Scarabeul, insecta care, în mitologiile multor popoare, era considerată simbolul puterii regale sau al norocului, a fost şi punctul de pornire pentru celebra teorie a sincronicităţii, formulată de cunoscutul discipol al lui Sigmund Freud, fondatorul psihologiei analitice, psihiatrul elveţian Carl Gustav Jung.

Jung însuşi a povestit cum, la un moment dat, una dintre pacientele de care se ocupa de mai mult timp, fără rezultate încurajatoare, se afla în cabinetul său, povestindu-i că a visat un scarabeu. În aceste împrejurări, un scarabeu adevărat a intrat pe fereastra cabinetului, aşezându-se pe birou, spre stupoarea medicului şi a pacientei deopotrivă.

Psihiatrul a mărturisit ulterior că o astfel de situaţie “a perforat raționalismul pacientei și a spart gheața rezistenței sale intelectuale”, iar pe el l-a “obligat” să accepte că principiul cauzalităţii este insuficient pentru a face lumină asupra unor fenomene şi comportamente, că trebuie să existe şi altceva decât “întâmplare” în evenimentele al căror sens îl înţelegem mai puţin sau deloc.

Teoria sincronicităţii
Teoria sincronicităţii

Probabil că oricui i s-a întâmplat, chiar dacă nu a acordat prea mare importanţă unor asemenea împrejurări, să sesizeze coincidenţe care, la prima vedere, par de necrezut – sună telefonul exact când ne gândim la persoana de la celălalt capăt, un loc în care ajungem pentru prima dată pare atât de familiar ca şi cum îl ştiam demult, ne întâlnim pe stradă cu cineva de care aveam mare nevoie chiar în acel moment, ne simţim confortabil/ incorfotabil în prezenţa cuiva, fără o cauză logică evidentă s.a.m.d.

Faptul că Jung a revoluţionat domeniul psihanalizei prin teoria sincronicităţii şi că această teorie a pornit de la un “scarabeu”, de asemenea poate fi un indiciu că nu există hazard, ci realităţi mult mai profunde, pentru care mintea noastră nu este antrenată ca să le înţeleagă sau, cel puţin, să le ia în considerare.

Scarabeul sacru şi valenţele sale simbolice

Scarabeul in mitologia egipteana
Scarabeul in mitologia egipteana

Pentru Carl Gustav Jung, care a lărgit interpretarea lui Freud despre relaţia dintre conştient şi inconştient, despre vise, autor a nenumărate lucrări despre arhetipuri şi inconştientul colectiv, despre “psihologia profunzimilor” (analiza subconştientului şi a “sufletului”), întâmplarea cu scarabeul – o manifestare a fenomenului de sincronicitate, intre scarabeul din visul femeii şi scarabeul adevărat, intrat pe ferestra cabinetului – a marcat începutul cercetărilor despre acele evenimente care ies din relaţia cauză – efect, despre noi căi de abordare şi interpretare a realităţii şi a psihicului.

Scarabeul, în plan simbolic, este cunoscut mai ales din mitologia egipteană, unde era expresia luminii solare şi a reînvierii. În vechile reprezentări picturale, din cultura egipteană, era înfăţişat ţinând între picioruşe sfera solară, care se întoarce din tenebrele nopţii.

Scarabeul
Scarabeul

Scarabeul era purtat şi ca amuletă, deoarece, în mentalitatea anticilor, insecta închidea în sine principiul eternei reîntoarceri. Pe sarcofagul lui Tutankhamon, faraon, conducător al Egiptului în mileniul II î.Hr., scarabeul era considerat talisman şi era invocat cu o formulă magică, din “Cartea legilor”, ca zeitate care sălăşluieşte în inimă, “creatorul care sprijină mădularele”, după cum se explică în “Dicţionarul de simboluri” al lui Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant. La cântărirea sufletelor la Judecata de apoi, scarabeul pus ca amuletă pe pieptul defunctului trebuia să împiedice inima să mărturisească împotriva celui decedat.

