Șamanii sunt preoți care au capacitatea de a atinge stări alterate ale conștiinței, cu scopul de a vindeca, de a comunica cu spiritele nevăzute și de a controla elementele și fenomenele naturale.
Originea cuvântului „șaman” este încă controversată, însă cei mai mulți sunt de părere că provine din limba evenică, care face parte din categoria limbilor tunguze, vorbite în Siberia de Est și Manciuria. Se crede că termenul a fost împrumutat de rușii care au interacționat cu indigenii siberieni și adus spre vest de diferiți exploratori ale ținuturilor estice îndepărtate. La origine, termenul desemna o persoană „cunoscătoare”, „tămăduitoare”. Între timp, termenul a căpătat conotații peiorative, din cauza practicilor care se îndepărtează de medicina modernă.
Șamanii sunt văzuți ca mesageri ai lumii spiritelor și intermediari între lumea văzută și cea nevăzută. Se crede că aceștia călătoresc pe tărâmuri supranaturale sau alte dimensiuni pentru a vindeca sufletul celui bolnav sau pentru a găsi soluții la problemele existente într-o anumită comunitate. Spiritele cu care intră în contact pot fi bune sau rele, iar un șaman priceput le poate chiar și controla. Aceștia lucrează cu diferite tipuri de energii, au capacitatea de a controla vremea, pot interpreta visele și se spune despre ei că își pot părăsi corpul fizic și călători, astfel, între lumi.
Tradiții șamanice au existat încă din timpuri preistorice, iar de-a lungul timpului șamanismul s-a răspândit în toate colțurile globului. Cele mai multe comunități de șamani se găsesc printre populațiile indigene din regiunea arctică, americanii nativi, aborigenii australieni și în triburi africane care și-au păstrat tradițiile până în prezent.
Nu oricine poate deveni șaman, șamanismul este o vocație, trebuie să răspundă unei chemări interioare sau unei chemări venite din lumea spiritelor. Viitorul șaman poate „moșteni” sufletul unui șaman care tocmai a murit, sau poate fi ales de un spirit care îl forțează să îmbrățișeze învățăturile șamanice. Cel ales se află, de obicei, la vârsta adolescenței, și poate opune rezistență chemării chiar și câțiva ani, înainte ca „tortura” spiritelor, concretizată prin boli fizice sau psihice, să îl facă să cedeze.
Majoritatea șamanilor sunt bărbați, însă au existat și societăți în care femeile stăpâneau practicile șamanice. În vechile tradiții nordice, șamanismul era considerat o practică nepotrivită pentru bărbați, astfel că adepții lui erau, preponderent, femei. Totuși, Odin, zeul suprem al mitologiei nordice și zeu al morții și al războiului, este recunoscut și ca deținător al secretelor șamanice. Chiar și numele poate fi tradus ca „maestru al extazului”, făcând referire la starea de transă necesară în orice ritual șamanic.
Există însă și societăți în care șamanii au renunțat la identitatea de gen. De la vârste fragede, bărbații șamani au adoptat un comportament feminin, precum și înfățișare feminină și chiar rolul acestora în căsnicie a fost inversat. Astfel de șamani sunt considerați foarte puternici și sunt respectați în triburile lor. Această practică este comună mai ales în comunitățile americanilor nativi.
Șamanii au un statut privilegiat în mijlocul comunității în care trăiesc. Este de datoria lor de a-i ajuta pe localnici în activitățile de zi cu zi, de a-i îndruma spre locurile cele mai prolifice pentru pescuit sau vânătoare, de a-i preveni când se apropie o furtună etc. De asemenea, șamanul este prezent în fiecare etapă din viața celor din comunitate. În regiunea Amur din nord-estul Asiei, se crede că șamanul este cel care, atunci când o femeie naște, se duce în cer și trimite femeii sufletul unui fetus (omija). Tot aici, atunci când un membru al comunității moare, șamanul este cel care ajută sufletul decedatului să ajungă în Lumea de Dincolo.
Ritualul șamanic presupune neapărat intrarea într-o stare de transă. Pentru a intra în această stare de transă, se folosesc diferite mijloace, printre care bătutul la tobe, meditația intensă, cântatul îngânat și imitatul de sunete animalice, dansatul și învârtitul în cerc. De asemenea, starea de conștiință alterată se atinge prin ingerarea de substanțe halucinogene (ciuperci, ayahuasca etc.). În starea de transă, șamanul fie este posedat de spiritul locului, fie călătorește pe tărâmul spiritelor. Ajuns în această stare, șamanul începe să caute răspunsuri la problemele care macină comunitatea sau indivizii care sunt bolnavi. Acesta poate ajuta un bolnav, consultându-se cu spiritul animal al respectivului sau poate afla de la spiritul locului cum să remedieze o calamitate care a lovit comunitatea.
Răspândirea creștinismului a dus la dispariția practicilor șamanice în multe zone, iar în altele i-a obligat pe șamani să se retragă în comunități mici și să-și ascundă îndeletnicirile. Influențe șamanice se regăseau și la grecii antici, iar mai apoi la romani, însă Biserica creștină a oprit practicile păgâne. Vânătoarea de vrăjitoare pusă la cale de Inchiziția Catolică a dus la dispariția șamanismului pe continentului european.
Înăbușirea șamanismului a continuat și pe celelalte continente. Venirea colonialiștilor spanioli și campaniile de creștinare din centrul și sudul Americii au distrus tradițiile locale, practicanții acestora fiind considerați „slujitori ai diavolului” și de multe ori executați. Campanii împotriva celor acuzați că practică vrăjitoria au avut loc și în nordul Americii, organizate de către puritanii englezi, dar și de misionari creștini în jungla amazoniană și în țările din lumea a treia.
În prezent, practicile șamanice au supraviețuit, în special, în rândul populațiilor indigene, adăpostite de junglă, tundră și alte zone greu accesibile și foarte puțin în comunități mai mari și orașe. În America de Sud (în special în Peru) s-a răspândit așa zisul șamanism metis sau vegetalista, adică șamani care folosesc plante pentru leacurile lor. Practicile acestora se deosebesc de cele ale celorlalți șamani indigeni, iar puterea lor provine de la spiritele junglei amazoniene (spiritele tămăduitoare ale plantelor și spiritele ocrotitoare ale animalelor). Majoritatea acestor șamani se declară catolici și au chiar și clinici unde oferă consultații și sesiuni de vindecare. Ceremonia cu ayahuasca este una dintre cele mai cunoscute astfel de sesiuni, în cadrul căreia se urmărește vindecarea bolnavilor la trup și spirit. Ayahuasca, cunoscut drept medicamentul spiritului, este o infuzie din cappi, o plantă asemănătoare viței de vie, și alte plante halucinogene asemănătoare și poate fi pregătită doar de șamani cu experiență.
