Scriitori şi pseudonime – care au fost motivele alegerii unei false identităţi? Exemple celebre

Scriitori celebri, de-a lungul timpului, au ales să publice sub pseudonim (din grecescul pseudṓnumos” – “nume fals”), motivele unei astfel de opţiuni fiind diverse. În general, scrierea sub pseudonim poate fi justificată de dorinţa de separare a vieții private de cea publică, de evitarea prejudecăților (de gen, etnie, clasă socială – multe scriitoare, în epoci mai vechi, și-au ascuns genul pentru a putea publica şi a fi luate în serios), de cenzură sau presiuni politice (pentru a evita represalii în regimuri autoritare), de nesiguranţa debutului, de abordarea unor subiecte mai îndrăzneţe, care ar fi putut scandaliza cititorii sau pentru a experimenta stiluri sau genuri diferite, fără ca autorul să-şi afecteze reputația.

Uneori, anumiţi scriitori aleg un pseudonim din considerente comerciale – un nume mai simplu, exotic sau memorabil poate fi mai atrăgător pentru public sau pentru ca autorul să se separe de o descendență nefavorabilă. În acelaşi timp, după cum spunea un psihanalist şi psihiatru francez, Michel Neyraut, într-o carte intitulată “Studiul mecanismelor pseudonimiei, modele stendhaliene”, “Un pseudonim marchează limitele libertății supreme. Acela de a fi altul în timp ce rămâi tu însuți, corespunzând unei schimbări de persoană fără depersonalizare și, în acest sens, este opusul alienării”. Iată câteva exemple de scriitori din literatura universală şi din literatura română, care au devenit celebri sub pseudonim:

Scriitori şi pseudonime – George Orwell

George Orwell este pseudonimul lui Eric Arthur Blair, romancier, poet, eseist, jurnalist englez, o personalitate excepţională a literaturii universale, cunoscut mai ales, graţie romanelor “Ferma animalelor” (1945), o satiră anti-sovietică, şi “1984”, o distopie, în care este descrisă o societate totalitară, opresivă, în care viaţa oamenilor este controlată în fiecare aspect.

George Orwell ( Eric Arthur Blair) s-a născut în 1903, în Bengal, India, într-o familie modestă. În anul următor, mama sa s-a mutat în Anglia, urmată, mai târziu, şi de tatăl lui Eric. La anii tinereţii, după mai multe slujbe nesemnificative, după ce s-a înrolat o vreme în Poliţia Imperială Indiană (perioadă în care a fost oripilat de felul în care erau oprimaţi locuitorii Birmaniei) se decide să devină scriitor.

Prima carte publicată, în 1933 – “Fluierând a pagubă prin Paris și Londra”, tradusă şi cu titlul “Fără un sfanț prin Paris și prin Londra” (un volum de memorii şi reportaje despre viaţa mizeră a muncitorilor din cele două capitale) – este semnată cu pseudonimul George Orwell, pentru a-şi proteja familia şi a nu o face să se jeneze pentru perioada pe care el o petrecuse ca “vagabond”.

Păstrează acest pseudonim şi pentru al doilea volum – “Zilele birmaneze” (despre colonialismul britanic în Birmania) – şi, ulterior, pentru toate cărţile publicate, cu atât mai mult cu cât proza sa a condamnat constant, implicit, sistemele autoritare, manipularea adevărului, restricţionarea gândirii şi a libertăţii, dezumanizarea, frica şi violenţa, ca instrumente de control.

George Orwell, după cum obişnuia să spună scriitorul, “era un nume englezesc rotund şi bun”, “George”, inspirat de “Saint George”, Sfântul Patron spiritual al Angliei, şi “Orwell”, după denumirea râului din comitatul Suffolk, un loc pitoresc, preferat de scriitor pentru lungi plimbări.

Scriitori şi pseudonime – George Eliot

George Eliot este pseudonimul literar (masculin) al scriitoarei engleze, din secolul al XIX-lea, Mary Ann Evans, cunoscută, mai ales, pentru romanele “Adam Bede”, “Romola”, “Silas Marner”, “Middlemarch, un studiu al vieții provinciale” (o capodoperă a epocii victoriene, considerat de unii critici literari drept “cel mai mare roman de limba engleză” şi prin care autoarea figurează pe lista “celor mai importanţi scriitori occidentali din toate timpurile”).

