ceaiului.

O altă legendă atribuie descoperirea ceaiului lui Bodhidharma, un călugăr persan, originar din India, fondatorul, în China, al şcolii Chan şi despre care se spune că ar fi adormit după ce, vreme de nouă ani ar fi meditat în faţa unui zid. Când s-a trezit, simţindu-se vinovat pentru scurtul moment de somn, şi-ar fi smuls pleoapele, pe care le-a aruncat pe pământ, din ele răsărind arbustul de ceai.

Ceremonia ceaiului, rafinament
Ceremonia ceaiului, rafinament

Şi în Japonia, ceaiul este cunoscut încă din secolul al VIII-lea, fiind adus din China, de către un călugăr care l-a descoperit în perioada în care a mers să studieze budismul Chan, în China (în japoneză, “Zen”). În aceste împrejurări a învăţat şi secretele culturilor de ceai. Iniţial, ceaiul era folosit pentru aromatizarea apei fierte, înainte de a fi băută, apoi a fost tot mai apreciat pentru virtuţile sale terapeutice, pentru că se considera (ceea ce este si adevărat) că înlătură oboseala, întăreşte voinţa, revigorează vederea şi stimulează gândirea.

În secolul al XIII-lea, când, în Japonia, shogunii au venit la putere, ceaiul era consumat mai ales de către cei care aparţineau claselor nobiliare sau castei conducătorilor militari. În secolele următoare, ritualul ceaiului a crescut în popularitate, a devenit prilej de bucurie şi de exprimare artistică pentru tot mai multi oameni.

Ritualul ceaiului în Orientul îndepărtat şi principiul căutării frumuseţii în toate

Ritualul ceaiului in lume
Ritualul ceaiului in lume

Treptat, în timp, s-a dezvoltat ritualul ceaiului în Orient. Frunzele au început să fie păstrate în cutii speciale, băutura aromată se prepara în ceainice speciale şi era turnată apoi în cupe mici, concepute pentru a-i pune în valoare aroma. Ceainicele, ceştile, farfurioarele au devenit rapid obiectul unor meşteşuguri rafinate.

În secolul al XVI-lea, în Japonia, Takeno Joo, maestru de ceremonie în ritualul ceaiului, dezvoltă ceea ce s-a numit “Wabi-cha”, un stil de preparare şi consum al ceaiului foarte simplu şi foarte rafinat în acelaşi timp – o ceremonie care nu a fost, nu este religioasă, dar care se bazează pe principiul căutării frumuseţii în toate, pe ideea că totul în jur este preţios. În cultura japoneză, “calea ceaiului” (ritualul ceaiului) este o “cale” spirituală, alături de “calea florilor” (ikebana), “calea poeziei” (haiku), “calea caligrafiei” (shodo).

Ikebana
Ikebana

În prezent, în China, ritualul ceaiului se numeşte “Gong Fu Cha”, care înseamnă “Ia-ţi timp pentru ceai”. Principiul Gong Fu Cha constă în prepararea ceaiului dintr-o doză inițială puternică și, ulterior, infuzii multiple, care dezvăluie toate aromele ceaiului încetul cu încetul. Chinezii respectă strict ritualul Gong Fu Cha, care face posibilă obținerea zilnică a unui ceai perfect preparat. Când ritualul ceaiului este practicat de Maeștrii Ceaiului, este o adevărată artă, iar Gong Fu Cha înseamnă „stăpânirea unei arte”.

În India, foarte popular pentru gust şi pentru beneficiile pentru sănătate, revigorant şi calmant, este ceaiul “Chai”. Se obţine din frunzele de ceai negru, în combinaţie cu scorţişoară, ghimbir, cuişoare, dar şi fructe de pădure roz, uscate. Se prepară sub formă de decoct, frunzele fiind infuzate în lapte în fierbere, lăsat pe foc, la 95 de grade Celsius, timp de cinci minute. Se bea din ceşti de teracotă, de obicei dimineaţa, teina din frunze având un efect revigorant, asemănător cafelei.

Ritualul ceaiului – moment de contemplaţie

Ceremonia ceaiului
Ceremonia ceaiului

Ritualul ceaiului se desfăşura in Orient, in trecut, într-un mic pavilion, având la indemână ustensile diverse şi fiind asociat cu o veritabilă experienţă spirituală, care să cultive armonia, respectul, puritatea şi seninătatea. Armonia era legată de întâlnirea dintre gazdă şi musafir, de gustarea servită şi de ustensilele folosite. Înainte de ceai, era obligatoriu ca gazda să ofere o gustare uşoară, cu diverse delicatese potrivite sezonului.

Puritatea se exprima prin gestul de curăţire a suprafeţelor, prin aranjarea ustensilelor şi închiderea pavilionului după plecarea oaspeţilor. Decorul trebuia să fie completat cu boluri negre şi roşii şi cu o vază de bambus utlizată ca bază pentru ikebana. Veşmintele participanţilor la ceremonie trebuia să fie curate şi simple (de obicei, un kimono). Ritualul ceaiului, în trecut, ca şi astăzi, este legat de contemplaţie.