Unii istorici ai religiilor consideră că şi la greci, Mitul lui Sisif, cel care l-a înfruntat pe Zeus şi a încercat să rămână nemuritor, printr-un şiretlic, şi care a fost pedepsit, în Infern, la o caznă perpetuă, aceea de a împinge pe un deal o stâncă uriaşă, luând-o mereu de la capăt, ar fi fost inspirat de comportamentul scarabeului (“gândacul de bălegar”), care frământă o minge mică din bălegar şi o împinge neobosit, indiferent de obstacole, către adăpostul său.

Scarabeul şi teoria sincronicităţii

Carl Gustav Jung, Scarabeul si Teoria sincronicităţii
Carl Gustav Jung, Scarabeul si Teoria sincronicităţii

Să fi fost o simplă coincidenţă faptul că, la puţin timp după întâmplarea cu scarabeul din visul femeii, Jung a găsit calea de urmat pentru a-şi vindeca pacienta? Cu siguranţă, a fost mult mai mult. Spre deosebire de banala coincidenţă, sincronicitatea, aşa cum a fost descrisă de Carl Gustav Jung, este o coincidenţă care are brusc sens, provoacă emoţie, este transformatoare şi are loc la momentul potrivit. E un fel de “clipit de ochi” complice pe care Universul ni-l adresează.

Sincronicitatea (din grecescul “syn” – cu şi “khronos” – timp), în psihologie, aşa cum a fost definită de Carl Jung, constă în apariţia simultană a două evenimente între care nu există o relaţie de cauzalitate evidentă, dar a căror asociere dobândeşte sens pentru persoana care face respectiva asociere. Sincronicitatea răspunde la o energie a cosmosului care acţionează ca un principiu organizator în haosul psihicului (sinele) şi se înscrie în ceea ce se numeşte “procesul de individualizare” (suntem fiinţe care tindem să exprimăm maximum a ceea ce suntem).

Câteva exemple de sincronicitate consemnate de Carl Jung

Carl Jung, Scarabeul si Teoria sincronicităţii
Carl Jung, Scarabeul si Teoria sincronicităţii

Jung relatează, în cărţile sale, nenumărate exemple de sincronicitate. De pildă, aminteşte cazul unui bărbat pe care îl cunoştea foarte bine şi care “trăise” în vis moartea bruscă şi brutală, cu toate detaliile, a unui amic aflat în SUA. În dimineaţa zilei următoare, bărbatul care visase a primit o telegramă prin care i se anunţa decesul amicului său şi, având în vedere diferenţa de fus orar, s-a ajuns la concluzia că decesul survenise cu aproximativ o oră înainte de vis.

Un alt exemplu se leagă de soţia unuia dintre pacienţii săi. Pentru că bărbatul suferea cu inima, Jung l-a trimis, într-una din zile, să-şi facă un EKG. În drumul spre casă, de la acest examen medical, bărbatul s-a prăbuşit pe stradă şi, în timp ce era ajutat să ajungă la domiciliu, soţia sa, fără să ştie ce s-a întâmplat, fusese cuprinsă de o mare nelinişte, pentru că, în absenţa soţului, un cârd mare de păsări se aşezase pe acoperişul casei, situaţie care i-a amintit femeii că exact aşa se întâmplase când muriseră mama şi bunica sa.

În toate aceste cazuri, ca şi în visul cu scarabeul (care anunţa şansa unei “renaşteri”/ vindecări a femeii), spune Carl Jung, s-a produs o sincronicitate între un eveniment din lumea exterioară şi un arhetip (structură profundă a psihicului, înnăscută, care generează imagini simbolice și guvernează organizarea experienței umane/ model inițial după care se călăuzește cineva).

Iar această “întâlnire” dintre interioritate şi exterioritate se asociază cu o încărcătură emoțională și instinctuală intensă şi devine o “şansă” semnificativă, pentru persoana respectivă, să dobândească o altă înţelegere, mult mai profundă, a evenimentelor prin care trece. Pe de altă parte, spune psihanalistul, este important şi reversul – să nu vedem coincidențe semnificative acolo unde nu există cu adevărat.

