Sfera cereasca este un glob imaginar, centrat pe observator, care ii permite acestuia/acesteia sa vizualizeze pozitiile obiectelor de pe cer (in ceea ce priveste pozitiile lor in cadrul sferei). In mod normal, doar jumatatea superioara a sferei este vizibila, deoarece Pamantul ascunde obiectele aflate mai jos de orizont. De fapt, in functie de prezenta sau absenta cladirilor, copacilor, dealurilor sau a altor obiecte care se ridica deasupra orizontului, acea parte a cerului care este vizibila poate fi mai putin de jumatate din sfera. Din punct de vedere tehnic, linia de demarcatie dintre partea cerului care este vizibila si acele obiecte care se afla pe orizont sau in apropierea acestuia, se numeste linia cerului, dar se intampla frecvent ca linia cerului sa fie confundata cu orizontul.
Din punct de vedere astronomic, orizontul este un cerc perfect orizontal care merge in jurul observatorului, in apropierea liniei cerului. Spre deosebire de linia cerului, care poate merge in sus si in jos in raport cu cerul, orizontul se afla exact la jumatatea distantei dintre zenit (punctul aflat direct deasupra observatorului) si nadir (punctul aflat direct sub observator). Desigur ca nadirul nu este vizibil in mod normal, la fel ca si restul partii inferioare a sferei ceresti, insa directia sa poate fi determinata prin observarea unui obiect in timp ce cade. Daca nu se observa nicio miscare laterala, astfel incat cade “drept in jos”, atunci obiectul se deplaseaza catre nadir. Directia opusa, sau “direct in sus”, este directia catre zenit.
Pentru a determina pozitia orizontului astronomic, poti incerca sa vizualizezi “nivelul ochilor” tai – un plan orizontal care se afla la aceeasi inaltime ca si ochii tai. Daca te uiti la orizontul/linia cerului din departare, este dificil sa-ti dai seama cu exactitate care este nivelul ochilor, insa daca privesti la un copac sau o cladire din apropiere, poti aprecia cu usurinta ce inaltime sau pozitie corespunde cu nivelul ochilor tai. Linia imaginara de la nivelul ochilor tai pana la sfera cereasca reprezinta un punct pe orizont. Daca ti-ai roti privirea de jur imprejur, astfel incat sa cuprinzi tot cerul, asta ar defini orizontul astronomic.
In mod similar, poti gasi zenitul uitandu-te drept in sus – insa, de obicei, majoritatea oamenilor se uita putin inainte, nu drept in sus, pentru ca nu sunt obisnuiti sa faca acest lucru si pentru ca este incomod (mai ales pentru persoanele care au probleme cu spatele sau gatul).
Pentru a te asigura ca privesti zenitul, poti utiliza urmatoarea procedura. Uita-te sau arata cu degetul la ceea ce crezi tu ca este punctul aflat direct deasupra capului (zenitul). Apoi, fara a schimba directia in care te uiti, intoarce-te pe jumatate in jurul unei axe verticale, astfel incat corpul tau sa fie fata in fata cu orizontul opus. Daca te uiti intr-adevar in sus, atunci vei observa ca privesti acelasi punct de pe cer. Daca te uiti putin in fata, iar apoi direct in sus, directia catre zenit se va afla la jumatatea distantei dintre cele doua directii catre care priveai inainte si dupa ce te-ai rasucit.
Puncte pe orizont si meridianul
Doua linii trec prin pozitia observatorului. Una dintre ele, care merge catre vest si est, reprezinta acea parte a paralelei sale de latitudine care se extinde catre orizontul indepartat. Punctele in care se intalneste cu orizontul se numesc “punctul estic” (in partea de est a observatorului) si “punctul vestic” (in partea de vest a observatorului). Cealalta linie care trece prin pozitia observatorului este acea parte din meridianul sau de longitudine care merge catre nord si sud, de-a lungul solului, si intalneste orizontul in partea de nord la “punctul nordic” si in partea de sud la “punctul sudic”.
Crescand vertical din punctul nordic si cel sudic, si trecand direct deasupra observatorului la zenit, se afla meridianul – un arc ce imparte cerul in doua jumatati (jumatatea estica, in care rasar stelele, si jumatatea vestica, in care apun stelele). Pe parcursul jumatatii de est a traiectoriilor lor, stelele continua sa se ridice din ce in ce mai sus pe cer, pana cand ating meridianul. Apoi, dupa ce trec de meridian, stelele intra in jumatatea vestica si incep sa coboare din ce in ce mai jos. Punctul in care o stea traverseaza meridianul, de la est catre vest, este cel mai inalt punct din traiectoria sa, de aceea el se mai numeste si punctul culminant superior.
In momentul in care o stea traverseaza meridianul, se spune ca steaua se afla in tranzit, iar un telescop proiectat pentru a observa stelele doar atunci cand acestea traverseaza meridianul este numit “telescop de tranzit”. Meridianul poate fi de asemenea considerat a fi meridianul tau de longitudine, proiectat in sus, pe cer. Daca am taia Pamantul de-a lungul meridianului tau de longitudine si am pune un bec foarte puternic direct sub tine, lumina becului ar straluci prin meridianul tau de longitudine, pana in cer. Drumul pe care l-ar trasa lumina becului ar fi acelasi cu al meridianului din cer.
.){kind=link}