Contemplatie
Contemplatie

Fiecare mişcare este atent studiată, pentru a crea imaginea seninătăţii şi a echilibrului. Invitaţii se înclină în fata ceştii, o rotesc, cu gesturi sigure, o golesc cu înghiţituri mici şi rare, fără a ţine faţa deasupra ceştii, apoi marginea ceştii este ştearsă cu degetele.

Oaspetele este invitat să admire tot ceea ce-l înconjoară (mai puţin vestimentaţia celorlalţi, pentru că ar fi un semn de egoism), conversaţia va fi despre natură, lumină, se vor aduce laude gesturilor gazdei şi ceremonialului în sine, fiecare va trebui să se elibereze de grijile cotidiene, iar înainte de a bea ceaiul trebuie să contemple bolul şi imperfecţiunile sale, care-l fac unic şi preţios, şi care amintesc că lumea nu este perfectă şi că trebuie mereu să învăţăm să o apreciem prin toate aceste detalii.

Şi astăzi, japonezii recomandă tuturor celor care vor să-şi cumpere vase pentru ritualul ceaiului să nu le aleagă pe cele mai scumpe şi bine lucrate, ci să aleagă cu “inima”, pe acelea care le provoacă o anume “vibraţie”.

Şapte reguli de bază în ritualul ceaiului

Prepararea ceaiului
Prepararea ceaiului

Ritualul ceaiului, dincolo de diverse şcoli şi tradiţii, trebuie să respecte întotdeauna câteva reguli de bază: pregătirea bolurilor, aranjarea ambientului astfel încât să creeze senzaţia de răcoare, dacă este vara, şi de căldură în timpul iernii, aranjarea focului pentru fiert apa, aranjarea decorurilor florale, astfel încât să creeze impresia că sunt în mediul lor natural. In plus, fiecare trebuie să fie gata înainte de vreme, să fie pregătit în caz că plouă, atent şi respectuos cu oaspeţii.

Citește și:  Clasa a XII-a - Bacalaureatul si alegerea facultatii

Ritualul ceaiului în Coreea de Sud– o tradiţie multiseculară

Ceainic
Ceainic

Ritualul ceaiului în Coreea de Sud este o tradiţie veche de secole. Încă din timpul primei regine a ţării, în secolul al VII-lea, se cultivau arbuşti de ceai, iar călugării budişti sunt cei care au studiat, în China, binefacerile acestei băuturi. Din mănăstiri, obiceiul consumului de ceai s-a răspândit şi în palatele regale şi apoi în întreaga societate. Ceaiurile coreene sunt, în general, ceaiuri verzi, consumate într-un ceremonial inspirat de ritualul “Dado” (“calea ceaiului”), din timpurile în care se aduceau ofrande lui Buddha.

Ritualul ceaiului şi cucerirea Europei

Five a clock tea
Five a clock tea

Ca şi în cazul cafelei, cei care au adus ceaiul în Europa sunt olandezii. În anul 1606, o navă olandeză a Dutch East Company a adus in Europa, din Java, o insulă din Asia de Sud Est, aparţinând astăzi Indoneziei, câteva cutii de ceai. Istoria nu spune dacă olandezii au cumpărat ceaiuri “oxidate” sau dacă ceaiul s-a oxidat în mod natural în timpul călătoriei, cert este că a ajuns la destinaţie ca “ceai negru”.

“Five a clock tea”

În 1653, primele cutii cu ceai au ajuns şi în Anglia, unde consumul băuturii s-a răspândit rapid. Reginei Anne Stuart i s-a servit ceai la micul dejun. Un secol mai târziu, Anna, ducesă de Bedford, a fost prima care şi-a invitat prietenii la o ceaşcă de ceai şi produse de patiserie, oferite pe accesorii rafinate din porţelan şi argint, ceea ce va deveni ulterior tradiţia “Five a clock tea”, un adevărat simbol al artei de a trăi.

De regulă, britanicii consumă ceai negru, din India, preparat cu lapte sau frişcă. Se încălzeşte bine un ceainic de porţelan, în care se toarnă o linguriţă de plantă pentru fiecare ceaşcă, apoi apă fierbinte, lăsându-se la infuzat cinci minute. În ceştile încălzite în prealabil se toarnă lapte cald (2-3 linguriţe, după gust, sau numai o picătură) şi se adaugă ceaiul, niciodată invers, deoarece ar strica aroma băuturii.

Samovarul, în Rusia

Ritualul ceaiului in Rusia, samovar
Ritualul ceaiului in Rusia, samovar

Ritualul ceaiului ocupă un loc important şi în cultura rusă, iar în centrul acestei tradiţii se află samovarul, vasul folosit pentru a fierbe apa şi a o menţine mereu fierbinte. Când ruşii se reunesc cu familia sau cu prietenii la un ceai, samovarul este poziţionat mereu în centrul mesei, lângă ceainic, unde este pus un ceai foarte concentrat. Fiecare invitat îşi toarnă cantitatea de ceai dorită în propria ceaşcă, înainte de a turna apă fierbinte.