Teoria sincronicităţii în viziunea altor psihologi

Puterea coincidenţelor
Puterea coincidenţelor

Când a formulat teoria sincronicităţii, Carl Jung a preluat o serie de idei de la Paul Kammerer, biolog austriac, care considera că fenomenul coincidențelor izolate sau repetate ilustrează un principiu universal, independent de cauzalitatea fizică.

Citește și:  Un univers paralel în Antarctica – o ipoteză incredibilă lansată de o echipă de cercetători de la Universitatea Hawai. O realitate alternativă, inversată?

Este celebru exemplul de sincronicitate consemnat de Kammerer, într-unul dintre studiile sale, cu doi soldaţi internaţi separat, fără a se cunoaşte, într-un spital militar din Katowitz, Boemia. Ambii soldaţi aveau 19 ani, sufereau de pneumonie, erau născuţi în Silezia, se oferiseră voluntari şi pe amândoi îi chema Franz Richter.

Comentând acest caz, Kammerer sublinia că: “Există în univers un principiu fundamental, o forță care tinde spre unitate. Această forță universală acționează selectiv pentru a grupa lucrurile asemănătoare în spațiu și timp”. Sau că “Universul este o lume mozaic, care, în ciuda mișcărilor și rearanjărilor constante, își propune să reunească lucruri similare”.

Jung a colaborat, de asemenea, intens cu Wolfgang Pauli, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, unul dintre fondatorii fizicii cuantice, preocupat şi el de studierea unor practici tradiționale care încalcă principiul cauzalității şi, mai ales, de paradoxuri similare pe scara subatomică. Încă din 1932, Jung şi Wolfgang Pauli se întâlneau în fiecare zi de luni, pentru a-şi povesti visele şi a analiza fenomenul sincronicităţii.

Şi în psihologia contemporană există abordări similare. De exemplu, într-o carte numită “Hazardul necesar”, psihologul canadian Jean Francois Vezina susţine şi el că sincronicitatea este “o coincidenţă între o realitate exterioară (obiectivă) şi una interioară (subiectivă), care nu sunt legate cauzal, coincidenţă care provoacă persoanei care o constată o puternică emoţie, generând transformări semnificative, cu atât mai mult cu cât sincronicităţile sunt specifice perioadelor de tulburare sufletească, de impas, de haos sufletesc”.

Sincronicitatea şi informaţia cuantică

Sincronicităţi, coincidenţe
Sincronicităţi, coincidenţe

Şi mai interesant este faptul că fizica cuantică nu numai că nu neagă existenţa sincronicităţii, în spiritul în care a fost definită de Carl Jung, dar vine şi cu o serie de argumente în favoarea acesteia.

De exemplu, fizicianul Francois Martin, de la CERN (The European Organization for Nuclear Research), în lucrarea “Syncronicity, Quantum Information and the Psyche” („Sincronicitatea, informaţia cuantică şi psihicul”), defineşte sincronicitatea în maniera în care o face şi psihologul Jean Francois Vezina, în “Hazardul necesar”, dar vine cu explicaţii din domeniul său. El spune că, de pildă, un electron, în fizica cuantică, nu se află într-o stare fixă până când nu este măsurat, iar măsurarea limitează funcţia de undă, altfel spus il face să „colapseze”.

Mutatis mutandi, inconştientul uman este precum un electron, se află în diferite stări potenţiale, mintea conştientă fiind cea care care fixează inconştientul într-o anumită stare. Mai mult, un proces cuantic din mintea noastră se extinde în exterior, generând evenimente ce ţin de sincronicitate, iar ceea ce, în fizică, se numeşte inseparabilitate cuantică (un fenomen în care stările cuantice ale mai multor obiecte sau particule elementare diferite sunt „cuplate” între ele) face ca mintea umană să fie conectată la inconştientul colectiv, implicit la arhetipurile la care făcea referire Carl Jung.

Un exemplu de “inseparabilitate cuantică” aplicată existenţei umane este, spune Francois Martin, legătura între părinţi şi copii, chiar şi atunci când copiii sunt, la rândul lor, oameni mari, trăiesc în alte locuri decât părinţii, dar conexiunea, în moduri subtile, persistă de-a lungul întregii vieţi – un fenomen care se produce, aşadar, când este vorba de legături emoţionale între oameni. O astfel de abordare se leagă şi de alte teorii, precum cea a Universului holografic sau Teoria Multiversului.

