Sarpele-leopard este o specie destul de rara care isi ucide prada prin sufocare. In anul 1998 aceasta specie de sarpe a fost la un pas de extinctie si inclusa pe lista speciilor protejate prin lege. Habitatul acestui sarpe este terestru si alcatuit din regiunile de deal la altitudini de 520-680 m din sudul si estul Europei, dar si vestul Asiei.

Prefera mai ales zonele stancoase, cu pietris uscat, podgoriile si plantatiile de trandafiri salbatic, tufisurile de arbusti de iasomie si paducel si padurile de carpen, fag, stejar, salcie, frasin si arin din zonele de deal. Uneori ajunge si in zonele urbane, in tufisurile de arbusti spinosi cum sunt cele de mure, sau in perioada de hibernare (in lunile de toamna) cauta adaposturi in hambarele gospodariilor oamenilor.

Numele sau vine de la coloritul corpului foarte interesant in nuante care alcatuiesc un desen ce se aseamana cu cel al leopardului. Pe partea dorsala coloritul este bej sau gri-deschis cu numeroase pete roscate tivite cu negru sau cu doua dungi rosii de forma longitudinala, iar pe partea ventrala nuanta este mai deschisa, albicioasa cu pete inchise, sau din contra complet maro sau neagra.

Exemplarele adulte pot avea lungimea corpului de 0,7-1 m din care doar coada masoara cca. 35 cm. Intregul corp este acoperit de solzi mici, netezi si desi, distribuiti uniform atat pe partea superioara cat si pe cea inferioara. Capul este mic si alungit, pe partea de deasupra prezinta o banda neagra in forma de semiluna. Ochii sunt mici, pozitionati pe partile laterale ale capului, au irisul de culoare portocalie. Sub fiecare ochi apare o pata neagra caracteristica acestei specii.

Elaphe situla
Elaphe situla

Sarpele-leopard este o specie diurna si crepusculara care vaneaza prada in timpul zilei, aceasta fiind formata din pasari, mici rozatoare si mamifere, soparle si scorpii. In general nu este un sarpe agresiv si nici veninos, dar daca este provocat se apara impotriva dusmanului, isi misca coada amenintator, ridica incet capul si musca puternic in mod brusc.

Reproducerea este ovipara. Dupa perioada de imperechere care are loc in lunile martie-septembrie, femela depune 2-8 oua si le pazeste timp de cateva zile pana ce acestea eclozeaza. Ouale au forma cilindrica, sunt albe si au lungimea de 0,8-2,2 cm.

Sarpele-leopard are denumirea stiintifica de Elaphe situla, face parte din ordinul Squamata, familia Colubridae si este o specie in pericol de disparitie. Speranta de viata la sarpele-leopard este de pana la 20 de ani.

Video – Sarpele-leopard (Elaphe situla):

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.