Alegerea unui pseudonim masculin a fost dictată de faptul că, în epoca în care a trăit şi a scris Mary Ann Evans, femeile erau privite cu reticenţă în lumea literară, cu atât mai mult cu cât viaţa ei particulară a fost neconvenţională, “scandaloasă”, cum o numeau unii (ca parteneră a lui George Henry Lewes, critic de literatură şi filosof, pe care-l numea “soţul” ei, deşi acesta era căsătorit şi avea trei copii).

Scriitori şi pseudonime – Mark Twain

Mark Twain, numit de William Faulkner, alt prozator american uriaş, “părintele literaturii americane”, autor al unei proze (în mare parte, pentru copii şi adolescenţi, dar care poate fi citită la orice vârstă), în care umorul se îmbină subtil cu o critică socială acerbă, este cunoscut în întreaga lume prin volume precum: “Aventurile lui Tom Sawyer” (1876), “ Prinţ şi cerşetor”, “Aventurile lui Huckleberry Finn” , “Un yankeu la curtea regelui Arthur” etc.

Mark Twain este pseudonimul literar al lui Samuel Langhorne Clemens, inspirat din jargonul marinăresc, deoarece, după cum însuşi mărturisea, a petrecut mai mulţi ani lucrând la ambarcațiunile fluviale de pe Mississippi. În limbajul marinarilor, “mark twain”/ “marcajul twain” (“twain” – “doi”) se referea la nivelul râului (“de doi stânjeni”), o adâncime sigură pentru ambarcaţiune.

Scriitorul a oferit şi o altă explicaţie pentru pseudonimul său, în cartea “Viaţa pe Mississippi” – aceea că ar fi fost “semnătura” unui anume căpitan Isaiah Sellers, când trimitea informaţii practice, simple, despre fluviu, unui ziar din New Orleans. La moartea căpitanului, autorul, care era în căutarea unui pseudonim (unul dintre multele pe care le-a folosit), şi l-a însuşit ca pe “un semn, un simbol și o garanție că orice se găsește în compania lui poate fi considerat adevărul împietrit”.

Scriitori şi pseudonime – George Sand

Într-o lume dominată de autoritatea bărbaţilor (secolul al XIX-lea), George Sand este pseudonimul ales de scriitoarea franceză Amantine Lucile Aurore Dupin de Francueil. A început să-l folosească încă de la primele scrieri (cu intenţia mărturisită de a crea confuzie cu privire la identitatea ei), moment de la care şi în viaţa privată a făcut schimbări semnificative – după divorţ, a început să poarte haine bărbăteşti (deşi era nevoie de aprobarea poliţiei pentru acest lucru, aspect pe care l-a ignorat cu bună ştiinţă), pentru că, în felul acesta, mărturisea ea, putea să meargă nestânjenită pe străzile Parisului, să aibă acces în locurile în care femeile nu aveau voie.

S-a împrietenit cu mari scriitori, artişti ai vremii, a scris despre situaţia politică a Franţei şi se spune că, în anii 1830 -1840, avea mai multă notorietate decât Balzac sau Victor Hugo.

Numele “Sand” i-a fost inspirat de iubitul său din acea vreme, Jules Sandeau, şi el tot scriitor, iar romanul care a consacrat-o cu acest pseudonim a fost “Indiana” (1832), o carte despre dragoste şi căsătorie. Au urmat multe alte cărţi, semnate în acelaşi fel, deosebit de apreciate în lumea literară de atunci şi de acum – “Balta diavolului”, “Tinereţea lui Etienne Depardieu”, “Simon”, “Ultima dragoste”, “Povestea vieţii mele” etc.

Voltaire – un pseudonim-anagramă

Voltaire (nume real: François-Marie Arouet), un nume de referinţă pentru Iluminismul francez/ european al secolului al XVIII-lea, filosof, istoric şi scriitor extrem de prolific, a adoptat pseudonimul pentru a evita conflictele cu autoritățile, după ce a fost încarcerat la Bastilia, în 1718, şi pentru a marca o anume identitate culturală.

Biografii săi spun că “Voltaire” ar fi o anagramă după ortografia latinizată (la modă, în epocă) a numelui său de familie – “Arouet”/ “AROVET LI” – sau o variantă a unei porecle din copilărie – “le petit volontaire“ – sau că ar avea legătură cu denumirea locului său de naştere – Airvault.

Fapt mai puţin obişnuit, se pare că Voltaire a utilizat circa 170 de pseudonime de-a lungul vieţii, probabil şi din cauza cenzurii extrem de severe aplicată pamflelor sale şi articolelor în care deseori erau atacate Biserica Catolică (autorul susţinând laicizarea statului), aristocraţia “parazitară” etc.

