Septembrie, începutul toamnei meteorologice şi, începând cu echinocţiul de toamnă, din 23 septembrie, şi al toamnei astronomice, aduce, după exuberanţa verii, linişte, echilibru, spectacol de culori, predispoziţie spre contemplaţie, spre melancolia creatoare, într-un ciclu nesfârşit al devenirii omului şi al naturii.

Denumirea lunii septembrie vine din latinescul “septem” (şapte), această lună, potrivit vechiului calendar roman, fiind a şaptea lună din an (în timpurile vechi, Anul Nou celebrându-se la 1 martie, până când, în anul 46 i.Hr., Iulius Cezar a reformat calendarul, stabilind ca 1 ianuarie să fie prima lună din an).

Septembrie – “Vinicer”/ “Răpciune”/ “Cârstovul viilor”

Septembrie
Septembrie

În limbajul nostru popular, septembrie este “Vinicer”/ “Vineţel” sau “Răpciune” sau “Cârstovul viilor” – denumiri care păstrează farmecul tradiţiilor şi al semnificaţiilor ancestrale, când existenţa umană se desfăşura intre reperele oferite de ritmurile repetabile ale naturii, mai ales pentru oamenii/ popoarele cu ocupaţii preponderent agricole.

“Vinicer” sau “Vineţel” provine, în opinia unor lingvişti, din latinescul “vindemiarius” (“recoltă de struguri”) sau, poate, din slavonescul “vinicije” (“vie”) şi are legătură cu faptul că, în septembrie, se culeg strugurii rubinii, pentru a scoate din ei “băutura nemuririi”, şi prunele brumării din care “povarnagiii”(“velnicerii”) fabricau rachiul.

Originea cuvântului “Răpciune”, potrivit Dicţionarului lui Lazăr Săineanu, se află în latinescul “raptionem”, cu sensul “seceriş”, acum fiind vremea când cei care au trudit pământul adună roadele şi încep să se pregătească pentru iarnă sau, transpus în limbaj popular, “șterpeleală”, cu trimitere la “culesul viei” (conform Dicţionarului lui Sextil Puşcariu). Sunt şi dicţionare în care se precizează că etimologia cuvântului “Răpciune” este necunoscută.

Cârstovul viilor” este o altă denumire populară a lunii septembrie, cu referire clară la sărbătoarea creştină “Înălţarea Sfintei Cruci” (din slavonescul “Krustovu” – “Ziua Crucii”). În calendarul agricol, “Cârstovul viilor” însemna începutul culesului strugurilor, respectându-se cu stricteţe un adevărat ritual – după Liturghie, se făcea slujbă pe “dealul viilor”, apoi în pivniţe, pentru ca locul să se cureţe de “rău”. Satele se animau, tinerii cinsteau cu must în ulcele noi şi dansau în jurul focului, după ce dădeau ofrandă pentru morţi din băutura obţinută din noua recoltă, prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri.

Luna septembrie – valenţele simbolice şi mitologice ale primei luni de toamnă

Septembrie, Vinicer, Răpciune
Septembrie, Vinicer, Răpciune

Pe lângă semnificaţiile tradiţionale atribuite lunii septembrie şi sublimate în pitoreştile denumiri populare, există şi alte valenţe simbolice asociate acestui început de toamnă.

Când romanii au denumit această lună “septembrie” (a şaptea), denumire păstrată şi astăzi (chiar dacă, după calendariul gregorian, folosit în prezent, este a noua lună din an), au asociat acest fapt şi cu toată încărcătura simbolică a numărului şapte.

Dintr-o astfel de perspectivă, “şapte” indică sensul unei schimbări după încheierea unui ciclu şi pe acela al unei reînnoiri pozitive, reprezintă “totalitatea Universului în mişcare”, după cum precizează Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, în “Dicţionarul de simboluri”.

Hipocrate, “părintele medicinei”, considera că “numărul şapte face să dăinuie toate în fiinţă, el rânduieşte viaţa şi mişcarea, are înrâurire chiar şi asupra făpturilor cereşti”.

Şapte sunt ramurile Arborelui Cosmic (“Arborele Vieţii”) reprezentat, în multe culturi, pe monumentele funerare, printr-o viţă de vie, ale cărei boabe de struguri întruchipează stelele.

Multe aspecte ale naturii se desfășoară în cicluri de șapte – săptămâna are șapte zile, există, spuneau oamenii timpului vechi, șapte planete vizibile cu ochiul liber (Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn și Soarele). Acest lucru poate sugera o legătură între numărul 7 și ordinea naturală.

Se mai spune, inclusiv în legendele noastre, că în septembrie, hotar intre anotimpuri, pământul îşi adună în adâncuri, la adăpost, până în primăvară, insectele, reptilele, plantele.

Alte mituri şi tradiţii consacrate primei luni de toamnă în diverse culturi

Toamna
Toamna

În vechile calendare greceşti, începutul anului coincidea cu echinocţiul de toamnă. Tot în Grecia antică, debutul toamnei (septembrie) a generat o serie de mituri legate de Demetra, zeiţa recoltei şi a agriculturii, şi fiica acesteia, Persefona, răpită de Hades şi dusă în lumea subterană. Când Persefona era alături de Demeter, Pământul înflorea, dar când era în lumea subterană, natura părea să intre în repaus.

