Serendipitatea a devenit un termen “en vogue” în ultimii ani, care s-a internaţionalizat şi al cărui sens se extinde continuu, deşi “istoria” sa este veche şi atipică. Pe seama serendipităţii sunt puse o parte a descoperirilor ştiinţifice şi tehnice, a realizărilor artistice, dar şi felul în care hazardul sau mecanisme mai subtile ale minţii noastre intervin, în diverse împrejurări, pentru a ne face să găsim, să înţelegem ceea ce nu am căutat sau nu am înţeles la un moment dat.

Serendipitatea, ca idee, pare a se afla la confluenţa dintre raţionalitate, creativitate, subconştient, onirism, ignorând frontierele pe care noi, oamenii, le-am creat de-a lungul timpului, făcând trimitere la o predispoziţie fundamentală a spiritului în procesul cunoaşterii şi la o realitate – aceea că “hazardul nu favorizează decât minţile pregătite” (Louis Pasteur).

Ce este serendipitatea? “Zadigacitate” şi serendipitate

Serendipitatea şi mecanismele subtile ale minţii noastre

Într-o definiţie simplă, de dicţionar, serendipitatea (din englezescul “serendipity”) este realizarea unei descoperiri ştiinţifice sau a unei invenţii tehnice ca rezultat al hazardului, al coincidentei, al unei inspiraţii de moment, al neatenţiei, dar care, până la urmă, se constituie într-un moment semnificativ, important, fericit, pentru cel care ajunge la o astfel de descoperire şi, de multe ori, şi pentru ceilalţi.

Altfel spus, serendipitatea, între hazard, intuiţie, acuitate a spiritului, divagaţii inspirate, libertate de a îndrăzni şi constrângerea că, logic, ar trebui urmat alt drum, înseamnă a găsi altceva decât ceea ce cauţi. Într-un sens şi mai larg, serendipitatea se poate manifesta şi în viaţa noastră cea de toate zilele, ne poate influenţa deciziile, ne poate oferi oportunităţi la care nu ne-am gândit.

Istoria acestui cuvânt este îndelungată, pentru că, deşi în anii din urmă, a devenit un termen din ce în ce mai utilizat în lumea ştiinţifică, artistică etc., cel care l-a “inventat” este scriitorul englez Horace Walpole, în 1754, inspirat de povestirea filosofică “Zadig sau Destinul”, a scriitorului francez Voltaire, publicată în 1747. Voltaire, la rândul său, pentru scrierea acestei povestiri s-a inspirat dintr-o povestire persană – “Călătoriile şi aventurile celor trei prinţi din Serendip” – “Serendip” fiind vechiul nume persan al statului insular Sri Lanka, din sud-estul Indiei.

Serendipitatea si discernamantul subtil

Zadig sau Destinul”, povestirea lui Voltaire, construieşte portretul unui tânăr călător în Orient, care a dobândit acuitatea de a vedea o mie de diferenţe acolo unde ceilalţi oameni văd aceleaşi lucruri. Povestirea este o pledoarie pentru căutarea atipică, pentru curiozitate şi ingeniozitate, pentru îndrăzneală, pentru provocarea ocaziilor şi transformarea acestora în oportunităţi. “Zadigacitate” (în franceză, “zadigacité”, de la “Zadig”, numele personajului lui Voltaire) ar fi cuvântul din care s-a născut, ca idee, “serendipitatea” (de la “Serendip”, tărâmul îndepărtat în care trei prinţi persani, ageri la minte, au fost trimişi în lume pentru a învăţa să se descurce singuri).

Când Horace Walpole a folosit pentru prima dată cuvântul “serendipitate”, în mod voit i-a asociat şi o anume ambiguitate, dându-i două accepţii: “a descoperi ceva prin hazard” şi “a şti să te foloseşti de hazard, a acorda atenţie unui fapt surprinzător, unei coincidenţe, unei sincronicităţi, şi a interpreta acest fapt în mod corect”, în ambele cazuri rezultatul fiind fericit. De altfel, Walpole, era un susţinător convins al ideii că imaginaţia şi imprevizibilul joacă un rol fundamental în orice descoperire sau invenţie.

Serendipitatea, ca idee şi cuvânt, s-a bucurat de succes şi în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, în lumea cercetării ştiinţifice, iar astăzi a fost redescoperit şi dobândeşte noi valenţe. Serendipitatea presupune surpriză, dar şi capacitatea de a fi receptiv în faţa unor situaţii neaşteptate şi de a lua decizii, de a porni pe drumuri neexplorate. Psihanaliştii văd în serendipitate un semn al spiritului deschis, un motor al progresului, un proces mental subtil.

În esenţă, există trei definiţii de bază ale serendipităţii:

  • Întâmplare şi perspicacitate, în timp ce se urmăreşte altceva (Horace Walpole);
  • Capacitatea sau şansa de a găsi dovada unor idei şi căutări într-o manieră neaşteptată sau pur şi simplu descoperirea surprinzătoare a unor fapte fără a le căuta (Walter Bradford Cannon, psiholog);
  • Observaţia surprinzătoare, urmată de o inducţie corectă (inducţie – un tip de raţionament care caută legi generale pornind de la fapte particulare). O descoperire neaşteptată, aparent aberantă, trezeşte curiozitatea şi duce la o “scurtătură” neaşteptată. (Robert King Merton, sociolog).
Citește și:  Intuiţii, coincidenţe, sincronicităţi – natura subtilă a fiinţei noastre. Coincidenţe surprinzătoare, din viaţa unor oameni celebri

Termenul opus cuvântului “serendipitate” este “zemblanitate” şi a fost creat de scriitorul William Boyd, în romanul “Armadillo”, publicat în 1999. Aşa cum “serendipitatea” îşi trage numele de la “Serendip” (Sri Lanka), “zemblanitate” vine de la “Novaia Zemlea”, un arhipelag din Oceanul Arctic, considerat exact opusul insulei Serendip, din toate punctele de vedere, mai ales climatic şi cultural.