Dintre scrierile literare ale lui Voltaire, foarte cunoscute sunt “Zadig sau Destinul”, “ Candid sau Optimismul”, “ Visul lui Platon”, “ Prinţesa Babilonului” etc.

Isaac Asimov şi un interesant joc de cuvinte

Isaac Asimov este un nume de referinţă în literatura SF, foarte cunoscute şi apreciate fiind romane precum “Fundaţia” (o serie de romane declarată în 1966, când Asimov a primit Premiul Hugo, drept “Cea mai bună serie din toate timpurile), “Sfârşitul eternităţii”, “Căderea nopţii”, “Omul pozitronic” etc.

Scriitorul s-a născut în Rusia, la o dată incertă, între 4 octombrie 1919 şi 2 ianuarie 1920 (aceasta din urmă aleasă de el însuşi ca zi de naştere), într-o familie de evrei ruşi. Numele său de familie derivă din rusescul “ozímyj khleb“, cu sensul “grâu de iarnă” (aluzie la ocupaţia de agricultor a străbunicului său) şi terminaţia “-ov”. Familia scriitorului a emigrat în SUA, în 1923, iar numele a fost transcris în alfabetul latin.

Mai târziu, într-un volum autobiografic, intitulat “În memorie, dar verde” (1979), autorul făcea referire la numele/ pseudonimul său cu trimitere la un joc de cuvinte: “Există trei cuvinte englezești foarte simple: “Has”, “him” și “of”. Combinați-le astfel – “has-him-of” – și spuneți-le în mod obișnuit. Acum renunțați la cele două litere “h” și spuneți-le din nou și îl aveți pe Asimov”.

Harper Lee – un pseudonim/ nume “prescurtat”, pentru o singură carte

Harper Lee ((1926 – 2016) este o scriitoare americană, devenită celebră printr-o singură carte – ”Să ucizi o pasăre cântătoare” (“To Kill a Mockingbird”), publicată în 1960. În afară de acest volum, care a primit Premiul Pulitzer, în 1961, şi a fost votat, într-o revistă de specialitate, ca “Cel mai bun roman al secolului”, a mai fost tipărit un volum, în 2016 (cu un an înainte de stingerea din viaţă a scriitoarei), din iniţiativa editurii HarpeCollins, carte care se afla printre manuscrise, şi postum, anul acesta, o antologie de povestiri şi eseuri – ”The Land of Sweet Forever”.

Harper Lee nu este chiar un pseudonim, ci o variantă prescurtată a numelui – Nelle Harper Lee – pe care autoarea a considerat-o ca având o sonoritate mai “masculină”, ceea ce a şi ajutat la publicarea cărţii (într-o vreme în care discriminările rasiste, desconsiderarea femeilor, nedreptăţile sociale erau teme dominante în societatea sud-americană, unde a crescut şi s-a format scriitoarea). De altfel, mai mulţi ani, cititorii au fost convinşi că autorul cărţii este bărbat.

Scriitori şi pseudonime – Pablo Neruda

Pablo Neruda este pseudonimul literar al scriitorului chilian Ricardo Eliécer Neftalí Reyes Basoalto, poet, diplomat şi om politic, distins cu Premiul Nobel, în 1971. Este considerat “poetul naţional” al Republicii Chile, apreciat de către romancierul columbian Gabriel García Márquez ca “cel mai mare poet al secolului al XX-lea, în orice limbă”.

A publicat sub pseudonim pentru a evita problemele cu familia (el fiind extrem de implicat în viaţa politică, prieten al preşedintelui Salvador Allende), pentru sonoritatea poetică (Pablo Neruda) şi, evident, pentru a fi mai uşor de reţinut, având în vedere numele său real.

Scriitori şi pseudonime – un caz atipic

Roman Kacew (pe numele său adevărat) a fost prozator, regizor, aviator (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial). S-a născut la Vilnius (la începutul secolului trecut, parte a Imperiului Rus, acum în Lituania), într-o familie de evrei (mama actriţă, tatăl, om de afaceri), emigrând împreună cu mama la Paris, când viitorul scriitor avea 14 ani.