Citește și:  Ce este precesia Pamantului si ce stim despre aceasta?

În templul de la Eleusina, dedicat zeiţei Demetra, aveau loc bianual sărbători în care se exprima recunoştinţa pentru darurile pământului, culese de agricultori. Legendele spun că eleusinii erau protejați de Demetra pentru că se arătaseră primitori față de zeiţă când aceasta luase înfățișarea unei bătrâne sărmane, căutând-o pe fiica ei, Persefona.

În septembrie, se sărbătorea şi “Marea Dionisie”, în onoarea zeului Dionysos (fiul lui Zeus şi al muritoarei Semele), zeul viţei de vie şi al vinului, al fructelor, vegetaţiei şi fertilităţii. Toate miturile consacrate lui Dionysos fac referire la reînnoire, coborâre în Infern (katabază) și ciclicitate.

În cultura chineză, Festivalul Lunii de Toamnă (cunoscut și sub numele de “Ziua Mijlocului de Toamnă”) cade în luna septembrie sau octombrie, în funcție de calendarul lunar. Acest festival este asociat cu recoltarea roadelor pământului și venerarea strămoșilor.

În Birmania, la Myanmar, Festivalul Thadingyut (“Festivalul de Lumină”) are loc în septembrie, când este Lună plină. Oamenii aprind lămpi și lumânări pentru a aduce lumină în casele și în viețile lor.

În tradiţia creştină, la data de 8 septembrie, se sărbătoreşte Sfânta Maria Mică/ Naşterea Maicii Domnului, eveniment care nu este consemnat în canonul biblic, dar despre care se crede că s-a suprapus peste alte ritualuri, precreştine (cum s-a întâmplat şi în cazul altor sărbători), care celebrau renaşterea Zeiţei Mamă, a zeiţei primordiale, care a generat un cult primitiv al fertilității, ce ar fi fost practicat universal, la sfârșitul preistoriei.

Flori emblematice pentru luna septembrie

Crizantema
Crizantema

Luna septembrie este asociată cu mai multe flori emblematice, în funcție de regiuni geografice, tradiții, culturi. Iată câteva dintre acestea:

  • Crizantemele – originare din Asia de Est, sunt considerate “reginele toamnei”, apreciate pentru varietatea de culori și forme pe care le pot avea și sunt adesea asociate cu longevitatea, prosperitatea, seninătatea şi pacea.
  • Hortensia – începe să înflorească în timpul verii, dar rezistă până toamna târziu; simbolic, a oferi hortensii înseamnă a exprima recunoştinţa şi preţuirea pentru cineva.
  • Anemona de toamnă – numită şi “Anemona japoneză” (având în vedere originea acestei flori) este un simbol al speranței, onestității și empatiei.
  • Dalia – înrudită cu crizantemele, originară din America Latină, simbolizează bogăţia, eleganţa, devotamentul.
  • Tuberoza – originară din Mexic, această floare cu parfum puternic, exprimă dragoste şi, potrivit medicinei tradiţionale orientale, ajută la tratarea blocajelor emoţionale.
  • Aster/ Steluţe – o combinație de flori mici, tubulare, grupate într-un disc galben central, înconjurat de petale, seamănă cu margaretele datorită formei și inimii galbene. În timpurile vechi, se credea că Asterul are puteri magice. Simbolizează răbdarea, eleganța și delicatețea.
  • Brânduşa de toamnă – înfloreşte în septembrie; în antichitate, era numită “mysteria” (pentru că se folosea în ritualurile legate de “Misterele Eleusine”) şi era asociată cu Persefona, zeiţa care toamna dispărea în lumea subpământeană, pentru a reveni primăvara.

Reînnoirea perpetuă

Reînnoirea perpetuă
Reînnoirea perpetuă

Chiar dacă astăzi trăim într-o realitate sofisticată, înstrăinată de rădăcinile sale, septembrie ar trebui să fie, în virtutea tradiţiei, începutul unei perioade în care omul, dacă este atent la ritmurile naturii, ar găsi mai mult timp să-şi refacă forţele pentru un alt început, să-şi facă planuri, să-şi adune resursele interioare. Ceea ce se întâmplă în natură în această vreme a anului reflectă ceea ce se întâmplă în fiecare dintre noi, iar oamenii/ culturile din întreaga lume au onorat, de mii de ani, schimbarea anotimpurilor.

În pofida faptului că, în lumea în care trăim, am devenit prizonieri ai timpului profan, este important să redescoperim reperele arhetipale, să ne reamintim ceea ce memoria colectivă păstrează din vremuri ancestrale – că viaţa noastră nu poate fi separată de cea a ritmurilor naturii, de succesiunea anotimpurilor, pentru a trăi în armonie cu noi înşine şi cu ceilalţi. Iar septembrie vine cu îndemnuri calme, cu bucuria culorilor şi a roadelor, cu echilibru şi încredere, este momentul când energiile se întorc în matcă.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.