De la scarabeul mitic şi simbolic, din psihanaliza lui Jung, la “Sindromul scarabeului”

Sindromul scarabeului
Sindromul scarabeului

În anii 2000, George Akerlof, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, şi Pascal Michaillat, profesor de economie la Universitatea Brown, SUA, au formulat ceea ce ei au numit “sindromul scarabeului” sau “pricipiul similarităţii”, pornind de la altă caracteristică a scarabeului, pe care au aplicat-o comportamentelor umane – aceea că scarabeul, dacă este închis alături de alte specii de insecte, datorită capacităţii sale de adaptare la mediu, va ajunge să predomine.

Principiul scarabeului spune că cei care se află, de pildă, într-o anumită funcţie tind să adune în jurul lor persoane asemănătoare lor. Dacă este vorba de oameni competenţi, alături de ei vor fi colaboratori tot performanţi, în timp ce incompetenţii îi vor promova tot pe cei incompetenţi, pentru a se crea, şi într-un caz şi în celălalt, o “omogenitate confortabilă”.

Ciudata putere a coincidenţelor

Sincronicitatea şi informaţia cuantică
Sincronicitatea şi informaţia cuantică

Ne confruntăm zilnic cu milioane de informaţii, dar creierul nostru reţine doar câteva, pe acelea care au sens pentru noi, care se referă la preocupările noastre, la gândurile noastre de la un anumit moment.

Unii oameni pot interpreta sincronicitatea ca un semn al destinului, ca un ajutor divin sau pur şi simplu întâmplare. Dar, dacă ne raportăm la explicaţiile psihanalizei, ale neurostiintelor, ale fizicii cuantice, inconştientul nostru este cel care surprinde tot ceea ce se întâmplă şi ne ajută să percepem ceea ce are sens la momentul potrivit – un răspuns la o nevoie conştientă sau inconştientă.

Sincronicitatea răspunde la nevoia ca ceva din subconştient să iasă la suprafaţă şi să producă o transformare, o individualizare. Sincronicităţile sunt, de asemenea, strâns legate de intuiţie şi, în general, de natura subtilă a fiinţei noastre. Cu cât vom fi mai atenţi la aceste aspecte, cu atât acestea vor fi mai prezente în viaţa noastră.

Astfel de ipostaze ale existenţei noastre sunt, până la urmă, manifestări ale inteligenţei cu care natura ne-a înzestrat şi care se pot îmbunătăţi prin exerciţiu. Un fel de “cuprindere a spiritului în durată” cum spunea filosoful francez Henri Bergson, a cărui operă a fost dedicată, în mare măsură, cunoaşterii prin intuiţie.

Sincronicităţile sunt semnul că ne aflăm pe drumul cel bun

Scarabeul si Teoria sincronicităţii. Ciudata putere a coincidenţelor
Scarabeul si Teoria sincronicităţii. Ciudata putere a coincidenţelor

Dacă ne vom obişnui să ne ascultăm “vocea interioară”, dacă vom fi atenţi la ceea ce lumea exterioară ne oferă, dacă vom înţelege că sincronicitatea încearcă să ne transmită ceva, în mod imprevizibil, fără a ne preocupa permanent de “logica lucrurilor”, vom putea deveni mai liberi şi vom percepe mult mai repede şi mai profund ce este bine pentru noi şi, poate, vom ajunge şi la o înţelegere superioară a ordinii universale.

Şi mai ales în perioadele tensionate, când vrem să facem o schimbare în viaţă sau suntem într-un impas, ar trebui să fim mai atenţi la tot ce se întâmplă în jurul nostru şi să avem încredere în sincronicităţi, intuiţii, coincidenţe, la “scarabeul de aur” din subconştient. Sincronicităţile sunt semnul că ne aflăm pe drumul cel bun şi cu cât le vom acorda mai multă atenţie, cu atât se vor manifesta mai mult.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.