Jupiter are un numar mare de sateliti. Dintre satelitii lui Jupiter, patru sunt comparabili cu Luna in ceea ce priveste dimensiunea, iar restul au dimensiuni mai reduse. Cand Jupiter se afla in opozitie si in pozitia cea mai apropiata de Pamant, magnitudinea stelara a acelor patru sateliti mari este de 5 sau 6. Acest lucru inseamna ca, daca nu ar fi existat luminozitatea puternica lui Jupiter, acesti patru sateliti ar fi fost vizibili cu ochiul liber. Apertura si puterea de marire a telescopului utilizat de Galileo in anul 1610 a reusit sa aduca acesti sateliti galileeni la indemana.

Primele observatii

Mai intai, Galileo a trebuit sa faca anumite ajustari la intrumentele sale. Cand vizualizati corpuri care sunt foarte mici si luminoase, defectele optice ale telescopului pot fi paralizante. Prin incercare si eroare, Galileo a invatat sa opreasca apertura instrumentului sau pana cand putea incepe sa faca observatii utile. La sfarsitul anului 1609, pe cand Galileo isi incheia seria de observatii asupra Lunii, Jupiter se afla in opozitie si era cel mai stralucitor obiect de pe cerul noptii (in afara de Luna). Dupa ce a facut noua ajustare la instrumentul sau, Galileo si-a indreptat atentia catre Jupiter. Pe 7 ianuarie 1610, acesta a observat planeta si a vazut ceea ce el credea ca erau trei stele fixe in apropierea lui Jupiter.

Aceasta formatie de trei obiecte insiruite i-a atras atentia lui Galileo, care s-a intors sa le observe si in seara urmatoare. Galileo se astepta ca Jupiter, care se afla atunci in bucla de miscare retrograda, sa se fi mutat de la est la vest si sa fi lasat acele trei stele in urma sa. In schimb, acesta a vazut acele trei stele pozitionate la vest de Jupiter. Se parea ca Jupiter nu se miscase catre vest, ci catre est. Acest lucru reprezenta o anomalie, iar Galileo si-a intors privirea catre aceasta formatie de trei stele din nou si din nou. In saptamana care a urmat, Galileo a aflat cateva lucruri.

In primul rand, acesta a aflat ca cele trei stele nu paraseau niciodata planeta Jupiter (ele pareau a se misca odata cu aceasta). In al doilea rand, pe masura ce se miscau, stelele isi schimbau pozitia fata de Jupiter si una fata de alta. In al treilea rand, nu erau trei stele, ci patru. Pana pe 15 ianuarie, Galileo si-a dat seama de adevar – acele “stele” nu erau de fapt stele fixe, ci mai degraba corpuri planetare care se invarteau in jurul planetei Jupiter. Jupiter avea patru sateliti. Cartea sa, numita “Sidereus Nuncius”, in care era descrisa aceasta descoperire, a fost publicata in Venetia, la mijlocul lunii martie 1610, si l-a facut faimos pe Galileo Galilei.

Problemele ridicate de satelitii lui Jupiter

Satelitii lui Jupiter au avut un impact major asupra cosmologiei. In anul 1610, cosmologia traditionala aristotelica era bombardata de atacuri venite din partea adeptilor lui Copernic. Sustinatorii lui Aristotel avusesera un numar de argumente impotriva sistemului lui Copernic, dintre care unul era acum depasit. In cosmologia traditionala, exista un singur centru de miscare, centrul universului, care era reprezentat de Pamant. Miscarile tuturor corpurilor ceresti se axau pe Pamant. Insa, conform teoriei lui Copernic, Pamantul se invartea in jurul soarelui, iar Luna se invartea in jurul Pamantului. Prin urmare, existau doua centre de miscare, ceea ce parea a fi o absurditate.

Mai mult decat atat, daca Pamantul era o planeta la fel ca Marte, Mercur, Jupiter, Venus si Saturn, atunci de ce era singura planeta care avea un satelit? Descoperirea lui Galilei a raspuns la aceasta intrebare. Pamantul nu era singura planeta care avea un satelit, Jupiter avea patru. Indiferent de sistemul cosmologic in care credea cineva, existau acum cel putin doua centre de miscare in univers, Pamantul sau soarele si Jupiter. Prin urmare, desi satelitii (acest termen a fost folosit pentru prima data de catre Johannes Kepler) lui Jupiter nu erau o dovada care sa sustina sistemul lui Copernic, acestia cu siguranta au reprezentat un argument in favoarea sa.

