Școala online, în vremea pandemiei, a devenit o temă permanentă de discuţii, controverse, comunicate, incertitudini, lamentări, care se acutizează spre sfârşitul vacanţelor, aşa cum se întâmplă şi acum, la începutul semestrului al doilea, din anul şcolar 2020 – 2021.

A trecut deja un an de când întreaga lume (inclusiv noi) se confruntă cu situaţii complicate, pe toate planurile, dar pare a fi devenit un obicei, în societatea românească, să ne “mirăm” că evenimentele vin peste noi, să fim în contratimp sau să apelăm la tot felul de subterfugii, pentru a masca o anume inerţie şi în modul de a gândi şi în luarea deciziilor.

De ceva vreme, în discursul public pe această temă, se reiterează, deprimant, clişeul “generaţiei pierdute”, psihologii, cei mai mulţi, repetă aceleaşi câteva enunţuri despre “efectele psiho-emoţionale dramatice” ale acestei perioade, părinţii oscilează între o anume îngrijorare şi, mai ales, exasperarea de a-i fi avut pe copii exclusiv în grija lor, luni de zile, despre profesori se pomeneşte în treacăt sau deloc, văzuţi, mai degrabă, în calitate de “supraveghetori”, ignorându-se total opiniile şi problemele lor.

“Bietul adevăr bolnav de gâlci”…

Invatarea, un proces individual
Invatarea, un proces individual

Toată lumea, preţ de câteva zile, în săptămâna care precedă redeschiderea şcolilor, devine brusc preocupată de “importanţa educaţiei”, clamează vorbe mari despre “un viitor eşuat”, despre “rolul şi misiunea dascălilor”, ca şi cum am fi inexorabil fixaţi într-o fatalitate autohtonă de secol XIX, anacronică şi nocivă, iar undeva, în spatele “scenei”, printre obiecte de decor în dezordine, stă ascuns, speriat, fără speranţă, “bietul adevăr bolnav de gâlci”, vorba poetului, contemporanul nostru, pe care, cei care au trecut prin şcoală, ar trebui să-l cunoască.

Se fac statistici fără finalitate – număr de elevi care au participat, nu au participat, au participat parţial la şcoala online, număr de dispozitive digitale pentru cei care nu dispun de aşa ceva, trecuţi iar şi iar în tabele inutile, posibilitatea folosirii unor teste rapide (care, dacă vor ajunge în şcoli, oricum nu există personal specializat pentru a le utiliza), promisiuni, vaccinuri, agitaţie ad-hoc etc.

Școala online – suntem prizonierii unor stereotipuri?
Școala online – suntem prizonierii unor stereotipuri?

Se vorbeşte cu mare pompă despre “redeschiderea şcolilor”, dar nu se pomeneşte aproape nimic despre efortul continuu al multor profesori care, cu propriile mijloace tehnice, cu răbdare, cu tenacitate, autoinstruindu-se, au fost mereu prezenţi şi la orele online, au ţinut scoala “deschisă”, au avut grijă de elevi, au parcurs materia prevăzută în programele şcolare, au încheiat situaţii şcolare, au făcut posibilă organizarea examenelor etc., în pofida inerţiilor din învăţământul românesc, trecute mereu sub tăcere, din indiferenţă, din ignoranţă, din nepricepere.

Școala online a mai pus în evidenţă un paradox – acela că, dacă înainte de pandemie, la unison, se afirma necesitatea modernizării învăţământului românesc, prin “digitalizare”, prin “introducerea noilor tehnologii în procesul de învăţare”, prin reformarea şi adaptarea la cerinţele mileniului al III-lea, după modelul ţărilor avansate, acum s-a ajuns în extrema cealaltă, în care “digitalizarea”, de exemplu, este cel mai “nociv” aspect în procesul educaţiei, “nesatisfăcător”, “ineficient”.

Școala online – avantaje şi dezavantaje

Școala online – avantaje şi dezavantaje
Școala online – avantaje şi dezavantaje

Fără a insista aici pe oportunitatea sau inoportunitatea “deschiderii” şcolii, în cele mai multe cazuri cu toţi elevii prezenţi în clase, adică fără posibilitatea respectării regulilor minimale impuse de pandemie şi pornind de la premisa că învăţământul viitorului nu mai poate fi conceput fără digitalizare, ar fi necesar să devenim mai atenţi, toţi cei interesaţi de procesul de învăţământ (părinţi, elevi, profesori, decidenţi) la experienţa altor ţări aflate în top cele mai performante sisteme de învăţământ.

