Saxofonul, instrument muzical de suflat, a fost inventat in 1840, de catre belgianul Adolphe Sax, si s-a folosit, initial, mai mult pentru interpretarea muzicii militare. Denumirea sa provine de la numele inventatorului – “sax” – la care s-a adaugat sufixoidul de origine greceasca “phonos” – “sunet”/”voce”. In pofida faptului ca sonoritatea saxofonului, la inceput, a fost oarecum contestata de catre unii muzicieni, mari compozitori de muzica clasica, precum Rossini, Berlioz, Bizet, Debussy l-au integrat in orchestra. Maurice Ravel, in 1928, in celebrul sau “Bolero”, a facut sa se auda, succesiv, rafinate linii melodice apartinand saxofonului. Gloria acestui instrument muzical a venit insa odata cu aparitia jazz-ului, la inceputul secolului al XX-lea.

Saxofonul1

Cand a creat primul saxofon, Adolphe Sax se afla la Paris. Instrumentul a atras atentia, in primul rand, prin forma sa de “oficleid” (din grecescul “ophis”, care inseamna “sarpe”, si “kleis”/”kleidos” – “cheie”). “Oficleidul”, inventat de francezul Jean Aste, se folosea in muzica religioasa si in cea militara, inca de la inceputul secolului al XIX-lea, si avea forma unui tub conic, indoit, ca o potcoava, era dotat cu clape si emitea sunete grave. Sax a transformat oficleidul, pastrandu-i forma conica, dar indoindu-l dupa modelul unei pipe, si adaugandu-i un mustiuc (capatul prin care se sufla, de obicei, detasabil, facut din metal, ebonita lemn sau os), o ancie (lama elastica fixata in mustiuc, cu rolul de a intensifica sunetul) si clape.

In 1855, saxofonul, facut din alama, a fost prezentat la Expozitia Industriala, anuala, de la Paris, si, in acelasi an, Berlioz, prieten cu Sax, include instrumentul in orchestra pe care o dirija, alaturi de doua trompete si doua clarinete, pentru interpretarea unei piese muzicale – “Cantec sacru” – a carei partitura s-a pierdut, dar care, la vremea respectiva, a atras atentia melomanilor. Evenimentul a fost consemnat in presa vremii, la saxofon interpretand chiar inventatorul instrumentului.

In scurt timp, fabricanti celebri de instrumente muzicale au produs saxofoane, cei mai cunoscuti, in anii 1900, fiind Buescher, King, Conn-Selmer si Martin. In prezent, cele mai cautate marci sunt Kohlert, Adler, Yamaha si Yanagisawa (Japonia), dintre cele 14 modele, de marimi diferite, concepute de Sax, sapte pastrandu-se si astazi – saxofonul contrabas, bas, bariton, tenor, alto, soprano si sopranino.

Saxofonul11

Daca prezenta saxofonului, in muzica simfonica, a fost sporadica, primul succes veritabil al acestui instrument s-a inregistrat in America, incepand cu 1914, meritul revenind celor din trupa “Brown Brothers Saxophone Sextet”, care au interpretat, in nenumarate concerte (si, ulterior, au scos si pe disc) un repertoriu diversificat, de la Verdi (“Rigoletto”), pana la piese de music-hall si comedii muzicale, compuse special pentru ei. De altfel, publicul american s-a entuziasmat rapid in fata acestui instrument, mai ales cand a inceput sa fie folosit in spectacolele de revista. Pe de alta parte, in anii 1910-1920, a castigat teren stilul “New Orleans Jazz”, o muzica afro-americana, o combinatie interesanta de blues si ragtime, pentru care saxofonul se potrivea ca o manusa. Coleman Hawkins ramane, indiscutabil, artistul care a marcat si influentat generatii intregi de saxofonisti. Piesa “Body and Soul”, in interpretarea sa, inregistrata in 1939, este considerata un moment de referinta in zona improvizatiei de jazz. In anii ’40, Louis Armstrong, un alt remarcabil interpret de jazz, va redescoperi si va duce la stralucire acest gen.

Desi singurul instrument creat special pentru jazz a fost bateria, totusi, in constiinta publicului, pana astazi, saxofonul este emblematic. Gratie sunetelor placute si expresivitatii deosebite, saxofonul a fost “exploatat” muzical si in “rhythm and blues” (un amestec de gospel, blues si jazz), in rock, bossa nova (muzica nascuta in Brazilia, reunind elemente de samba si jazz), reggae (gen dezvoltat din muzica populara jamaicana), funk (muzica afro-americana, foarte ritmata). In folclorul tarilor din estul Europei, printre care si Romania, saxofonul a patruns si in tarafurile traditionale, inlocuind, uneori, clarinetul. Acelasi lucru s-a intamplat si in muzica indiana.

In perioada contemporana, tendinta, in privinta acestui instrument, este de interpretare a diverselor piese muzicale, in formatii de cate patru sau sase saxofonisti, care sa exploateze la maximum capacitatea instrumentului si diversitatea stilurilor. Saxofonul tenor este unul dintre cele mai indragite, prin sonoritatea puternica, devenind celebru prin solo-ul din filmul “Pantera roz”, compus de americanul Henry Mancini, la cererea realizatorului filmului, Blake Edwards, care isi dorea o tema muzicala foarte calda, in genul swing (jazz-ul anilor 1930).

Saxofonul111

In topul celor mai bune compozitii ale tuturor timpurilor intra si solo-ul pentru saxofon din “Via con me” (1981), compozitie de jazz a italianului Paolo Conte, “Hit the Road Jack”, in interpretarea lui Ray Charles, in orchestratie saxofonul ocupand un loc privilegiat, “Quand la musique est bonne” (“Cand muzica e buna”, de Jean-Jacques Goldman, “Time Is Of The Essence”, in interpretarea saxofonistului Michael Brecker, castigator a cinsprezece Premii Grammy etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.