Cele două expresii din titlul articolului – Taler cu două feţe” şi “A-şi da arama pe faţă” – a căror origine se află în înţelepciunea populară, transmisă de-a lungul timpului, în formulări concise, din care răzbate şi un deosebit simţ al limbii, vizează o caracteristică a comportamentului unor persoane – ipocrizia. Comparaţia omului prefăcut şi viclean cu talerul cu două feţe a rămas de pe vremea când respectiva monedă austriacă, suflată în argint (talerul), a circulat şi în spaţiul românesc (în secolele al XVII-lea – al XIX-lea), asociaţia explicându-se prin faptul că metalul preţios suflat pe taler se cojea repede, ieşind la iveală materialul de proastă calitate din care era făcută moneda. De altfel, I. Golescu, într-una dintre scrierile sale, explică această zicere: “Arată năravul făţarnicului care se schimbă când pe o faţă, când pe alta”.

În mod similar s-a născut, cam în aceeaşi perioadă, şi expresia “A-şi da arama pe faţă”, referitoare la persoanele care, precum monedele contrafăcute, care aveau doar la suprafaţă un strat subţire de metal preţios, care ascundea falsul, îşi dau pe faţă, la un moment dat, fără să vrea, năravurile şi relele intenţii, mascate o vreme de bunăvoinţă, zâmbet prefăcut şi vorbe “poleite”.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