Ar trebui să căutăm şi opinia specialiştilor de marcă din domeniul educaţiei, pentru a înţelege, “sine ira et studio”, avantajele şi dezavantajele şcolii online, pentru a ne raporta cu mai multă luciditate şi discernământ la ceea ce ar trebui să însemne educaţia în secolul al XXI-lea şi pentru a aşeza lucrurile într-o altă paradigmă decât cea a stereotipurilor si a declaraţiilor conjuncturale.

Indiscutabil, trebuie făcută distincţia între situaţia copiilor de vârsta şcolară mică (grădiniţe, clasa zero, clasele I – IV), care pot întâmpina mai multe dificultăţi în şcoala online şi elevii de gimnaziu, de liceu, pe de altă parte, aceştia din urmă având deja o altă capacitate de înţelegere, de reacţie şi de concentrare.

Școala online – avantaje

Școala online - intre traditional si modern
Școala online – intre traditional si modern

Există în lume sisteme de învăţământ, precum cele din Finlanda, Coreea de Sud, Japonia, Olanda, SUA etc., în care integrarea noilor tehnologii în procesul educaţional, încurajarea creativităţii, a originalităţii şi adaptarea conţinuturilor la cerinţele societăţii actuale au condus la rezultate excepţionale ale elevilor. Potrivit experţilor în educaţie, principalele avantaje ale şcolii online sunt:

  • mai multă flexibilitate – în sensul că elevii sunt învăţaţi să folosească tehnologia cea mai modernă, începând chiar cu vârsta de patru ani, accentul punându-se pe învăţarea socio-emoţională, care înseamnă că elevii trebuie să facă parte parte din procesul de stabilire a obiectivelor;
  • posibilitatea de a respecta ritmul de învăţare al fiecărui elev – fiecare elev lucrează în ritmul său, cei care rezolvă mai uşor cerinţele nu trebuie să-i aştepte pe ceilalţi, iar cei care lucrează mai lent au la dispoziţie timpul necesar, fără să-i deranjeze pe cei din prima categorie. În SUA, de pildă, dar şi în alte părţi, există mai multe licee înfiinţate de IBM, care dau posibilitatea, celor care doresc să evite parcurgerea celor patru ani de liceu, să obţină diploma de absolvire într-un timp mai scurt; promovând şi stagii de mentorat şi de TIC; elevii din ultimele două clase de liceu obţin şi o diplomă profesională din partea instituţiei de învăţământ superior care este parteneră educatională;

    Un principiu
    Un principiu
  • şcoala online este mai practică, pentru că elevii nu mai trebuie să călătorească, se pot conecta de oriunde, nu se mai consumă timp şi bani pentru drumul la şcoală, sunt mai odihniţi, au mai mult timp la dispoziţie pentru a-şi cultiva talentele, abilităţile, pasiunile; în condiţii de viaţă normale (fără pandemie), e-learning-ul permite elevilor care doresc să rămână acasă, din motive de sănătate, familiale etc. să-şi folosească timpul liber pentru a continua să înveţe şi să se dezvolte;
  • când este bine concepută, cu reguli clare, şcoala online apelează la o mulţime de metode de învăţare atractive – suporturi ludice, videouri, formate interactive, podcast-uri, forumuri, chestionare, manuale digitale etc.
  • învăţarea online oferă profesorului un feedback precis cu privire la felul în care un elev interacţionează cu materialele utilizate, în legătură cu rezolvarea problemelor şi poate identifica mai uşor unde are dificultăţi un anumit elev; de asemenea, şcoala online permite mai mult profesorului să angajeze elevul, în mod individual, in diverse activităţi, să gestioneze mai bine şi mai rapid resursele educaţionale.

Școala online – dezavantaje

Invatarea, un proces continuu
Invatarea, un proces continuu
  • mai puţină interacţiune, care poate afecta capacitatea de socializare, dar care poate fi suplinită, când este cazul, prin videoconferinţe, forumuri de discuţii etc.
  • motivaţie mai scăzută în şcoala online, mai ales pentru cei care au, în general, probleme cu autodisciplina, care nu si-au format un stil de lucru sau in cazul copiilor de vârstă scolară mică;
  • într-o clasă tradiţională, elevii învaţă adesea, în mod firesc, şi unii de la alţii, sunt încurajaţi, în prezenţa profesorului, să lucreze în echipă, ceea ce este mai dificil în şcoala online;
  • mai multă presiune pe elev, care trebuie să depună un efort mai mare decât la şcoală, unde, adesea, din nefericire, se află în postura de a primi pasiv informaţii.
  • Dependenţa de ecrane (telefon, tabletă, laptop/ PC, TV), de lumea virtuală, mai ales la copiii mai mici, dar si la adolescenţi, cu precizarea că o asemenea dependenţă nu se naste neapărat din cauza scolii online, ci are rădăcini intr-un comportament format si intreţinut chiar de părinţi, bunici, care aleg (unii dintre ei) să-i lase pe copii, de la vârste fragede, in faţa unui ecran, in timp ce ei se ocupă de alte activităţi.