In domeniul pur astronomic, satelitii lui Jupiter au ridicat o noua problema. Astronomilor antici le luase cateva secole pentru a ajunge la modelele geometrice adecvate in ceea ce privea miscarea planetelor cunoscute. Acum exista un nou sistem de corpuri planetare in miniatura, iar astronomii trebuiau sa dezvolte modele care sa poata prezice miscarile acestora. Exista un stimulent important pentru gasirea unor modele matematice bune, intrucat satelitii ofereau speranta in solutionarea problemei legate de longitudinea pe mare. Cu toate acestea, a fost nevoie de aproape doua secole pentru ca modelele si tabelele bazate pe acesti sateliti sa atinga o precizie satisfacatoare.

Principalii sateliti ai lui Jupiter , Foto: scykness.wordpress.com
Principalii sateliti ai lui Jupiter , Foto: scykness.wordpress.com

Denumirea satelitilor

Denumirea satelitilor ofera un exemplu interesant al modului in care erau gestionate asemenea chestiuni inainte de intemeierea Uniunii Astronomice Internationale in secolul 20. Ca descoperitor al satelitilor, Galileo a pretins dreptul de a le pune numele. Acesta a vrut sa numeasca satelitii dupa protectorii sai si a intrebat daca acestia preferau “Stele cosmice” (dupa Cosimo II) sau “Stele mediceene”. Acestia au ales al doilea nume, iar pentru o mare parte din secolul al 17-lea, cei patru sateliti au fost cunoscuti sub numele de “Stele mediceene”. In caietele sale, Galileo se referea la sateliti in mod individual cu ajutorul numerelor, incepand cu satelitul cel mai apropiat de Jupiter, insa n-a avut niciodata ocazia de a-i desemna astfel in mod oficial.

In Provence, Nicholas Claude Fabri de Peiresc a incercat sa diferentieze cei patru sateliti atribuindu-le nume ale membrilor familiei Medici, insa acest sistem nu a fost publicat si, prin urmare, nu a fost niciodata folosit de alte persoane. In cartea sa, “Mundus Iovialis” (Lumea lui Jovian), publicata in 1614, Simon Marius a aprofundat problema denumirii satelitilor. In primul rand, acesta a utilizat sistemul numeric, incepand cu cel mai apropiat satelit de planeta Jupiter. In al doilea rand, acesta s-a gandit ca ar putea sa numeasca satelitii dupa protectorul sau, ducele de Brandenburg (sugestie pe care n-a urmat-o nimeni).

In al treilea rand, acesta a sugerat ca cel mai indepartat satelit sa fie numit Saturn al lui Jupiter, urmatorul sa fie Jupiter al lui Jupiter, al treilea sa fie Venus al lui Jupiter, iar cel mai apropiat satelit sa fie numit Mercur al lui Jupiter. Acest sistem dificil nu a fost niciodata adoptat. In cele din urma, Marius a facut referire la o sugestie a lui Kepler. Kepler sugerase ca trei dintre sateliti sa fie numiti dupa trei iubite ale zeului Jupiter (Io, Europa, Callisto), iar unul sa fie numit dupa fiul regelui Tros (Ganymede), pe care Jupiter l-a dus in ceruri dupa ce a luat forma unui vultur.

Niciuna dintre sugestiile lui Marius nu au fost adoptate, deoarece, in cazul satelitilor lui Jupiter, nu exista nicio confuzie privind sistemul de numerotare. Dupa modelele lui Galileo si Marius, astronomii pur si simplu se refereau la satelitii lui Jupiter prin intermediul numerelor. Cu toate acestea, in cazul satelitilor lui Saturn a luat nastere o problema. In anul 1655, Huygens a descoperit primul si cel mai mare satelit. Apoi intre anii 1671-1672, Giandomenico Cassini a mai descoperit inca doi sateliti, iar in anul 1674, inca doi. Acesti cinci sateliti au fost numerotati la fel ca si satelitii lui Jupiter. Insa, cand in anul 1789 William Herschel a descoperit inca doi sateliti interiori, a urmat o perioada de confuzie. Ce era de facut? Satelitii trebuiau sa fie numerotati din nou (provocand astfel confuzie pentru cei care consultau lucrarile mai vechi), ultimii doi sateliti trebuiau sa primeasca numerele 6 si 7 (stricand astfel ordinea satelitilor) sau toti satelitii trebuiau sa fie numerotati in functie de ordinea in care fusesera descoperiti (care era la fel de derutant)?

Fiul lui Herschel, John Frederick William, a sugerat in 1874 ca satelitii lui Saturn sa primeasca nume ale personajelor mitologice asociate cu Saturn, dupa sugestia facuta de Marius in cazul satelitilor lui Jupiter. Cand, in anul urmator, William Lassel si George Bond au descoperit in mod independent un alt satelit al lui Saturn, acestia au fost de acord sa adopte sistemul de numire propus de Herschel, in care satelitii lui Saturn au fost numiti dupa fratii si surorile lui (Titanii). Acest sistem a devenit rapid conventia pentru denumirea satelitilor planetelor superioare, inclusiv ai lui Jupiter.

VIDEO:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.