Autor a peste 50 de romane, Roman Kacew este cunoscut în literatură cu două pseudonime – Romain Gary şi Emile Ajar şi este singurul care a câştigat de două ori Premiul Goncourt (acordat de Academia Franceză Goncourt), o dată cu romanul “Rădăcinile cerului” (1956), semnat cu pseudonimul Romanin Gary, şi a doua oară cu volumul “Viaţa dinaintea noastră” (1975), semnat Emile Ajar – regula Academiei fiind ca un scriitor să nu poată primi decât o dată această distincţie.

A fost căsătorit cu actriţa americană Jean Seberg şi, după ce Roman Kacew a aflat că soţia sa avusese o aventură cu celebrul regizor Clint Eastwood, s-a sinucis, lăsând un bilet în care preciza că gestul său nu avea nicio legătură cu sinuciderea soţiei (în anul precedent) şi în care mai preciza că el este Emile Ajar.

Elena Ferrante – cu adevărata identitate necunoscută

Elena Ferrante (n.1943) este pseudonimul unei foarte interesante sriitoare italiene contemporane (sau scriitor), a cărei identitate (deşi este contemporană cu noi) a rămas încă necunoscută.

In pofida faptului că a acordat o serie de interviuri în presa scrisă (fără a se expune în vreun fel), nimeni nu a reuşit să treacă de faza speculaţiilor – unii cred că ar fi vorba de un profesor napolitan, cu studii La Pisa, sau că este traducătoarea şi scriitoarea Anita Raja sau soţul acesteia etc.

Motivul pentru care Elena Ferrante îşi apără cu atâta obstinație adevărata identitate este explicat de ea însăşi: “Odată scrise, cărţile nu mai au nevoie de autorii lor. Odată ce am știut că o carte finalizată își va face loc în lume fără mine, odată ce am știut că nimic din eul meu concret, fizic nu va apărea vreodată lângă volum – ca și cum cartea ar fi un câine mic și eu aș fi stăpânul ei – acest lucru m-a făcut să văd scrisul dintr-o altă perspectivă. Am simțit că mi-am eliberat cuvintele”.

Dintre cărţile publicate, de la debutul său, în 1992, şi până astăzi, o parte au fost traduse şi în limba română – “Tetralogia Napolitană”, “Cei care pleacă şi cei care rămân”, “Prietena mea genială”, “Viaţa mincinoasă a adulţilor”,“Zilele abandonului”.

Există nenumărate alte exemple de sriitori celebri care au ales să publice sub pseudonim – de exemplu, foarte talentata scriitoare daneză Karen Blixen (n.1962), de două ori candidată la Premiul Nobel pentru Literatură, cu două volume transpuse cinematografic – “Out of Africa” (“Din inima Africii”) şi “Babette’s Feast” (ambele câştigătoare de Premii Oscar), a semnat adesea cu pseudonimul masculin Isak Dinesen sau cu Pierre Andrézel.

Pseudonimele literare ale unor scriitori români

Şi în cultura autohtonă, sunt scriitori care au apelat şi au devenit celebri sub pseudonim:

Tudor Arghezi (nume real, Ion N. Theodorescu) – și-a ales pseudonimul inspirat din vechiul nume al Argesului, “Argesis”, pentru a exprima o identitate poetică nouă, dar şi pentru a semna o serie de pamflete în presa vremii. George Bacovia (nume real, George Andone Vasiliu) – pseudonimul are legătură, după mărturisirea poetului, cu denumirea latină a Bacăului (locul de naştere), dar, spunea poetul cu umor, şi cu prescurtarea lui “Bacchus” (zeul vinului) în “Baco”, plus “via” (“calea lui Bacchus”).

Tristan Tzara (nume real, Samuel Rosenstock) – unul dintre fondatorii dadaismului (curent literar antitradiţionalist, de la inceputul secolului trecut), și-a luat un pseudonim cu o sonoritate exotică și avangardistă, provenind, probabil, după explicaţiile soţiei lui Ilarie Voronca (alt poet avangardist), dintr-un joc de cuvinte “trist în ţară”. Ion Barbu, poetul interbelic modernist (numele adevărat, Dan Barbilian, care a devenit, de asemenea, foarte cunoscut în matematică – “Teoria spaţiilor barbiliene”); Urmuz, scriitor avangardist (numele real, Dem Demetrescu-Buzău), originea acestui pseudonim fiind explicată în fel şi chip, de-a lungul timpului (fie “mărgea de sticlă”, fie denumirea unei plante (“hurmuz”) sau, în opinia scriitoarei Ioana Pârvulescu, poate fi combinarea a doi termeni – “ursuz” şi “amuz” etc.