Nu, nu există “o generaţie pierdută”!

Amfiteatru, universitate
Amfiteatru, universitate

Ar fi greşit să considerăm că şcoala online, impusă de situaţia pandemică, a fost/ este “un eşec total”, cum spun cei mai mulţi. Poate că este, de fapt, primul pas important, la noi, spre o schimbare fundamentală şi necesară în felul în care a fost concepută şcoala până acum.

Să nu pierdem din vedere că pericolul izolării, al însingurării, la vârsta adolescenţei şi chiar la vârste mai mici, nu a apărut odată cu pandemia, ci are legătură cu toate etapele prin care trece un copil şi cu felul în care părinţii sunt atenţi şi dispuşi să comunice cu fiii/ fiicele lor, să empatizeze cu dorinţele, neliniştile, curiozităţile, plictiselile lor, şi nu să-i “cuminţească” punându-le în braţe o tabletă sau un telefon, cum se mai întâmplă. După care intervine şi rolul profesorului, al şcolii, al educaţiei, în general, precum şi efortul personal al elevului.

Cu siguranţă, nici în pandemie, nici în condiţii normale, nu există soluţii miracol pentru performanţă. Dar realitatea românească ne arată că şi copiii, şi adolescenţii, şi oamenii maturi trebuie să scape de stereotipia unui mod de a gândi şcoala (fie că este vorba de cea cu prezenţă fizică sau de şcoala online). Este nevoie de inteligenţă, de creativitate, de echilibru, de empatie, pentru ca rolul major al educaţiei în consolidarea unei societăţi să devină realitate.

Copiii, elevii, tinerii au nevoie de comportamente (ale adulţilor din jur) care să-i încurajeze, să-i înveţe reponsabilitatea, să-i ajute să depăşească teama de eşec, să le sporească stima de sine. Când se vorbeşte despre “o generaţie pierdută”, se ignoră chiar rolul major al şcolii, despre care un mare pedagog spunea că: “Școala trebuie să-l înveţe pe copil să înveţe, să descopere, să facă singur” (Maria Montessori).

“Spiritul nu este un recipient de umplut, ci mai degrabă un foc de aprins”

Spiritul... un foc de aprins
Spiritul… un foc de aprins

În nicio împrejurare, dar mai ales când este vorba de un pericol major, precum această pandemie, nimeni nu trebuie să fie preocupat de aparenţe, ignorând, cu bună stiintă, esenţa problemelor. Să nu ne amăgim că aducerea elevilor într-un spaţiu a cărui securitate este iluzorie ar fi soluţia. Cine cunoaşte realitatea şcolii româneşti ştie că spaţiile sunt insuficiente, ca în fiecare clasă sunt în jur de 30 de elevi, inghesiuţi în bănci neadaptate vârstei si nedistanţate, că mijloacele tehnice sunt modeste sau lipsesc cu desăvârşire, că resursele finaciare sunt un fel “fata morgana”.

Școala online a arătat mai mult ca oricând că paradigma actului educaţional este, în mare măsură, ca cea de acum o sută de ani, că, din nefericire, chiar mulţi dintre elevi nu vor sau nu pot să iasă din schema predare – memorare – redare, pentru că, probabil, pare mai comod aşa.

Sala de clasa
Sala de clasa

Manualele abundă în informaţii neactualizate sau nestructurate corect, programa nu oferă timp pentru creativitate şi transdisplinaritate, pentru cultivarea talentelor şi a curiozităţilor individuale ale copiilor. Iar când punem în oglindă toate acestea cu vastele posibilităţi pe care le oferă lumea digitală ni se pare că suntem în faţa unui mare “eşec”. În plus, a trebuit să vină o pandemie ca să ne reamintim de zonele defavorizate şi de toate celelalte lipsuri ale învăţământului românesc.

Desigur, nu se pot nega o mulţime de valori consolidate de învăţământul tradiţional. Dar acestea nu mai sunt de ajuns, trebuie regândite şi puse într-un alt context. Poate că a venit momentul adevărului, poate că este timpul să punem la baza deciziilor, atitudinilor, demersurilor noastre, care vizează sistemul educaţional, un principiu vechi de când lumea, dar care nu şi-a pierdut viabilitatea: “Spiritul nu este un recipient de umplut, ci mai degrabă un foc de aprins” (Plutarh).

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.