Cay, în Turcia

Ceai turcesc, Cay
Ceai turcesc, Cay

Cay, ceaiul turcesc, se cultivă pe coasta de est a Mării Negre, unde este un climat blând şi sol fertil. La începutul anilor 2000, Turcia a produs peste 200 000 de tone de ceai (6,4% din producţia mondială), fiind unul dintre cel mai mari producători din lume. În jur de 100 000 de tone sunt consumate numai în Turcia, ceaiul fiind o băutură la fel de populară precum cafeaua (o persoană consumă în jur de zece ceşti pe zi).

Ceaiul turcesc, Cay, se prepară într-un mod asemănător cu cel rusesc, folosindu-se un samovar pentru apă fierbinte. În loc de ceşti se folosesc pahare mici, transparente, unele în formă de lalea, care păstrează foarte bine aroma.

Ceaiul de mentă, în Maroc

Ceaiul, istorie si cultura
Ceaiul, istorie si cultura

Ceaiul de mentă este parte integrantă a identităţii culturale şi a ospitalităţii marocane. Este oferit în semn de bun venit şi este foarte nepoliticos să fie refuzat. Ceaiul verde de mentă este caracteristic acestei ţări. Se încălzeşte apă şi se toarnă peste ceai, pentru 40 de secunde, după care această apă se aruncă, se adaugă alta, astfel încât ceaiul să nu aibă un gust amar. În funcţie de gust, se adaugă zahăr alb cubic, se lasă fără să se amestece, se toarnă înapoi în ceainic, de trei ori, până se formează un fel de spumă în partea superioară. Se bea din pahare înalte, pentru ca băutura să fie bine oxigenată.

Binefacerile ceaiului

Cultura de ceai
Cultura de ceai

Consumat de mii de ani, indiferent de anotimp, cald sau rece, ceaiul este nu numai o băutură foarte plăcută la gust, ci şi benefică pentru sănătate. La modul general, consumul de ceai asigură hidratarea organismului, nu conţine calorii, protejează dintii, inima, stomacul. Conţine antioxidanţi, care apără organismul de efectele poluării, reduc riscul de cancer de stomac şi esofag, reglează valorile colesterolului.

Ceaiul verde arde grăsimile şi este util în cazul curelor de slăbire. Un studiu făcut în China, timp de douăsprezece săptămâni, a arătat că cei care au consumat ceai verde, în comparaţie cu cei cărora li s-a oferit o băutură placebo, au slăbit semnificativ. Efect asemănător se obţine dacă ceaiul verde este consumat concentrat, sub formă de capsule.India, ceaiul Chai

Ceaiurile din plante, indiferent de amestecul lor, au o concentraţie bine tolerată de organism de teină, substanţă asemănătoare cofeinei, şi pot fi consumate fără efecte dăunătoare asupra sistemului nervos. Pentru cei care doresc să renunţe la cafea, sunt recomandate ceaiurile care conţin rădăcină de cicoare, cu o aromă asemănătoare cafelei si care au calitatea de a reduce stresul. În plus, conţin un probiotic util pentru intestine.

Ceaiul reduce riscul de accident vascular cerebral cu 35% şi de infarct, cu 20%, pentru persoanele care beau 1 – 3 ceşti cu ceai pe zi. Consumul de ceai protejează şi oasele, foarte bun în acest scop fiind ceaiul de moringa, care conţine cantităţi mari de vitamine şi minerale (conţine mai multă vitamina C decât portocalele, mai mult calciu decât laptele, mai mult potasiu decât bananele, mai multă vitamina A decât morcovii etc.).

Ceaiurile (mai ales busuiocul şi ceaiul Tulsi) sunt un excelent stimulent al sistemului imunitar şi foarte eficiente în lupta cu virusurile, prin proprietăţile antibacteriene, antifungice, antiinflamatoare. De asemenea, protejează dantura, deoarece modifică pH-ul gurii, atunci când este consumat.

Ritualul ceaiului – o experienţă subtilă, complexă şi rafinată

Ceaiul, experienta culturala
Ceaiul, experienta culturala

Ritualul ceaiului ascunde o dimensiune simbolică puternică şi, chiar dacă astăzi nu mai este atât de riguros nici în ţările Orientului îndepărtat, a rămas totuşi o artă, un mod de a preţui bucuriile simple, o filosofie despre viaţă, bazată pe meditaţie, contemplaţie, linişte, echilibru, pe respectul acordat celuilalt.Cum suntem cu obiectele – spunea un mare maestru japonez al ceaiului – aşa suntem şi cu oamenii din jur, iar fiecare “întâlnire” la ceremonialul ceaiului are ceva irepetabil”.

Pentru europeni, lumea indepartată a Orientului fascinează prin vechimea si pitorescul ei, dar, mai ales, prin felul in care lucrurile simple sunt ridicate la rang de artă. Ceremonia ceaiului este una dintre acestea si, pentru a stăpâni perfect acest ritual, uneori este nevoie de o viaţă intreagă pentru a se invăta, pas cu pas, atitudini, gesturi, vorbe, atmosferă, tăceri, decor specific (aranjamente florale, vase), maniere, o intreagă filosofie, transmisă, de peste două mii de ani, din generaţie in generaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.