Serendipitatea şi progresul ştiinţific şi tehnic

Serendipitatea si progresul stiintific

În categoria serendipitate intră nenumărate descoperiri ştiinţifice şi invenţii făcute de-a lungul timpului. Una dintre cele mai faimoase este descoperirea legii gravitaţiei de către Isaac Newton, care a avut momentul de revelaţie în grădină, privind cum cade un măr şi întrebându-se de ce fructul a căzut vertical, spre centrul Pământului şi nu lateral.

În aceeaşi categorie intră şi descoperirea Americii de către europeni, a principiului lui Arhimede, a razelor X, a cauciucului sintetic, a nylon-ului, teflonului, a îndulcitorilor sintetici, a radioactivităţii, a neutronului, descoperirea penicilinei, de către Alexander Fleming, a anesteziei, de către Horace Wells, a cuptorului cu microunde, de către câţiva ingineri britanici, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a electromagnetismului, a bioelectricităţii, a bacteriilor, a dinamitei, a stimulatorului cardiac etc.

Practic, nu există domeniu al cunoaşterii în care să nu se fi ajuns la sute de descoperiri şi invenţii făcute nu prin raţionament şi predictibilitate, ci prin întâmplare, intuiţie, fantezie, singularitate, la care se adăugă, obligatoriu, un spirit deschis, fler, creativitate.

Serendipitatea în viaţa de toate zilele

Serendipitate, atipicitate

Serendipitatea şi mecanismele subtile ale minţii noastre au devenit, astăzi, un teritoriu de explorat şi din ce în ce mai provocator, nu numai pentru domeniul ştiinţei, al inventicii, al artelor, ci şi pentru viaţa noastră cotidiană.

Şansa, spun psihologii, este facultatea de a sesiza bunele ocazii. A te întâlni cu “fericitul hazard” este principiul serendipităţii. Un cunoscut psihoterapeut, D. Richo, în cartea sa , “Puterea coincidenţelor”, afirma că există în noi o tendinţă înnăscută de a întâlni oameni care să ne înveţe ceea ce ar trebui să ştim despre viaţa, fie că acestia sunt persoane remarcabile, fie că ne pun în faţa unor experienţe care ne deschid alte drumuri decât cele pe care le-am fi ales ca urmare a unui raţionament.

Evident, a cultiva “hazardul fericit” nu înseamnă a trăi într-un optimism continuu, nejustificat, ridicol sau a vedea şanse acolo unde nu există niciuna, ci de a avea o atitudine deschisă şi capacitatea de a înţelege ceea ce se întâmplă.

Concluziile unui studiu recent despre serendipitate, făcut de către psihologi de la Universitatea Hertfordshire, din Marea Britanie, subliniază cele 5 chei ale serendipităţii în viaţa de toate zilele:

  • Să avem un scop sau o dorinţă puternică, deoarece acest fapt ne va face să venim în contact cu oameni sau informaţii care ne vor ajuta, fără a face însă din dorinţa respectivă o sursă de frustrare;
  • Să ne cultivăm intuiţia, în pofida faptului că suntem tentaţi să ascultăm exclusiv de raţiune, ceea ce ne privează adesea de informaţii esenţiale.
  • Să avem spiritul deschis, să ne depăşim stereotipiile şi condiţionările de tot felul, să avem puterea de a privi o situaţie din unghiuri diferite şi să acţionăm conştienţi că nu putem controla decât o parte infimă din ceea ce ni se întâmplă;
  • Să nu devenim sclavii fatalismului în faţa dificultăţilor, ci să găsim resurse interioare pentru a depăşi situaţia respectivă;
  • Să fim deschişi în raport cu ceea ce înseamnă serendipitate, întotdeauna există şansa unui rezultat neaşteptat şi fericit.

De fapt, serendipitatea este doar un cuvânt redescoperit şi probabil că sonoritatea lui “exotică” l-a resuscitat, l-a încărcat cu noi valenţe în limbajul actual. În realitate, ceea ce defineşte acest cuvânt este propriu naturii umane, dar într-o zonă pe care ritmul alert al vieţii contemporane, pus sub semnul organizării, predictibilităţii, raţionamentului, regulilor, a înăbuşit-o, a alterat-o. Voltaire, cel de la care a pornit istoria acestui cuvânt, numea o asemenea predispoziţie specifică omului “discernământ subtil”. Cei care cred că mecanismele mai subtile ale minţii noastre sunt la fel de importante ca oricare altă formă de cunoaştere sunt cei curajoşi, capabili să simtă lucruri cărora alţii nu le acordă nicio atenţie, ei sunt cei care contrazic predicţiile, merg pe alt drum decât cel comun, sunt cei care gândesc “out of the box”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.